Aseara, in cadrul unei emisiuni televizate, Basescu Traian, mai cunoscut si sub numele de “Pinocchio”, “Presedintele Masaverde” sau “Demisionez in 5 minute”, a “uitat” ca a fost de mai multe ori la Grivco, recunoscand cu jumatate de gura ca a trecut o data pe la Antena1, dar ca nu a fost niciodata umil.

Evident ca minte.

In 2004 a fost de 3 ori la Grivco, fapt pe care l-a declarat public in timpul campaniei electorale din 2009, cand a recunoscut ca s-a caciulit pentru voturi. „Toata lumea stia ca merg cu caciula in mana pentru a obtine niste voturi” spunea Traian Basescu pe 26.11.2009 despre vizitele sale la Grivco (declaratia este publica, o gasiti la o simpla cautare pe google).

Asadar, Basescu Traian minte inca o data. S-a caciulit de fiecare data cand in joc au fost functiile si interesele sale. Dar o minciuna in plus nu mai reprezinta nimic pentru un domn care, desi a fost demis de 88% dintre romani, s-a agatat de privilegii si a inceput sa se smiorcaie ca el nu renunta la functie, devenind reperul absolut al ridicolului politic.

34 COMENTARII

  1. Incercand sa-si Incotzopeneasca „la sefie de partid” Tziitoarea pungasha si rasuflata ,ma refer desigur la „cinstita”,”valoroasa” UDREA ELENA , capul Regimului Rolitienesc pre numele lui BASESCU TRAIAN , a iesit aseara La atac(??!!) Pe ecranul numit B1 Tv,aceasta „celebra” oficina aflata in lupta perpetua cu cetatenii Romaniei. Ei , vreti sa-mi stiti parerea ?? MI-A PLACUT BASESCU !! Rar am fost cuprins de atata extaz vazand halul in care a ajuns .Ruina fizica la vedere! Ochi strambi, mijiti de rautate si minciuna , DAR stersi, fara vana. CHIOMBENIA sa este mai vizibila,mai jalnica ca niciodata !
    Dar atacurile sale „Celebre” cum vi s-au parut ?? Cum altfel decat SLINOASE ! Fatarnicia,duplicitatea,gargarismul, arata o faptura cuprinsa de Teama-fara-leac !! STIE ca timpul SOCOTELILOR s-a apropiat. Gitensteinii au pariat prosteste pe un astfel de rebut, urat paroxistic de un popor intreg. Minciuna-i nu mai are nici forta unui Bishnitzar ordinar,de cea mai infecta conditie,pe care o poti intalni cu usurinta prin orice port din lumea larga.
    A fost BUN ,extraordinar as zice, Basescu !! Prabushenia-i se vede fara gres pe mutra-i tampa si vicioasa. Nici UDREA de-ar avea miraculos 17 ani nu l-ar mai putea „reinventa”, folosid revitalizantele arme femeiesti clasice !! Mai vino „sefule de stat”, cat mai des !! Hai la noi, la vedere. NE place sa-ti contemplam RUINA. Hai, arata-ne cat esti de fermecat ! Ca ai acordul ZEILOR !!
    Noi poporul, avem pacienta !! Dar nu chiar atata cat crezi tu,maretzule !!
    Desigur, Si-cat-de-curand ,te vom si „Rasplati”, asa cum bine-ai-meritat. De la noi, evident. Si nu de la alde Reding,sau Merkel,sau Gitenstein !!

