Initial, am privit declaratiile domnului Băsescu referitoare la sănătatea proprietarilor de instituţii media cu indulgentă. „Omul îsi face numărul” mi-am zis. Dar, ascultând mai atent, am renuntat la indulgentă.

Omul nostru, privindu-l fix pe reporterul Realitătii, a simţit nevoia să insiste: „Sunt mai sănătos decât toti patronii vostri la un loc – si la minte si la corp!”.

Concluzia mea, evident subiectivă si manipulatoare, este că omul e defect.

El nu se mulţumeşte să fie sănătos, vrea să fie cel mai sănătos, mai sănătos decât toată lumea, dar, în principal, mai sănătos decât toti dusmanii lui. Care, în aceeaşi logică de inspiratie manelistă, fiind mai bolnavi, ar putea să si moară. Dacă nu de boală, măcar de invidie.

O perspectivă simplă. Simplă de tot.

23 COMENTARII

  1. mda.
    tremura de ‘fericire’.
    ioska a fost destept.statea mai la o distantza,
    nu de alta dar putea tzasnii si un pumn-dos-palma ceva…
    eu asta asteptam cand a inceput ratzoiala!
    daca are defecte in corpore,nu stim caci nu se vede
    dar la mens e cam dus rau.

  2. Sanatate la toata lumea, si presedintelui si patronilor media, ii doresc sanatosi pe toti din toata inima, altfel am fi jenati in critici, nu-ti vine sa mai critici un om care sufera sau are un prognostic al bolii ca „rezervat”.

  3. Vorba unui mare strateg chinez: Daca vrei sa invingi ” Prefate puternic cand esti slab si slab cand esti puternic”

  4. Romania a luat zero medalii la Olimpiada de iarna de la Vancouver!
    Cu munti frumosi, zapada din belsug…..Sportul este la pamant, plin de fotbalisti fara rezultate internationale….exact ca si manelele!!!

  5. Cat de bolnav la minte si la trup e neomul, nu stiu si nici nu ma prea priveste momentan…
    Ceea ce constat cu amaraciune este ca manevrele ii merg struna, chiar daca ii tremura mana de la shnaps…
    In timp ce pe seama sa se fac concursruri de epigrame si glume neinspirate cu nustiuce sanctificare, el tace, isi ia morfina si lucreaza, Pune mana pe oameni valorosi (e drept ca si pe lichele) de la alte partide sau de aiurea, ii corupe cu iluzia unei farame de putere si pana una alta, isi face jocul.
    Trebuie sa observ ca desi priceputi intr-ale afacerilor, la manevre politice mogulii sunt „facuti” de popeye fara drept de apel. Chiar daca nu va place, trebuie spusa asta.

  6. Citeam aseară pe banda de ştiri de la antena3 – at Badea’s show – că Băse a zis că e ‘mai sănătos la minte şi la cap’ decât oamenii ăia… :D

  7. acu’ ce sa mai spun… as vrea ca toti parlamentarii sa faca macar testul psihologic contracronometru la care dl.Basescu, ca personal navigant, l-a facut ANUAL ! In rest numai de bine la Antene… lipsa banilor cash se simte cam peste tot…deh..dl.Geoana… atacatul cu bomba energetica mov sau violeta…i-a pierdut !

  8. Într-o ţară adevărată, adică democrată, se procedează aşa:
    http://www.whitehouse.gov/the-press-office/release-presidents-medical-exam
    Într-o dictatură, iese satrapul dintr-o cârciumă şi declară, duhnind, că el e mai sănătos ca alţii (?!). Cel mai sănătos! Probabil se credea la Vancuver, în vreo competiţie olimpică. Maybe. But only in his fucking delirous mind.
    Care numai asta poate concepe: „Cine zice ăla e. Ba p-a mă-sii! Să moară moguluii dracului, care mă dă de gol! Am şi bani, am şi putere, toţi duşmanii scuipă fiere! (din top 99%)”
    Propagandă. Vorbe. Declaraţii. Şi dr. Goebbels tot asta făcea. Propagandă. Vorbe. Declaraţii. Cu cât declaraţia era mai gogonată, cu atât era mai crezută!
    Dar, vorba ciuruitei (cealaltă): Dovada! Buletinul medical!
    Este o obligaţie constituţională să prezinte naţiei starea lui reală de sănătate.
    Sau, dacă nu e încă, ar trebui să fie. A propos de revizuirea Constituţiei. Aviz amatorilor.
    Oricum, intră în fişa postului. Poporul are dreptul să afle dacă este condus de un ciuruit!
    Că de un şoBO(C)lan ştim că e!
    Aşa că „vestea” că e sănătos are un singur vestitor. Sănătosul în persoană. Pentru unii e suficient. Pentru toţi ceilalţi, nu. Depinde de unde ş-a băgat votul fiecare.
    Şi încă ceva.
    Modelul FSB şi SRI-ul:
    TVR 1 a difuzat ieri noapte cutremurătorul film al lui Nerkasov, „Poisoned by Polonium: The Litvinenko File”. Probabil că Sassu îşi lansează cântecul de lebădă.
    Bogdan Tiberiu Iacob postează pe blogul SRS asta:
    http://www.sroscas.ro/site/2010/02/28/asemanari-uluitoare-basescu-elena-udrea-si-rusia-lui-putin/
    Ce poate fi mai elocvent?!
    Cât de tâmpiţi ne cred ăştia?!
    Fuck the bastard(s)!

