Dacă ai timp, uită-te la postările mele de pe blog din data de 22 iulie 2022, 8 iunie 2022, 28 mai 2022 și multe altele.
Ne îndreptăm spre anarhie, falimente, sinucideri, crime, tâlhării etc.
Din punct de vedere economic, am înțeles din statistici că până acum s-au închis 35.000 de firme. Companiile vor fi obligate să scadă cheltuielile.
Prima categorie de cheltuieli care va fi diminuată va fi aceea a cheltuielilor cu forța de muncă.
Acest lucru va reduce direct proporțional cererea de consum.
Relațiile angajator-angajat vor fi distorsionate și va exista o presiune pe fondurile de salarii.
În paralel, va fi un număr mare de concedieri.
Eu am avertizat încă de pe atunci.
aveti dreptate domnule profesor vor venii vremuri foarte grele peste noi.
este o realitate pe care deja o traim cu totii.
puterea de cumparare a romanilor a scazut dramatic de mult.
cred ca ne apropiem de un colaps general ca si tara.
tara noastra este depasita din mai toate punctele de vedere.
situatia economica a romaniei este una catastrofala.
O analiza corecta si realista… Din pacate, asa e tara in care traim.
am ajuns la stadiul in care fiecare se descurca cum poate.
Traim vremuri cumplit de grele…cei ce ne conduc nu fac nimic pentru oameni…
o romanie dominata de masurile luate din afara devine o tara dependenta de importuri fiind incapabila sa se dezvolte singura.
cu o asa conducere nu ne mai facem bine niciodata.
populatia romaniei este ,,sacrificata,, prin masurile aberante care s-au luat de catre autoritati.
din pacate nu vad o rezolvare rapida si vom mai duce aceasta greutate pe umeri cativa ani de zile.
ca la noi la nimeni,lucrurile merg din rau in mai rau.
aceasta este consecinta celor 10 ani grei pe care i-am suportat cu totii.
viitorul acestei tari este atat de nesigur incat nici nu indraznesc sa ma gandesc la el.
traiul romanilor zilnic a devenit un mare lux pentru o foarte mare parte din populatie.
ma gandesc cu ingrijorare cum vom trece prin iarna grea care va venii cat de curand.
si guvernantii nostrii se fac ca nu vad vremurile grele care vor venii peste romania.
va multumim din suflet ca sunteti alaturi de noi de oamenii de rand.
cred ca in romania in viitorul apropiat va fi deviza…se descurca cine poate.
cred ca aici au vrut cei de la conducere sa se ajunga,totul a fost facut intentionat.
romania o va duce foarte greu pe viitor daca guvernul nu va intervenii in economie.
deja rata somajului a cunoscut o panta ascendenta in ultima perioada.
indeciziile si nehotararea celor de la conducere au dus la aceste momente grele pentru tara.
din nou romania se afla la periferia uniunii europene in ceea ce priveste conditiile de viata ale cetatenilor.
eu nu mai cred intr-o revenire spectaculoasa a romaniei pe plan economic in scurt timp.
romania este vazuta ca un sat fara caini in care fiecare face ce vrea el.
asta se intampla cand nu avem conducatori cu coloana vertebrala.
un avertisment real care se intampla acum in zilele noastre si cred ca va fi mai rau de atat.
nori negrii deja planeaza deasupra tarii noastre si a noastra efectiv.
gasirea unei solutii in aceasta criza in care ne aflam este vitala pentru viata poporului roman dar din pacate nu are cine sa o ia.
este strigator la cer cum romania dintr-o tara producatoare de orice a ajuns in aceasta situatie deplorabila.
romania este o tara in cadere libera financiara iar impactul devastator este foarte aproape.
guvernul trebuie sa ia masuri sustenabile pentru economia precara pe care o avem noi azi in romania.
eu cred ca totul tine de adaptabilitate de acum inainte….este trist dar cred ca este o realitate de care ne vom lovii cat de curand.
guvernarea iohannis a dus romania pe fundul prapastiei.