  2. Ascultand ultimile stiri, cu ridicarea „STEAGULUI SECUIESC” la loc de mare cinstire, adica la Budapesta,deasupra Parlamentului Ungariei, Ii propun „sefului statului”,numitul Basescu Traian, URMATOARELE ACTIUNI.
    Evident PATRIOTICE, asa cum ne-a obisnuit deja presedintele nostru ,garantul demnitatii nationale.
    (1) Punerea cu burta pe carte si invatarea DEGRABA a „Runelor
    secuiesti” !!Doar este asa-zisul alfabet al lor,al prietenilor secui,salvatorii de la referendum !! Nu se face sa nu-l stie la perfectiune!! Chit ca nici maghiarii habar n-au de el.
    (2) Fara sa piarda nici un moment pretios (Tziitoarea perimata Udrea Elena s-astepte) sa se urce-n avionu-i luxos,prezidential ,sa ajunga la Budapesta. In mare graba si in galop spre ORSZAGHAZ (parlamentul maghiar ; sunt amabil,Ii desenez traseul in maghiara ,in original !!) Acolo va trebui sa faca PLECACIUNI ADANCI,PIOASE in fata simbolului milenar,divin , al natiunii maghiare.Nimeni alta decat SFANTA COROANA !! In maghiara SZENTKORONA !!Cea fara de care nimeni nu putea fi rege, ci doar regent.
    Nu, nu-i vorba de a deveni el, Basescu, rex hungarorum ! n-are cum ! El e dator sefului suprem maghiar, „prietenul” Orban Viktor.Ori cand esti DATOR,esti de fapt VASAL. si Vasal ramai,pe veci !!
    (3)Dupa care, sentimental cum il stim, Basescu poate admira steagul secuiesc, ce falfaie gratios. Si,mai ales, sa-si stoarca niste lacrimi !! de-alea d-ale lui, de om si roman simtitor si romantic.
    (4)Urmeaza intoarcerea-acasa, in tara ce-l adora, unde se va-IMPAUNA cu IMPERTINENTA cu faptale glorioase, de aparator si mare-prieten al tarii Romanesti.
    (5) Ca deobicei , va fi crezut. De alde UDREA Elena evident, ce-l asteapta dragastoasa ,duioasa si POFTITOARE de noi-si-noi MARIRI !

  3. 8 MISTERE INEXPLICABILE, NU ŞI PENTRU TRAIAN BĂSESCU
    « Oamenii de stiinta recunosc ca Universul ascunde mistere pe care probabil nimeni nu le va putea explica vreodata. Revista Science prezinta 8 dintre ele.
    Chiar daca astronomii si fizicienii sunt zilnic cu un pas mai aproape de cunoasterea spatiului cosmic, multe lucruri ar putea sa ramana mereu un mister, chiar si pentru cei mai mari savanti ai lumii.

    Iata o scurta lista alcatuita de revista Science si preluata de Daily Mail:

    1. Cel mai mare mister este, la ora actuala, “energia intunecata”, care alcatuieste 73% din Univers, dar nu poate fi masurata si idetificata. Savantii stiu de existenta ei prin dovezi indirecte, ea fiind necesara pentru a se mentine un echilibru al materiei in Univers.

    2. “Materia intunecata”, desi nu a fost nici ea identificata, se crede ca este “lipiciul” care uneste materia din Univers. Spre deosebire de “energia intunecata”, aceasta materie misterioasa ar putea fi candva identificata si studiata.

    3. Baryonii, misterioase particule care alcatuiesc o materie “anormala”. Confuzia savantilor este ca, daca aduna materia intunecata, energia intunecata si baryonii nu ajung sa obtina 100% din materia Universului, prin urmare ceva pare sa lipseasca.

    4. De ce explodeaza stelele? Desi oamenii de stiinta au aflat multe date despre formarea unei stele, tot nu inteleg ce se intampla in interiorul ei atunci cand explodeaza si devine o supernova.

    5. Ionizarea Universului: timp de sute de mii de ani dupa Big Bang, electronii au fost despartiti de atomi, iar cercetatorii nu inteleg de ce s-a intamplat asta si cum s-au unit ulterior.

    6. Care este sursa radiatiilor cosmice? Terra este protejata de aceste radiatii daunatoare, datorita atmosferei sale, insa astronomii nu stiu inca de unde provin ele.

    7. Sistemul nostru solar este considerat ciudat, iar savantii nu stiu inca daca el s-a format dupa anumite reguli sau totul a fost o pura intamplare.

    8. De ce este Soarele atat de fierbinte? Stratul exterior al Soarelui nostru (corona) este considerat foarte fierbinte si specialistii nu gasesc o explicatie logica pentru acest fenomen. »
    Răspunsuri date de Guvernator :

    Ad 1. Energia întunecată este cea care lumineză viitorul Romăniei.
    Ad 2. Materia întunecată apare, de regulă, la blondele proaspăt văcsite de etnie rromă cam după două săptămâni.
    Ad 3. Bar(y)onii sunt stâlpii capitalismului sugrumat.
    Ad 4. Stelele explodează că aşa vor muşchii lor.
    Ad 5. Ionizarea s-a terminat în România după al 3-lea mandat al d-lui Ion Iliescu.
    Ad 6. Sursa radiaţiilor cosmice este Comisia Europeană care a înlocuit becurile cu filament cu cele fluorescente iar după un an le înlocuieşte şi pe acestea cu LED-uri (90% economie, 25 de ani funcţionare).
    Ad 7. Sistemul nostrum solar s-a format după metoda haosului patronat pe care l-am implementat şi eu în sistemul social mioritic.
    Ad 8. Soarele este atât de fiebinte pentru că-I sfârâie călcâiele după Venus şi Lună.

