Nu cred că am motive să mă ruşinez pentru mandatul meu de senator de până azi. N-am chiulit, n-am dormit în bancă şi n-am făcut umbră pământului. Am depus peste 15 proiecte de lege.

Vreau să vă vorbesc despre cinci dintre ele, care se află în acest moment la comisii. Sunt proiecte grele şi necesare, care ar merita plasate deasupra votului politic de tip: „E al lui Voiculescu? Nu-i bun!”

La comisia juridica din Senat se află Propunerea privind retrocedarea patrimoniul sindical, care a fost iniţiată în urma consultărilor cu liderii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional. Am semnat un Memorandum cu sindicatele (BNS, CNSLR-FRĂŢIA, CARTEL ALFA, CSDR) ca să dăm greutate acestei propuneri. Şi am avut numeroase întâlniri cu cei implicaţi – pentru a asigura un consens rezonabil. Sunt în legătură constantă pe tema legii cu Toni Greblă, preşedintele Comisiei, cât şi cu liderii sindicali. Iar mingea e la parlamentari.

La Comisia de buget din Senat am două propuneri. Prima vizează Compensarea directă de TVA între stat şi agenţii economici pentru a evita blocajele cauzate de întârzierile la returnarea de TVA, precum şi pentru a simplifica procedurile şi a fluidiza  activitatea economică. Cred că oamenii de afaceri înţeleg „limba străină” şi înţeleg că au nevoie de o lege de gen – mai ales în această perioadă. Al doilea proiect vizează Neimpozitare microîntreprinderilor în primii 3 ani de la înfiinţare, pentru a stimula libera iniţiativă şi, implicit, pentru a reduce presiunile asupra bugetului de stat (persoane care depind, într-o formă sau alta, de venituri de la stat, sunt încurajate să pornească propria afacere). Ţin legătura, între alţii, cu Bota Marius, vicepreşedinte al Comisiei şi Dan Radu Ruşanu, membru al Comisiei. Mizez pe sprijinul lor şi al întregii Comisii.

La Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor sunt în dezbatere încă două propuneri. Prima vizează Creşterea pensiei de handicap gradul I – respinsă de Senat pentru că parlamentarii PDL au ales să nu o voteze. Propunerea vizează creşterea cu aproximativ 10% (absolut rezonabil!) a pensiei pentru invaliditatea de gradul I. Sunt aproximativ 30.000 de beneficiari la nivelul întregii ţări, persoane, de regulă, imobilizate la pat şi care nu pot desfăşura nicio altă activitate pentru a-şi suplimenta venitul. Propunerea avea nevoie în Senat de 69 de voturi „pentru”. A avut doar 51, pentru că 30 de senatori PDL au ales să se abţină. A doua iniţiativă doreşte să instituie Îngrijitori la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Soluţia este folosită în toate ţările europene: persoanele în vârstă, care nu se pot îngriji singure şi nici nu au un ajutor, trebuie sprijinite. De altfel, este mult mai economic şi mai responsabil să oferi acest serviciu decât să oferi asistenţa medicală după ce aceste persoane suferă diverse accidente din cauza lipsei unei minime asistenţe. Propunerea a fost adoptată de Senat. Mă consult pe acest subiect cu domnul Dobre Victor Paul, preşedintele Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.

Prea plictisitor subiectul pentru blog? Nu face „trafic”? Tot ce se poate. Din când în când însă, rar, cu pipeta, trebuie să vorbim şi despre astfel de teme. Pot face mai mult bine în viaţa unor oameni reali decât un post „funny”.

P.S. Cine ghiceşte corect care din aceste proiecte va trece de Comisii şi de plen vine o zi în Parlament, la invitaţia mea.

22 COMENTARII

  1. Eu cred că aia cu îngrijirea vârstnicilor la domiciliu o să treacă. La restu’ parcă nu m-aş pronunţa… Mi-ar plăcea să treacă şi aia cu microîntreprinderile! :D

  2. Si eu cred ca legea cu varstnicii ar trebui sa treaca.Cunosc multi care ar avea mare nevoie de ea pentru ca sunt in situatii in care nu se mai prea pot ingriji singuri si o asemenea lege ar fi binevenita.

