Acum mai bine de-un an, pe 17 septembrie 2009, publicam aici, pe blog, o pledoarie împotriva egalizării vârstei de pensionare. Pe atunci, Traian Băsescu era chiar adversarul polemic, fiind cel care a generat si a sustinut fervent tema egalizării vârstei de pensionare. Citez integral textul meu:
”Am nevoie de ajutorul vostru pentru a-mi clarifica o opinie. Opinie care vizează, indirect, egalitatea procedurală deplină dintre bărbat și femeie.
Eu cred, de exemplu, că există încă diferențe semnificative între responsabilitățile reale ale femeii și cele ale bărbatului. Cred că femeia muncește – în fapt – mai mult și mai constant decât bărbatul. Pentru că, în lumea contemporană, femeia matură are cel puțin două slujbe: una de prestator pe piața muncii și alta de ”responsabil domestic” – de mamă și de gospodină.
Că în Occident există o tendință naturală a femeii de a deveni ”om de acțiune” care lasă treburile casei pe mâna unei bone și unei menajere plătite din banii caștigați la job – asta nu poate nega nimeni. Dar, chiar și așa, cu bona și menajera, femeia tot trebăluiește în gospodărie după servici. Femeia tot muncește mai mult. Și, pe urmă – și mai ales – România va mai avea nevoie de o jumătate de secol, probabil, pentru a-și aduce femeile în situația emancipării reale. Adevărul necosmetizat este că, acum, femeile noastre muncesc ca niște robi în gospodărie și că doar vreo 5% sau 10% dintre ele își permit o bonă sau o menajeră.
De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că nu sunt convins – așa cum este președintele Traian Băsescu – că ar trebui să ne grăbim cu egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați. Există, într-adevăr, o tendință de gen la nivelul Uniunii Europene – dar părerile sunt și acolo împărțite, argumentului egalității dintre femei și bărbați fiindu-i opusă ideea unei mai mari responsabilități a femeii în zona familiei și carității.
Voi ce credeți?”
Paradoxal, au fost putini cei care s-au luptat constant, în ultimul an, împotriva egalizării vârstei de pensionare; unul dintre ei – pentru respectarea adevărului – a fost Lia Ardelean. Dar, în mod bizar, adversarul constant în această luptă politică a fost acelasi Traian Băsescu, care proclama chiar si în urmă cu două săptămâni:
”Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare din România şi nu numai, inclusiv în UE.” (Agerpres)
Mărturisesc că răzgândirea de ieri a presedintului – devenit adversar al propriei teze – e îngrijorătoare la nivel psihologic, chiar dacă e corectă politic. După ce lupti aproape doi ani pentru o idee, după ce o bagi pe gâtul partidelor care te sustin, după ce impui personal tema pe agenda publică – să devii peste noapte inamicul acesteia e semnul unei instabilităti greu de împăcat cu o functie de mare răspundere.
Mă bucur că o idee pe care am sustinut-o devine, în mod neasteptat, temă obligatorie pentru Putere. Dar sunt consternat văzând cât de impredictibilă, de labilă, de incoerentă si de capricioasă este această Putere.
SPP IMPOTRIVA MOGULULUI
Domnule Horvath
Sunt un ofiter al serviciilor speciale. Urmaresc cu atentie postarile dumneavoastra
pe blogul profesorului Voiculescu. Sunt cu totul de acord cu opiniile dumneavoastra. Dansul este singura persoana competenta care poate salva
Romania. Mogulul dumneavoastra preferat este in pericol. In cadrul SPP sa infintat asa numitul grup ” antimoguli”. Servicul de Protecţie şi Pază a fost transformat rapid într-un serviciu de informaţii în beneficiul unei singure persoane: Traian Băsescu! Articolul 2, alin. 2 din Constituţia României prevede că “niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Iar aici vorbim de suveranitate naţională încălcată de o persoană tocmai în nume propriu. Fie el şi preşedinte. Trebuie să lămurim lucrurile. Nu se mai poate aşa! Nu se poate ca în timp ce oameni valoroşi din SRI, SIE şi STS să fie daţi afară din sistem pentru că nu sunt obedienţi acestei persoane ci au slujit ţara, efectivele SPP să fie umflate, pe zi ce trece, cu ciracii lui Pahonţu şi Burian, la „recomandarea” lui Coldea! Aşadar, SPP a devenit un instrument periculos în mâna lui Traian Băsescu, prin care acesta îşi controlează adversarii politici, îşi pune în aplicare planurile diversioniste, exercită influenţă în beneficiul propriu si al Elenei Udrea.
Generalul Alexandru Burian, locţiitorul directorului SPP, coordonează activitatea pe linie de informaţii si îl are ca principal executant pe colonelul Costin Nedelea, transferat de la SRI, la cererea adjunctului Florian Coldea..
Ordinul pentru SPP este clar” Mogulii trebue desfintati pana la Craciun.
Filarea lui Voiculescu se face in special prin firma SC “Investigatii si Securitate Omega” SRL. Compania
face parte din Serviciul de Informatii privat al presedintelui Traian Basescu, despre care, în ultimul timp, se vorbeste în interiorul Serviciilor de Informatii ale României, legal constituite. Prin dispozitiile date de gen. Alexandru Burian si col. Costin Nedelea, ofiterii aflati în subordinea lor îsi depasesc competentele, în sensul ca se preocupa si culeg informatii despre anumite personalitati politice sau care detin functii în actualul guvern. Pentru a-si atinge scopul, au creat structuri conspirate, astfel ca organigrama unitatii informative a SPP a devenit foarte încarcata. Ofiterii conspirati ai SPP sînt infiltrati în cîteva partide politice, în mass-media, în aparatul administrativ al Palatului Parlamentului, al Guvernului si chiar în SPP.