    Tot de Traian Băsescu :
    a)10 bani la paharul de tărie, şi irigaţia e ca şi făcută.
    b)Dacă berea purjată de consumatori ar fi colectată şi împrăştiată pe tarlale, ai să vezi agricultură înfloritoare, băi Constantine !

  4. @ Dan Voiculescu

    PAROL

    De câte ori a fost la Grivco, nu-şi aduce aminte ;
    De ce nu-l crezi şi mincinos îl faci pe Preşedinte ?
    Nu-l mai porecli Pinocchio, ci fii băiat cuminte :
    Băsescu are un pic de whisky-n cap … nu minte !

  5. ® Nu te juca de-a baba-oarba cu-n crocodil legat la ochi ; dintr-o coadă îţi vine mintea la cap.
    ® La dilema legării crocodilului de cap sau de coadă, un singur răspuns : de ambele.
    ® Nu prin trepanaţie se pătrunde în întunericul minţii.
    ® Spaţiul excedentar din craniu nu trebuie închiriat.
    ® Taxa pe prostie este suficientă pentru autofinanţarea rapidă.
    ® Nu hrana ci concurenţa zgomotului, preocupă musca pătrunsă-n parlament.

  6. Ok, sa zicem ca Basescu minte, dar aia cu „demis de 88% dintre romani” e gogonata rau.
    PS. Este o onoare pentru mine, ca nu imi publicati mesajele, inseamna ca am dreptate si v-a deranjeaza. Aia e domnule, nu toti „ie” prosti si se uita la antene.

  7. @thor :::: „Logica” Basista, riguroasa, de fier, mai are o particularitate interesanta. Se extinde-n mintile tuturor adeptilor !! de la Andreea Pora,la Tismanean,la Plesu si la toti spatarii regimului,Acest „thor” nu putea face nota discordanta !! Nici n-ar fi frumos : tocmai „adeptii” sa genereze diversionisme in contra „sefului-lor-de-stat ??

  8. @thor ::::Nu ma mira IPOCRIZIA ta. Este unul din”punctele forte” ale Basescului Traian . Te vaicaresti ca esti CENZURAT !! Asa,fara rusine , in vazul tuturor ?? Bravo, TE APRECIEZ. !! dar ia priveste Un-Pic-Mai-Sus . Nu necesita eforturi conceptuale , Andrei-Pleshiste. Iti vei putea admira superbul comentariu !! E de GENIU !!
    SI e perfect demonstrativ. Adica ne arata CLAR pana unde urca MINCIUNA PROSTEASCA ,bine-invatata de la patronul tau , cel „legitim” (!!!!)

  9. @serban dragan / Ia fi tu mai atent de cine te legi.Tot ai ce ai cu marii intelectuali ,cum sunt domnii Liiceanu,Plesu,Tismaneanu, Cu doamna Andreea Pora ti-ai permis ce nici Becali nu a indraznit. .Nu ti-au ajuns toate publicatiile pentru ai ataca. Rusine sa-ti fie !! Cele mai reprezentative personalitati sunt luate de tine in batjocura. Inceteaza s-o mai numesti pe doamna ministru Mona Macovei cu apelativul nesimtit,lansat de tine pe toate blogurile, anume Beria-Macovei.Cu scuzele de rigoare ca am pronuntat asa ceva. Vezi ca noi avem Europa si America de partea noastra. Degeaba faci tu si ai tai pe zmeul, ca tot acolo ajungeti. Langa Nastase si altii ca el. Sa-ti fie rusine mare de ce faci tu,peste tot. Si o sa vezi tu ce urmari vei avea.

  10. Va dati seama ca este in stare de ORICE ca sa scape de dosarele pe care le are, inchise sau nu, in justitia romana…
    Este mai mult decat un mar putred intre merele de soi.

