Traian Băsescu este un presedinte slab. Un presedinte care fixează noi repere ale neputintei institutionale. Politicienii sau analistii cad prea des în capcana de a lua ”tupeul” drept ”putere”, ”băgarea în seamă” drept ”influentă” si controlul unui clici restrânse de procurori, functionari juridici si agenti 007 de Dâmbovita drept ”fortă”.

Un presedinte puternic se vădeste în rezultate si în capacitatea de a impune reforme reale si eficiente. Un presedinte puternic ar fi scos România din criza economică. Un presedinte puternic ar fi redus semnificativ nivelul coruptiei – nu ar fi transformat România în cel mai corupt stat european. Un presedinte puternic ar fi schimbat în bine sistemul politic si institutional din România. Un presedinte puternic nu ar fi sfârsit huiduit de poporul său.

Un presedinte slab, în schimb, ar fi procedat întocmai precum Traian Băsescu.

Un presedinte slab s-ar fi multumit cu câteva arestări preventive – de preferat din rândul rivalilor săi, astfel încât să pară ”influent” si să maimutărească reforma Justitiei. Un presedinte slab ar fi crezut că România curată si dreaptă se rezumă la numirea unui procuror-general care functionează pe bază de baterii si telecomandă.   

Un presedinte slab ar fi luptat împotriva crizei economice cu ministri si specialisti mai slabi chiar decât el – pentru a-i putea controla. Un presedinte slab – foarte slab – s-ar fi limitat la o reformă a statului bună numai în campanii electorale: ”Dacă veti strivi parlamentarii si veti face din 500 doar 300, veti trăi minunat, va curge miere!”. Un presedinte slab ar fi facut din revizuirea Constitutiei doar vânare de voturi si vânt.

Un presedinte slab nu lasă nimic în urmă: doar haos si dezbinare. Iar acest bilant sec al istoriei nu poate fi acoperit de niciun telefon ascultat, de nicio presiune asupra judecătorilor, de nicio arestare preventivă, de niciun echipaj de filaj. 

Traian Băsescu este un presedinte slab. Tupeul si încălcarea constantă a regulilor sistemului de drept nu pot înlocui puterea.

O pot doar caricaturiza.

58 COMENTARII

  1. pai ia sa vedem ..deci un presedinte puternic ar fi redus coruptia, ar fi schimbat in bine sistemul politic si institutional, ar fi scos tara din criza profunda, ar fi reformat statul.
    de acord.

    da cine e creat toate astea de mai sus??? un presedinte bun adica iliescu si un partid bun psd . plus pc la toarta.

    logica. ce sa zic.

  2. BASESCU ESTE UN PRESEDINTE PE CRACA !
    Desi textul este bine scris si dovedeste talent literar este departe de atinge realitatea. El plaseaza un politician extraordinar intre slab si puternic. Un geniu al raului in categoria omului de rand. Subestimarea lui poate avea efecte dramatice si chiar trimiterea dupa gratii. Basescu este mai periculos decat oricand. O fiara incoltita cu orgoliul ranit. In aceste zile Basescu are putine carti in mana dar le joaca bine. A incercat si a reusit sa bage frica in toti. El nu a renuntat la trimiterea la racoare a dusmanilor politici sau a santajarii lor. Dimpotriva.
    El intelege exact de fiecare data situatia politica. El a realizat ca opozitia este slaba si fara dorinta efectiva de a prelua puterea. El spera ca mamaliga nu va exploda si fiecare doritor de revolutie ….spera ca aceasta sa fie facuta de altcineva. Basescu supravietueste unei situatii paradoxale. In nici-o tara depe glob un conducator cu lipsa complecta de sprijin popular nu ar ramane la putere.
    El stie ca romanii sunt mai dezbinati decat oricand si curajul a pierit demult.
    Singura reduta si pericol este Voiculescu si trustul sau de presa. Acesta trebue sa deschida ochii mari si sa vada lucrurile clar. Basescu nu este nici un presedinte slab si niciunul puternic. Este un presedinte care sta agatat de o craca. Copacul trebue scuturat si Basescu trebue trantit la pamant cat mai curand. Daca nu ai va scutura el pe toti .