  3. Probabil va trece proiectul privind retrocedarea patrimoniului sindical. Nu de alta, dar stiu toti, in campanie electorala, sa aprecieze puterea unui proiect de lege bun care se adreseaza tuturor..si, bineinteles, care ar multumi sindicatele si i-ar face sa taca din gura pana dupa 6 decembrie!!!Desi nu cred ca asta a fost intentia mogulului, cred ca toti la acest lucru se vor gandi:”hai sa imbunam sindicatele, sa nu iasa in strada, sa nu creada romanii ca suntem in criza”…in special, cei care vor sa voteze cu prea-maritul si mult-slavitul nostru lider care nu poate gresi!!!.

    Ideal ar fi sa treaca cele 2 proiecte depuse la Comisia de Buget-Finante a Senatului, dar, avand in vedere ca nu are putere de convingere a maselor, cred ca va fi amanata decizia asupra lor sau vor fi uitate intr-un sertar pe undeva (in cazul in care nu vor fi respinse). Eu inca mai astept niste bani de la un client care mi-a zis ca ma plateste cand ii returneaza statul TVA-ul din 2008 (deci va dati seama).

  4. Eu cred ca vor trece doua….
    – Cea cu ingrijirea batranilor la domiciliu deoarece multi de prin parlament o vad ca pe o solutie optima si pentru ei in viitorul apropiat. Timpul nu iarta pe nimeni….
    – Cred ca a doua va fi compensarea directa a TVA.
    – Eu unul va urez succes la toate, dar nu pot vedea inca aprobata retrocedarea patrimoniului sindical, pentru ca inca mai au multi de facut afaceri imobiliare….
    – Nu vad sa treaca aia cu marirea pensiei de handicap grad 1 decat in cazul in care marjati puternic pana la alegeri, pentru ca toti vor dori putina publicitate electorala….
    – Neimpozitarea pica, deoarece cei ce controleaza tot…cei ce au fotolii comode prin parlament si senat, nu vor dori ca neica nimeni sa devina puternic financiar pentru ca nu a fost tinut in frau de impozite….Capra vecinului, in varianta moderna!
    Bafta mogulu’ si ce sa zic…stiu ca va urasc multi…eu doar va pizmuiesc….
    :)

  5. Nu zic cu rautate,dar pentru o luna,toti cei care nu au vrut sa voteze”legile bune”,mi-as dori sa fie imobilizati intr-un carucior sau la pat.Intr-un carucior ar fi mai greu,pentru ca nu-l vor primi(desi daca ai bani si pile,se rezolva).Legea protectie persoanelor cu handicap(copii si adulti)grav,le da atatea drepturi pe HARTIE,dar o parte din ele raman doar scrise.Unde poate folosi un disabil 12 calatorii cu trenul,cand el iese pe brate din casa,medicamente compensate 100%,dar cele de care au nevoie ei,de multe ori nu sunt pe lista compensatelor sau sunt epuizate fondurile,sau farmaciile nu si-au recuperat banii de la stat si sunt blocate,deci nu elibereaza compensate,medicii de familie de cele mai multe ori nu stiu ce inseamna ingrijirea si nevoile unei persoane cu handicap grav si ca prin lege sunt acordate materiale de ingrijire gratuite(scutece,traverse de unica utilizare,manusi,microclisme-care sunt foarte scumpe,sonde,pungi de colectie,pudra de talc,produse pentru prevenirea escarelor,etc),Un carucior Gratuit la 5ani,eu nu am reusit sa obtin unul gratuit la 10 ani,deci legea e lege,dar realitatea e alta.Avem dreptul la imprumut cu dobanda suportata de ANPH pentru amenajarea casei si achizitie de masina(care trebuie obligatoriu sa aiba adptare la handicap-de ce?,o poate conduce un membru sanatos al familie,pentru ca in traficul de acum iti este pur si simplu frica sa conduci si ar fii mai sigur asa).Daca incerci sa obtii aceste imprumuturi si suni la ANPH ti se explica,simplu,ca nu ai sanse la imprumut pentru amenajarea casei prin adaptarea la handicap,pentru ca ai nevoie de proiect care costa vreo 10.000roni,si nu se aproba decat un singur imprumut,desi in lege scrie”si” intre drepturi,cei in drept au transformat asta in „sau”,si oricum nici un handicapat nu are venituri suficiente pentru ca o banca sa-i acorde imprumut,si de fapt ei refuza persoanele pensionate de boala,pentru ca prezinta risc mare.Sincer,imi pare rau ca sunt inca obligata sa traiesc,pentru ca trebuie sa astept ca singurul meu copil sa implineasca macar 18 ani si sa nu trebuiasca sa decida altii pentru ea,si ca sinuciderea inseamna anularea asigurari mele de viata,si nu as vrea sa ii las pe cei dragi cu datorii,dar dupa cativa ani cred ca mi-as dori sa fie legala eutanasia pentru noi,cei cu handicap grav,ca sa putem sa decidem cat are rost sa chinuim si sa va incurcam cand dati cu ochii de noi sau va rugam sa ne ajutati si voi,elegant ne intoarceti spatele.Ce este paradoxal,ca eu handicapata cu diploma(cum mai glumesc uneori),am cotizat la statul roman in 10 ani peste 2 miliarde de lei vechi,nu am abandonat nici o clipa lupta,si totusi am ajuns cersetor la poarta bogatilor.In tara asta nu se schimba nimic,iti este greata de fiecare zi care urmeaza sa o traiesti,trebuie sa inveti sa nu constiinta si sa inveti doar sa furi.Nu mai exista valori,iar legea e mai lege doar pentru unii.