SPP a devenit la indicatiile lui Basesci o organizatie informationala de tip mafiot. Cei încadrati de gen. Alexandru Burian sînt întrebuintati pentru strîngerea de fonduri în scop personal mai au sarcina si de a identifica societatile comerciale prospere si de a culege informatii privind cunoasterea actionarilor acestora. Avansarile în grad si promovarile în functie se fac dupa criterii arbitrare (pe baza de spaga, la recomandarea Palatului Cotroceni etc.), altele decît cele de performanta si pregatire profesionala.
Generalul Alexandru Burian este unul dintre pilonii noii poliţii politice a lui Basescu. Ascensiunea în actuala funcţie a avut loc în cursul anului 2005, cînd, a început să lucreze pentru Băsescu, moment în care, la cererea ,,comandantului suprem”, o parte importantă a SPP- ului s-a transformat în ,,poliţie politică”. Din acest moment, Burian este coordonatorul activităţii de colectare a datelor necesare întocmirii rapoartelor către preşedinte -, rapoarte politice, economice şi de alcov.
SPP ORGANIZATIE CRIMINALA DE CONTRABANDA DE ARME
Generalul Burian Pe vremea cand a fost incadrat la Directia de Informatii Militare, fiind implicat in urmarirea traficului cu arme, explozibili si substante periculoase, a stabilit relatii cu contrabandistii de uraniu, iar din functia pe care o are acum, contribuie din plin la traficarea fara probleme a uraniului, el este persoana care l-a conectat pe Băsescu cu Moghilovichi (celebrul traficant de uraniu pentru FARC) si tot el este cel care trimite trupe SPP in Afganistan si Sudan cu armanent vandut pe droguri,
omul de bază al preşedintelui, Florian Coldea, SPP-ul a devenit instituţia cu ajutorul căreia Băsescu a aruncat în aer societatea românească şi vrea să transforme ţara într-o dictatură controlată chiar de acele grupuri de interese nelegitime pe care din gură le-a condamnat, dar practic le serveşte interesele.
Toate acestea cum propuneti dumneavoastra Domnule Horvath ar trebui sa devina subiectul unei anchete la Antena 3 . Astazi este amenintat Dan Voiculecu maine vom amenintati toti.
Voi continua sirul de informatii.
Va asigur ca multi oameni de bine din cadrul servicilor sunt de parerea
dumneavoastra. Urmarim cu atentie postarile dumneavoastra.
Sa auzim de bine.
DOMNULE WEB MASTER
VA ROG SA PUBLICATI ARTICOLUL PRECEDENT. ESTE IMPORTANT SA AJUNGA LA MOGUL. SPER CA CENZURARILE ANTERIOARE SA FIE O INTAMPLARE A SORTII SI NU A UNEI OPTIUNI DE A PUNE SECURITATEA MOGULULUI IN PRIMEJDIE.
VA MULTUMESC ANTICIPAT.
VA MULTUMESC MULT. UITATI COMENTARIUL CU CENZURAREA.
Promulgarea legii era un motiv bun pentru demararea actiunii de suspendare. Varsta de pensionare a femeilor era singurul amendament la care putea apela pentru a trimite legea inapoi in parlament. Iar Basescu nu-i chiar atat de inconstient incat sa-si dea singur foc la valiza.
Stimate Domnule Voiculescu,
Imi face onoare sa va semnalez inca o anomalie inimaginabila a regimului portocaliu, reprezentata de judecatoarea CCR Iulia Motoc, desemnata de portocacalii, care motiveaza o opinie concurenta la decizia CCR din 22.09.2010 cu jurisprudenta CEDO, dar deciziile CEDO la care se refera sunt pronuntate pe 23.09.2010, respectiv 28.09.2010, deci ulterioare deciziei CCR. Mai mult, respectivele decizii CEDO sunt nedefinitive, textul publicat nu este definitiv, asa ca … cucoana asta este tembela sau tembela, una din doua. Mai multe detalii pe : http://cristipetre.wordpress.com/2010/10/08/culmea-cretinismului-si-tupeului-iulia-antonella-motoc/
o chichita neutra folosita de a pasa castana fierbinte . Esenta cu privire la cuantumul pensiilor , la modalitatea lor de calcul si la modul in care se va iesi la pensie nu se schimba . Aici era in mod real batalia . sper ca odata ajunsa in parlament sa se modifice prevederile abuzive ….si inca ceva …ce se intampla cu pensiile angajatilor cu statut special ? vor ramane in ce forma …
@RH … lesin de ras . a luat interviu la SIE acum la SPP … la spitalul 9 o fi incercat ? a preluat cu nerusinare fragmente din articole scrise deja face un colaj cu aberatii si e mare ziarist . scrie si cu caps sa nu fie cenzurat …penibil
Eu cred ca problema reala, demna de discutat, e alta: de ce 63 si 65? De ce nu 64 si 62, sau altceva? A prezentat cineva un studiu cu privire la deficitul actual al bugetului de pensii, evolutia raportului salariati/pensionari, intrarile/iesirile in/din sistemul de pensii pe termen mediu si lung, evolutia pensiei medii, etc.?