  3. traian basescu a incetat de mult sa fie un presedinte. este un cetatean. atat. asa cum a devenit si ludovic al xvi, ceteanul louis capet. acest basescu, incalca zilnic constitutia. o sfideaza.
    stiind ca este incompetent, putea sa promoveze oameni inteligenti. dar si aici a dat cu stangu-n dreptul. a promovat numai scalmbatzi precum edmond talmacean, hoara, murg, visan, ridzzi sau placinta.

  4. basescu nu are nicio viziune. nicio strategie. actioneaza dupa cum il taie capul, dupa cum viseaza. este irational. iar asta dauneaza grav sanatatii Romaniei. ne afecteaza supravietuirea in societatea romaneasca.

  5. SINDROMUL MUBARAK

    De la o vreme preşedintele Băsescu uscat ca un arac,
    Galben ca „floarea porcului” acuză sindromul Mubarak
    Boală ce va să schimbe faţa lumii, având un singur leac :
    Să lase frâiele puterii până ce at nu-l copitează ; un fleac.

    Azi şaişpe făurar se mai aude, încă, glasul roţilor de tren,
    Pe muzică de plumb, la Griviţa, în Bucureşti ; halal antren.
    Armata ţării ceferistă pe care-ai terfelit-o, ca pe-o banală
    Porni-va, sigur, „marşul lung” de neoprit, la grevă generală.

    Cu arsenalul din dotare : ciocane, leviere, chei şi felinare,
    Mult prea sătui de tine şi ciracii tăi, ne mai având răbdare,
    Vor sta pe unşpe mii de kilometrii de cale, câţi are ţara ;
    Iar lângă ei poporu-ntreg şi umilit ce-ţi suportă povara…

    Te du, te du, te du, şi joacă babaroase pe Suez cu Mubarak
    Care mai copt la minte de cât tine o freacă pe nisip, cu trac.
    Ai supt la osul nostru, non-stop, hulpav, mai toată măduva,
    Să aibă alor tăi o veşnicie, şi după caz… Maria – văduva !

  6. traian basescu este un presedinte incompetent. Un presedinte incapabil, pe care situatia l-a depasit demult….iar acum trage cu dintii de functie….ce penibil, ce trist. Suntem de rasul lumii cu un asemenea sef de stat.

  7. Acest personaj malefic, traian basescu, trebuie inlaturat de urgenta…..este cel mai mare rau al Romaniei la ora actuala.

  8. SOLUŢIE DE AVARIE

    Dacă Băsescu este o javră slabă ,
    Atunci să adoptăm soluţia arabă :
    Înlocuindu-l pe el,cât mai degrabă ,
    Cu Majestatea Sa …Regele Cioabă.

  9. Stimate domnule senator, departe de mine gandul de a sustine detinatorul functiei prezidentiale. Dar! Toti- de la politicieni la presa si la oameni obisnuiti- se refera la omul X. Nu la institutia pe care o reprezinta, nu la clica care-l inconjoara. Nu. Un singur om este exponentul raului absolut. Cu tot respectul dar cred ca picati cu totii intr-o mare greseala. Demonizandu-l exclusiv pe ocupantul fotoliului prezidential ii dati apa la moara. Ii intariti puterea. Nu presedintele trebuie sa scoata tara din marasm. Nu presedintele este alpha si omega. Ci institutiile. Detinatorul functiei de presedinte nu are voie sa fie Dumnezeu pe pamant. Asta spuneti si dvs, dar simplul fapt ca va raportati exclusiv la el il ajuta. Il face sa se simta puternic, intangibil. Nu. Este un om care nu se dovedeste la inaltimea institutiei pe care o reprezinta. Si care este ajutat, in acest vartej contraproductiv, de o gasca de smecheri penali. Atat. Un om, mai rau decat altii, poate mai puternic, dar un om. Nu-l transformati in Superman, chiar daca al raului…