cred ca o resetare politica din temelii este bine venita in romania ca lucrurile au degenerat si nu mai pot merge asa.
sa plece toti de la conducerea tarii si sa vina oameni competenti si capabili.
ma ia groaza cand ma gandesc ca ne asteapta o iarna grea prin care nu stiu cum vom trece.
salariile romanilor sunt mult prea mici pentru a acoperii cheltuielile lunare.
cred ca in scurt timp o sa asistam cu totii la o rata a infractionalitatii destul de mare.
in romania se traieste foarte greu de aceea foarte multi tineri aleg sa plece peste hotare.
dezechilibrul economic pe care-l traverseaza romania acum va impacta viata romanilor foarte multi ani de acum inainte.
puterea de cumparare a romanilor a scazut dramatic de mult si asta datorita inflatiei galopante pe care o inregistram.
asta se intampla cu o tara,ca romania,care are in fruntea sa oameni fara coloana vertebrala.
avertismentul dat de dumneavoastra este unul de care trebuie sa tinem seama pentru ca este cat se poate de real si ne vom lovii de el in scurt timp.
sper ca cei de la putere sa citeasca acest avertisment si sa ia masurile necesare.
fara profesionisti in functii publice de conducere nu vom reusii mai nimic.
dupa parerea mea toata clasa politica din romania este depasita, nu stie cum sa reactioneze in fata unei astfel de crize economice ,si nu stie ce masuri sa ia de aceea trebuie toata schimbata.
politicienii care-si urmaresc mai mult interesul lor personal in defavoarea celui national nu au ce sa caute in conducerea tarii.
ma doare sufletul sa vad ca romania se afunda din ce in ce mai mult in neajunsuri si mediocritate.
cred ca totul pleaca de la educatie,nimeni din actuala conducere nu vrea sa investeasca in educatie pentru un popor educat este mai greu de manipulat.
singura solutie de scapare a romaniei de la pieire este doctrina umanista pentru ca va pune omul potrivit la locul potrivit numai asa putem reusii.
toti romanii vor o schimbare majora in politica statala pentru ca s-au saturat de promisiuni si vorbe desarte.
se spune ca romanul este creativ,pacat ca cei de la conducere nu au aceasta caracteristica de a gasii o solutie de iesire din acest mare impas.
eu sincer ma rog la dumnezeu sa trecem cu bine de aceasta iarna.
exista o veche vorba romaneasca si spune asa,,pestele de la cap se impute,, cred ca acolo este marea problema a societatii noastre de la conducerea acestei tari care nu face nimic pentru propriul sau popor.
romania sufera pe mai multe paliere,dar cel mai grav este ca cei care ne conduc nu misca un deget pentru a mai indrepta ce mai este de indreptat.
consider ca acest guvern este unul marioneta si toate deciziile importante pentru noi vin din afara granitelor noastre.
ma ingrijoreaza faptul ca am ajuns o tara de mana a treia si suntem priviti ca simplii consumatori si o piata de desfacere pentru marile corporatii.
nationalismul romanesc este din ce in ce mai diluat.
mediul de afaceri romanesc are foarte mult de suferit din cauza inactivitatii clasei politice.
ma mir ca mai existam ca stat la ce conducatori incapabili am avut.
dezamagirea este una foarte mare in randul populatiei referitor la clasa politica actuala.
romania este pe fundul prapastiei si cu greu isi va revenii la normal.
parca niciodata romanilor nu le-a fost atat de greu insa acum traiul decent a devenit un mare lux.
zilele negre nu sunt departe de noi si numai dumnezeu ne mai poate ajuta.
din punct de vedere economic nu am stat bine mai niciodata insa acum romania inregistreaza cifre dezastruoase iar acest lucru nu face decat sa duca la o dezbinare si mai mare.
echilibru in societatea romaneasca a fost dat peste cap de incompetenta unor persoane care au fost puse in functii cheie si vitale pentru tara noastra.
Comentariile sunt închise.