La fel a fost si cu cresterea TVA. 5%. De ce nu 4.7%, sau 5.3%? De ce nu 4%, sau 6%? N-am vazut niciodata o nota de fundamentare. Astia iau decizii pe genunchi. Niciun calcul, nimic.
Pana cand nu vom putea vorbi despre decizii fundamentate, n-are rost sa discutam, in acest context, despre egalitate/inegalitate, intre sexe.
La nivel de principiu, consider ca ar trebui sa ne pastram cutumele, chiar daca acestea convin, sau nu, Uniunii Europene.
In opinia mea, femeile ar trebui sa se pensioneze mai devreme, c-asa-i datina la noi!
Egalitatea intre femei si barbati ar trebui sa vina pe alte planuri si nu neaparat acela a varstei de pensionare. Alt tip de egalitati ar trebui stabilite intre femei si barbati. Spre exemplu, femeile sa aiba acces la fel de usor in pozitii nu demult considerate doar pentru barbati si sa nu mai fie privite atat de sceptic si catalogate drept incompetente. In continuare in functii decizionale ponderea femeilor este slaba desi aceasta a mai crescut in ultimul timp, iar salariul acestora pe ora de munca ramane in continuare mai mic ca cel al barbatilor. In ciuda progreselor inregistrate ,femeile inca mai intampina multe obstacole
in atingerea unei egalitati reale inclusiv in ceea ce priveste concilierea vietii de familie cu cea profesionala. Parerea mea este ca varsta de pensionare a femeii ar trebui sa ramana undeva in jurul varstei de 55 de ani daca nu si mai putin, avand in vedere media de viata mai scurta ca a barbatilor. Oricum multe femei incep sa munceasca nu numai din dorinte personale,dar si datorita nivelului scazut de trai, din obligatie, lucru care afecteaza implicarea in cresterea unui copil, timpul dedicat familiei motiv pentru care si rata tot mai crescanda a divortului.
Nu stiu daca mi se pare doar mie,dar varsta de pensionare atat a barbatilor cat si a femeilor este foarte mare. Cu o astfel de medie ponderea fortei de munca in randul tinerilor nu poate fi decat in scadere. Nu este totusi normal sa muncesti aproape 70% din viata. Ar trebui scazuta si nu crescuta aceasta varsta in functie de gradul de imbatranire al populatiei, dorintele oamenilor , nivelul economiei. Nu ar trebui stabilita doar raportandu-ne la anumite standarde ale altor tari. Si oricum ar trebui facut loc si tinerilor care datorita unei cresteri a varstei de pensionare nu mai au loc in sistem decat pe la 30 ani , isi gasesc foarte greu de munca, iar in functii de conducere ajung foarte tarziu, motiv pentru care majoritatea dintre ei aleg sa plece din tara. Ca sa nu mai vorbim de acei tineri cu performante exceptionale, care intregesc randurile somerilor sau si mai trist pentru noi ajung sa fie remarcati de altii, in loc sa fim noi cei care le oferim o sansa.Cu o astfel de situatie ar fi nevoie de doua generatii pentru a se putea asigura un viitor cat de cat bun unui copil intr-o familie. Nu este normal ca pentru a avea un acoperis deasupra capului sa platesti toata viata rate la banca. Si la urma urmei viata este mult prea scurta pentru a munci atat de mult . Si asa nu mai avem timp sa meditam, sa mergem la un spectacol sau sa citim, macar la batranete sa ne putem bucura de astfel de lucruri. Incet in incet am devenit stresati, nervosi,fara rabdare, alergand dintr-o parte in alta pentru o bucata de paine, uitand care este scopul real al vietii.
@mogulas de cartier ce nu ai bani sa-ti cumperi sosete noi si indraznesti sa publici sub acest nume pe blogul MARELUI MOGUL, te afatuesc sa te ocupi de …….cei din cartierul tau nu foarte central .
In primul rand, ce a facut aceasta Curte Constitutionala, se numeste atac la democratie si atentat la bunul simt. Acesti indivizi, nu fac parte din puterea juridica, sunt numiti politic si nu au nicio treaba cu justitia constitutionala. De mai bine de 3 ani, decid soarta romanilor in complicitate cu Traian Basescu, Aceasta gasca de aroganti si de sforaitori nu pot purta eticheta de judecatori, pentru ca ei sunt in acesti moment niste executori politici. Cred ca saracul Kelsen se rostogoleste in mormant :)
Acest individ, pe numele lui Traian Basescu, opereaza numai cu smecheria :
1. Intoarce legea in Parlament numai pentru a scapa de suspendare,
2. O intoarce in Parlament pentru a inchide gura opozitiei (mintea lui ii spune ca daca se revoteaza, obiectia ca nu a fost votata asa cum trebuie o sa cada). Evident ramane frauda comisa de Roberta Anastase si sfidarea articolului 80 din Constitutie;
3. Pun pariu ca o sa se revina la egalizarea varstei de pensionare, prin ordonanta de urgenta. Este pur si simplu un joc de imagine marca Basescu.
Ce repede dai ‘diagnostice” Varane!…Ti-e cald, ti-e bine,conturile gogonate, vrei la TV, hop la TV ca-i al tau, ce muschii tai da varan!, tara nu-ti cere dumitale pensii, salarii, ajutoare da pampersi, da lapte,da handicap, da muraturi, da limba straina, adica dumitale ce mai, nu-ti cere nimic tara decat sa „dai din gura” si dai nene!…
PENTRU UN MOGUL INTERESAT UNDE SE DUC BANII PENSIONARILOR SI DECE INTELECTUALI SI ARTISTI MOR DE FOAME !
