Pe 6 februarie 2020, cu puțin înainte ca președintele Iohannis să îl nominalizeze Prim-ministru pe Ludovic Orban, susțineam necesitatea unei ruperi de ritm pentru a evita un blocaj instituțional major: o ”a treia cale” care să nu poată fi respinsă nici de PSD, nici de PNL.

Din păcate pentru România, ultimele 20 de zile au demonstrat că, pe datele actuale, doar o soluție ”de mijloc” poate asigura o guvernare funcțională până la alegeri. Iar riscul unei epidemii de coronavirus, deprecierea accelerată a monedei naționale, necesitatea unor intervenții legislative cu larg impact economic și social exclud continuarea actualei ”gherile” politice.

În aceste condiții, numele premierului desemnat în urma consultărilor de astăzi, de la Cotroceni, va fi, probabil, al unei personalități cu accente tehnocrate, background social-liberal, dar fără carnet de partid galben sau roșu (în prezent, cel puțin). Sunt doar câteva astfel de variante în România, iar una dintre ele are șanse reale să devină premier.

Deși mulți analiști interpretează altfel, consider că poziția lui Klaus Iohannis se va întări în urma acestei crize, dacă va propune o ”a treia cale”. Înțelegând să aleagă cum este mai bine pentru România, nu pentru un partid sau altul, Președintele se va apropia real de rolul constituțional de mediator.

Pe 6 februarie preconizam o criză guvernamentală de durată, confirmată de realitate. De această dată, am convingerea că, dacă se va decide înțelept, putem avea un guvern instalat într-un interval de timp scurt, asumând inclusiv dificultatea definitivării unui Executiv susținut de mai multe partide.

23 COMENTARII

  1. Romania trece printr-o criza in momentul de fata si cred ca iohannis si-a dat arama pe fata noi toti trebuie sa reactionam si sa luam atitudine in strada pentru ca nu se mai poate asa.

  2. Ca la noi la nimeni,in nicio tara nu s-a mai intamplat asa ceva dar sper ca lucrurile sa intre pe un fagas bun.

  3. Acest virus care a bagat panica in toata lumea a facut ca in romania intr-un timp relativ scurt sa se ia niste masuri exceptionale pentru sanatate publica.

  4. Daca decizia curtii constitutionale este favorabila psd-ului este cam panica pt iohannis ca numai asta stia sa zica ca psd este cel mai rau

  5. Va multumim din suflet domnule profesor pentru grija pe care o aratati pentru noi oamenii de rand.va pretuim si va sustinem.

  6. Situatia politica din romania este una grava ba eu as spune ca este mai grava decat corona virus iar impactul cel mai mare il simtim noi cei cu rate la banci ca euro va atinge 5 lei.

  7. Astept sa vad cum se negociaza dar este asa un paradox ca iohannis zicea ca vrea sa scape de psd insa nu prea poate fara psd.

  8. In conditiile actuale in care se afla romania acum putine sunt sansele ca sa se ajunga la un numitor comun intre putere si opozitie.

  9. Mi se pare o mascarada de nedescris si stau si ma intreb unde s-a ajuns in politica romaneasca cu oameni incompetenti si care nu au nicio treaba cu functiile pe care le au.

  10. Toata aceasta cavalcada de declaratii nu face decat sa dea o si mai mare incertitudine si nesiguranta in randul populatiei.

  11. Atat puterea cat si opozitia prin modul in care au aratat ca gestioneaza aceasta situatie de criza politica au reliefat faptul ca guvernarea nu este pentru oricine si asumarea responsabilitatii este una majora pentru tara.

  12. nu mai am nicio speranta ca romania va merge pe un drum bun cand avem o asa incertitudine politica.

  13. sper ca numele viitorului premier sa fie unul cunoscut si sa fie o persoana caruia sa ii pese de noi si de romania sa nu faca jocurile celor din afara.

  14. euro nu tine cont de cine este premier…el stie una si buna sa creasca …si asta nu este ok pentru cei cu rate in euro la banci.

  15. mai important este numele in sine cred ca mai relevant este omul si modalitatea sa de implementare a strategiilor pentru romania.

  16. fiecare roman isi doreste sa traiasca linistit in tara lui dar din pacate nu se poate asta noi mereu am fost tinuti asa ca intr-o bula de nesiguranta.

  17. toti vor puterea dar putini o merita si stiu sa o gestioneze ca daca nu avem oameni seriosi si capabili se alege praful de noi.

  18. romania traverseaza un moment de mare tensiune politica,acum se vor departaja adevaratii politicieni de cei care fac doar figuratie.

  19. marea si frumoasa romanie pluteste in deriva si singura speranta a ei este sa o vada cineva si sa o ancoreze.pentru ca de condus nimeni nu este in stare sa o conduca.

Comentariile sunt închise.