Izolarea ridicolă a președintelui Iohannis la summitul de la Sibiu este efectul nefericitului obicei al unor lideri români de a-și desființa propria țară în dialog cu partenerii externi.

Din seria nesfârșită de declarații prin care s-au pârât unii pe alții, amintesc doar de poziția lui Klaus Iohannis care, chiar înainte de preluarea Președinției Consiliului Uniunii, le transmitea europenilor că România nu este pregătită să-ș asume o asemenea responsabilitate!

În aceste condiții, nu trebuie să ne mirăm că suntem ignorați chiar și la noi acasă. Dacă ne purtăm ca membri de mâna a doua, rătăciți în răfuieli interne, ratând mereu obiectivele majore și imaginea de ansamblu, vom fi tratați în consecință. Nimeni nu ne va oferi respectul la care am renunțat noi înșine.

Sper că președintele Iohannis are măcar abilitatea de a învăța din propriile erori și, după stajenitoarele momente de la Sibiu, va înțelege că de fiecare dată când își atacă strident partenerii instituționali și împarte electoral națiunea română între buni și răi, subminează autoritatea instituției și a țării pe care o reprezintă.

35 COMENTARII

  1. Iohannis ne face de ras chiar si acum la sibiu nu il intereseaza bunul mers al tarii noastre si se comporta ca un vasal.

  2. Inca de cand si-a inceput mandatul de presedinte iohannis a fost impotriva dezvoltarii romaniei si a facut tot posibilul sa puna numai obstacole impotriva oamenilor care doreau binele tarii noastre

  3. Mister iohannis pleaca de la cotroceni ca numai rau ai facut si cu marele summit de la sibiu esti pe faras romanii nu te mai vor ca si presedinte

  4. Romania trebuia sa castige respectul europei inca de cand a aderat la uniune acum este prea tarziu ca nici cei care ne conduc nu fac nimic in acest sens iohannis este preocupat mai mult cu concediile decat cu bunul mers al tarii.

  5. Domnule presedinte sa va fie rusine pentru ca faceti de ras tara pe care o iubim cel mai mult va intereseaza doar bunul confort al dumneavoastra si de popor nu va intereseaza delic

  6. Sper ca la vot romanii sa stie ce vor vota si sa scapam definitiv de acesti oameni de doi lei care arunca cu venin in tara lor si o denigreaza ori de cate ori au ocazia

  7. Romania este o tara frumoasa pacat ca este condusa de asa oameni care nu o iubesc si care nu fac mai nimic pentru ea eu as vrea ca cei care ne zambesc acum din afise electorale sa plece si sa lase pe cei care vor cu adevarat sa faca ceva pentru noi ca si popor

  8. Sa va dea dumnezeu multa sanatate domnule voiculescu va sprijinim in tot ceea ce faceti si suntem alaturi de dumneavoastra

  9. numai un om care nu isi iubeste tara poate sa faca ceea ce a facut iohannis asa erste can punem un presedinte care nu are sange romanesc

  10. Explicatia este una extrem de simpla: romanii noi nu-si cunosc istoria propiei tari si, in asemenea conditii, nu pot dispune de-o judecata realista, bazata pe fapte. De aici dezbinarea, haosul si celelalte neajunsuri. Sa ne uitam si sa vedem ca iq-ul natiei ca cazut de la 102, in 1990, la 91, in 30 de ani, sub atenta indrumare a noului far calauzitor de la vest! Sa ne miram de consecinte?! Sintem singurul popor care traieste cu si din teoria vestului luminos, o scorneala aberanta. De aici vine si prostia absoluta cu o tara ca afara, concept pe care nu-l are nici o alta tara de pe aceasta planeta.

    Sa invatam de la Vasile Stoica (1889-1959):
    https://bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Vasile%20Stoica%20-%20Suferintele%20din%20Ardeal.pdf

    Cine isi cunoaste istoria, intelege motivul pt care sasul din fruntea tarii calca totul in picioare si ne trateaza cu scirba si superioritate. Nu avea cum sa fie altfel decit in imaginatia unora care nu pot gindi.
    Cei care ar trebui s-o cunoasca nu au habar, dar nici nu vor s-o invete si nici sa vorbeasca celor indaratnici despre ea, deoarece microbul corectitudinii politice i-a infestat de asa maniera ca se autocenzureaza singuri, chit ca acest lucru este si impotriva lor. Oricum discursul romanilor noi este f alterat de aceasta teorie neomarxista, mult mai periculoasa decit marxismul original.

