În campaniile electorale, candidații nederanjați de prea multe înzestrări morale își caută adversari cu notorietate de pe urma cărora să câștige voturi prin manipulare.

Cazul suspendatului Băsescu este sugestiv în acest sens. În campania electorală din 2009 îmi pronunța numele de zece ori pe zi. A revenit constant la tema – ideile puține sunt inevitabil fixe – inclusiv în 2014, cand îi acuza atât pe Victor Ponta cât și pe Klaus Iohannis că sunt oamenii “lui Voiculescu”.

În 2019, manipulările expirate de tip Băsescu au fost preluate de jucători obscuri care, în ultima perioadă, pare că au primit ordin pe unitate să vorbească de Voiculescu. În lipsa unor alte teme, se reia subiectul prejudiciului din dosarul pe care presa l-a numit “Telepatia”. Asumând să nu comentez în niciun fel conținutul unei hotărâri judecătorești, fac două scurte observații obiective:

1. Judecătorea care a pronunțat decizia prin care s-a stabilit acel prejudiciu record a fost exclusă din magistratură în anul 2017 pentru că ar fi primit beneficii de la partea adversă din proces. Ulterior a fost reprimită și din nou exclusă.

2. Băsescu Traian – un fan înrăit al meu, care a patronat regimul protocoalelor secrete, la suspendările căruia am contribuit asumat și transparent – a recunoscut public legăturile obscure pe care le avea cu acea judecătoare. Declarații Băsescu

Ar fi multe de adăugat, dar nu are sens să o fac. Cei care au înțeles realitatea nu mai au nevoie de argumente noi. Iar ceilalți vor rămâne imuni la adevăr, indiferent ce s-ar întâmpla.

Până în prezent, eu și familia mea am plătit o sumă făra precedent pentru România. Și voi continua să plătesc, având încredere că, mai devreme sau mai târziu, justiția va îndrepta anumite erori.

În acest context, nu pot să nu mă întreb, cine și când se va ocupa de recuperarea prejudiciului produs de Băsescu Traian când și-a făcut cadou, de la stat, o vilă în centrul Bucureștiului? Și de toate celelalte prejudicii financiare, instituționale și morale produse de reprezentantul “statului mafiot”?

Și încă o întrebare: se mai pot câștiga voturi în România anului 2019 cu manipulări expirate, de tip Băsescu? Nu cred. Pentru că, astăzi, inteligența celor care votează o surclasează pe cea a celor care încearcă să le “fure” încrederea și voturile cu fake news-uri.

33 COMENTARII

  1. O Doamne bun și iertător cu proștii fi îndurător și dă-le pâine câtă vor dar nu le da puterea lor! Din păcate Băsescu a avut cuțitul zece ani de asta există atâta ură și dezbinare în țară.