  11. ROMÎNII SUNT VERTICALI

    Din combinaţia cromatică a steagurilor secuiesc şi maghiar, ambele din trei benzi orizontale, iese un steag murdar : violet mizer, alb murdar, verde albăstrui ; nici că se putea altfel.
    Pe urmă mai e şi Vrancea, care, anul acesta, va da multe semne de supărare, cu bătaie lungă.
    Mai comod ar fi ca cei 500 de secui recenzaţi să poarte vestminte în culorile steagului cu pricina, care, desigur, nu ar putea fi contestate.
    Dacă reţin bine, şi tricourile Guvernatorului, de astă vară pe care le purta în garaj, erau de inspiraţie cromatică secuiască.
    Românii sunt verticali, precum cele trei culori primare ale tricolorului, şi ar putea, încă o vreme, să li se fluture…

  12. CU DEGETUL SPRE GURĂ

    Băsescu minte – pleonasm,
    Titră D.V. cu mult sarcasm.
    Guvernator umil cu rol ingrat,
    Să mânce toată ziua la căcat.

    Treptat, şi-ncepe iar să plângă,
    Udându-şi mutra lui nătângă
    De boarfă slută şi abandonată,
    Ce n-a văzut bordelul niciodtă.

    Dă limbi la buci rivalilor politici
    (In mintea lui, balauri mioritici)
    Care eliberaţi, vor face o mândrie
    Să-l ţină pe Traian în puşcărie.

    Partidul său, un pedeleu minuscul
    Abia zărit acuma la crepuscul,
    Işi cată şefi în Udrea şi buldog,
    Fosile vii de un calibru pintenog

    Prostimea indignată, cu multă ură
    Îi face semnul cu degetul spre gură,
    La unison, acum, pentru ultima oară :
    Marş de aici, bă javră ordinară !

  13. ………………IPOCRIZIA numitului BASESCU TRAIAN……………..
    Ce este mai de dispretuit la om ? Minciuna sau Avaritia ? Cupiditatea sau Lasitatea ? Imi este greu sa dau raspunsuri. Sufletul omului nu este entitate matematica,asadar logica formala nu functioneaza intocmai riguros.
    In tot cazul,IPOCRIZIA este una din MARILE DECADERI ale omului.Nici macar nu produce benefiicile directe „clasice” : AVERI sau CARIERE. Tine dar de o Josnicie INTRINSECA, proprie doar celelei-din-urma-fapturi. Este EXACT ce a facut BASESCU la vedere,in direct,la B1 T.v !.L-a compatimit pe Adrian Nastase !! Ii pare rau de el, de ce-a patit ! Ii este MILA, cum s-ar zice. Dar nu atat-de-mila incat sa merite si niste LACRIMI,stoarse cu perversitate. Tot in direct. Autorul transformarii lui Nastase in Detinut Politic il DEPLANGE. INSTIGATORUL SUFERA !! Pacat ca nu si-a adus si asistenta , „regina” legilor si a procuraturilor !! Pe Monica-Beria-Macovei !! Sa-l planga pe Adrian Nastase in DUET. Sa-si „consoleze” victima-lor-cea-mai-de-pret !! Sa ne sileasca si pe noi sa plangem cu ei !! O reeditare a finalului operei „Traviata”,de Giuseppe Verdi, performata in stil MIZER si IPOCRIT !!! .Dar si politic ,in sensul POLITIEI-POLITICE si a Justitiei-de-Matrapazlac.Asta dupa ce aceeasi Berie-Macovei se faloshea prin toata „Europa” cu „VICTORIA” incarcerarii lui Nastase !Si cu „EXEMPLUL”(???) dat lumii intregi de ce fel de justitie politieneasca au inventat dumnealor aici !!
    Este „credibil” rau-de-tot Basescu Traian. Ca imagine Il regasesc in dezolantul „CEL-din-urma-Om ,Care Micsoreaza Toate” !( citat din Friedrich Nietzsche). ” Mai ” Abject nu se poate pentru Basescu, a ajuns la APOGEU. Mai JOS, Ii va fi IMPOSIBIL sa se coboare. Desi,nu sant sigur…Poate primeste niste Idei novatoare de la „cinstita” Andreea Pora. Ori de la „MORALIZATORUL” Andrei Plesu. Personalitate de talie mondiala bine-specializata in matrapazlacuri si farsorii de tip CNSAS .