  11. ca sa fiu sincera cred ca asta este voia lui iohannis el a vrut ca romania sa fie privita asa din afara

  12. romania a pierdut in fata marilor puteri pentru ca nu a stiut sa isi joace bine rolul strategic si a avut mereu oameni care au vorbit-o de rau in loc sa o sustine de aceea si imi pare foarte rau sa spun asta

  13. cred ca romania a pierdut nu numai de acum ci de dupa revolutie cand era un vid de putere si s-au cam ales intre ei fara sa mai conteze ce vor romanii cu adevarat

  14. nu vrau sa cred ca tara mea a pierdut increderea celort din uniunea europeana iar daca asa este atunci vina o poarta numai cel ce ne conduce si camarila sa de oameni de doi lei care nu au facut altceva decat sa vorbeasca romania de rau

  15. monica macovei nu rata nicio sansa sa spuna numai aberatii despre romania la bruxelles si cred ca acestea sunt consecintele de atunci

  16. Europa e in regula, dar cei care o conduc au probleme. Sunt dirijati din spate de Soros, un Condamnat Penal Definitiv din nov. 2017 ! In plus, Globalizarea urmareste desfiintarea statelor, a valorilor nationale, a religiilor (in special, a Crestinismului), pentru a ajunge mai usor la Resurse. ONG-urile lui Soros si banii lui (de exemplu, prin „St.Batory”) incurajeaza numai actiuni si non-valori ce sunt contrare Crestinismului. Informati-va inainte de a decide directia pe care mergeti. Nici o problema, fiecare e liber sa gandeasca orice, dar ganditi-va si la cei ce vin dupa noi. Poate pentru ei va fi prea tarziu…

  17. Partidul Brexit domină în Marea Britanie. Ce rezulate se preconizează înainte de euroalegeri.
    Autor: Emanoil Ursache | duminică, 19 mai 2019.
    Partidul Brexit continuă să ia fața în sondajele de opinie conservatorilor și laburiștilor, cu o săptămână înainte de alegerile europarlamentare. Potrivit unui sondaj de opinie, realizat de institutul Opinium, formațiunea politică, condusă de Nigel Farage, se menține în topul preferințelor britanicilor.
    34 % dintre cetățenii Marii Britanii ar vota Partidul Brexit pentru euroalegerile din 23 mai, care au loc din cauza faptului că Regatul Unit nu a reușit să părăsească Uniunea Europeană conform calendarului stabilit inițial la sfârșitul lunii martie. Termenul s-a mutat pentru 31 octombrie, ca urmare a refuzului Parlamentului britanic de a aproba acordul negociat pentru Brexit dintre premierul Theresa May și reprezentanții Uniunii Europene.
    Pe locul al doilea se situează Partidul Laburist cu 20 % din intențiile de vot și o scădere de un procent față de sondajul realizat săptămâna trecută. Liberal-democrații, membrii unei formațiuni pro-UE, au înregistrat o creștere de 3 % față de același interval, ajungând la 15 %. Partidul Conservator se află abia pe a patra poziție, cu un scor de 12 %. Totuși formațiunea Theresei May a crescut cu 1 % față de săptămâna trecută.