  9. Daca erati mai „sanatos” va vedeati de treaba si nu faceati partidul securistilor romani. Din ceea ce ati scris rezulta doar INVIDIA, CIUDA ca ati pierdut alegerile pe care le aveati in mana.

  10. „Sunt mai sănătos decât toti patronii vostri la un loc – si la minte si la corp!”
    Dar cu EDUCATIA si cu BUNUL SIMT cum sta domnu’ Basescu?

  11. Daca pana acum nu ma interesa politica, acum chiar ma uit la ceea ce se intampla. Si am inteles un lucru. Atat Voiculescu cat si cei de la Realitatea nu fac decat sa dezinformeze populatia si sa creeze haos. De ce Voiculescule nu-ti vezi de treaba ta, sa nu-l mai urasti atat pe Basescu. Sau nu-ti ies ploile acum ca nu a iesit geoana. Pe asta mizai cand l-ai sustinut sa-ti iasa pasentele sa mai furi cat poti de la noi romanii. Sa stii ca te urasc din tot sufletul cand vad ca tu si pupincuristii tai angajati la antene fac totul sa dezinformeze. Sa stii ca nu suntem prosti, chiar daca tu asa crezi. Nu poti pacali decat cateva babe si mosi care nu au pic de cultura (probabil la fel ca si tine, ca altfel nu ai proceda asa). Si oricum antenele tale sunt de rahat. Basescu manelist???? Dar de Revelion tu ce ai dat pe posturile tale??? Aud??? Asa ca vezi-ti de gunoiul din curtea ta si apoi din curtea altora si daca vreodata vrei sa ai un pic de respect de la lume (nu de la slugile tale angajate la antene si fac asta ca sa-si ia salariul, probabil e o conditie ca sa-i angajezi, ii pui sa semneze ca sunt anti – Basescu, toti) incearca sa fii cat de cat impartial. Oricum ti-ai pus antenele la dispozitia lui geoana si a celorlati din opozitie ca mai ai si tu un os de ros prin parlament ca altfel…..erai pe dinafara, nici „dracu” nu te voteaza.

  12. Primaria sect 3 nu raspunde solicitarilor noastre inregistrate si cu termen limita de raspuns de 30 de zile! Am depus un memoriu pe data de 22.04.2009 cu termen limita de raspuns 22.04.2009 la care nu am primit raspuns nici pana azi ! Un alt memoriu in data de 2.09.2009 cu termen limita de raspuns 2.10.2009. Alt memoriu din 14.01.2010 cu termen limita 13.02.2010 la care nu am primit raspuns si revenind cu telefon in data de 15.02 ni s-a spuns ca „au trimis prin zapada un curier special pentru noi „. Ne sfideaza ? isi bat joc ? Ce putem face ? Pentru noi este important raspunsul oficial. Nu merge siteul primariei de 7 zile. Este un telefon cu nr. scurt la care nu raspunde nimeni. Acest sector din capitala este singurul care functioneaza atat de greu? Adica eu ce mai pot face daca imi anunt primarul ca exista nereguli, ca au mucegait peretii, ca sunt infiltratii, ca PVC -ul montat este cu 4 camere in loc de 5 camere pretul la acest termopan PVC este mult peste pretul unor firme de prestigiu (127 Euro mp) ca sunt situatii unde nu se inchid ferestrele, constructorul care executa lucrarile de reabilitare termica dubleaza preturile si costa 10 000 euro reabilitarea unui ap cu 3 camere care avea tamplaria PVC montata dinainte. Domnul Presedinte Traian Basescu ne-a invatat in campania electorala ca fiecare dintre noi trebuie sa amendam orice act de coruptie aducandu-l la cunostinta organelor abilitate. Asta facem dar nimeni nu ne aude si toate usile ne raman inchise. Vrem sa stim cum a castigat firma Tehnologica Radion licitatia pe exat- la leu- valoarea stabilita de auditor pentru lucrarile de reabilitare termica . Stia cumva care este valoarea maximala dinainte de licitatie ? Nimeni nu ne raspunde. Aceasta firma da un raspuns in presa cum ca aceste licitatii le castiga la sectorul 3 deoarece practica preturi foarte mici. Care sunt aceste preturi foarete mici daca pe noi ne costa dublu fata de alte blocuri reabilitate ? DE ce nu putem vedea si noi acele preturi ca doar platim din banii nostri acei 20 % care la alte blocuri inseamna de fapt costul integral pentru reabilitarea termica ? Va rugam sa ne ajutati. Va punem la dispozitie copie dupa contractul semnat pentru o valoare si dupa cateva luni au intocmit un act aditional cu care au schimbat ceea ce se stabilise . Va dam probe pentru tot ce sustinem aici. Domnule draga va rugam nu ne ignorati rugamintea.
    Strada Campia Libertatii Bloc PM 51