  10. Cum ar fi functionat acest aparat justitiar daca nu ar fi fost tehnic posibil ascultarea telefoanelor? Vad ca alte metode SRI-ul nu prea are….
    Exista milioane de tehnici pentru a evita subiectele „sensibile”. Si atunci ce facem? Nu mai avem dovezi, nu exista stenograme si implicit nu exista nici o infractiune in Romania.
    Poate cineva sa-mi explice pentru au nevoie servciile secrete de laxative? o fi inventat vre-o noua generatie de explozibil?
    De miscare, sali de sport si alimentatie sanatoasa ei nu au auzit? Laxative pe banii nostri? E de rasul curcilor…

    Presupun ca acest blog este urmarit de multi….La vama Galati cand verificam contrabanda cu tigari?

  11. E adevarat, dar mai exista azi in lume presedinti puternici? Eu cred ca exista doar presedinti care nu par caricaturali – .

  12. Un presedinte este slab atunci cand echipa sa este slaba. Totusi, se detecteaza in cazul lui Zeus un fel de cerc vicios, un perpetuum mobile. El prefera sa se inconjoare de oameni mai slabi care il ridica in slavi. Atributul unui presedinte slab sta in oamenii de care se inconjoara.

  13. Acest presedinte este slab deoarece isi depaseste responsabilitatile….e un fel de dictator. El nu lucreaza in echipa, el vrea sa conduca totul singur….in conditiile in care si atributiile lui il depasesc….e trist dar adevarat.

  14. Este presedintele care nu v-a permis sa puneti mana pe Romania. Aveti un partid capusa, cum dealtfel sunteti si dvs. Daca erati atat de bun pe cat va credeti, ati fi facut un partid care sa mearga pe propriile picioare si v-ati fi batut cu Basescu de la egal la egal, nu asa urcat pe gatul altcuiva. Pana atunci mai bine taceti.

  15. Stimate domn.

    O opinie subiectiva, care poate poate fi combatuta usor. Si ca drept exemplu luam urmatorul citat „Un presedinte puternic se vădeste în rezultate si în capacitatea de a impune reforme reale si eficiente. Un presedinte puternic ar fi scos România din criza economică. Un presedinte puternic ar fi redus semnificativ nivelul coruptiei – nu ar fi transformat România în cel mai corupt stat european. Un presedinte puternic ar fi schimbat în bine sistemul politic si institutional din România. Un presedinte puternic nu ar fi sfârsit huiduit de poporul său.”

    Nu presedintele impune reformele ci guvernul sustinut de alianta de guvernare. Refome facute cu ajutorul legilor care oricum sunt ciuntite de parlament? Deci ce ar putea face presedintele, mai nimic (personal asa reforma prima data Parlamentul).
    Acum legat de criza, din datele recente din presa, reiese ca economia sa stabilizat in 2010, ceea ce inseamna ca vor urma vremuri mai bune.
    Acum as vrea sa inteleg ce legatura are coruptia cu presedintele? Presedintele conduce totii coruptii din tara asta? De fapt in mod ironic DA, pt. ca este presedintele tuturor romanilor. Si apoi cum ar putea presedintele sa suprime coruptia, presedintele este si seful CSM ?? Sau nu ar trebui sa respectam principiul separatie puterilor in stat (vezi cazul Nicolaescu), si sa facem zid (zid format din politicieni) in jurul coruptilor.
    Cat despre huiduieli … ar trebui organizatorilor mascaradei din IASI sa le fie rusine pt. folosirea zilei de 24 ian in scopuri politice de joasa speta care nu fac decat sa strice si mai mult imaginea romanului de rand si a respectului pe care il are acesta fata de sarbatorile nationale. Si aici ar trebui sa il citam pe Stefan cel Mare …”Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor „, deci haideti sa nu aruncam cu noroi in istoria noastra.