  18. Document oficial al Inspecției Judiciare, care aruncă în aer DNA. Raport devastator despre urmărirea ilegală a 3.000 de magistrați.
    Autor: Marius Bâtcă | luni, 20 mai 2019 | 2 Comentarii | 16580 Vizualizari.
    Un raport de control al Inspecției Judiciare, care a început să fi e publicat de Lumea Justiției, scoate în evidență modul abuziv în care structurile DNA au anchetat și monitorizat aproape 3000 de procurori și judecători. Delegările pe ascultări erau emise în alb. Au existat magistrați interceptați concomitent sub două mandate. Revoltător, s-a constatat că mandatele pentru magistrați erau aprobate „în proporție covârșitoare” doar de către anumiți judecători.
    Raportul, este întocmit de inspectorii Direcției de Inspecție pentru procurori a Inspecției Judiciare asupra modului în care, în perioada 1 ianuarie 2014-30 iulie 2018, deci până la plecarea Laurei Kovesi, au fost urmăriți și puși sub filaj și interceptare aproape 3000 procurori și judecători. Mai exact, 2807 magistrați, față de care s-au deschis 2902 de dosare, o bună parte dintre cauze constituindu-se că urmare a sesizării din oficiu a procurorilor DNA.
    Astfel, sunt scoase în evidență abuzurile unor procurori DNA, modalitatea în care puneau presiune pe judecătorii din anumite dosare, atât cauze civile, cât și penale, în timp ce acestea se aflau în soluționare De asemenea, se vorbește despre cum se făceau interceptările pe ani de zile, uneori în lipsa mandatelor și prin delegări în alb și despre cum, în unele situații, soluțiile nu se comunicau magistraților vizați.
    Practic, jumătate dintre magistrații țării au fost ținuți sub control atent de către procurorii DNA, care nu în puține rânduri se urmăreau și unul pe celălalt. Concluziile raportului de control efectuat de inspectoarele Mihaela Hitruc, Andreea Cristina Mînă și Adriana Liliana Dobrică vorbesc despre cifrele concrete, despre modul de repartizare în DNA a dosarelor cu magistrați și menționează parchetele și instanțele unde activau cei aflați sub monitorizarea DNA.
    Autorizații de interceptare.
    Raportul arată și felul cum judecătorii și procurorii erau supravegheați în baza a două măsuri de supraveghere tehnică a căror durată curgea în paralel vizând aceleași acuzații. Dar, mai ales, arată cum se emiteau autorizații de interceptare pentru anumiți procurori și judecători, fără să existe în dosare vreo ordonanță de începere a urmăririi penale.
    Nu în ultimul rând, iese la iveală cum în numeroase cazuri de natură economică, inspectorii fiscali detașați la parchete de la ANAF efectuau acte de urmărire penală, fără să aibă delegare din partea procurorilor, adică din proprie inițiativă, iar lucrările erau folosite drept probe în acuzare.
    Poate cel mai grav lucru care reiese din raport este faptul că, așa cum rețin inspectorii procurori, într-o proporție covârșitoare, judecători abilitați cu emiterea de mandate de interceptare și filaj a unor magistrați aprobau cererile, ignorând lipsa unor cerințe elementare, fapt ce denotă o încălcare brutală a drepturilor omului de către judecătorii care au emis autorizațiile respective.
    Dacă pentru magistrați se întâmpla așa ceva, se pune întrebarea cum s-au încălcat drepturile omului în cazul mandatelor de interceptare emise pentru oamenii obișnuiți. Acest lucru relevă primitivismul și colaborarea cu DNA-SRI a unor judecători care au emis mandate de interceptare.
    Instanțele au soluționat favorabil mai toate solicitările de supraveghere tehnică.
    „S-au stabilit existența unor situații, în care cauze finalizate prin soluții de netrimitere în judecată au fost soluționate după perioade mari de timp de la dată înregistrării sesizării la DNA fără a fi identificate cauze obiective care să justifice aceste întârzieri. În referire la același tip de cauze, precum și la unele cauze aflate în curs de soluționare, verificările efectuate au relevat, în general, lipsa de ritmicitate în efectuarea urmăririi penale, corelată cu perioade de inactivitate.
    Analiza dosarelor a evidențiat că aceste situații se justifică pe de o parte prin prisma unor motive obiective, volum mare de activitate, fluctuație de personal, iar pe de altă parte a unor cauze subiective, precum lipsa rolului activ al procurorului în instrumentarea cauzelor.
    De asemenea, s-a constatat că, în lucrări înregistrate la indicativul ‚VIII/1’ din Nomenclatorul lucrărilor și dosarelor penale, deși sesizările (ale persoanelor fizice/din oficiu) vizau comiterea unor infracțiuni, înregistrarea nu s-a făcut în registrul penal (R4), iar verificările aspectelor sesizate s-au efectuat prin mijloace specifice procedurii penale, cu toate că nu era stabilit caracterul penal al lucrării. S-a constatat și faptul că au existat situații în care dosarele penale s-au înregistrat după 2 ani de la înregistrarea sesizării la indicativul VIII/1”.
    Delegare a ofițerilor de poliție judiciară.
    „În legătură cu activitatea de delegare a ofițerilor de poliție judiciară cu efectuarea de activități în condițiile art. 324 alin. 3 Cod procedură penală sau de efectuare a unei constatări tehnico-științifice, s-au întâlnit situații în care ofițerii de poliție judiciară au efectuat activități, fără că procurorii de caz să dispună delegarea acestora sau în care inspectorii antifraudă au efectuat în realitate constatări tehnicoștiințifice, indiferent de cum le-au denumit, în absența actului procedural de dispoziție (ordonanță procurorului).
    În același context s-a constatat existența unor ordonanțe de delegare «în alb», adică fără menționarea activităților concrete delegate organelor de urmărire penală, cu precizarea generală și neaplicată a oricăror tipuri de activități, deși la momentul dispunerii delegării și al stadiului anchetei, activitățile indicate nu puteau fi efectuate (de ex. delegarea activităților de punere în executare a unui mandat de supraveghere tehnică sau a unui sechestru asigurător, care nu existau) – ‚ audierea martorilor, persoanelor vătămate, ridicarea/preluarea unor documente, analizarea documentelor, informațiilor rezultate în urmă efectuării unor percheziții (domiciliare și informatice), analizarea documentelor obținute de la diverse instituții (inclusiv unități bancare), punerea în aplicare a metodelor speciale de supraveghere și măsurilor asigurătorii, întocmirea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor, comunicărilor telefonice și discuțiilor ambientale, efectuarea oricăror acte procesuale sau procedurale în cauză, a căror necesitate rezultă din ansamblul materialului probator, precum și orice alte activități, ce prezintă interes pentru cauză”.
    Practici neunitare.
    „S-a constatat existența unei practici neunitare, atât în cadrul aceluiași serviciu, cât și între servicii diferite privind comunicarea soluțiilor de clasare magistraților vizați – se constată fie că soluțiile de clasare nu au fost comunicate magistraților vizați, chiar în situația în care au fost audiați în cauză că martori, având cunoștință de aspectele cercetate, fie au fost comunicate magistraților vizați, chiar dacă nu au fost audiați în respectivele cauze, neidentificându-se un motiv obiectiv pentru necomunicarea soluțiilor în celalalte cauze penale.
    Au fost evidențiate situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ce se poate constitui într-un potențial factor de presiune asupra judecătorilor investiți cu soluționarea respectivelor dosare.

