Intalnire cu Dan Voiculescu

Oare am început să avem – după cum vedem aici sau aici – si o coalitie a analistilor de la Grivco? Sau e doar normalitate?

Cititi aici ce spune The Economist. O fi din trust…

În următoarea perioadă, preşedintele Traian Băsescu va asigura, în mod benevol, o campanie de notorietate şi promovare pentru o companie cu capital românesc. Având în vedere că impozitul forfetar a omorât zeci de mii de firme, iniţiativa reparatorie e lăudabilă…

Cu umor bun (și prudent) sunt ofertat aici pentru calitatea scriiturii.

Accept, în principiu. Fără salariu simbolic. Mai întâi, totuşi, vreau să văd condiţiile patronatului. Ca să nu mă trezesc pe urmă cenzurat sau chiar concediat când sunt în vacanță.

Cât despre nobila tradiţie Aquino – Voiculescu, uitați ce are de spus Jerome K. Jerome.

Vă recomand un articol al frumoasei doamne Rodica Ciobanu. Citiți aici.

Acum:

1. Povestea cu Voiculescu-circarul e chiar simpatică, dacă mă gândesc cum trag consilierii de mine să mai apar pe la un talk-show: ”trebuie”, ”e util”, ”e momentul să punctăm cutare idee”, ”nu ați mai ieșit de două luni”.

Și, până la urmă, nu mă duc.

Numărați de câte ori m-ați văzut la talk-show-urile Antenelor, Realității, TVR-ului și veți înțelege cât de însetat de imagine e Voiculescu. Consilierii mei au o glumă: cea mai bună veste pe care i-o poți da mogulului e că i s-a amânat o emisiune.

2. Dacă doream să-l maimuțăresc pe Trump, o puteam face de acum doi-trei ani, când mi s-a propus formatul ”Ucenicul” de-a gata, lucrat până la ultimul episod, cu personaje, scenarii și locații de filmare deja alese. Mi-a părut rău pentru munca echipei, dar am spus ”nu”. Motive: tocmai faptul că îl maimuțăream pe Trump și trebuia să mă dau în spectacol.

3. Emisiunea despre care vorbesc – o repet – nu are nicio legătură cu Trump ori cu imaginea personală. E un concept total diferit, iar apariția mea e punctuală și pasageră. Ideea emisiunii s-a născut aici, pe blog, în urma unui comentariu al vostru. Nu-l pot încă cita, e ”transparent” și se vor da producătorii de ceasul morții.

4. Să judeci un produs media cu câteva luni înainte de a ieși pe piață – să spui ce urmărește, pe cine imită, cum ar fi mai interesant – seamănă cu cronica de carte făcută în orb, după ce ai citit comentariul de pe copertă. Se practică în liceu. Nu-i prea profesionist. Nici prea responsabil.

Doar agresivitate din oficiu și după ureche.

Nimic nou.

Deşi voi rămâne la nivelul principiilor, vreau sa fiu cât se poate de clar în privinţa unui eveniment recent, care implică, deopotrivă, responsabilitatea televiziunilor şi solidaritatea blogosferei: rasismul e o mizerie.

Oricât de isteţ, cochet ori şmecheresc ar fi. Tot rasism se cheamă.

Umorul nu justifică niciodată sensibilitatea ori demnitatea noastră rănită.

Sunt supărat pe Tolo: îmi confunda blogul cu site-ul personal.

Chestie care, între bloggeri, nu se face. În rest, libertatea presei e o chestie grozavă. Savurați-o!

Un reporter ireproşabil şi un condei excelent: Sorina.