Astăzi a fost una dintre fetele mele, împreună cu unul din nepoții mei, la un doctor prestigios din București.
La finalul vizitei medicale doctorul i-a rugat să-mi transmită calde salutări și să îmi spună că nu a uitat că i-am făcut cândva un bine.
Eu nu îmi amintesc despre ce este vorba, în schimb trăiesc acum un sentiment de împlinire, pe care am vrut să îl împărtășesc cu voi.
Ați făcut foarte mult bine în această viață domnule profesor, meritați respectul și aprecierile multora.
Frumos din partea lui că nu a uitat, multă lume uită imediat binele făcut
Sunt uimită cum de v-ați păstrat spiritul civic și dorința de a ajuta oameni în pofida tuturor nedreptăților ce vi s-au întâmplat. Mult succes dumneavoastră și sănătate nepoțelului.
Un om care își ajută semenii în momente de cumpănă este un om care merită tot respectul
ati ajutat foarte multa lume, atat personal cat si prin intermediul fundatiilor dumneavoastra. speram sa o mai faceti cat timp veti putea ca este mare nevoie de oameni ca dumneavostra
Mulți ne găsim în viață în situația de a avea nevoie de ajutor sau îndrumare, dar nu întotdeauna ni se și oferă. De aceea faptul că dumneavoastră ați tot ajutat e și mai mult de apreciat.
Împlinirea adevărată vine prin ajutarea oamenilor de langă noi. Doamne ajută!
daca ar fi mai multi oameni ca dumneavoastra in conducerea tarii cu siguranta lucrurile ar sta mult mai bine
meritați să vă simțiți împlinit la cât de multe lucruri ați realizat și la câtă lume ați ajutat. felicitări și la mai multe!
Multă sănătate și fericire vă doresc!
Ați avut parte de multe greutăți amarnice în viață dar asta nu v-a înrăit, ați continuat să ajutați oameni și să vedeți lucrurile bune din viață și asta e o calitate care se întâlnește mai rar.
asta ne face sa fim umani domnule profesor.
ati facut si faceti in continuare mult bine societatii romanesti.
intotdeauna binele facut se va intoarce inzecit inapoi,asa spune un vechi proverb romanesc.
romania are mare nevoie de oameni ca si dumenavoastra va respect foarte mult pentru tot ceea ce faceti pentru noi.
sa aveti multa sanatate si tot ceea ce va doriti dumneavoastra.
multa fericire alaturi de cei dragi va doresc sa aveti din plin.
oamenii cu inima buna si suflet nu uita binele pe care l-ati facut pentru ei.felicitari si mult respect.
dupa parerea mea recunostiinta este una dintre cele mai mari realizari in viata.
ati fost mereu alaturi de noi si ne-ati ajutat la vremuri de restriste.va apreciez foarte mult.
sa fiti mereu alaturi de cetatenii de rand domnule profesor pentru a face o societate mai buna.
daca romania ar avea in structura sa de conducere oameni ca dumneavoastra alta ar fi prestanta ei in afara granitelor.
romania ar avea un viitor foarte frumos daca cei de la conducere ar face macar pe jumatate binele facut de dumneavoastra acestei societati.
tara asta a fost si este un izvor de umanitate de solidaritate acesta este marele nostru atuu.
va felicit si ma inclin in fata dumneavoastra.
oamenii buni sunt cei care ajuta mereu si cei care stiu sa vada adevaratele probleme ale unei societati.
intotdeauna am fost de parerea ca dumnezeu lucreaza prin oameni.
oameni ca dumneavoastra din pacate sunt foarte rari mai ales in ziua de azi.respect maxim.
binele intotdeauna va triumfa indiferent de vremuri si de schimbarea lor.
un moment emotionant,intens si de neuitat.felicitari.
un ajutor venit la timpul potrivit valoreaza cat tot binele din lume.
umanitatea si empatia ne-a facut sa rezistam pe aceste meleaguri mii si mii de ani.respect domnule profesor.
acest exemplu defineste cel mai bine spiritul romanesc.ma inclin si va sunt profund recunoscator.
aceasta trasatura ar trebui sa ne caracterizeze pe toti.
sentimentul de a face bine cuiva atunci cand are nevoie nu se poate descrie in cuviinte.
din pacate foarte putini oameni in ziua de azi mai fac un bine aproapelui lor.
binele facut intotdeauna vine de la dumnezeu.
in astfel de momente grele romanii au mare nevoie de repere,de oameni cu viziune si de actiune si va multumim ca sunteti alaturi de noi.
sa aveti mereu aceeasi atitudine protectoare cu cetatenii acestei societati care sunt foarte debusolati in aceste clipe grele.
apreciez foarte mult tot ceea ce ati facut pentru romania si faceti in continuare.
implinirea unui om poate imbraca multe valente.va apreciez.
va doresc multa fericire si multa sanatate alaturi de cei dragi dumneavoastra.
avem nevoie de oameni care pot reprezenta un model demn de urmat.
in ciuda nedreptatilor care vi s-au facut,mereu ati fost o persoana demna,verticala si onesta.astfel de caracteristici se intalnesc doar la oamenii puternici.
Dumneavoastra ati facut ceva pentru oameni si pentru aceasta tara! Felicitari din toata inima!
dupa cum spune si un vechi proverb romanesc ,, omul sfinteste locul,,dumneavoastra ati fost acea mana protectoare de care avea nevoie societatea in care traim.
se spune ca dumnezeu lucreaza prin oameni si ca binele facut se intoarce atunci cand ne asteptam mai putin.
umanitatea nu trebuie sa ne paraseasca indiferent de momentele grele prin care trecem.
cu totii facem parte dintr-o lume care se schimba pe repede inainte insa important este ceea ce facem si ceea ce lasam in urma noastra.
trebuie sa ne ajutam intre noi pentru ca numai asa uniti putem trece peste orice.
intr-o lume individualista trebuie sa dam dovada de solidaritate si sprijin reciproc.
cu totii trebuie sa contribuim la buna desfasurare a lucrurilor in societatea in care traim.
a face bine cuiva reprezinta cea mai inalta calitate umana.
dumnezeu sa fie alaturi de dumneavoastra si sa va aduca multa liniste si putere de munca.
din pacate oamenii din ziua de azi nu mai fac bine celor din jurul lor.
apreciez mult tot ceea ce faceti pentru cetatenii de rand ai romaniei.
multa sanatate familiei si multe impliniri sa aveti.
intotdeauna dumnezeu are grija si vegheaza asupra oamenilor buni.
daca am avea cu totii un asa suflet bun ce linistita ar fi lumea din ziua de azi.
bunatatea este o caracteristrica pe care o intalnim foarte rar azi.
noi toti avem nevoie de ajutor mai ales acum cand trecem prin clipe grele ca si tara.
unitatea si ajutorul oamenilor reciproc cred ca este solutia revenirii societatii romanesti la normal.
sa aveti parte de fericire si implinire pe toate planurile.
Astfel de complimente te ajuta sa privesti cu mandrie!
Comentariile sunt închise.