  6. Propunerea privind retrocedarea patrimoniul sindical, – ma interesaza si pe mine [poate o sa avem ocazia sa stam la cafeaua aia si sa va explic] unde gasesc proiectul de lege ?

  7. As risca cu proiectul de lege referitor la fluidizarea fluxurilor de TVA.
    Chiar daca sumele ce trebuiesc rambursate de catre stat reprezinta o sursa de finantare pe termen scurt, pentru el…pentru agentii economici reprezinta deteriorarea cash flowului, imprumuturi, restrictii in dezvoltare etc ce in final dauneaza si mai mult statului.
    E o idee reformatoare….e posibil sa aiba succes.

    Restul – nu convin FMI-ului care conduce in prezent tara.

  8. @luci
    va doresc sa nu incetati lupta!
    Sistemul medical /social romanesc trebuie reformat la sange.
    De multe ori proiectele de lege se fac fara a fi consultati si cei in cauza. Chiar si daca legea e buna o sa se gaseasca ” isteti” prin Guvern sa faca o Metodologie de punere in aplicare a legii exact cum scrieti dvs…ca in final omul sa cedeze., sa s elase pagubas., .pentru ca Statul este un prost manager al fondurilor si-i gestioneaza in functie „de unde picura” clientelei.

    Va doresc multa sanatate si speranta!

    P.S. fata dvs o sa aiba nevoie de sfaturile si alinarea dvs si dupa varsta de 18 ani.

  9. E ziua ta, Traiane, zi plina de’mplinire,
    Mareata zi ce-arata, care-i a ta menire.
    Ne esti carmaci si voda, ba chiar stramos ne esti
    Noi gene’avem din tine, vestit zeu din povesti.

    N-ai împlinit prea multe, nimic chiar n-ai facut
    La schimb ne-ai dat scandaluri, esti zmeul de temut!
    Ti-ai promovat amanta, pe post de Cosanzeana
    Iar tuta e la Bruxelles, din moft, marita doamna.

    Fara de numar banii, in teanc i-ai adunat
    Beizadeaua-ti mare, din furt, are palat.
    Ti-ai pricopsit tot clanul cu-averi nemasurate
    La arsenal e mare, prea mult iubitu-ti frate.

    Boboru’ l-ai dat dracu’, doar circ i-ai oferit
    Lasandu-l far’izmana si’n mare deficit.
    Camasa-i arvunita, si-a scos-o la mezat
    Ca sa plateasca rate la imprumutu’ luat.

    Ne faci acum din vorbe, cersind un nou mandat
    Cinci ani fost-au degeaba, sarman voda ratat.
    Tu crezi ca-i ca la scoala, cand nu ai chef sa-nveti
    Puletii sa-ti dea votul, ca anul sa-l repeti.

    Dar nu-i asa, Traiane, de ziua ta-ti uram
    Te du tu si ne lasa in pace sa speram
    La timpuri mult mai bune, la cheag si bunastare
    Te du, ia-ti si amanta, sirena la vapoare.

    Un scurt mesaj de suflet – de ziua ta-ti trimit !
    Ne las-odata-n pace – Te du de-unde-ai venit ,
    Poporul nu-i ca vasul ,sa mearga prin furtuni,
    De tine provocate si-o clica de nebuni !
    Cu dintii de putere te-agati fara rusine
    Mintindu-ne tot timpul , ca numai tu faci bineee !

    Vezi bine ca poporul ,nu-ti mai doreste vrerea
    De ce ? nu pleci de-acolo ? te-a imbatat puterea ?
    Incerci cu disperare sa stai la Cotroceni
    Pe noi ne vezi – o gloata – ori gluga de coceni !

