Feb 21

Ati auzit de Vasile Gherasim si Vasile Nedelcu? Probabil ca nu.

Sunt doi “voinici” din armata de “viteji” a regimului Basescu-Udrea. Un Vasile e senator, alt Vasile e deputat. Pe scurt, Vasile la patrat.

Inarmati cu refrenul antivoiculescu, intens invatat in cursurile de “educatie politica” predate la partid, cei doi au demascat ieri, la televiziune, o noua faradelege comisa de subsemnatul: “Voiculescu a depus in Parlament un proiect de lege privind dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscala.”

Ingroziti de acest demers, ei au prezentat in direct “corpul delict”: o declaratie depusa in Parlament prin care solicitam tuturor grupurilor parlamentare sa sustina proiectul de lege pe care il consider “apolitic si vital pentru economia si societatea romaneasca.”

Cele doua minti agere nu s-au lasat pacalite. In opinia lor, formata, probabil, pe baza experientelor proprii si a partenerilor lor politici, orice afacere privata este un izvor de evaziune.

Ca toti cei din specia lor, cei doi sunt total rupti de realitate. Spre exemplu, ei nu vor sa stie ca firmele pe care le-am fondat au platit catre stat taxe si impozite de aproximativ 100 de milioane de euro in trei ani.

Totusi, prestatia publica a celor doi distinsi parlamentari este, in definitiv, o veste buna. Daca Puterea a trimis in lupta pe “Vasile la patrat” inseamna ca a ajuns la fundul sacului.


Feb 19

Feb 19

“Asa nu mai merge, Voiculescu trebuie oprit!” acesta este noul imperativ al regimului presedintelui suspendabil, Traian Basescu.

Ani de zile mi-au monitorizat constant activitatea, insa mai mult decat a ma urmari cum fac naveta intre casa si serviciu, nu au putut descoperi; au inventat diverse procese si anchete, dar, din nou, fara rezultat; n-au gasit motive sa ma aresteze; n-au avut mijloace sa ma intimideze; s-au agatat de procesul maraton cu CNSAS, dar si in acel caz, mitul colaborarii, umflat propagandistic, s-a spart ca un balon de sapun, toate acuzatiile fiind respinse, ramanand doar o nota comerciala despre un cetatean strain, obligatie de serviciu pentru un angajat in comertul exterior.

Dupa atat efort in zadar, in aceste zile, toti cei inrolati in armata portocalie, de la presedinti de organizatii comunale, la presedintele Camerei Deputatilor, de la ziaristi arondati Puterii, la ministri demisionati, au primit ordin sa nu se mai impiedice de realitate sau adevar si sa traga permanent in Voiculescu si in trustul pe care l-a creat.

Strategia disperat ostila din ultima perioada dovedeste ca celula de criza cotrocenista, formata din persoane bine conectate la structuri conspirate, de genul SIE, SRI, SPP, ziaristi frustrati (fie de succesul trustului Intact, fie de experienta despartirii de acest trust din cauza lipsei lor de performanta) si oameni de afaceri care paraziteaza regimului Basescu-Udrea, a trecut in faza “daca nu gasim nimic real, inventam!”

“Voiculescu a adunat oamenii in Piata Universitatii”, “Voiculescu o acuza pe nedrept pe Roberta Anastase ca a fraudat legea pensiilor!”, “Voiculescu pregateste manifestari de sustinere pentru Traian Basescu la meciul Stelei”. Aceste mesaje halucinante, emise, in ultimele zile, de reprezentanti PDL, jignesc pe toti romanii care au protestat spontan si care nu aveau nevoie de niciun imbold pentru a-si rosti liber opiniile, contrazic evidenta fraudei comise de Roberta Anastase, filmata si difuzata in intreaga Europa, si desfiinteaza logica elementara in virtutea careia un adversar autentic al presedintelui Basescu nu-i va organiza niciodata manifestatii de sustinere. Personajele care emit asemenea ineptii sunt atat de speriate de spectrul indepartarii de la Putere, incat au pierdut orice forma de control rational asupra ceea ce declara.

Sunt convins ca vor continua. Stiu ca nu au nici limite, nici scrupule. Am inteles ca ei sunt oricand dispusi sa treaca granitele de la minciuna la intimidare, de la intimidare la inscenare, de la inscenare la abuz.

Ii asigur – pe ei si pe stapanul lor, care, in luna ianuarie, si-a vazut “sfarsitul” cu ochii – ca nimic nu ma va opri sa ma lupt deschis, cu toate mijloace legale de care dispun, pentru a contribui la o schimbare democratica rapida a actualului regim politic.

Asa cum bine sesiza Traian Basescu in urma cu ceva vreme, cand se intreba “de ce mai face Voiculescu politica, din moment ce are tot ce-i trebuie”, eu nu mai am asteptari pe plan personal, nu mai am mize individuale. Aceasta situatie imi ofera libertatea de a-mi asuma cu toate fortele un proiect “de responsabilitate sociala”, sustinut de peste 90% dintre romani: indepartarea regimului Basescu-Udrea, cea mai nociva echipa politica din istoria recenta a Romaniei.»

Feb 17

Feb 16

Speriat că, în toate adunarile publice, românii isi exprima vehement opiniile impotriva regimului Basescu, Sever Cotoi Voinescu a anuntat „preventiv” că orice eventuale manifestari ostile puterii, la meciul de astazi al Stelei, „au fost pregatite de Dan Voiculescu.” Pentru a-si apăra stăpânul, acest om jigneste cateva milioane de persoane care sustin Steaua.