  14. Undeva mai sus,un mascarici agresiv si Basisto-Berie-Macovist pe deasupra, ma ameninta „dusmanos”!! Numele lui este „Judex” (!!??) Oare de unde vine acest nume ? De la ceva ce seamana cu justitia ? Sincer nu cred !! Mai degraba vine de la IUDA ! cel din KIRIAT, ca de aia este pomenit in Biblie sub denumirea de ISCARIOTEANUL ! M-am lamurit asadar ; e un tradator !! Nemultumit de mine si de atacurile mele asupra „idolilor” sai,” culturnicii PLESHO-LIICHENI !! Turbat de manie ca am devoalat NUMELE REAL al „reginei” dreptatii, „suava”,prietenoasa Monica-Beria-Macovei. Si ce NE face la toti, aceasta IUDA.X. ?? Ia cititi : ne ameninta feroce !! Cu INTERVENTII STRAINE ; cu americi,cu europe ! Aproape ca se milogeste la sustinatorii de peste mari , sa vina pe noi , sa ne pedepseasca ! Pentru crima de a fi neiubitori de „idolul” numit Basescu Traian !! Mai IUDA.X , te-as fi Inteles de ma amenintai cu furia Romanilor. Dar, asta imposibil este. Romanii nu sunt suparati pe mine, ci pe infractorul Basescu Traian. Si pe voi, ciracii si ZLUGILE lui (cu litera Z, in mod deliberat,nu AGRAMAT cum ai crede-n prostia ta). Iar despre amenintarile tale cu niscaiva „consecinte”(?!?!) iti raspund cam asa :VEI TRAI si VOM VEDEA, iuda.x !! In plus , ramai pe blogul Domnului Profesor Voiculescu !! „Varanul” vostru, la care veti efectua cat-de-curand cersheli de iertare. CENUSA-N-CAP este calea ce trebuie s-o urmezi ! Si lacrimile sincere, nu de felul BASIST, stoarse pervers,fatzarnic si cu ipocrizie !! Ah, era sa uit ; ai de la mine UN CADOU !! Stiu ca-ti place mult,d-aia sunt generos cu tine : Povestea MONICHII-Beria-Macovei ! Citeste-o, invat-o pe de rost !. Deoarece omul este dator siesi sa evolueze !! Sa se ridice, nu sa coboare! Nu sa ramana toata viata asa cum esti tu, IUDA.x !! Un tradator si un farsor natang.

  15. Minciunile ordinare ale infractorului HOTZ-de-FLOTE nu o mai conving nici pe fie-sa EBA !! Ei fura, ei URLA !! ALOOO ! domnule prim-ministru V.V. PONTA !
    Domnia ta aude ce face BASESCUL, colaboratorul tau ?? Vad ca si buldogul Blaga este mai „opozant” !! O fi bine ?? Parca v-am votat pentru alceva !! Nu pentru AJUTOR reciproc cu Basescu. Ci pentru DREPTATE. Impotriva TRADATORULUI Basescu !!

  16. ………….Administratorilor Blogului domnului Profesor…………
    Insi precum JUDEX-ul de mai sus isi au „Utilitatea” lor. Fara sa si-o doreasca !! Cu ajutorul lor „nepretuit”, pot vedea toti cititorii CUM ESTE „SPIRITUL” BASIST !! Cel REAL,despuiat de ambalajul mincinos.Ne arata fara rusine RAUTATEA ce le defineste caracterul.
    Caracteristica „de baza” este DUSMANIA ce o poarta poporului Roman ! Iar URA vor sa si-o rezolve CU AJUTOR STRAIN . Vor sa ne arunce pe toti langa Adrian Nastase. Ca sa se fuduleasca prin strainatate ca „NE-AU REZOLVAT” pe toti !! Asadar ,cred ca merita sa fie lasati sa-si posteze mizeriile. PROSTIA si RAUTATILE LOR SA FIE LA VEDERE !!

  17. Basescu Traian minte si inseala tara nu de 8 ani ! ci de minimum 40 !! cam de cand era angajat pe la securitate ! evident, nu el. Poate fratele lui geaman ??