    Te-asteapta draga mare !, acum de ea ti-e frica ?,
    Te du din nou…a apa, din apa te ridica !
    Si lasa tara-n pace , usor sa isi revina,
    Nu e de tine ,tronul ” acum n-o sa-ti mai , tina

    Minciunile-nsirate , ce ti se par doar glume ,
    Se-ntorc, ”napoi la tine !! si or sa se razbune !
    Poporul ce-l crezi prost, in timp s-a desteptat
    Si n-o sa bage-n urne , ce tu ai asteptat !

    Nimic nu e vremelnic ! orice e trecator !
    Si vei da socoteala ! suveranului popor !
    Te-a imbatat puterea ? te vezi precum un zeu ?!
    Te-o judeca Poporul si bunul Dumnezeu !

  10. Cred ca vor fi doua: Propunerea privind retrocedarea patrimoniul sindical si Neimpozitare microîntreprinderilor în primii 3 ani de la înfiinţare.
    Si o propunere: ar trebui sa postati proiectele de lege intitate de dumneavoastra pe blog sau pe alt site sa vedem continutul lor si de ce nu poate aducem amendamente.

  11. cine e responsabil pt implementarea unei astfel de mentalitate in Romania ? impotriva capitalului romanesc … a urmarii unor modele ? poate si asta ar fi o tema de discutie daca tot sunteti atent la propuneri … nu neaparat ale mele …ce modele de reusita ofera clasa politica ? si un repros ….. nu fiti duplicitar … cu trimitere la acel subiect de acu cateva zile (care e in antiteza cu acesta) in care ne ziceati sa fim mai atenti la haina lui Base sa nu i-o sifonam prea tare … este un sistem profund mizer . daca mai tineti intalnirile alea si am si eu posibilitatea poate o sa am ocazia sa va exemplific . deci daca tineti la tinerii valorosi ai acestei tari nu dati inapoi impotriva lui Base … nu vreau sa ne intoarcem in urma cu 20 de ani … luati in calcul ca si nepotii dvs vor creste in tara asta … multumesc

  12. Asteptam verdictul plenului si tragem linie. @ mogul: Deloc duplicitar, optiunea mea e clar exprimata. Si e exprimata de ani buni. Asta nu inseamna ca nu pot fi echilibrat si lucid.

  13. toate sunt propuneri foarte bune si ar fi normal sa treaca, din pacate nu cred ca va trece niciuna (M-am bazat pe principiul: tre` sa dam bani? atunci nu)

  14. oh cate argumente as avea sa nu fiu de acord cu privire la reactiile ce trebuie sa le avem fata de persoana Basescu ( nu PDL ) dar nu e tema postului si nu e cazul… as fi de acord cu aceasta abordare (echilibrata si lucida) doar din perspectiva eficientei ei in atingerea scopului ( constientizarea romanilor ce inseamna inca 5 ani cu el) desi ar trebui sa ating un nivel de autocontrol egal cu al unui robot .
    Si inca ceva . nu condamnati lumea pt reactiile de tip virulent . Este reactia oamenilor de o anumita educatie la stimulul Basescu . doar asta se pricepe sa faca bine domnul presedinte …

  15. -retrocedarea: prea multe interese. sanse f. mici
    -compensarea TVA: (propunere buna) prea complicat pt a dezvolta un sistem cu adevarat eficient (complicat pt actualii potentiati guvernanti); intrebare: ce cistem complex a fost dezvoltat in ultimii 20 de ani de toate guvernele care au trecut? sanse f.f. mici
    -microintreprinderi 3 ani: lasa EU un asemenea proiect? si daca imi deschid la fiecare 3 ani o alta microintreprindere? nici o sansa
    -cresterea pensiei: de ce nu este calculata aceasta pensie conform noii-mult-discutate-legi-a-pensiilor, si unde intr-adevar sa fie parita cu o suma care sa acopere nevoile beneficiarilor? de ce 10% si nu 14% sau 8%? nici o sansa ca atare
    -ingrijirea acasa: bun proiect. sanse mici intrucit sistemul de monitorizare complex,