LA ULTIMA CONFERINTA DE POMINA TINUTA DIN BANII PUBLICI ( BUGETUL ICR ) LA UNIVERSITATEA COLUMBIA VLADIMIR TISMANEANU A VENIT INSOTIT DE O DELEGATIE DE 20 ( DOUAZECI ) DE CHIBITI CULTURALI VENITI PENTRU CUMPARATURI LA NEW YORK.
UNIVERSITATEA STANGISTA DUPA INVITAREA PRESEDINTELUI IRANULUI
SI VENEZUELEI LA INVITAT PE REPREZENTANTUL STATULUI ROMAM.
CONFERITA A AVUT SUCCESUL ASTEPTAT , IN PREZENTA UNEI SALI ABSOLUT GOALE.
NICI GENIUL CARPATILOR NU A CUNOSCUT O ASEMENEA PRIMIRE SI NICI NU SA BUCURAT DE O SUITA ATAT DE ENTUZIASTA SI NUMEROASA,
VIZITA TOVARASULUI VLADIMIR TISMANEANU IN SUA !
Vizita de lucru in judetul New York a prim-secretarului Partidului, tovarasul Vladimir Tismaneanu, cunoscutul geniu din Urali, eroul între eroi, cel mai iubit fiu al poporului rus, strateg si urechist neobosit, demn sugator de respect de la stanga la dreapta, perfectul acrobat în vremi de furtună dar si stejar de Scorniland, va fi acompaniata si de tovarasul prim al ICR al PCR Horia Roman Patapievici dar si de tovarasul vice Mircea Mihaiesi, care, de dragul amintirilor parintilor de la Hotel Lux, vor lasa de izbeliste didamai institutia culturala de la Bucuresti
Tinand cond de vointa gazdelor, participantii nu vor ezita sa reflecte directivele „Raportului final” al victoriei onanismului asupra Romaniei si să exemplifice cu propriile experiente caracterul profund ştiinţific şi consecvent revoluţionar al onaniei politice si stiintifice. Dupa cum este larg recunoscut si reflectat chiar si in tribuna Onania Zilei înaltul prestigiu şi larga recunoaştere internaţională a proeminentelor personalităţi cultural-social-politico-filosofico-ştiinţifico va demonstra ca Romania isi reînnoieste angajamentul solemn de a face totul si de a nu precupeţi nici un efort pentru a condamna romanii pentru crimele facute de bolsevici si tovarasii lor de drum.
La manifestarea artistico-culturala vor participa – pe baza de selectie atenta – toate categoriile profesionale de tovarasi: oameni ai muncii de la sate si orase, muncitori, ţărani, intelectuali dar si elevi, studenţi, pionieri sau şoimi ai patriei de toate naţionalităţile, cum ar fi doi-trei români, dar mai ales maghiari, germani şi, evident, de alte naţionalităţi fara deosebire de gen adica si cu sex si fara sex, conform exemplului luminos de eminent om politic si savant de largă recunoaştere internaţională care este el, tovarasul Volodea Tismaneanu, care, in ovatiile generale si aplauzele prelungite ale bravilor tovarasi participanti la Festival isi va lansa ultimul volum de memorii stiintifice multi-lateral involuate „Onanist pentru Eternitate”.
Iata programul manifestarilor:
As part of the Festival “Performing Revolution in Central and Eastern Europe”, the Harriman Institute at Columbia University, in association with the Polish Cultural Institute, Romanian Cultural Institute New York, and Austrian Cultural Forum invite you to the Symposium
After Communism:
Achievement and ………… Disillusionment since 1989 ( Iliescu, Constantinescu, Basescu )
| Columbia University
The Romanian Cultural Institute in New York is pleased to invite you to this multi-day symposium that will bring together leading public intellectuals, scholars, politicians, dissidents and writers from both sides of the Atlantic to assess the global meaning of the 1989 bla-bla-bla revolutions in Central and Eastern Europe and the world.
Raportat de Robert Horvath Deva Cineast
New York
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
Clasa muncitoare se amuză
CODIFICARE PE INTERNET
– Scorpion 16, Scorpion 16 eşti la raliu ?
– Da Scorpion 4…
– Halal piedică ai pus ! Afurisita de Maimuţică de pe locul mortului a driblat coasa ?
– Pilotul Hun a defectat şi a pus-o ţuţ, contrar avansului 63 / 65 nepromulgat ieri.de tine.Miroase a cuplare pentru suspendare…
– Copiii ăia mulţi ai lui Ştefan Cel Mare care au ajutat la reaşezare, de unde apărură ?
– Disponibilizaţii. Sunt peste tot, Scorpion 4.
– Întrerup. A venit Nuţa la huţa-huţa !
Notă : TB n. 04.11.1951 , G.Maior n. 16.11.1967 (ambii scorpioni).
Da.
Aceasta discutie noi deja am avut-o, deci si eu mi-am spus atunci parerea.Si n-am ce sa mai schimb.Mi-o mentin si eu, sustinand opinia Dv.
offtopic:
Dl.prof.Valentin STAN nu are blog?
A propus o tema ffff interesanta in emisiunea dumnealui, -CONEXIUNI- si anume, preluand o idee de-a lui J.P.Sartre, a concluzionat ca gandirea care nu exista este gandirea autodidacta.Mi-a placut mult si aceasta idee lansata de Dansul.Parerea mea este ca si gandirea autodidacta poate fi un tip de gandire, mai primitiva, evident, in masura in care senzatiile pot fi considerate primive.De ex. un caz nefericit, un bebelus orb si surd, in prima sa perioada a vietii isi formeaza universul cu ajutorul gandirii bazata nu pe imagini sau vorbe ci pe senzatii.Dupa aceea,treptat, cei din jur pot sai imbogateasca gandirea cu ajutorul progreselor stiintei.Deci cei din jur ii vor pune la dispozitie…inlocuitori de vorbe si imagini.