  13. Decit turnator ,mai bine „manelist”,desi Basescu ii lua in deridere pe iubitorii de muzica tiganeasca,din aceasta tara romaneasca.

  14. Domnule Voiculescu,
    Mai intai vreau sa va spun ca ma bucur ca un brasovean e un vicepresedinte PC.
    Referitor la sanatatea lui Basescu: Eu am inceput sa scriu pe blog epigrame despre „caciula”, am fost si la casa Voicu, deci nu ma poate banui nimeni de sentimente probasesciene. Nu pot insa sa ma abtin sa va spun ca invitarea la Antena 3 a unui personaj precum C. V. Tudor, caruia dupa parerea mea i s-a agravat paranoia, nu face decat sa discrediteze postul. Moderatorii au fost foarte buni, dar nu stiu daca nu a fost ideea lor sa-l invite. A aratat o hartie fara vreun antet sau stampila, cu un asa-zis buletin de sanatate, in care Basescu era bun de murit. Stia, vezi doamne, ce facea Basescu noaptea, cand i se facea rau, cand a vomitat, etc. Ar trebui sa vedeti emisiunea. Un general de la SPP a negat totul la telefon si intreaga poveste a sfarsit in ridicolul absolut. Eu iubesc Antenele si nu as vrea sa sfarseasca in derizoriu.
    E pacat ca atunci cand a existat o majoritate parlamentara, nu s-a votat legea, ca acei ce parasesc partidul care i-a propulsat, sa-si depuna mandatul. Acum e prea tarziu si PDL-ul + Basescu vor face tot ce vor vrea. Partidul tradatorilor creste exponential, povestea cu boala e o gogorita pe care, se pare, a inghitit-o si Geoana, iar noi nu cred ca mai avem vreo speranta.

  15. Am urmarit cu mare atentie situatia generata de scandalul ”presedintele bolnav”. Asa ceva numai la noi se poate intampla, intr-o societate bolnava de scenarita si manipulare. In restul lumii, o asemenea situatie este de-a dreptul imposibila, deoarece exista in primul rand o legislatie clara in privinta reglementarii functionarii institutiei sefului statului, iar presa nu inghite prea usor un asemenea tip de manipulare grosiera.

    De-a lungul timpului am invatat sa ma intreb – de ce se petrec anumite lucruri, cu ce scop si mai ales cine scoate ceva profit in urma mediatizarii subiectului in cauza?! In acest caz, privitor la starea de sanatate a presedintelui am gasit doua raspunsuri cel putin plauzibile, in functie de realitatea insasi – presedintele este sanatos sau bolnav.

