Editura la care am reeditat ultima carte a postat următorul text care mă onorează.
Le mulțumesc!

„Doctor în Economie și profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, Dan Voiculescu a pus bazele unei noi abordări a curentului Umanist contemporan, pornind de la principiile economice de bază și legătura acestora cu natura umană.

Filosofia cu baze economice pornește de la imaginea de ansamblu a evoluției socio-culturale a omenirii, în raport cu distribuirea resurselor financiare. Această abordare holistică l-a condus pe profesorul Dan Voiculescu la o strategie socio-politică ce ar putea scoate întreaga lume contemporană din actualul blocaj, dacă s-ar ține cont de ceea ce a lipsit întotdeauna din doctrinele politice: natura umană. Această nouă abordare este explicată de Prof. Univ. Dr. Dan Voiculescu în cea mai recentă carte a sa: „Tratatul Umanismului Pragmatic”.

Formula noii viziuni umaniste propuse de profesorul Dan Voiculescu are în centru omul, cu tot ce înseamnă natura umană și mai ales o abordare din perspectiva competitivității și a productivității obținute pe principii meritocratice: cu omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce ne ține cel puțin pe loc, în acest moment, este vechea paradigmă a antagonismului stânga-dreapta.

Propunerea umanistului Dan Voiculescu este ieșirea din vechiul proiect și dezvoltarea „pe verticală”, în loc de orizontală, punând Omul în centrul tuturor strategiilor. Ceea ce l-a determinat pe autorul Tratatului Umanismului Pragmatic să dezvolte aceste noi teorii este chiar propria sa experiență profesională și de viață, fiind unul dintre cei care au putut studia problematica ideologiilor eșuate, ca „insider” – din interior, fiind implicat simultan în ambele paradigme aflate în ipostaza antagonică.

„Cred că asistăm la o schimbare de metaparadigmă. Lucrurile stau în felul următor: acum 30 de ani – când aveam 40 și ceva de ani, eram tânăr, viguros, rupeam norii -, m-am trezit în mijlocul unei furtuni. A venit Revoluția din 1989, eu aveam 10 ani de activitate capitalistă într-un stat comunist. Eram, într-un fel, sfâșiat de cele două doctrine. În 1989, când m-am trezit – lucru pe care eu îl așteptam, de altfel – am spus: bun, s-a întâmplat, e real, e prezent. Și m-am întrebat ce urmează. Pentru că întotdeauna am mers pe filosofia care spune că e bine să gândești în prezent ce s-a întâmplat în trecut, pentru a putea construi viitorul fără greșelile trecutului. Și am analizat ce s-a întâmplat: sclavagism, feudalism, socialism, capitalism – un număr mare de încercări de organizare a societății omenesti. Am ajuns la concluzia că absolut toate au aceeași problemă. Nu au ținut cont de un singur lucru, principal: de natura umană”, a explicat profesorul Dan Voiculescu.”

47 COMENTARII

  1. ,,omul potrivit la locul potrivit,, trebuie sa fie un criteriu hotarator in ocuparea functiilor cheie din statul roman.

  2. Deși umanismul pragmatic este o doctrină ambițioasă, cred că este posibil să fie pusă în practică. Este nevoie de un angajament serios din partea politicienilor și a societății civile, dar cred că este posibil să realizăm o societate mai bună, bazată pe principiile umanismului pragmatic.

  3. Rolul statului limitat, intervenția sa în societate și economie doar în anumite circumstanțe concrete apropie umanismul pragmatic foarte mult de liberalismul social.

  4. O doctrină care pune accent pe natura umană transcende doctrinele politice, e universală. Întrebarea este dacă într-adevăr este posibilă o aplicare universală a ideilor cuprinse în tratat în România zilelor noastre.

  5. Umanismul este un proiect dificil de implementat în România, în condițiile în care politicienii noștri sunt mai interesați de putere și de interesele proprii decât de nevoile cetățenilor.

  6. Lucrul pe care îl apreciez cel mai mult în cazul umanismului pragmatic este faptul că își propune să acționeze, nu doar să discute. Este o doctrină care vrea să schimbe societatea, nu doar să o analizeze.

  7. Întotdeauna m-am raportat la doctrina social-liberală ca la calea de mijloc din punct de vedere politic. E calea de aur, după părerea mea, situată la o distanță sigură față de abuzurile de stânga sau de dreapta. Dacă umanismul își propune să meargă pe această cale, are în mine un susținător.

  8. Personal am mare încredere în doctrina umanistă. Poate vine ca reacție la faptul că am fost foarte dezamăgit atât de doctrinele de stânga, cât și de cele de dreapta din România, nu știu, dar în momentul acesta, umanismul pare singura opțiune valabilă.

  9. Doar un program politic care pornește de la individ, pune individul în centrul preocupărilor sale și țintește la integrarea individului în colectivitate este valoros pentru mine. Dacă umanismul pragmatic își propune aceste trei obiective, și mie așa mi se pare din ce am citit aici, are mari șanse să devină o doctrină relevantă pentru mulți ani de acum încolo.

  10. În acest punct al dezvoltării socio-economice din România, doctrina umanismului pragmatic este singura capabilă să realizeze un echilibru real între indivizi și societate.

  11. După 30 de ani de experimente politice, unele destul de reușite, cum a fost USL, poate e timpul pentru o schimbare reală în politica românească și nu văd de ce nu ar fi umanismul această schimbare. Eu unul sigur aș vota un partid capabil să implementeze politicile publice specifice umanismului pragmatic.

  12. Realizarea idealurilor umaniste necesită ca PUSL să ajungă în parlament și să câștige cât mai multe primării. Vă doresc mult succes, avem nevoie de voi.

  13. actuala conducere a tarii trebuie sa se focuseze pe adoptarea de masuri de implementare a doctrinei umaniste la noi in tara.

  14. nivelul economic al romaniei in acest moment este unul foarte slab de aceea ne trebuie in primul rand o baza doctrinara pentru a indrepta lucrurile la noi in tara.

  15. in astfel de momente grele pentru societatea romaneasca o doctrina umanista vine ca o mare liniste si stabilitate pentru popor.

  16. Unul dintre avantajele majore ale umaniștilor este prezența lor nu doar în sfera politică, ci și în cea socială, prin ONG-urile cu care sunt afiliați. E bine, asta îi ține aproape de cetățeni.

  17. Societatea are acum mai mult ca niciodată nevoie de o doctrină umanistă. După alegerile din 2024, sper că umanismul va deveni o voce importantă în societatea românească.

  18. Umanismul pragmatic pare a fi cea mai bună șansă de a depăși confuzia ideologică actuală. Eu unul nu mai am încredere în niciunul dintre partidele reprezentative din România.

  19. Cristalizarea umanismului ca doctrină reamintește importanța individului, uitată de doctrinele de stânga și de dreapta.

Comentariile sunt închise.