  19. in parlamentul european trebuie sa mearga reprezentanti care laida romania care fac tot posibilul sa o promoveze nu sa o vorbeasca de rau de aceea cred ca pe partea asta romania a pierdut

  20. romania nu cred ca pierdut mai nimic ea este doar apostrofata de cei din afara pentru ca nu au control deplimn aici la noi ca actuala guvernare nu da voie ca cei de la uniune sa faca cam ce vor ei pe aici adica sa transforme in tara de mana a treia de aceea romaniei i se pun tot felul de bete in roate

  21. tara noastra cred ca are o mare lacuna in avea reprezentanti la bruxelles buni insa acum cred ca s-au cma cernut dintre ei si avem ceva mai bun avem oameni care sa indrepte ceea ce au facut ciolos si preda ce au facut iohannis si macovei acestia care au desfintat romania din temelii

  22. romania.o tara de la poalele muntilor carpati care nu cred ca pierdut asa cum se spune peste tot ea are in continuare oameni care o iubesc si care traiesc in sanul ei si incearca ca pe zi ce trece sa faca ceva mai bun pentru ea referitor la cei din afara si cu ne vad ei pe noi?asta tine doar de perceptia lor fata de un popor de oameni care a rezistat aici sub 3 imperii mari si inca suntem in picioare.