    Deci domnule Voiculescu va rog sa fiti mai concret si nu folositi discursuri de spectru larg, fiti mai axati pe o zona, si aprofundati-o.

    Cu stima Liviu N.

  16. Va vad cam nelinistit de o vreme d-le Voiculescu….si asta ma linisteste cel mai tare. De ce va e frica, n-o sa scapati. Si ca o dovada ca sunteti „tare”, publicati comentariul asta macar.

  17. Victor Ponta spunea acum cateva saptamani, ca raspuns la ce ati spus dumneavoastra, ca PSD va declansa procedurile de suspendare ale lui Zeus atunci cand acesta va incalca Constitutia, „nu cand va vrea Dan Voiculescu”.

    Prin vizitele din ultimele zile, al nostru presedinte a incalcat un principiu fundamental al acesteia, respectiv cel mentionat in Art.84 (1) (A se vedea forma si fondul) care se refera la faptul ca nu poate fi membru al unui partid politic. El s-a comportat exact ca un membru de partid, amestecandu-se in treburile interne ale PD-L.
    Daca ar fi avut intradevar intentia desemnarii unui nou prim-ministru, ar fi cerut public demisia lui Emil Boc, apoi ar fi chemat TOATE partidele la consultari. Sunt curios daca a fost cineva din USL la consultarile de zilele trecute de la Vila Lac 1 :-).

  18. Nu ştiu cum o fi un preşedinte puternic dacă unul slab primeşte al doilea mandat, nu poate fi suspendat, face şi desface majorităţi, crapă partide, impune după bunul plac prim-ministrul, miniştri, europarlamentari, judecători CC, stabileşte veniturile cuvenite fiecăruia după propriile reguli, hotărăşte dacă luăm sau nu tranşe de la FMI…

  19. Cand te numesti Dan Voiculescu, si esti patronul unui trust PSD-ist… este foarte usor sa arunci cu rahat.

    Poate ca este un presedinte slab, dar mai slab decat Iliescu, Constantinescu, si chiar Vacaroiu, mai mult ca sigur nu este.

  20. Politica de resurse umane este esentiala pentru modernizarea statului, trebuie oameni cu specialitate in toate domeniile, trebuie schimbat modul in care se numesc in functiile publice, functiile guvernamentale, trebuie numiti pe criterii profesionale.

  21. Pe langa toate cele enumerate, un lucru impardonabil este faptul ca-si dispretuieste propriul popor, ca-l crediteaza cu nivel de inteligenta minim, pe care are impresia ca-l poate exploata prin manipulare si tupeu.

  22. Umor negru:
    „La al 200-lea congres al PDL, Basescu, garbovit de ani si plictisit de povara puterii, se adreseaza participantilor:
    – Drragii mei, eu..eu m-am hotarit sa renunt. Propun sa fie aleasa in locul meu prietena mea, Elena!
    – Huooo! Huooo!
    – Atunci propun sa ma inlocuiasca la presedintie prietenul meu, Boc.
    – Huooo! Huooo!
    – Smecherilor! Stiam eu ca tot pe mine ma vreti!!! „

  23. Tarile bogate au devenit bogate prin valorificarea potentialului uman . Astfel ca prin inventivitatea oamenilor si valorificarea inventiilor si inovatiilor au ajuns la bogatii si bunastare. SUA, Anglia,Japonia Germania, sunt bogate prin companiile lor care produc bunuri materiale inventate si inovate de oameni .Aceasta este sansa unica de progres a unei tari. Am inventat un sistem de franare pentru vehicole de 10 ori mai performant decat orice frane actuale de pe masini, si un motor cu biomasa ce elimina petrolul din agricultura si transport. Companiile care le pun pe piata ar fi mai bogate decat cele mai mari firme din lume din domeniu auto. Cu respect [email protected]