  18. In aceste momente solemne, in care Vaticanul are emotii in reconversia corecta si avantajoasa a sumelor cash din Rezervele Federale SUA (Rotschild, Rockefeller, Morgan) la introducerea cipurilor 666 (la desfiintarea monedelor) si la introducerea controlului total si perfect, Daniel, cel care si-a dat acordul pentru cipuri a transmis un mesaj de solidaritate si pace, de progres spre noi culmi de realizare a economiei globale. Este de asteptat ca urmatorul Papa sa nu fie unul eficient, pentru ca, altfel, nu va mai putea fi ultimul. Prezicerile lui Nostradamus mai mentioneaza de distrugerea Romei (dupa Turnuri, Londra, Madrid, urmeaza Roma, Berlin, Paris…). Papa ar fi spus sa nu ne mai dea zapezi si seceta (cu ajutorul extern prin HAARP) si sa se caute un urmas negru si paros al lui Base (ca celelalte calitati specifice Fiarei au fost intruchipate indeajuns de Base). De asemenea, i-a urat un trasnet si lui Base, eventual, cu eficienta mai mare. Papa a mai fost intrebat, daca Nuti este reincarnarea Mariei Magdalena sau a lui Iuda. In final, Papa a spus sa nu se dea inca publicitatii date despre baza extraterestra de sub Sfinx, din Bucegi, date care ar discredita catolicismul si pe Iluminati. PS: Petre Romanul si la noi a avut mana rea, l-a bagat pe Base in politica.

  19. @Serban Dragan…Serbanoidule !! Esti un ticalos !! doi ani ai activat si pe Evenimentul zilei,si pe „22”,Revista noastra de suflet , atacand pe toti oamenii cinstiti ai acestei tari !! Tot respectul meu pentru domnii Liiceanu,Tismaneanu,Plesu. Ei sant constiintele nationale fara care nu am mai exista. iar doamna Andreea Pora v-a invatat minte pe toti. Ce ai indraznit tu cu ei este fara egal in romania,ca nerusinare ,desigur !!
    Toti te stim, te vom tine minte cat om trai !! Laudai cu gura pana la urechi Lovitura de stat de asta vara. Na, ca v-a invatat minte pe toti si America,si Europa, si marea noastra doamna Monica Macovei !! Si asta e doar inceputul !! O sa vezi tu ce patesti in viitor.

  20. ……..DOMNULUI PRIM MINISTRU,CU RESPECTUL CUVENIT………………
    Inteleg ca infractorul Basescu Traian are „imunitatzi”,d-astea absolute. Oare ele se extind si asupra dragalashei sale Fetitze IOANA ??
    Daca NU, atunci intreb : Ce actiuni s-au luat pentru lamurirea situatiei sale ?? Deoarece s-a perorat intens, in toate campaniile electorale, despre diversele „mici” ilegalitati efectuate de GOGOSHICA-CEA-MARE a Lu` Tata ?? Erau doar propaganda electorala, onorate domnule premier ?? Personal, le-am luat in serios. Si Apartamentul de 1 milion de Euro, si Contractele PREFERENTIALE cu Bancile, si Spalaturile de bani,si Matrapazlacurile cu Imobile si „gazduirea” Ioanei.B cam pe „DE POMANA” in conacul Ghika , detinut de prietenul de familie, tovarasul Puiu Popoviciu. Da-da, acela !! Tocmai el, ce-l avea pe Basescu drept SCUT JUDICIAR. De fapt , Basescu „se juca” si el : facea pe avocatul!! Nu la fel cum se joaca cu Aliatul dvs. Domnul profesor Voiculescu. Aici,Basescu e mult mai CRANCEN ! Face pe PROCURORUL benevol , pe acuzatorul public de tip Stalinist. Si asta de o vesnicie !! Ca „seful de stat”(??) isi schimba meseriile cum Ii trazneste prin cap, acesta este deja fapt banal .El este si Vaporean, si Securist,si ministru vanzator-de-flote,si presedinte ilegitim, si „idolul” Europei,si Vasalul lui Orban Viktor ,si „fratele” lui, si multe-multe altele asemanatoare !!
    Domnule Prim ministru,va intreb cu tot respectul : Politia Economica ESTE ea in subordonarea dumneavoastra ,seful guvernului ?? Natural , raspunsul este DA. Atunci de ce-o IGNORA complet pe Vedeta-fiica-de-presedinte ?? Parca-ar fi ori INEXISTENTA, ori si-mai-si , adica miraculoasa, INVIZIBILA !! Pare,ea,IOANA.B ,NOTARA-FURACIOASA, complet Nedisturbata si Senina !! De aia ne-a si „fericit”,in mila ei, cu un „pictorial” asa-zis Senzual ! Se RASFATZA insolent ca o top-modela !! S-o vedem,s-o admiram, si, eventual sa crapam de ciuda !! Dumneavoastra ati vazut-o ? Nu va intreb si daca ati admirat-o. Intreb altceva : Totusi DE CE NU E DERANJATA NICI-UN-PIC ?? Ori NU E VOIE sa se faca acest lucru ?? CINE EXACT nu „da” voie ?? Si mai ales DE CE ? Dumneavoastra, puteti evident, sa nu dati nici un raspuns. Dar, va garantez , intrebarea va ramane .Si nu e nici singura Intrebare si nici singura Neclaritate. Toate aceste Intrebari si Neclaritati se vor ACUMULA .Si, cu toata simpatia, am CONVINGEREA ca aceste Acumulari nu vor fi in beneficiul domniei voastre.

