În urmă cu doar câteva zile am exprimat o perspectivă personală referitoare la responsabilitatea Guvernului față de cetățeni, indiferent de categoria socială a acestora.

Astăzi, în calitate de profesor de economie, propun câteva exemple de măsuri publice care pot asigura progres economic și coeziune socială:

  1. Politici publice care să sprijine familia și să asigure creșterea natalității.
  2. Politici publice care să impoziteze masiv extravaganțele (exemplu, orice achiziție cu o valoare de peste 1 milion de lei să fie taxată dublu și cele de peste 10 milioane triplu).
  3. Politici publice dedicate integrării sociale și profesionale a persoanelor din categoriile vulnerabile.
  4. Politici publice care să vizeze limitarea cheltuielilor statului la toate capitolele și redirecționarea veniturilor disponibile către un Fond de Dezvoltare a societății românești.

Sunt doar câteva direcții strategice. Mai sunt și altele, evident. Este necesar să se acționeze urgent și consistent. Cu măsuri reale, concrete, nu cu intenții și promisiuni vagi.

Dacă vrem să ne asigurăm că săracii nu vor rămâne toată viața săraci, România are nevoie de politici publice serioase și eficiente, riguros aplicate.

87 COMENTARII

  1. sunt total de acord cu dumneavoastra domnule profesor romania chiar are nevoie de politici publice care sa o duca inspre dezvoltarea mult dorita.

  2. daca am implementa cele mai sus mentionate cred ca romania ar iesii din conul de umbra in care se afla.

  3. conducerea romaniei trebuie neaparat sa citeasca aceste masuri daca vrem ca romaniei sa-i fie bine pe viitor.

  4. fara punerea in aplicare a acestor masuri nu vad o alta solutie pentru romania in momentul de fata.

  5. Cred că este de cea mai mare importanță să se sprijine familia și să se asigure creșterea natalității. Acest lucru ar ajuta la reducerea sărăciei și la crearea unei societăți mai puternice

  6. Foarte bună ideea impozitării masive a achizițiilor extravagante. Acest lucru ar ajuta la redistribuirea bogăției și la asigurarea unei mai mari egalități sociale.

  7. Dumneavoastră ați spus și ați tot spus. Păcat că cei de la putere nu au urechi să audă și ochi să vadă.

  8. De o sută de ori DA pentru limitarea cheltuielilor statului la toate capitolele și redirecționarea veniturile disponibile către un Fond de Dezvoltare a societății românești.

  9. Teoretic, Guvernul are o responsabilitate față de cetățeni, indiferent de categoria socială a acestora. Toți cetățenii ar trebui să aibă acces la aceleași oportunități, indiferent de statutul lor social sau economic. Practic, 94% dintre cetățeni consideră că sunt abuzați de instituțiile statului, conform unui sondaj FACIAS publicat azi.

  10. Părerea mea este trebuie rezolvată în primul rând problema sărăciei. Guvernul ar trebui să ia măsuri concrete pentru a reduce sărăcia și pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la educație, sănătate și servicii sociale de calitate.

  11. Măsurile pe care le-ați propus sunt toate importante și ar contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor. Politica de susținere a familiei ar ajuta la creșterea natalității, care este în scădere în România. Politica de impozitare a extravaganțelor ar ajuta la redistribuirea averii și la reducerea inegalității. Politica de integrare socială și profesională a persoanelor din categoriile vulnerabile ar ajuta la reducerea sărăciei și excluziunii sociale. Politica de limitare a cheltuielilor statului și redirecționarea veniturilor către un Fond de Dezvoltare a societății românești ar ajuta la îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice.

  12. Mă bucur că ați menționat importanța familiei. Familia este cea mai importantă instituție din societate și guvernul ar trebui să facă tot ce poate pentru a o sprijini.

  13. Sunt de acord cu ideile dvs., domnule profesor. Guvernul are o responsabilitate morală de a-și ajuta cetățenii, indiferent de statutul lor social. Dar Guvernul nostru e imoral, deci…

  14. traiul decent in romania a devenit foarte greu de aceea este mare nevoie de politici publice eficiente.

  15. Cred ca Romania ar trebui sa implementeze urgent aceste masuri , dar cred cu tarie ca ar avea nevoie si de oameni competenti si de buna credinta care sa sustina aceste politici care ar ridica nivelul de trai al romanilor .
    FELICITARI DOMNULE PROFESOR !

  16. autoritatile sunt total depasite, de aceea ar trebui sa adopte de urgenta aceste masuri benefice pentru tara.

  17. este neaparat necesara o mare schimbare in politica damboviteana si de ce nu si de doctrina politica.

  18. mi-as dorii tare mult ca cei care ne conduc sa citeasca masurile de mai sus si sa le implementeze urgent.

  19. daca timp de 30 de ani nu s-a facut mai nimic pentru tara asta cred ca a sosit vremea faptelor si nu a vorbelor desarte,asa sa ne ajute dumnezeu.

  20. eu sper ca in continuare lucrurile sa se miste si pe palierul financiar ca de nu….foarte incert ne va fi viitorul.

Comentariile sunt închise.