Mărturisesc că încă învăţ uzantele genului. Nu ştiu deci dacă răspund prea târziu; cert e ca acum am reuşit să citesc fiecare mesaj în parte. Voi raspunde aici unor întrebări de interes general, restul întrebărilor fiind tratate în rubrica de comentarii.
1. Despre relaţia mea cu trustul Intact şi concurenţa – pentru Fanel.
Trustul Intact chiar nu mai e al meu, ci al fiicelor mele – cum spui tu. Nu am intervenit într-o luptă dintre trusturi (am tot vazut astfel de războaie in ultimii ani), ci în lupta dintre un ziar şi propria mea copilărie şi tinereţe. Nemulţumit cu condiţia de cotidian numărul doi – de altfel admirabilă – respectivul ziar vrea să-şi depăşească statutul luându-se la harţă cu biografia mea. Cu memoria părinţilor mei. Cu amintiri despre iubitele din liceu. Ceea ce chiar nu-mi face rău. Am primit în ultimele zile zeci de telefoane: “Vai, domnule Voiculescu, ce frumuşel eraţi în tinereţe…”. Totuşi, cotidianul respectiv are de pierdut, pentru că iese din sfera “calităţii” şi trece în cea a tabloidelor. Sau, mai rău, în cea a ziarelor de “dărâmat adversarii”, fără nicio urmă de pretenţie deontologică. Cotidianul numărul doi nu este, totuşi, “Ziua” – ziar care în campania electorală a implorat cetăţenii în ediţii speciale să nu mă voteze prin titluri de genul: “Nu votaţi Voiculescu! Este atât de nemernic încât şi-a aruncat fiica în ghearele Parchetului” sau, pare-mi-se, “Cetăţeni ai sectorului 4. Arătaţi românilor cum Voiculescu, un politician ticălos, este azvârlit la gunoiul societăţii”.
Mi-a plăcut întotdeauna competiţia. Şi, dacă e “război între trusturi”, atunci aşa să fie! Dacă ziarul numărul doi vrea să atace Ziarul Numărul 1 prin intermediul meu – iarăşi bine, să ne suflecăm mânecile. Doar că mie nu-mi prea place să mă războiesc cu tabloidele…
2. Despre “parşivenia” mea – pentru AnCon
AnCon îmi reproşează că sunt “cel mai parşiv politician”, pentru că “de-a lungul carierei am făcut tot posibilul să ajung la putere, m-am aliat cu orice partid pentru a-mi îndeplini ţelul”. Nu-i voi răspunde lui AnCon că puterea este obiectivul pentru care partidele îşi desfăşoară activitatea, că mii de militanţi muncesc timp de patru ani pentru a ajunge să o exercite – şi că e foarte greu să le spui acestor oameni: “nu-i momentul, mai staţi o tură”. Îi voi răspunde însă altceva: că până şi eu am uitat de câte ori am renunţat la putere. Că am ieşit de la guvernare în mai multe rânduri, renunţând la zeci de funcţii în administraţie, doar pentru că mi se părea că lucrurile merg într-o direcţie greşită. Că mi-am dat demisia din Parlament pentru că proiectele mele legislative nu treceau de maşinăria de vot şi simţeam că nu îmi pot îndeplini misiunea. Că m-am retras chiar şi din fruntea partidului pe care l-am fondat atunci când am simţit că politica nu mai este un loc frecventabil. Nu încerc să te conving de nimic, AnCon. Am doar impresia că îţi lipseau aceste informaţii.
3. Despre aerul condiţionat al lui Mircea Badea – pentru Andy, Cătălin N, Mihai şi Andrei.
M-am “încins” şi eu de câteva ori în studio-ul unde este filmată emisiunea lui Mircea Badea. Face parte din neajunsurile televiziunii. Totuşi, pentru că problema “aerul condiţionat” tinde să capete dimensiuni socio-politice, cred că am găsit o soluţie. O voi prezenta luni. Aici.