  24. Sincer… ?

    Cand nu ai optiuni ferme politice sau le ai dar favoritul nu a intrat in al doilea tur de scrutin pt. prezidentiale, pe cine sa votezi intre un candidat de Dolj care se viziteaza cu escrocul S.O.V. si este teatral de „facut” chiar si dupa vizita lu’ Cozmin Guse la „prietenii” din America -dupa cum se laudase la o emisiune tv incercand sa-i creasca cota celui pe care-l consilia- si candidatul PD-L ?

    Si sa nu uitam ca dupa fiecare guvernare fsn-pdsr-psd cel care i-a urmat a avut de tras ponoasele ramasitelor antecesorului… :) -in cazul de fata s-a completat dezastrul cu ajutorul unui premier ca pnlistul pe care-l stim cu totii si dupa biletelele sale nu doar dupa contributia la promisiunea ca se vor mari lefurile profesorilor cu 50% pe baza de „las’ ca dupa alegeri ne descurcam noi cumva”… ca de strategie pe termen mediu sau lung nu s-a pus problema nici in acea guvernare.

    Regretabila este „vanatoarea de vrajitoare” pe care o face fiecare regim…uitand ca poporul roman are o mentalitate specifica si „curatenie” nu se poate face in domeniu…cel mult …mai bagam si sub pres din murdaria pe care se-ncearca a o elimina din mentalitate.

    In alta ordine de idei,stiu ca Veti ajunge intr-o zi premierul tarii mele/noastre, dar nu destul de „la timp” – sper ca nu dupa o noua guvernare psd sau pnl. Atunci va fi greul greu…
    Va doresc O Zi Buna !

  25. basescu a intrecut demult orice limita, dar acum nici macar nu se mai chinuie sa-si ascunda minciunile, azi ironizeaza alianta si se bate cu pumnii in piept, maine trece la schimbari radicale care sa-i mai prelungeasca agonia.. chiar ar trebui sa plece odata

  26. avem nevoie de un presedinte care sa se priceapa la economie nu la josnice strategii politice. eu il propun pe dan voiculescu

  27. @Geta
    1. Pugacheva a cam expirat si s-a retras din muzica.(si-a pierdut glasul )
    2. Pugacheva nu e romanca.
    3. Sofia Rotaru si Alla Pugacheva toata viata s-au concurat…pentru titlul de Regina muzicii usoare.
    Pana la urma cred ca a invins Sofia Rotaru, romanca despre care nu zice nimeni nimic in Romania, nici la TV si nici la posturile de radio. :(
    Avem Salami,gigel voce de aur… bambi, shmambi,anda adam…sa-i vedem pe astia la 65 de ani…..sau ce trupa rock, pop sau de orce fel a ridicat in picioare sali in afara de Romania?

    Pot sa spun Jos Palaria doar pentru Gheorghe Zamfir, care a promovat muzica romaneasca pe multe continente. Cu mare drag am urmarit o emisiune la TV recent cu el. Am ramas placut impresionat.

    Mi-ar fi placut ca la o mare sarbatoare in Romania, sa se organizeze un concert la care sa vina si Sofia Rotaru – daca-si permit organizatorii sa o plateasca.Sa auzim melodii pe versurile lui G. Vieru si muzica compusa de Petre Teodorovici.
    Ar fi fost frumos….

    Cum aplauda rusii melodiile romanesti interpretate de Sofia Rotaru

    http://www.youtube.com/watch?v=5RqEpD4IaE4&feature=related

  28. Domnule Presedinte va rog sa interveniti pentru stingerea conflictului aparut si sustinut de catre conducerea Partidului Conservator si Filiala judeteana Valcea. Va rog aceasta pentru ca sunt un membru vechi al partidului si nu vreau ca Filiala Valcea candva o Filiala fanion a partidului sa dispara definitiv din viata politica Valceana.