Dl.prof.V.S. a fost din nou deosebit.
Ce nu inteleg este faptul ca a renuntat la a se implica in problema tiganilor de ceva vreme.Oare a trecut in extrema…nothing else matters…?
Regret ca nu i-am fost eleva/studenta.Ar fi fost un experiment interesant.
( http://www.youtube.com/watch?v=L4GtqRmf54w )
nici ceausescu nu a reusit sa implementeze comunismul asa de bine cum o face la ora actuala atit pdl-ul, dar ajutat si de psd, pnl, pc si ceilalti! ma explic
1. s-a venit cu nebunia aceea de egalizare a salariilor dupa o oarescare grila, care nici in vecii vecilor nu o sa satisfaca pe toata lumea
2. acum se vorbeste despre virsta de pensionare
intrebare:
pt pct-ul 1: de ce nu este ‘piata’ care decide? daca un spital vrea doctori mai buni, nu prin bani trebuie sa-i atraga? aceleasi criterii pt profesori, politisti, gunoieri si multe multe alte categorii. unde se vede elita fiecarui domeniu de activitate? COMUNISM
pt pct-ul 2: de ce sa nu facem virsta de pensionare dupa nr de ani munciti/cotizati la un oarescare sistem de pensii? (eventual cu anexare a timpului dedicat cresterii copilului); nici aceasta problema nu o sa se termina in vecii vecilor. (pariu ca nu exista nici un studiu care sa sustine virsta de pensionare de 65 vs 63 vs 62 etc) numai comunistii decid de manierea aceasta – aruncam cu cifre.
lasati lumea sa decide pt ea insasi. decideti numarul de ani care trebuie munciti, dupa care fiecare sa-si gereze viata. una este sa incep sa muncesc la 16 ani la ferma si alta la 28-30 ca profesor universitar; una este sa muncesc o norma si jumatate 20 de ani si alta este sa stau jumatate din viata activa intre ajutoare de somaj/sociale/ets si ce munci mai prind din timp in timp.
rid ceausescu, lenin si ce comunisti or mai fi fost pe lumea aceasta de ceea ce se intimpla in romania astazi. numai si numai populisme fara pic de analiza empirica.
da, buduru este pe aceeasi tema.
baietii acestia de la puterea nu au habar de ceea ce fac, cum dealtfel nici opozitia, oricare ar fi ea nu are contra argumente. plopisti. niciunul nu este demn de pozitia pe care o ocupa.
RH parca erai trimisul ziarului tricolorul in SUA … acelasi ziar care toarna continuu laturi in capul lui Voiculescu fara sa oboseasca . acum esti fanul lui Vociulescu nu ? mi-e scarba. cu prostii nu trebuie sa te pui ca au mintea odihnita …
O VESTE BUNA PENTRU MOGUL
VA URMA PRESEDINTELE ROMANIEI TRAIAN BASESCU SEFUL UNEI ORGANIZATII DE TIP MAFIOT ACTIONAND IN SUA.
FBI NEW YORK
26 Federal Plaza, 23rd Floor New York, NY 10278-0004 Phone: (212) 384-1000 Fax: (212) 384-4073 / 4074
International Operations Division – Joseph M. Demarest, Jr.
In aceste zile cand presa si opinia publica este preocupata de spionii rusi infiltrati in SUA trimit atentiei dumneavoastra cazul spionului rus Vladimir Tismanetki. Actiunea de infiltrare a fost o actiune organizata de serviciul romanesc in colaborare cu cel sovietic .Surse absolut sigure documenteaza faptul ca infiltrareain SUA sa produs sub un nume fals cu un pasaport fals . In consecinta va adresez rugamintea de a deschide de urgenta o ancheta. Anexez documentele pertinente acestui caz,. Va rog a confirma primirea si numarul de inregistrare. Robert Horvath
Deva Cineast Jurnalist de investigatii -Cetatean american.
Presedinte Devartes Film International New York -Tokyo
Deoarece se afla in diverse stadii ale betiei, cand face lucrurile astea, basescu nu isi da seama de prostiile pe care le spune.
Prin retrimiterea legii pensiilor in Parlament nu cred ca mai este o enigma pentru nimeni ca presedintele nu a facut decat sa mai mute un pion pe tabla de sah a Romaniei (speram in continuare ca cineva sa-i dea un sah-mat) Mi-e greu sa cred ca l-a apucat brusc ingrijorarea vis-a vis de statutul femeilor din Romania, sau, ma rog, a acelora care nu sunt „tiganci imputite”. Cat despre contrazicerea propriilor afirmatii….a devenit o cutuma mult prea tolerata si nesanctionata cat sa ne mai produca vreun gram de indignare. Din pacate cei desemnati sa ia astfel de decizii, uita de oamenii din spatele cifrelor, statutul femeii din Romania nefiind unul foarte privilegiat, daca e sa ne raportam la numarul acelora care isi permit, sa angajeze o bona o menajera, sau sa nu lucreze. Tocmai de aceea, mult dezbatuta egalitate intre femei si barbati ar trebui sa se incheie la capitolul varsta de pensionare. Si apropo de acest subiect, unde este opinia societatii civile ?!