  2. Da, cu siguranta! Indiferent cit de primitive vor fi metodele se poate cistiga orice, mai ales daca este ambalat in ura, pe care este usor s-o stirnesti in marea masa a romanilor, educati in aceasta maniera, mai ales dupa 45. Mereu le-a fost livrat un vinovat sau vinovati si au muscat cu mare placere momeala aruncata! Scenariul a inceput cu mosierii si capitalistii, continuind cu Ceausescu, comunistii, rusii, Iliescu, partidele istorice, mogulii etc, deoarece lista este lunga! Aici poate intra oricine si orice, oricind! Cunoscind ceea ce s-a probat si ce rezultate remarcabile s-au obtinut, Tajani a si recunoscut ca vor continua pe acest drum, unul extrem de facil, deoarece romanii, in mare parte, nu pot intelege mai nimic. Cine nu vrea sa creada, sa-si aminteasca de votul pentru familie, care a esuat doar in Romania!
    Cornel Dinu:
    ”Ne gândim ce face cu voi”, ar fi spus Tajani și ”vorbind foarte plastic, pentru că era un tip cu șarm”, povestește Dinu, ”mi-a spus ”gândiți-vă că fiecare țară din asta nepregătită care ați intrat pentru că aveam nevoie de piețe de desfacere, vă lăsăm să fierbeți în oalele voastre proprii și punem la fiecare oală câte doi jandarmi – cine ridică capul… suportă consecințele””.
    ”Mai mult decât atât – cunoșteau natura noastră omenească, a românilor – și ne-a spus, cu voi e mai simplu, nu mai e nevoie de jandarmi, voi vă omorâți între voi”.
    Reeducarea s-a desfasurat intre 1930-1970 in 4 acte: sah si mat!
    Ce vedeti astazi sint doar consecinte care au ca punct de plecare perioada mai sus amintita. Mai rau este ca aceasta situatie nu poate fi nici macar ameliorata! Bine, se vorbeste despre romani, dar care romani?! N-a existat o educatie romaneasca de zeci de ani, iar romanii, in mod logic, reprezinta o f mica minoritate, care nu trece de 5% -10% din populatie. Ceilalti sint, in mare numar, patrioti vestici, adica o creatie a timpului nou, realizata prin reformarea tehnologica a revolutiei culturale maoiste. Privind retrospectiv a fost f usor sa modifici orice in Romania, dupa cum le convine unora. Era clar ca nu avea cine sa le opuna rezistenta, iar masa de manevra astfel obtinuta, aduce cistiguri nesperate chiar si de catre organizatorii din spatele usilor inchise. Tajani a spus-o fara probleme, deoarece ii era totul cit se poate de clar. A stiut ca secretele la romani tin 3 zile: ieri, azi si miine. Probabil l-a amuzat sa vada si sa stie ca nu ne putem apara in nici un fel, devenind victime sigure. Fiecare zi ne arata Romania ca stat esuat, intrat pe mina celor proveniti din mediul rural, care nu pot face fata la absolut nimic! Ca o culme a penibilului, cam toti acestia cred ca slugarnicia reprezinta iscusinta diplomatica! Si mai sint gramezi de astfel de confuzii dar nu mai are rost sa le insir.
    Am vazut pe A3 o emisiune dedicata mecanismelor folosite de catre propaganda. Jurmalistii romani sint naivi si nu au cunostintele necesare care sa le permita sa intelaga asa ceva cum trebuie. Motivele sint de cautat in perioada de reeducare. Timpul nu se recupereaza! Ce lipseste nu va putea fi acoperit in intregime, vreodata, iar unii stiu f bine acest lucru. Chiar daca cineva va reusi asa ceva, in toate cazurile va fi mult prea tirziu ca sa se mai poata modifica ceva.

    • Acum, „operatiunea Caracal”, confirma afirmatiile facute aici si anume ca statul condus de catre cei proveniti din mediul rural este unul esuat, deoarece nu fac fata la nimic! Din familii de agricultori, alfabetizate pina spre mijlocul anilor 70, in Bucuresti, nu faci „elita” sa conduca o tara, niciodata, iar in 1-2 generatii nici nu se pune problema. Sint mai multe de inteles, dar nu se poate, deoarece extrem de multi nu au o viziune globala a situatiei. In plus, este confirmat si faptul ca, nepermis de multi, confunda slugarnicia cu iscusinta diplomatica.
      Un titlu, pe care nu-l explic, lamureste aceasta situatie:
      „Rețele proxenetism Caracal. Șase proxeneți, lăsați în libertate pe motiv că nu erau periculoși. În 2014, unii au dispărut, alții i-au înlocuit”.
      Cumpanasu confirma faptul ca romanii sint o minoritate:
      ”A apărut o întreagă Omerta la Caracal. Polițiștii de acolo deja nu mai spun că le-a fost interzis să intre. Culmea culmilor este că și-au dat toți mâna. Adică cei care au deciz să intre, atnci, la 6 dimineața. Nu se mai desolidarizează.”
      Neavind identitate si constiinta romaneasca, toti acestia se organizeaza in gasti de interes. Asa sa va explicati lupta continua dintre ei, turnatoriile si toate „minunatiile” pe care le vedeti si auziti.
      Toate aceste situatii nu se pot corecta vreodata, deoarece acestia sint mojoritari, de f mult timp si si-au impus „cultura”, care produce pe banda rulanta acelasi tip de om, care va genera la infinit acelasi probleme.
      Tiriac i-a vorbit despre aceasta problema, intr-un interviu, jurnalistei Stoicescu, care nici n-a inteles ce-a auzit, fapt confirmat de lipsa totala de reactie.
      „Noi n-am avut educația și timpul suficient să educăm cele 22 de milioane, în special cele 12 milioane din rural, pentru că statul n-are bani.”.
      Ion Tiriac, care a sesizat corect de unde ni se trage!
      Era clar ca nu ai cum sa faci fata unora obisnuiti sa cucereasca si sa stapineasca popoare de sute de ani, cu intrelectuali facuti la cota, stabilita prin provenienta si dosare.
      Culegem exact ce-am semanat si totul este cit se poate de logic. Nu avea cum sa fie altfel!
      Cei care scapa de toate piedicile, reusind sa bata sistemul de indobitocire in masa, numit invatamint, chair daca inteleg si cunosc mai mult, vor constata ca nu vor avea decit accidental un partener de discutie.
      Aici sa nu intelegeti ca asta ar fi situatia doar in Romania! Nu, noi am preluat un sitem care asa arata si care functioneaza precum se vede. Sistemul de invatamint vestic, pe care l-am preluat, nu educa, ci dreseaza!
      Bine, sint multe de spus, dar ma intreb pe cine intereseaza?! Probabil ca pe nimeni.
      E normal sa ajungem acolo unde au ajuns si “modelele”:
      Al Bundy – The Story of Beer
      https://www.youtube.com/watch?v=hdwP0hWHGi4
      Idiocracy
      https://www.youtube.com/watch?v=BBvIweCIgwk