  21. @ Serban Dragan

    Mai Serbane Prostalane , se vede de la o posta ca asa zisul comentator ” judex” de la poz.22 care chipurile te ataca pe tine, nu e altul decat … TU .
    Ii invit pe toti comentatorii acestui post sa citeasca cu atentie macar mizeriile de la poz.19 si poz.22 si sa constate daca am sau nu dreptate . Ti-au mai spus-o si altii : iti place, atunci cand nimeni nu te ia in seama, sa te pupi in cur ca o maimuta . De ce nu procedezi precum cainii care se baga sub masa si isi ling madularul ?

  22. Lui IUDA.x ,ce posteaza sub numele fraudulos de judex :
    Fa urmatoarele, neaparat in ordine stricta :
    Cauta-ti o PADURE . In padure , o VAGAUNA . In vagauna, o VIZUINA de rozatoare URACIOASA. Odata cazat in ea, poti striga GUTURAL,DISONANT,BASIST : Iertare, nu io am zis, nu io am facut, io n-am fost cu basescu, altii m-au pus sa fiu cu el ,io de fapt il urasc pe basescu de cand m-am nascut , ba chiar dinainte de asta.!!
    Ei, IUDO.x daca te straduiesti , poate-oi fi milostiv. ,indurator !! Numai daca ma gasesti in toane bune. N-am insa dubii : lumea va IUBESTE mult. Cu ea e mai greu .de dat la INTORS. Trebuie NEAPARAT sa te duci si cu frumoasa-ti zeitza Monica-beria-Macovei in padure si prin vizuini !! Si s-o convingi sa povesteasca cum a fost asta vara. Cu lovitura de stat pe care ati dat-o ! IN CONTRA POPORULUI ROMAN ! Cine a orchestrat-o, care a fost logistica ei ( de tip ICR), si, mai-cu-seama despre Finantarea ei. Vrem sa stim CAT NE-A COSTAT” LEGALITATEA „VOASTRA . Asta pentru ca avem multe Socoteli cu alde voi. Asteapta, va vom prezenta DECONTUL. Si asta curand-de-tot.

  23. @OCHILA(???) VAI , TU ERAI , mai Politia-Gandirii !! Unde te-oi crede ; in romanul lui Orwell ?Uita de goangele astea, sunt vechi rau-de-tot !! Le-ati experimentat ani de zile, peste tot pe unde ati NAVALIT dupa mine. Dar te vad oarecum singur : doar cu prapaditul de Judex la inaintare ! Ce-ai patit, eram obisnuit cu voi in HAITA ! V-ati imputinat ,ati mofluzit , voi „spatarii ” revistei 22 si ai Evenimentului zilei ?? Auzi basistule, dupa logica ta stramba, invatata din „predaniile” sefului tau infractor de porturi si vapoare vandute pe daiboj ( oare cine o fi ?) nimic nu mai este REAL !! De fapt faci pe „vicleanul” ,pe „subtilul” ! Pun pariu ca maine, ori la alta data ce-ti trazneste prin mintea aia , O SA VII AICI si o sa afirmi prosteste ca OCHILA-adica Tu , ar fi tot Serban-adica Eu !!??. Orice porcarie basista se Perimeaza !.Hotziti si Escrocati alaturi de Basescu de cel putin vreo 23 de ani !! Schimbati smecheria , Veniti cu POTLOGARII de tip nou ,tontzilor ! . Solicitati consultanta de la Liiceanu sau Beria-Macovei , mentorii vostri !! Nu-mi vine sa cred cu ce unelte puerile s-a inhaitat stapanul vostru ! Sau nu mai are banii multi de alta data ?? De-i avea, nu mai presta unul ca tine pe aici !! Si diversionist ,” in schimb” dobitoc !!