Clasa muncitoare veghiază
CARE PE CARE
Micuţule să-ţi vând un Pont-acum :
La Cioc(a)-Boc(a) l-ai trântit în drum
Punând „un gur” bine plătit la-naintare.
Emil îi zise lui Victor : Care pe care !
Puterea e intotdeauna imprevizibila fiindca…numai in ea insasi se increde.
Tara e instabila si la propriu si la figurat (se surpa sosele,maluri,diguri,tarmuri,dealuri…oare ce mai urmeaza ???).
FEMEILE IN LUMEA BARBATILOR
asa pot defini situatia femeilor din Romania
niciodata barbatii nu au dat importanta activitatii desfaurata de femei,
barbatii aproba diverse facilitati pentru femei doar daca intervin mamele, surorile lor, nicidecum nu se gindesc cu adevarat la femeia de linga ei, sotia sau colega lor de serviciu,
inca mentalitatea barbatilor fata de femei nu s-a schimbat, degeaba exista capitolul egalitate de sanse, asta ca sa dea bine la un proiect,
majoritatea femeilor din Romania sunt imbatrinite inainte de vreme, sunt chinuite de problemele zilnice, sunt nedreptatite la serviciu si acasa in familie,
Imi doresc sa vad femeile pensionare din Romania asa cum sunt cele din tarile europene, fericite, fara griji, sa poata merge in concediu, in croaziera.
As vrea sa vad in fiecare zi un grup de femei in virsta, la o terasa, la cafenea, fericite, la un pahar de vin, briose, cafea, asa cum stau cele din Italia, Franta. Aici la noi asemenea lucru ar parea ireal atit din partea trecatorilor cit si din partea femeilor in virsta, ar crede ca fac ceva rau, ca este un lucru imoral,.
La noi peste 99 % din femeile in virsta se duc la piata zilnic poate gasesc ceva mai ieftin de mincare, sunt apasate de o mie de griji, cum mai pot ele sa aiba o speranta ca vor sta o ora la o cafenea, nici nu le trece asa ceva prin cap, filme, teatru, vacante.
Situatia asta se datoreaza barbatilor din tara noastra, ei au fost majoritari la conducerea tarii, ei au facut legile si niciuna nu este facuta pentru sufletul unei femei, indiferent daca este tinara sau in virsta, sotie, mama sau fiica.
Barabatii au acordat facilitati femei doar ca sa aiba timp sa creasca copiii, dar nimic pentru ele, pentru sufletul lor, pentru timpul lor liber. Doar ziua de 8 martie ajunge ??
Activitatile pe care le face o femeie, trece peste toate obstacolele pentru familie, suporta orice umilinta pentru familie, toate acestea demonstreaza ca o femei este mai puternica decit un barbat. Este mama, este gospodina, este angajata, este bunica, toate acestea o fac puternica, poate trece peste orice, numai parerea barbatilor despre femei nu o poate schimba. Poate peste 100 de ani sa avem respectul in societate asa cum meritam.
Propun barbatilor din ROMANIA sa permita femeilor sa se bucure de familie, sa se pensioneze la cel mult 60 de ani, au muncit destul si sunt chinuite de griji, nu din cauza lor este criza economica, nu ele distrug bugetul de stat, nu din cauza lor guvernul Boc este in deriva.
Numai bine va doresc
cu stima
MARIANA CODRUT
. Bella, Frunda, Lakatos etc., uitaţivă în propria ogradă sau pe sticlă, la reportaje din zona voastră mult iubită, dragă vouă, uitaţivă cum mor de foame pensionarii, cel puţin 400 la nr., cu pensii de 400 de lei. Cum trec iarna, oare? Iar voi – în baza frumoaselor voastre principii politice de viaţă – susţineţi pe şmecherii ăstia de PDL-işti, care au venit la guvernare prin fraudă, furt? Ruşine să vă fie! am trăit şi eu printre voi, maghiarii, dar cei de jos nu sunt ca voi, sincer. Aşa că … aveţi grijă! Scuze, Dane, că nu are, cumva, tangenţă cu subiectul, dar chiar nu-mi plac făţarnicii. Scriu aici, acest comentariu, sperând că văd şi ei, principialii şefi UDMR-işti. Sper să fie repetate aceste reportaje, să vadă şi majoritarii mizeria din ograda conlocuitorilor noştri udmr-işti. Mulţumesc de înţelegere. Cu respect,
@ Mogul ce nu ai bani sa cumperi sosete noi. Nu am si nu am avut nicio legatura
cu Tricolorul. Nu am nicio simpatie pentru extremisti de vreo culoare.
Tricolorul preia materiale scrise de mine fara consimtamantul sau aprobarea mea.