  3. casa din mihaileanu cum a luat-o acest infractor de basescu?cu ce bani?a venit cu ei de acasa?mi se pare strigator la cer

  4. sa ne fereasca dumnezeu de inca un presedinte ca marinarul asta de constanta care nu stie sa carmuiasca o bicicleta dar sa mai conduca o tara ce sa mai zic?

  5. nu cred ca manipularile marca traian basescu mai merg in acesta campanie electorala circul si iftinul nu are ce cauta in randul candidatilor la presedentie

  6. sa nu uitam cun traian basescu a subjugat intreaga justitie din romania si impreuna cu kovesi faceau dosare politice oamenilor nevinovati si ii bagau in puscarie

  7. din punctul meu de vedere sinistru este ca inca mai iasa pe tv acest personaj macabdru si isi da cu parerea despre orice cand ar trebui sa stea ferit de ochii lumii la cat rau a facut acestei tari

  8. regimul basescu ne-a adus prea multa suferinta noua si copiilor nostri de aceea eu zic sa stea in puscarie si el si toata camarila sa de nelegiuiti

  9. nu cred ca tertipurile basiste mai au efect si azi sunt de domeniul trecutului sunt istorie deja

  10. cu totii stim prin ce momente de groaza am trecut in timpul mandatului sau so cred ca pentru noi toti a fost o lectie neagra o pata neagra in istoria acestei tari

  11. nu numai basescu trebuie sa plateasca ci si cei care au fost mana in mana cu el kovesi si toti aiai de pe acolo alde udrea si videanu cu totii sa stea la puscarie

  12. nu cred ca asemenea marsavii a la traian basescu mai sunt valabile si acum atunci el a prins pe picior gresit o intreaga tara de aceea a castigat

  13. mai tineti minte cand plangea basescu de stolojan ce circ ieftin facea numai sa sensibilizeze votantii doamne la cate artificii a decurs acest om numai sa ajunga presedinte

  14. traian basescu a lasat numai dezastru dupa el si a mai stat si 10 ani presedinte chiar atat de orb a fost poporul roman sa il mai aleaga inca o data

  15. sper sa dea socoteala de terenurile de la nana de cele 300 hectare de teren arabil luate de la oamenii din zona pe preturi de nimic

  16. ne-am facut de rasul intregii lumi cu un asa presedinte si a mai bagat-o si pe fica sa in politica proasta proastelor ca sa confirme ca sunt o familie de idioti

    • si cu fisa notarita cea care numai ea facea contractele cu gazprom de ziceai ca este singurul notar din bucuresti tot manarii de-ale marinarului si astea

  17. eba lua 6000 de euro de la luxten romania doar ca o chema basescu ca ea nu se ducea pe acolo nici nu stia unde este firma dar nah ce sa faci daca tactu este mare peste mosie …………………..

  18. metodele lui basescu sunt invechite dar si noi poporul nu mai suntem chiar asa usor de manipulat pentru ca am trecut prin multe

  19. basescu incearca prin partidul lui sa revina pe scena politica din romania dar nu are nicio sansa lumea stie sa el este in spatele la tot

  20. sa vedem ce spune udrea despre perioada ei de glorie alaturi de basescu traian tiranul romaniei

  21. metodele comuniste impuse de traian basescu a aruncat romania intr-un con de umbra de unde cu greu vom mai iesii

  22. timp de 10 ani romania a fost un experiment pentru basescu el a facut experimente pe noi si pe copii nostrii sa ii fie rusine pentru ceea ce a facut

  23. sa raspunda in fata legii si el si toti cei care l-au sustinut cat timp era presedintele tarii cu totii sa intre la puscarie infractorii

  24. nu vreau sa mai traim circul pe care l-am trait timp de 10 ani cu basescu a fost o perioada foarte grea pentru noi

  25. sa nu uitam ca taierile de pensii au fost in timpul tot a lui basescu sa nu uitam prin ce am trecut

Comentariile sunt închise.