PDL vede, în fiecare român, un posibil dusman. Orice multime ii ingrozeste. In opinia regimului Basescu, suporterii Stelei sunt multi, deci periculosi! Cu sau fara voie, Sever Cotoi Voinescu a sugerat o tema politica suporterilor Stelei. Insa, am mult mai multa incredere in inteligenta si responsabilitatea suporterilor decat a domnului Voinescu, personaj care incita practic la politizarea unui eveniment sportiv.

Feb 15

Felixometrul a măsurat obiectiv si a decis: jurnalistul TVR Mircea Marian rămâne, si în această lună, cel mai fecund utilizator de felicsi din presa scrisă.

Numai în ultima săptămână a reusit trei, stabilind un nou reper al eficientei si utilitătii jurnalistice.

Felicitari!

Feb 13

La finalul intalnirii de astazi de la Cotroceni, Traian Basescu a incercat un truc ridicol: sa destabilizeze USL, pe principiul divide et impera. Incercarea de manipulare a fost atat de grosolana, incat nu a putut pacali nicio persoana inzestrata cu o minima inteligenta.

Oamenii sunt ingropati in zapada, dar Traian Basescu este ocupat sa trimita bezele catre un lider USL, comportandu-se asemeni unei batrane care, in criza de luciditate, se fardeaza strident, sperand ca il va fermeca pe colegul nepotului sau.

Parasit de masura, Traian Basescu se ingroapa, tot mai adanc, in grotesc.

Feb 12

Ce mic a fost Vladut…

si ce mare s-a facut :) !

Mai multe poze pe Facebook.

Feb 10

Numirea in functia de premier a domnului Ungureanu, director al Serviciului de Informatii Externe, a clarificat definitiv natura relatiei lui Traian Basescu si a intregului sau regim cu serviciile secrete.

Nostalgic dupa perioada in care reprezenta regimul comunist la Anvers sau dupa cea in care conducea un vapor si dadea “un camion de note” Securitatii, Traian Basescu a decis ca nu-si mai poate ascunde adevarata natura, nu-si mai poate camufla deprinderile si, cu nepasarea omului care simte ca se apropie de final, a numit in fruntea Guvernului pe seful spionilor. Cu miscarea Ungureanu, Traian Basescu a renuntat la salvarea aparentelor, a iesit “de sub acoperire”.

Teoretic, Monica, Grigore, Mircea, Sabina, Sorin, intreaga armata de “lupi moralisti” si “roboti antisecuristi” ar fi trebuit sa ia foc. Insa, recompensati constant de stapanul de la Cotroceni si hraniti cu ura, cu invidie si, in multe cazuri, cu prostie, nu si-au permis niciun fel de protest.

Cei care, in cazul meu, au transformat intr-un pacat capital o nota comerciala despre un cetatean strain, adresata directorului intreprinderii (o formalitate legala obligatorie pentru un angajat in comertul exterior romanesc din acea perioada), au tacut malc cand Traian Basescu l-a desemnat ca premier pe directorul SIE, iar acesta si-a construit Cabinetul fara a demisiona din serviciul secret.

Asadar, o nota comerciala, care poate fi considerata cel mult o forma platonica de spionaj economic, i-a determinat sa explodeze. In schimb, cand Guvernul Romaniei a fost subordonat oficial sefului spionilor, nu si-au permis nici macar o scanteie.

De foarte multi ani, ei se “lupta” cu Securitatea, folosindu-i metodele si indeplinindu-i obiectivele. Au memorie selectiva si nu-si pun intrebari incomode. Uita, de exemplu, ca, in cazul meu, justitia a respins integral acuzatiile unor verisoare tentate de iluzia unui castig financiar facil. Nu se intreaba de ce, in procesul cu CNSAS, sentinta “de colaborare” a fost pronuntata de singurul “camarad” al domnului Basescu de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dupa cum nu se intreaba nici de ce, din dosarul domnului Basescu, din “camionul de note”, nu se gaseste nici macar o singura fila.

Oare pentru ca serviciile secrete nu-si deconspira adevaratii colaboratori?!

Feb 09

Traian Basescu impune astazi romanilor un nou experiment: guvernul clonelor.

Multumit de obedienta domnului Boc, care s-a achitat stralucit de sarcina de executant fara vointa proprie, Traian Basescu propune acum un Executiv populat integral cu reprezentanti ai speciei Boc, care vor asculta disciplinati indicatiile “veteranilor” retrasi in umbra.

In noul Guvern, pe care l-am putea numi Guvernul Dolly, in memoria primului mamifer clonat – oaia Dolly, aproape fiecare ministru formal, propus de PDL, este o clona a “mentorului” politic care l-a promovat si care ii va “coordona” activitatea.

Astfel, daca acest Executiv va fi validat de Parlament, Romania va avea, concomitent, doua guverne: unul formal, altul real. In acest ritm, in curand, numarul ministrilor PDL va fi mai mare decat al alegatorilor acestui partid.

De 7 ani, Traian Basescu face experimente pe romani si, de fiecare data, a provocat traume sociale deosebit de grave. Pentru a evita un nou experiment, ce ar putea avea consecinte nocive greu de evaluat, ar trebui sa-l scoatem cat mai rapid din “laboratorul” de la Cotroceni.