Sunt un sustinator al profesorului Voiculescu, singura si ultima speranta pentru
Romania. Sa fie clar…..foarte clar,
@ Bravo Silviu . Udmr reprezinta doar aripa maghiara a FSN-ului. Bine gandit si bine spus. Singurii unguri lasi din lume sau aciuit la conducerea maghiarimii si ne fac pe toti de rasi. Vor fi si helicoptere si pentru unguri. Scris de un conational de al lor pe nume Horvath.
felicitari domnului voiculescu pentru efortul sau in a sprijini pensionarii, categorie abandonata se pare de politicieni. am avea insa nevoie de mai multi oameni politici care sa se alature initiativelor Dvs.
cum spunea si Voiculescu ceva interesant la Realitatea cum il bruia Stealian Tanase . macar pe blog sa continue mister DV ideea …cum a incercat basescu sa faca presiuni si ceva de SPP …
Loc de dat cu piatra in curvari si proxeneti:
http://clubulconventiadoamnelor.wordpress.com/2010/10/09/loc-dedat-cu-piatra-in-curvari-si-proxeneti/
@ Dan Voiculescu
Ne puteţi spune, din punctul de vedere al bugetului de pensii, care este diferenţa dintre exerciţiul bugetar al vârstei egalizate şi exerciţiul bugetar al vârstei diferenţiate? Cam cât câştigă bugetul de pensii prin creşterea vârstei de pensionare la femei cu acei câţiva ani?
este inutil sa dezbatem varsta de pensionare pana nu pornim de la urmatoarele premise: a – inlocuirea actualului guvern. b – o filosofie fiscala coerenta si anti-ciclica c – o incurajare prin fiscalizare redusa a familiei in functie de numarul de copii, cum e de exemplu in U.S. Restul e flaterie electorala a unora ce viseaza trei mandate, pe viata si pe moarte…
Motivaţia este un simplu pretext, Domnul Traian Băsescu nu a trimis înapoi la parlament legea de “frica suspendării” care este irealizabilă, cei care o propun nu pot înlocui nici măcar Preşedintele Camerei Deputaţilor sau guvernul Emil Boc, practic legea va fi din nou votată şi se încheie discuţiile cu “frauda”, din moment ce va apare un nou vot care nu va fi contestat şi îl confirmă pe cel dintâi. Nu ar fi exclus ca să rămână vârsta de pensionare egală, nu mai are nici o importanţă la acest moment!
RH de ipocriti ca tine e plina tara .
iar te oftici? ti-a luat iar caimacul LOL
@acuvio – ma’ acuvio daca asa ar fi nu ai mai povesti tu acum pe-aci, te asigur. Ne vedem la primavara.. LA POPOR inapoi, pdl…
VOICULESCU REPREZINTA SINGURA OPOZITIE REALA IMPOTRIVA LUI
BASESCU.! ANTENA 3 SI CELALALTE DEVIN VOCEA STRAZII , SINGURA
SPERANTA PENTRU O SCHIMBARE SPRE BINE IN ROMANIA !
@ Mogul de cartier marginal ce indraznesti sa postezi pe blogul profesorului postezi ” RH de ipocriti ca tine e plina tara „. Raspunsul meu este urmatorul :
De multe luni de zile postez pe un singur blog. Cu exceptiile de rigoare ( dumneata fiind una ) blogul Dan Voiculescu are un inalt nivel cultural si intelectual.
Asistam zilnic la dezbateri interesate in scoaterea tarii din prapastia politica sociala , morala si mai ales economica. Profesorul Voiculescu nu este un inger si nu-l idolarizez, dar il consider singura persoana cu adevarat competenta pentru a lua conducerea acestei tari. O ultima speranta. Pe blogul meu Robert Horvath Blog mi-am exprimat cu claritate aceasta optiune de zeci de ori . Dupa ce am creiat
prin chemarea politiei americane la ICR un scandal monstru am inceput sa urmaresc cu atentie situatia din Romania. Cu timpul am pierdut orice incredere in clasa politica actuala . Mi-am dat seama deasemenea ca avem de aface cu o populatie conservatoare care va vota intadeauna pentru parernalismul statului si are nostalgia comunismului , sau un comunism fara Ceausescu.
Problema principala a Romaniei este lipsa unei clase de mijloc , coloana vertebrala a orcarui stat democratic modern. Sper ca Partidul Conservator sa sprijine pe intreprinzatorul roman si sa fie purtatorul de cuvant al capitalismului.
Un capitalism al sanselor egale opus statului mafiot actual.
Sunt un om de presa reprezentand impreuna cu sotia mea Kiyoko televiziunea si presa Japoneza in.Sua. Cunosc puterea mediei. Grupul mediatic al Mogulului reprezinta singura opozitie reala impotriva lui Traian Basescu. Basescu a realizat perfect pericolul si va face tot posibilul sa lichideze pericolul terminal In ultima istanta Antena 3 si celalate devin vocea strazii singura speranta pentru mai bine. Antonescu si Poanta incearca sa se distanteze de singura voci pentru schimbare dovedint lasitate si ingustime politica a actualei clase politice care nu mai reprezinta pe nimeni.
Cu alte cuvinte presa si democratia Romana se afla in mare pericol.
Din punctul meu de vedere DAN VOICULESCU REPREZINTA SINGURA REALA
OPOZITIE REALA IMPOTRIVA STATULUI MAFIOT BASESCU SI PRIN COMPETENTA SA REPREZINTA SINGURA SANSA PENTRU ROMANIA.
IN CALITATE DE CINEAST SI OM DE PRESA SUSTIN CLAR UN GUVERN CONDUS DE MOGULUL CARE A BAGAT SPAIMA IN CLICA BASESCU. SPER CA SI ALTII SA SA SUSTINA ACEST LUCRU CU CLARITATE SI CURAJ AL OPINIEI ,PANA NU VA FI PREA TARZIU PENTRU NOI TOTI !
Deci mogulule nu am cum sa fiu ipocrit. Ideile mele sunt clare….foarte clare. I-mi pare rau sa-ti dezamagesc asteptarile.
Robert Horvath Deva Cineast Presedinte Devartes Film International
New York Tokyo
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
@RH
Sunt convins ca sunte-ti un om cult , insa cult este si dl. Vadim , oarecum pe acelasi ton .
