Intalnire cu Dan Voiculescu

Drepturile firesti, elementare, moderne ale romanilor din strainatate si, vai, chiar din Romania, ar trebui sa reprezinte o preocupare cotidiana pentru fiecare dintre noi. Iata de ce salut semnalul de alarma tras de Florian Bichir pe tema romanilor din Valea Timocului:

La Spicova, autorităţile sârbe, în complicitate cu Biserica Ortodoxă Sârbă, au încercat dărâmarea singurei clopotniţe româneşti din localitate. Românii din zonă s-au opus şi puţin a lipsit ca incidentul să degenereze… Situaţia românilor din Serbia este extrem de complicată. Minoritatea română nu doreşte decât un drept fundamental: de a se ruga în limba maternă (VALEA TIMOCULUI: Imposibilitatea de a te ruga în româneşte!)

Acest semnal de alarma are la baza o importanta munca de documentare, despre care puteti citi aici:

Aveam să aflu, călătorind în minunata zonă de răsărit a Serbiei, că aceşti fraţi români nu au şcoli în limba lor maternă, merg la biserică pentru a asculta liturghii în limba sârbă, cântate de preoţi veniţi din Bosnia şi uneori chiar sunt nevoiţi să scoată din buzunar bani grei pentru a-şi boteza copiii, a se cununa sau a-şi pomeni morţii. Oamenii aceştia, cu conştinţele mutilate de o istorie potrivnică, au ajuns, în câteva zeci de ani să se creadă „vlahi” în loc de „români” sau să îşi spună, în şoaptă, de teama zilei de mâine, „rumâni”, şi asta în speranţa că autorităţile ţării ai cărei cetăţeni fideli sunt, vor înţelege că măcar sinonimia cuvinteleor „român” – „rumân” – „vlah” îi mai pot scăpa de cel mai mare dintre păcatele unui popor, acela de a-şi pierde limba lui maternă (Romeo Crismaru – Romanii de langa noi). 

Pana la sfarsitul lunii ianuarie, o delegatie a Fundatiei pentru Dezvoltarea Romaniei, formata din profesori de limba romana, juristi, sociologi, va ajunge in Valea Timocului cu materiale didactice si carti pentru a intelege la fata locului cum pot fi sprijiniti – eficient si concret – romanii.

Daca exista in “blogosfera” tineri (sau maturi ) care au inca slabiciuni pentru o forma fireasca de solidaritate nationala, se pot oferi voluntari – vor avea rezervat un loc in delegatie.

Avantajul Internetului: poti colinda virtual si multimedia – ma rog, pe cat poate asta compensa bucuria unui colind autentic din copilarie…

Craciun fericit si senin, alaturi de cei dragi.

Disparitia lui Johnny Răducanu, la scurt timp după cea a profesorului Pesamosca, sugerează un soi de exod, de demisie a marilor valori din societatea românească de azi. Indiscutabil, Johnny Răducanu, ca si profesorul Pesamosca, merită un loc de cinste în Grădina Valorilor Românesti.

Dumnezeu să-l odihnească si să-i ierte pe cei care i-au umbrit ultimii ani cu calomnii.

Stimati membri ai Consiliului Superior al Audiovizualului Republicii Franceze,

Vă scriu în calitate de cetătean european: nu de vicepresedinte al Senatului României, nu de politician si nici măcar de cetătean român ofensat. Vă scriu în calitate de european responsabil, care cunoaste istoria încărcată si sensibilă a acestui continent în materie de rasism, xenofobie sau agresivitate inter-etnică.

Faptul că în Franta zilelor noastre – Franta, o tară care a înfruntat direct agresiunea hitleristă! – sunt posibile, în cadrul unor emisiuni de largă audientă, jigniri desprinse parcă din repertoriul miscarii naziste la adresa unui popor european mi se pare incredibil si incalificabil.

”Glumele” si ofensele găzduite de emisiunea ”Les Guignols de l’Info”, din data de 6.09.2011, reproduc cu fidelitate cliseele proferate în anii 30-40 de miscările anti-semite la adresa evreilor: ”hoti”, ”păduchiosi”, ”nespălati”, care trăiau în ”ghetto-uri mizerabile”. Încadrarea unor astfel de ofense în cadrul ”satirei” justifică si legitimează – păstrând logica scuzei invocate – fecunda activitate ”satirică” a unui personaj precum Joseph Goebbels.