  23. in primul rand romania a pierdut creiere iar prin intermediul acestora si-a asigurat repsectul celorlalte tari din uniune ca mai sunt unii care isi dau cu parerea pe la bruxelles si vb de rau romania?…asta este ceva ca nu face decat sa arate ce fel de persoana este aceea care poate vorbii asa de propria tara

  24. cristina preda era ca un ghimpe in coastele romaniei si arunca cu venin ori de cate ori avea ocazia sa o faca si cred ca si din cauza asta am avut noi de suferit ca si tara

  25. Un fost procuror anticorupție aruncă BOMBA: „SRI-ul implicat în dosarele DNA!” Autor: Mihnea Tălău | luni, 20 mai 2019.
    Din declarația fostului procuror DNA Doru Țuluș, dată la Inspecția Judiciară, despre implicarea SRI în dosarele Direcției Naționale Anticorupție, reiese că cine nu colabora cu SRI era invitat de Koveși să-și facă bagajele.
    Țuluș confirmă faptul că DNA a fost pus la cheremul SRI în mandatele Laurei Koveși, oferind detalii despre implicarea ofițerilor SRI, în dosarele parchetului anticorupție.
    “Birourile procurorilor erau vizitate zilnic de lucratori SRI… Au existat situații că ofițeri cu funcție de conducere în SRI să vina personal cu denunțătorii la procuror, inclusiv cu persoane condamnate în dosare instrumentate de DNA… Au existat ședinte cu participarea SRI și cu discuții pe spețe”, a declarta Țulus, citat de Luju.ro. El a mai spus că protocolul PICCJ-SRI din 2009 a fost pus în aplicare în 2013, odată cu instalarea Laurei Kovesi la conducerea parchetului anticorupție. Începând cu luna mai a anului 2013, odată cu numirea noii echipe de conducere a DNA, modalitatea de lucru s-a schimbat radical.
    Astfel, Țulus afirmă că a sesizat personal că lucrătorii SRI erau singura categorie de persoane care aveau acces în instituție fără control și în acest mod, birourile procurorilor erau vizitate zilnic de lucratori SRI. De altfel au fost emise o serie de ordine prin care s-a stabilit că șefii de secție nu mai pot rezoluționa corespondența secretă, acest lucru putând fi făcut doar de șeful direcției sau de unul din adjuncții lui. S-a implementat un sistem de corespondență cu instanțele și cu SRI care trebuia respectat, în caz contrar, adresele nu erau semnate de către conducere.
    Procurorul, mai arată că atunci a început un proces de epurare a procurorilor cu vechime în DNA, precum și a ofițerilor de poliție judiciară cu care aceștia lucraseră. Acesti procurori erau chemați, la intervale scurt de timp după ce refuzaseră solicitari ale SRI, la cabinetul procurorului șef, unde li se comunica faptul ca „nu mai corespund” și li se punea în vedere să facă cerere de încetare a activității în cadrul DNA, se consemnează în mărturiiile lui Doru Țuluș.

  26. romania nu a pierdut respectul nimanui ea este o tara respectabila cu oameni onesti care stiu ceea ce vor si care nu pleaca capul in fata nimanui

  27. intotdeauna romania a fost vazuta ca tara de mana a treia dar nu asta este problema mare ci faptul ca oameni din romania sustin asta in parlamentul european ca macovei sau cristian preda

  28. romania nu a pierdut respectul nimanui toti cei care au venit aici s-au declarat foarte impresionati de progresul nostru pe care l-am facut

  29. si europenii au vazut ca noi in loc sa fim uniti ne certam intre noi si cred ca de aceea si-au pierdut sa zic asa increderea in noi ca nu au vazut o anumita constanta din partea clasei politice

  30. divergentele dintre palatul victoria si palatul cotroceni au dus la o imagine nu prea frumoasa a romaniei in afara

  31. Cu doar câteva zile înainte alegerilor pentru Parlamentul European, sub președinția rotativă a României, în plin Brexit eșuat și în mijocul unui uriaș scandal de corupție la vârful organizației, Uniunea Europeană este aruncată în aer dintr-o direcție cu totul și cu totul neașteptată. Germania și Franța au apăsat adevăratul buton nuclear. Și au decis ca Rusia să fie reprimită cu toate drepturile, inclusiv dreptul de vot, în Consiliul Europei. Și, culmea, doar patru state s-au opus. Între care nu a figurat România.
    Ce face președintele Klaus Iohannis? Cum reprezintă el la UE interesele statului nostru, cel mai amenințat vecin al Federației Ruse de către mai marii Kremlinului? Din perspectivă românească, aceasta este cea mai grea întrebare pe care suntem obligați să ne-o punem și căreia suntem la fel de obligați să-i dăm un răspuns. (dupa SRS)
    Johannis a tradat. A trecut de partea Ciumei Rosii. R.Bogdan, Oreste, L.Orban, #rezist, ONG-urile lui Soros, USR, PNL, unde va este mentorul ? A tradat UE (UE, aproape de separare) si a trecut de partea Ciumei Rosii ! Unde mai e Propaganda de cacao ? „Hotul striga: Hotii !”