Cum as putea eu ca un necunoscator , sa va deosebesc de domnul amintit mai sus .
Cu stima .
Catren cu Pont a fost
L-am căutat prin Parlament să-i dau o coca,
Fără a şti că, vineri, el Ponta la Cioca – Boca
Cu curu-n sus, cu curu-n jos, căzut pe stângă ;
Ca lider de partid e rău să fi, mereu, pe… lângă!
@ ciprian … ca sa te convingi intra pe siteul ziarului lui vadim si vezi ce postari are RH si in ce calitate . mai da un search pe acelasi ziar si despre DV si o sa vezi cam ce laturi ii toarna in cap . mii sila sa mai polemizez cu genu asta de oameni . laureati ai imposturii falsului si tradarii ce pozeaza in aliati si victime . spre ghinionul lui avem si creier . o face victime prostia si naivitatea dar nu pe blogul asta
@ciprian – ce importa cultura, e vorba de luciditate in fata dezastrului national care se profileaza in aceasta iarna. Hai suspendare.
@ ptr. Iluminatu de la Întunecatu’
Catrenul tău, deşi-i făcut cu curu’
Lui Ponta, este menit de a-l bârfi ;
Dar te rog – n-o fac aici pe-a duru’,
Conjugă mai corect şi verbul “a fi” !
Apropo de ce ziceti foarte bine dumneavoastra:
„Că în Occident există o tendință naturală a femeii de a deveni ”om de acțiune” care lasă treburile casei pe mâna unei bone și unei menajere plătite din banii caștigați la job – asta nu poate nega nimeni. Dar, chiar și așa, cu bona și menajera, femeia tot trebăluiește în gospodărie după servici. Femeia tot muncește mai mult. Și, pe urmă – și mai ales – România va mai avea nevoie de o jumătate de secol, probabil, pentru a-și aduce femeile în situația emancipării reale. Adevărul necosmetizat este că, acum, femeile noastre muncesc ca niște robi în gospodărie și că doar vreo 5% sau 10% dintre ele își permit o bonă sau o menajeră.”
Ce parere aveti despre ce a zis Victor Ponta astazi la Conferinta Nationala a organizatiei femeilor din PSD: “Bărbaţii nu pot câştiga un război cu femeile pentru că stau în pat cu duşmanul”? Poate fi acuzat de misoginism? A fost diplomatic mesajul?
O caricatura cu Ponta si Anastase aici.
@Nerva
Conteaza .
Domnul RH e cam singurul cu portavoce in scris .
Nici nu vreau sa ma gandesc cum suna un astfel de post in varianta audio .
Gestul domnului profesor Voiculescu (mogul, presedinte, vicepresedinte, senator, sot, tata, bunic, om de afaceri responsabil, sef de coalitie pe la Grivco, s.a.m.d.-calitati spuse fara ironie) de a recunoaste un fapt incontestabil, respectiv ca Lia Ardelean s-a batut de doi ani de una singura pe esichierul politic autohton pentru a impiedica egalizarea varstei de pensionare dintre femei si barbati, este unul mai mult decat salutar. Ba, mai mult, are chiar valoare de unicat. Este incredibil insa ca Lia Ardelean nu a fost sustinuta in acest demers chiar de insusi partidul pe care domnul Voiculescu l-a creat. Daca noua conducere de paie (e frumos spus!) a acestei formatiuni ar fi sustinut demersurile repetate ale Liei Ardelean, este evident ca PC ar fi crescut cateva procente in sondaje si i s-ar fi majorat considerabil popularitatea si potentialul electoral. Daca PC i-ar fi sprijinit demersul, Basescu nu ar mai fi dat acum citate din fostul deputat Lia Ardelean, conform carora femeia are doua locuri de munca permanente, unul la serviciu si altul acasa, etc, etc. Daca PC ar fi sustinut, nu neaparat cu toate fortele si resursele umane existente, demersul Liei Ardelean, astazi partidul era pe buzele tuturor pensionarilor din Romania, iar dezideratul de a participa de unul singur la toate alegerile din 2012 ar fi fost unul perfect justificat. Tocmai de aceea, gestul domnului presedinte fondator Voiculescu este unul incredibil, nu doar prin sinceritate si respectarea adevarului, intr-un partid in care de putine ori se spun lucrurilor pe nume, iar valorile sunt marginalizate. Daca domnul Voiculescu ar fi dat si un ordin spre sediul partidului din Zambaccian ca Lia Ardelean sa fie ajutata si de PC in lupta sa de doi ani de zile, am fi vorbit acum de o alta ierarhie, nu numai in sondajele de opinie…In orice caz, se cuvine sa dam mogului ceea ce merita pentru aceasta notificare a zbaterilor Liei Ardelean si sa-i recomandam sa aduca si la cunostinta celor care vremelnic conduc acest partid aprecierile domniei sale…
Sa auzim si de mai bine domnule profesor Voiculescu(mogul, presedinte, vicepresedinte, senator, sot, tata, bunic, om de afaceri responsabil, sef de coalitie pe la Grivco, s.a.m.d.-calitati spuse, din nou, fara ironie)…
@Nerva:
Eu cred ca sistemul de acordare a pensiei pentru femei cu reducere a varstei de pensionare in functie de numarul de copii avuti (numarul de nasteri) este cel mai relevant pentru ceea ce suporta o femeie in viata si de ce merita a fi pensionata mai devreme decat un barbat.
Va doresc Un Week-End Placut !
Comentariile sunt închise.