  29. @andron:
    E adevarat ca S.R. e …bucovineanca….si era privighetoarea Bucovinei, dar…. nici statul roman nu a dat in judecata statul ucrainean pentru dezastrul de la Cernobil, deci cum credeati ca o frumoasa bucovineanca poate fi promovata fara un bun…nu samarinean ci impresar ? :)

    A.P. are recunoasterea actualului Presedinte al Rusiei in timp ce in tzarishoara avem inca…. multe subiecte despre care nu se stie cum/daca sa fie abordate atunci cand e vorba de anumiti alti investitori din alte….foste „surori” din fostul URSS.

    Salamiii si alti aurashi sau minunati de Valcea, Caransebes etc.s.a.m.d.au publicul lor, public care atunci cand e vb de texte muzicale prefera vorba „pe sleau” fara metafore sau anagramari.
    Exemplu: http://www.youtube.com/watch?v=HtVoOoATG-0

    E adevarat ca in afara doar de dragii de la O-zone s-a auzit bine cu a lor

    http://www.youtube.com/watch?v=mHky57VKWTY , dupa cum stim noi, nu-i asa..?!

    Dar de Cheeky Girls ce ziceti…? Rezista pe piata chiar daca noi, aici, doar de al lor We Are The Cheeky Girls am auzit…

    Pana la urma, in aceste zile capitaliste ale noastre un impresar, un bun impresar face o trupa nemuritoare…si iutubul,bineinteles. :)

    Am si discuri de vinilin al lui Gh.Z.deci inca de la lansare mi-a fost sufletul cu El.

    G.V….poate un suflet de mare nostalgic patriot, dar….cam atat.
    Avem compozitori, textieri mult mai buni.
    Si Fenomenul Adrian Paunescu si parte din personalitatea Dlui C.V. Tudor -cea poetico-patriotica- mi se par mult mai buni ca si regretatul G.V.

    De fapt sunt dovezi de cat de slaba a fost politica romaneasca dupa ’89 si cum s-a ratat momentul „Pod De Flori” si cum am ajuns azi sa avem…”moldovence frumoase”, vamesi corupti, trafic de contrabanda la granite pe care puteam sa nu le avem…da’ astea’s alte mosteniri iliesciene si….m-am cam ambalat, nu-i asa? :)

    Rusii aplauda multi interpreti romani…si pe Mihai Traistariu si pe Inna si inca multi alti…timp s-avem si bunavointa/inteligenta P.R.-ului lor sa stim si noi, pe-aici de ei.
    Mie-mi place si Anastasia Lazariuc si cantecele ei compuse de Mihai Constantinescu pentru ea.

  30. Avem acuma o intrebare
    Chiar una grea, se intelege
    Dintre aceste doua fiare
    Azi, una-i mai presus de Lege?

    Motanul care azi nu tace
    Un vechi dosar conspirativ
    Chiar tot el tipa, dar si face
    Avand prea multe la activ!

    Ar trebui sa se inscrie
    Conservator fiind convins
    Intr-un partid mai de tarie
    Din vremea Regelui, invins

    Ar fi conservatorul care
    Va reusi sa reformeze
    Chiar securistii si se pare
    Atunci, poporul sa-i voteze !

  31. Adriean Videanu: “Eu am constatat un lucru, având mai mult timp liber în momentul de faţă, stând la partid, vreau să vă spun că, în ultimele opt săptămâni, PDL a crescut opt procente”.

    Traian Băsescu: “Ultimul sondaj arată încredere de 11%. Marja de eroare e de +/-3%. Ca orice român iau situaţia critică. Şi dacă e de -3%? De aici rezultă clar că e doar de 8%”.

    ÎNTREBARE: Cât avea PD-L acum 2 luni?