  32. Se poate rupe UE si din motivul Nord Stream 2, dar, culmea, tocmai cei care strigau in gura mare ca Rusia e pericolul cel mai mare, tocmai ei au trecut in barca cealalta. Sau, poate asta e parerea doar a noastra, parere facuta de niste agitatori securisti ramasi in urma cu schimbarile la nivel european si global. Intr-adevar, cand toata Europa nu agrea conducerea actuala a UE, in Romania manipularile au prins pe picior gresit pana si presa externa, spunandu-se ca Piata Victoriei manifesta impotriva UE, deoarece in nici o tara europeana nu erau peste 50% pentru adeziuni in favoarea actualei directii UE (si nici in Romania, pe real) ! Manipularile din Piata Victoriei se intorc impotriva acelor agitatori, dezorientati acum, si care au cheltuit multi bani, pe langa traditionalii bani din ONG-urile lui Soros, Reset Romania (Ambasadele Vestice ce au investit in 140.000 de tineri romani IT; dar si aici apare o separare a apelor, SUA, M.Britanie nemaifiind pe linia Soros, cu toate ramasitele firesti dupa un regim schimbat). Asistam la unirea Ciumei Rosii cu Ciuma Neagra, ambele fiind experimente ale Acelorasi care Papuseresc Lumea, cu specificatia ca au ales sa condamne Comunismul lui Stalin, ca si cum nu ei l-au creat. Un fel de spalare, prin manipulare.

  33. Anunț șocant al fostei soții: Vladimir Putin a MURIT
    Autor: Cristi Șelaru, Redactor. 12/06/2015
    Fosta soție a lui Putin a declarat într-un interviu că fostul său soț este mort de câtva timp. Ludmila Putin a mai declarat că ea, împreună cu fiicele lor, au refuzat să joace rolul infam, propus de către elitele care conduc lumea, adică acela de a fi în continuare prima doamnă a Rusiei, alături de sosia acestuia.
    Ludmila a mai declarat că viața alături de Vladimir Putin a fost un infern. Umilințe, bătăi, narcotice, toate acestea au făcut parte din viața sa. Am fost o prizonieră, spune Ludmila. Acum, ea se teme că viața ei și a celor două fiice este în pericol.
    În ceea ce privește evenimentul dispariției lui Putin, ea susține că în acea noapte, Putin a stat de vorbă cu fiicele sale, după care a dispărut și nu s-a mai întors acasă. După dispariția lui Putin, ea a fost amenințată, casa răvășită de numeroșii agenți care au controlat fiecare bucată de hârtie. Aceștia au sfătuit-o să tacă, pentru că altfel va muri.
    Dispariția și implicit eliminarea lui Putin, au fost gândite de mult timp. În acest sens au fost pregătite pentru a lua locul lui Putin mai multe sosii. Când una dintre ele a ajuns la performanța dorită de elitiști, Putin a fost înlăturat.
    Pentru că ea nu a acceptat rolul de soție a unei sosii, elitiștii au inventat divorțul lui Putin de Ludmila.
    În prezent, Ludmila și cele două fiice ale sale, trăiesc în străinătate, sub identități false. Ea susține că în Rusia a fost pregătită o sosie și pentru ea. O perioadă de timp, Putin nu a mai apărut în public, situație care a ridicat multe semne de întrebare în lumea politică.
    După apariția sa, din 15 martie 2015, rumorile s-au amplificat. Cel care a apărut în public, este cu adevărat Putin?
    Absența lui Putin a fost pusă pe seama faptului că el a fost bolnav, sau că a devenit tatăl unui bebeluș.
    Cu toate acestea, mulți politicieni, dar și prieteni de-ai lui Putin, au observat că persoana care s-a prezentat ca fiind Putin, în carne și oase, este diferită față de cel pe care l-au cunoscut.
    Jurnalista Tania Rahmanova susține că la Kremlin a avut loc o lovitură de stat, după moartea opozantului său, Nemțsov. Jurnalista a mai declarat că ne rămâne ce ne rămâne, adică o sosie. Putin, ca fost ofițer al KGB, poate că devenise prin uriașa sa putere incomod pentru o parte din elita rusească, dar și mondială.
    Este știut faptul că mulți președinți de stat au avut sosii, pe care le foloseau atunci când ei veneau în contact cu mulțimea și pericolul unui atentat era major. Alexei Navalnîi, unul dintre opozanții lui Putin, a declarat într-un interviu că la Minsk, februarie 2015, nu a fost Putin, ci una dintre sosiile sale.
    Comportamentul ciudat, diferențe mari în înfăţişare și gesturi, dar și o cicatrice pe care sosia o are deasupra sprâncenei, i-au făcut pe mulți participanți, să-i dea dreptate lui Navalnîi. Stalin a fost unul dintre președinții cu cele mai multe sosii. Istoricii susțin că el ieșea foarte rar în public, preferând să trimită o sosie de a sa, la evenimente care se organizau în contact cu mulțimea.