  16. Tentant premiu pentru ghicit ghicitoarea Dv….Dar eu imi dadeam aici cu presupusul si fara de premiu – nu spun ca nu mi-ar place o zi de politica romaneasca live.
    Nu cred ca trece legea cu retrocedarea patrimoniului (-financiar cred ca dupa asta se tanjeste de fapt si dupa „cabanutzele” de sindicat) sindicatului socialist.n.b. : Daca totusi trece eu vreau cash si indexat la zi tot ce am cotizat (pastrez carnetul cu evidenta cotizatiei, cata e ea.) si asta fiindca nu ma mai inregimentez la nici un sindicat „liber”.Doar la cel al arbitrului liber…sau o fi liber arbitru?!
    Eu optez ca nu va primi „unda verde” neimpozitarea microintreprinderilor in primii trei ani de la infiintare……parca a mai fost/este o lege asemanatoare…cred ca trebuie cautata putin in „arhiva”, „panoplia”, „labirintul”, „jungla” legislativa romaneasca de la ’90 incoa’ si eventual adusa „la zi” ca o fi prafuita de uitare, nu si abrogata (???).
    Iar ingrijitori la domiciliu pentru persoane varstnice exista si se numesc asistenti sociali platiti din fondurile primariilor (cand au fonduri pt „social”)
    Despre pensia de handicap….sa fim seriosi …daca au si dreptul la asistent social, care de obicei e cineva dedicat…nu trece – incarca bugetul guvernului.
    Dau ca varianta de trecere compensarea de TVA intre stat si agenti economici.E buna, desi are ca precedent…”stergerea datoriilor catre stat” a catorva societati de interes…nu si stergerea datoriilor catre stat a persoanelor fizice…..asta inca nu s-a intamplat, nici cand gazul si curentul si apa se plateau direct la firme de stat…de stat in sensul de stat roman nu de stat degeaba prin acele firme.Adica mie nu mi-a sters nimeni niciodata vreo datorie la gaz, curent, apa.M-a lasat sa ma chinui cu ele.Nici la vre-unul dintre ai mei.
    A…inca ceva ce nu stiu eu sa existe : grija statului pentru persoane cu varste intre 40 de ani si 55 (sau 60, cat o mai fi acum varsta minima de pensionare, si nu pe caz de boala -deja nu mai stiu majoritatea romanilor daca e boala reala diagnosticul pensiei de boala sau a devenit continuare de pensie de boala de dragul inchipuirii bolii ce trecuse).Deci aceasta categorie de cetateni e total defavorizata, desi e la cea mai critica varsta a vietii si implicit, a ciclului zi/noapte. Si psihologic vorbind, orice bun serviciu sau patron ai avea, e o varsta critica, sensibila si de aceea daunatoare sanatatii ( acum apar si semne de menopauza la femei si de andropauza la barbati). Pana si de la APIA puteau lua bani cei pana la 40 de ani care doreau sa se mute la tara si sa-si porneasca o mica gospodarie acolo (nu dadeau mult…dupa multe acte, dadeau vreo 10000 euro -din fondurile europene, ca doar nu din fondurile bugetului de stat).
    Deci eu/noi cei cu varste intre 40 – 55 (60) ani, ce sanse ne dati daca cumva ramanem fara serviciul de la patron/stat si nu mergem la cules de ceapa de ex. in Spania, fiindca ne-am mancat pana acum nervii si sanatatea cu mediul inconjurator din „frumoasa tzarishoara” si nu ne mai tin balamalele pentru munca fizica ?

  17. Si eu ca si Dna Jelea sper sa treaca legea privind neimpozitarea micro in primii 3 ani de la infiintare. Orice sut in fund e un pas inainte nu credeti?

  18. Nici unul dintre ele…din pacate asta e situatia, de aceea prefer sa vad totul de afara…la propriu, din Spania si va multumesc dvs, domnului Badea, domnului Gadea si doamnei Vranceanu-Firea ca existati.

  19. Prima, cea cu retrocedarea patrimoniului sindical. Daca ar fi dupa mine eu as vota in primul rand pentru cea cu cresterea pensiei celor cu grad I de invaliditate si pentru cea cu ingrijitorii la domiciliu, si asta pentru ca lucrez in domeniul asistentei sociale si stiu ca mai avem multe astfel de legi de propus si aprobat pana sa ne apropiem macar de ceea ce ar insemna bun simt si respect pentru viata umana.

  20. Propunerile sunt bune, dar ce sanse ar fi sa le vedem puse in practica atata vreme cat in Romania la ora actuala IMM-urile sunt haituite de toti, Dnul Pogea le ajuta doar sa inchida mai repede. De cate ori vad ce se intampla in mediu de afaceri privat, imi revin in memorie imaginile din „Ferma animalelor” – Garda financiara si ceilalti de la MFP in rolul cainilor.mici intreprinatori in rolurile celorlalte animale… Problema este cu porcii… Cine sunt porcii

Comentariile sunt închise.