    Daca presedintele este sanatos, ceea ce ii doresc din tot sufletul, atunci avem de-a face cu o manipulare mai mult decat interesanta si foarte bine executata in detrimentul presei si al mediului politic. Secretul operatiunii il reprezinta scopul de a distrage atentia populatiei de la dezastrul vietii de zi cu zi si de la rearanjarea scenei politice conform dorintelor sistemului basescianist. Totul a decurs foarte interesant. S-a pornit de la cateva declaratii ale lui Vadim Tudor si de la un zvon alimentat in soapta si cam pe sub mana de politicieni de prin toate partidele. Au aparut apoi discutii pe forumuri si totul a explodat prin postarile pe blogurile a doi jurnalisti, cu vizibilitate si trafic ridicat pe internet. Desi nu a existat o stire publicata in zona de print, dupa ce scandalul s-a declansat, presa a fost atacata si acuzata la gramada de lipsa de profesionalism. Manipularea si-a atins scopul – presa a mai primit o lovitura, iar populatia a mai uitat putin de intretinerea de 500-700 de lei pe luna, de salariile micsorate, de pensiile impozitate, ba chiar majoritatea l-au cainat pe bietul presedinte bolnav. Si toate astea in timp ce parlamentarii sunt racolati pe banda rulanta de gasca Oprea, spre a intari puterea si a destructura opozitia.

    In cazul in care presedintele chiar este bolnav, dar nu atat de grav pe cat s-a zvonit, atunci manipularea este cu atat mai urata, mai bine pusa la punct si executata ca la carte. Exista posibilitatea ca presedintele sa aiba anumite probleme de sanatate, pe care domnia sa, dar mai ales anturajul si cei din partidul sau doresc sa le tina ascunse de ochii opiniei publice. Si uneori cel mai usor sa ascunzi ceva este chiar la vedere! Astfel explicatia devine deosebit de interesanta. Se incepe prin folosirea lui Vadim Tudor – o adevarata sugativa de zvonuri si lansator ”autorizat” de scenarii aiuritoare. Omul musca momeala si se arunca la inaintare. In paralel se alimenteaza mai pe soptite zvonul printre politicieni si jurnalisti mai mult sau mai putin importanti. Zvonul devine cu atat mai plauzibil, cu cat anumite manifestari ale presedintelui pot sugera o asemenea situatie. In acest caz, dupa mediatizarea excesiva a subiectului se aduce chiar situatia in sine in derizoriu, deci subiectul va putea fi ulterior usor de evitat, iar starea sanatatii presedintelui va putea fi oricand mascata doar prin reamintirea situatiei petrecute in aceste zile. Jurnalistii nu vor mai risca si vor sufla si in iaurt, iar manipulatorii ar putea astfel sa-si desfasoare linistiti activitatea in spatele acestei perdele de fum.

    Ambele variante sunt perfect plauzibile, la fel de imorale si mizerabile. Orice om sanatos la cap stie ca nu trebuie sa ia in deradere, la misto sau sa se bucure de starea precara a sanatatii unui semen de-al sau. Din pacate, chiar cel in cauza este cunoscut pentru iesiri de-a dreptul iresponsabile pe acest subiect. Ne amintim cu totii de momentul cand a facut o referire josnica la starea de sanatate a unei ziariste, nerusinarea cu care si-a atacat un contracandidat pe o tema similara legata de situatia sotiei decedate si atacul de dupa acest scandal la sanatatea mogulilor (cand se stie ca unul dintre ei chiar are un handicap fizic). Toate acestea sunt definitorii pentru caracterul cu adevarat bolnav al presedintelui. In ceea ce-i priveste pe cei care s-au bucurat de o posibila problema grava de sanatate a presedintelui ar trebui sa se gandeasca totusi, ca orice fapta de acest gen, tot isi gaseste si o rasplata pe masura intr-o zi.

    Indiferent de situatia reala, ceea ce s-a petrecut trebuie sa reprezinte o lectie pentru toti si poate acesta sa fie si un inceput in procesul de vindecare a societatii romanesti grav bolnave de scenarita si manipulare. Sau in varianta pesimista sa ne adancim si mai rau in marasm. Fiecare are posibilitatea de a alege!

  16. Dar de ce a sarit ca ars asa nenea base(nu scriu cu b mare de tipar ca nu merita…) are vreo temere si vrea sa ne lamureasca la fel ca si cu pixelul?

  17. Si mai si posteaza pe Blog!
    Mare-i gradina lui Dumnezeu!
    Sincer nu stiu care-i mai bolnav dintre voi! Ar trebui sa va cautati amanadoi la cap.
    Este o vorba: Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia!

  18. Oameni buni,nu va dati seama ca de 5 ani base cu Urda ne conduc ca pe niste prosti??
    Romania o sa ajunga o tara de ………
    Asa ca de geaba scriem noi si stricam tastatura pe blogu’ lu’ mogulu’ ,ca tot nu facem nimic si vorbim singuri ca mogulu’ nu ne citeste mesajele!!!!

Comentariile sunt închise.