  32. off-topic:

    Permiteti-mi sa-mi amintesc ca azi este ziua de nastere a selectionerului echipei nationale de fotbal, tanarul Lucescu Razvan.
    La Multi Ani si Meciuri Castigate Mereu !

  33. Domnule presedinte,
    Observ in ultima vreme, mai ales avand in vedere recenta ingenunchere a postului Realitatea, o ofensiva tot mai mare a „moderatorilor” portocalii pe tema: „ei, si voi ce veti face, cum veti conduce tara daca veniti la putere?” Surprinzator pentru mine este ca mai toti reprezentantii USL, la asemenea intrebari, incep sa balmajeasca tot felul de generalitati stupide si se pierd in harjoneli stupide cu reprezentantii celeilalta parti. E chiar atat de greu sa dai niste raspunsuri coerente, cum ar fi spre exemplu: ” vom intoarce tot imensul aparat de politie politica al lui Basescu impotriva evaziunii fiscale si infractiunilor economice – rezultat bani la buget” sau „vom sista imediat furturile Elenei -fantani arteziene, sali de sport, patinoare – si vom dirija banii exclusiv in infrastructura”, etc.? Incep sa ma intreb daca nu e vorba de un non combat, sau poate chiar nu aveti cu cine, sau poate chiar nu vreti. Oricum, prestatia USL dupa constituire mi se pare jalnica, ma asteptam la mult mai multa incisivitate si dorinta de lupta.

  34. Dupa cum stiti, profesorii au castigat in instanta dreptul de a primi de la stat banii neprimiti de la votarea legii de crestere a salariilor cu 50%
    Ministrul Educatiei a trimis la toate inspectoratele niste foi/tabele care au fost trimise mai departe la toate scolile.
    In aceste tabele vor fi inscrisi toti profesorii care au dat statul in judecata si suma pe care ar trebui sa o primeasca (conform expertului contabil angajat – pentru parintii mei, profesori de aproape 30 de ani e vorba de peste 200 milioane lei vechi fiecare) precum si profesorii a caror procese sunt in curs de desfasurare.
    ESTE INCREDIBIL faptul ca, de la inspectoratul judetean (care la randul lor au primit ordin de la minister) a venit O CERERE TIP pentru FIECARE DIRECTOR de scoala in care acesta (directorul de scoala) CERE AMANAREA INAPOIERII BANILOR!
    Directorii care nu vor transmite inapoi la inspectorat cererea de AMANARE A PRIMIRII BANILOR vor fi, evident, destituiti.
    CE TARA ESTE ASTA???????????? Cat de ticalosi sunt oamenii astia????
    Situatia are loc in judetul Mehedinti. Toate scolile din judet au primit aceste foi.

  35. D-le Voiculescu, dvs. nu faceti la fel cu oamenii din subordinea dvs., in special cu cei din televiziune? Acuzati pe Traian Basescu ca face asta cu ministrii, dar dupa parerea mea faceti acelasi lucru. Bine, contextele sunt diferite.
    Oare ce va diferentiaza de actualul presedinte, ce avantaje si rezultate aveti dvs. in comparatie cu el? Ca sa stim sa facem bine diferentierea.

  36. @ Timotei: Diferenta e ca Basescu o face cu banii publici.. adica ai mei, ai tai.. ba chiar si a lui Dan Voiculescu.
    Dan Voiculescu face pe „dictatorul” pe banii lui… Crezi ca e buna diferentierea?

  37. Dar sunteti de o nesimtire crunta. Imi utilizati, fara sa platiti drepturi de utilizare, numele de taifundiana, si mai ma puneti si pe pagina unde il balacariti pe basescu? Sa stie toata lumea ca nu am nimic cu Basescu si pana DAN VOICULESCU imi va plati drepturi de autor, sau macar sa-mi faca o donatie pentru copilul meu, voi spune clar > NU MAI VOTEZ USL-UL !!!!!!!

Comentariile sunt închise.