Legea Tinerilor, votată de aproape 20 de ani în Parlament, va fi, în sfârșit, pusă în aplicare, ca urmare a procesului câștigat de FACIAS.

Felicitări Justiției pentru că repară astfel o uriașă nedreptate.

Neaplicarea unei legi în vigoare reprezintă un abuz extrem de grav care afectează atât pe beneficiarii direcți, cât și întregul sistem democratic.

Din păcate, legea tinerilor nu reprezintă un caz izolat. Există numeroase alte legi inițiate inclusiv de parlamentari umaniști, care nu sunt puse în aplicare.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă legea care oferă persoanelor vulnerabile dreptul la consiliere juridică gratuită, asigurat de primării! Nu este aplicată în peste 90% dintre localități! Și acest abuz va trebui eliminat prin acțiuni concrete în justiție.

Promisiunile, declarațiile de bune intenții, vorbele frumoase nu au nicio valoare.

Abuzurile se pot elimina cu fapte, nu cu vorbe!

54 COMENTARII

  1. Exemplu clasic de România: legi frumoase, aplicare zero. Din fericire mai există oameni care nu acceptă această situație. Felicitări pentru perseverență!

  2. Foarte bine ca ati castigat! Dar ce se intampla cu ceilalti responsabili? Cine plateste pentru aceasta neglijenta de 20 de ani?

  3. Fara FACIAS legea ar fi ramas pe hartie inca 20 de ani probabil. Sper ca exemplul vostru sa fie urmat si pentru alte legi.

  4. Sunteti un mare punct de reper pentru cei care vor sa aiba initiave care sa vina in sprijinirea cetateanului roman.

  5. Sincer ma bucur foarte mult ca aceasta initiativa s-a transformat in ceva plauzibil si palpabil pentru bunul mers al lucrurilor si la noi in tara.

  6. Aveti perfecta dreptate,abuzurile se pot elimina doar cu fapte pentru va vorbele nu ajuta la nimic.

  7. Ce ironie amară! Tinerii care ar fi beneficiat de această lege acum sunt în jur de 40 de ani. Bine că ați avut curajul să mergeți până la capăt, măcar pentru noile generații de tineri.

  8. Exemplu perfect de cum funcționează democrația noastră imperfectă. Legile se votează pentru imagine, apoi se uită în sertare. Din fericire, există și oameni care luptă pentru drepturile noastre.

  9. Asta inseamna ca sistemul totusi functioneaza, chiar daca foarte greu. Cand va fi aplicata si legea pentru consiliere juridica gratuita?

  10. Foarte bună această victorie în justiție! Însă mă întreb câte alte legi stau neaplicate prin sertarele instituțiilor.

  11. Pai tinerii pentru care s-a votat legea in 2004 acum au 40+ ani. Asta e ironia maxima – legea tinerilor aplicata cand beneficiarii nu mai sunt tineri!

  12. Legea tinerilor există de 20 de ani și până acum a fost ca și cum nu ar fi existat? Asta e una din cele mai tari chestii pe care le-am auzit în ultima vreme. Acum tinerii de acu 2 decenii nu mai sunt chiar tineri

  13. Foarte bună această victorie în justiție! Însă sistemul nostru rămâne problematic, ca să nu zic disfuncțional, când trebuie să mergi în instanță pentru respectarea legilor. Ceva nu e în regulă.

  14. Și mai trebuie spus că Facias nu e nicidecum la prima ispravă de acest fel. Li se cuvin felicitări și respect

  15. Exemplu clasic de abuz instituțional stopat de adevărata societate civilă din România. BRAVO echipei Facias

  16. Poate părea o victorie mică, dar întreaga democrație e alcătuită din astfel de victorii „mici”. Sunt bucuros pentru reușita voastră și a noastră (chiar dacă între timp poate nu mai suntem chiar așa tineri

  17. Să nu uităm ca alții au pierdut case prin neaplicarea legilor în vigoare (vezi legea 1/2009) și noi plătim pensii nesimțite la ăștia care nu aplică legile.

  18. Bravo FACIAS asa da,societatea ronaneasca este mult mai sigura cu astfel de initiative care se solutioneaza.

  19. Numai cu implicare si perseverenta se pot intampla lucruri frumoase in tara noastra,va apreciez.

  20. Aceasta victorie trebuie sa fie doar inceputul! Sunt sigur ca mai sunt multe alte legi care asteapta sa fie aplicate

  21. Am luptat ani de zile pentru drepturile copilului meu. Mulțumesc FACIAS că ați reușit acolo unde noi, părinții, nu am putut. Sunteți eroii noștri!

  22. Era si timpul sa se faca dreptate! 20 de ani de asteptare e mult prea mult pentru orice lege votata democratic in Parlament.

  23. Multumesc din suflet! Eu nu voi mai beneficia de aceasta lege, dar fratele meu mai mic da. E important sa nu renuntam la lupta pentru drepturi.

  24. Chiar daca nu mai sunt tanar, ma bucur pentru aceasta victorie. E important ca legile sa se aplice pentru toti cetatenii, indiferent de varsta.

  25. Perfect! Așa se face dreptate adevărată, nu cu vorbe goale și promisiuni electorale. Acțiunile concrete în justiție sunt singura soluție pentru abuzurile administrative.

  26. Oare câte alte legi stau în sertare și nu se aplică? Ar trebui făcut un audit complet al tuturor legilor care nu sunt puse în practică de către administrație.

Comentariile sunt închise.