  34. Preş. PSD,L.Dragnea,a declarat,miercuri,că la Parchetul General este o sesizare a SRI în care se atrage atenţia că el şi conducerea PSD vor să boicoteze referendumul.”Despre referendum,la P.G. este o sesizare de la SRI în care li s-a spus: vedeţi că Dragnea şi conducerea PSD vor să boicoteze referendumul.Eu aşa am primit informaţia de la P.G.Dacă nu e aşa,să mă contrazică.Eu dacă spun că merg să votez la referendum şi spun mergeţi şi votaţi la referendum şi spuneţi şi da,mă ia ca în 2012.Dacă spun eu nu merg la referendum şi nu votez,atunci ei spun: a,deci boicotezi referendumul”,a afirmat Dragnea,la România Tv.
    Nu ma intereseaza Dragnia,dar SRI nu are treaba ? Sa-l intereseze MITELE din sediul SRI ! Mai functioneaza Protocolul ? Dar la Boicotul Referendumului cu Familia de ce nu a spus nimic ? Dar la Boicotul de la Referendumul cu demiterea lui Basescu ? Suntem o tara de prosti ? Un SRI condus de un fost ONG-ist de-al lui Soros ce ar putea altceva sa emita ? PSD-ul nu a boicotat niciodata nimic (desi e un partid care nu ma intereseaza). Dar e vorba de regulile jocului incalcate pana acum de altii care striga: „Hotii !” Dubla masura…

  35. Ne-au luat valurile electorale, care intuneca mintile si te fac sa gresesti, insa CEVA trebuie subliniat neaparat. Daca a aparut un Referendum in care se cere LIMITAREA de Drepturi si Libertati Universale (Carta drepturilor Omului), Constitutionale si apoi Legale, ne aflam intr-un mare PERICOL, echivalent cu Ciuntirea Grava a DEMOCRATIEI (fapt care s-a mai intamplat in Istorie si ar trebui sa nu se mai intample)! Aceasta, cumulata cu Organizarea unui Referendum impotriva unui grup (unei categorii numeroase) de catateni (organizati sau nu politic, care nu sunt nicicum in afara legii) sau a unei parti de tara, impunand motive inchipuite si nedemonstrate, subiective, in scopul de eliminare astfel din viata politica a adversarilor politici, se constituie, de asemenea, intr-un pericol care a mai fost in Istoria recenta a Europei (ducand la exterminari in masa) si nu ar trebui sa se mai intample. Nu e o scuza faptul ca anumiti lideri europeni sprijina acest fel de politica si incurajeaza periculos fapte pe care nici nu le cunosc la fata locului (posibil, nici sa nu doreasca asta). Pe deasupra, acestia sprijina informari deformate din tara si neluand opinie fata de incalcari GRAVE ale Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, neglijeaza astfel Valorile Europene. Toate acestea au devenit foarte Clar Vendete Politice impotriva celor care nu accepta „valorile” Globalizarii si Planurile Oculte depasite si deplasate. UE a inceput ca o Europa a Natiunilor, cu valori Crestine dominante, ajungand acum, printr-o Ideologizare excesiva si periculoasa, Un Loc de prigoana a Crestinilor si a Valorilor Crestine. Cine se face vinovat de Deturnarea „Europei” ?

Comentariile sunt închise.