  24. @ OCHILA in acelasi timp si SERVICIUL de SALUBRITATE (??)
    Natura m-a inzestrat cu o memorie buna. Ma intrebam unde am mai intalnit limbajul tau „ales”, „boieresc” ?!? Plin de scabrozitati, propriu fiintelor inferioare, basiste. Ia ghiceste , diversionist de doua carboave ? Pai, chiar aici, in blogul domnului profesor Voiculescu . Asadar pe 28 ianuarie, comentariul Nr.51 . Acelasi limbaj, tot cu maimute si alte porcarii . Aceleasi acuze idioate , DAR INVERS ! Sustineai ca cei ce-au comentat Laudativ ,as fi tot eu, Serban. Oricine poate Verifica . Este simplu, iar limbajul tau este un marker perfect. NUMA CA SEMNAI CU UN ALT NUME :” Serviciul de salubritate” ::: Te intreb CLAR : DE CE ?? .Ai vazut vreun Comentator serios, stapan pe sine , sa-si ia TOT FELUL DE NUME si PORECLE asa cum faci TU ? Eu am iscalit de ani de zile , peste tot, doar cu numele meu ,Serban. Tu, „CINSTITULE” de ce procedezi ca infractorii,ca nemernicii ?? De ce-ti schimbi identitatea ? Raspunsul este unul singur : ASA ai fost SCOLIT de stapanu-ti . Pe vapor sau in vreun port mizer. De altfel n-am dubii : iti stiu si provenienta. Echipa speciala pentru diversiune a Evenimentului zilei. V-am umilit cum am vrut la voi acasa. Cand v-au potcovit sefii pentru ineficienta, ati cerut si obtinut CENZURAREA mea. Dar nu va bucurati prematur; Voi fi din nou acolo, peste voi. Doar va spuneam , natangilor :::::: Eu sunt pretutindeni .

  25. Domnule Profesor, minciunile Basescului sunt mai mult decat un pleonasm.
    Sunt chiar ratuinea existentei sale. Acest ins minte chiar cand nu are nevoie s-o faca. Minte incontinuu , chiar si de placere !

  26. Titlul si comentariile sunt senaztionale! Articolul este – oarecum firesc – partinitor. Fiecare dintre noi, daca am scrie un articol pe blogul personal, am da o tenta subiectiva respectivului post! In rest, cu sau fara Traian Basescu, cu sau fara Dan Voiculescu, cu sau fara Sebastian Ghita, Dan Diaconescu… Romania trebuie si va merge mai departe. Si ar trebui ca fiecare dintre noi sa faca tot ce ii sta in putinta ca drumul pe care va merge tara asta sa fie cel bun. Eu m-am cam saturat de sinusoide inutile!!! Romania este deasupra tuturor intereselor de personale sau, de partid, de grup!

  27. Cum arata aceasta tara dupa 8 ani si ceva de diktatura Basista ? La care trebuie adaugata toata activitatea nefasta a acestui blestem national,pe care a prestat-o in cei 23 de ani de politica ?? Basescu zice :foarte bine !! Ca minte, este chiar nesemnificativ.

  28. @ Serban Dragan

    Florin de la poz.18 = Judex de la poz.22 = Florina de la poz.30 = Serban Dragan . Cine dintre comentatori este de alta parere sa ridice 2 degete . Ochila are dreptate .

  29. @GERILA !!::::: Tu = OCHILA= „Serviciul de salubritate” !! = OARE ce sunteti ??
    Niste Guzgani Basisti , gonind prosteste dupa mine.
    Va astept.
    Oricand
    AVEM SOCOTELI . SI DECONTURI
    VETI TRAI SI VOM VEDEA

  30. Un conspirator ,precum numitul Basescu Traian NU POATE DECAT SA MINTA..
    Dar VINA celor MINTITI nu Poate fi trecuta sub tacere. Basescu nu a mintit la PERETI , la LUNA si la STELE !! CI in fata unor oameni In carne-si-oase , dispusi la SEDUCTIE.
    CREDULITATEA nu este un PACAT ; In acelasi timp, nu este nici JUSTIFICARE .

Comentariile sunt închise.