Stimati Consilieri,

Marea problemă ridicată de ofensele proferate în cadrul emisiunii ”Les Guignols de l’Info” nu constă în jignirea sensibilitătii unui popor european, ci în posibilitatea reactivării – în inima Europei civilizate – a unui discurs de o agresivitate simbolică care frizează nazismul. Aici apare, în opinia mea, responsabilitatea dvs. în raport cu poporul francez si cu fiecare cetătean al Europei Unite: nu românii au ceva de pierdut, ci climatul de civilizatie si normalitate din Europa si Franta.

În acest sens, vă adresez solicitarea de a analiza oportunitatea sanctionării emisiunii ”Les Guignols de l’Info”, mergându-se până la suspendarea acesteia până la stabilirea unui cod deontologic aflat în concordantă cu valorile elementare ale Uniunii Europene – valori pe care realizatorii emisiunii le sfidează în mod asumat.

Cu consideratie,

Dan Voiculescu

Mai întâi, două repere:

Din psihologia poporului român – lucrarea clasică a lui Draghicescu (poate fi citită integral aici);

Psihologia poporului român – opera la fel de cunoscută a profesorului Constantin Rădulescu-Motru (în format electronic integral aici);

Si acum întrebarea:

Cum vi se par românii la aproape un secol distantă de aceste verdicte clasice? Cum am evoluat? Care ne sunt virtutile si care păcatele? Ce ne lipseste si ce ne prisoseste? Ce ar trebui să dezvoltăm si ce ar trebui să corectăm?

Pierdem azi unul din ultimii mari artisti dintre cei cu fibră autentic românească – inspirati din realitătile României reale si profunde; asta după ce ne-am despărtit, într-un ritm implauzibil si injust, de Stefan Iordache, Gheoghe Dinică sau Adrian Păunescu.

Fănus Neagu a fost un scriitor atât de talentat, încât până si titlurile cărtilor sale sunt, uneori, mici opere de artă în sine

Să-i fie tărâna usoară!

Monumentul Bellu se afla in nordului colegiului meu senatorial – colegiul 8. Este, probabil, cel mai important reper istoric si cultural dintr-o zona unde se mai gasesc, de pilda, Martisorul lui Tudor Arghezi si casa lui George si a Aghatei Bacovia.

Fie si numai din acest motiv subiectiv, am vorbit in repetate randuri (vezi aici) despre necesitatea de a proteja si promova valoarea de patrimoniu a monumentului. Nu pot decat sa salut, in acest context, plasarea sa in cadrul obiectivelor turistice de pe harta Europei culturale, alaturi de vestigii similare precum Pere Lachaise. Un reportaj inspirat pe tema am putut citi aici.

Atunci cand ea s-a manifestat plenar: soldatii romani au spus Pe aici nu se trece! – si si-au tinut cuvantul. Si atunci cand ea lipseste, frizand iresponsabilitatea.

Ambele prin intermediul lui Octavian Paler, ale carui emisiuni le-am revazut in aceste zile mai linistite.

P.S. Cunoaste cineva situatia la zi a monumentului de la Marasesti?

… pentru modul în care sunt tratati românii în lume, pentru modul în care statul român îsi ”valorizează” vârfurile, pentru valul de agresivitate de pe scena publică – atunci e cazul să-l vezi pe Raul Stănulescu cântând o sonată de Veracini. Click aici, de la minutul 3.30.

Un băiat care se încăpătânează să-si urmeze vocatia si să se pregătească pentru performantă în ciuda tuturor greutătilor pe care viata i le-a scos în cale. Si în ciuda faptului că aprecierea si linistea materială vin foarte, foarte greu în domeniul pe care el l-a ales pentru a oferi valoare societătii românesti.

Si-atunci, învătând de la Raul, parcă-ti vine să uiti de lehamite si să spui, asemeni microbistilor: ”Hai, că se poate!”

M-am întâlnit recent cu un mare actor român. Care mi-a povestit, obosit si resemnat, cât de grei au fost ultimii ani pentru artistii nostri; cât de hărtuiti au fost acestia de un Guvern care le-a cerut să se dea jos de pe scenă pentru a-si putea primi pensia; sau care le-a impus să îngroase cozile în fiecare lună pentru a da bani unui stat care subfinantează cronic cultura.

Tot el mi-a amintit că mâine ar fi fost ziua lui Dem Rădulescu, care s-ar fi apropriat de plauzibila vârstă de 80 de ani. Un artist si un profesor remarcabil, plecat prea devreme. Ca si nelipsitul său partener, Jean Constantin.