Urmare a dezvăluirilor făcute de Antena 3 referitoare la traficul de influenta pentru care Mircea Basescu este arestat, s-a pornit o campanie de intimidare a mea prin orice mijloace.

Mai nou Basescu apelează la televiziunea finanțata de Elena Udrea (din banii pe care o data si o data va trebui sa demonstreze de unde ii are) si lansează o noua minciuna.

Se face referire la diploma mea de doctor obținută la Pacific Western University, pe care o contesta.

Precizez ca pentru aceasta diploma am dat examene si am prezentat o teza de doctorat care a fost examinată de un colectiv de profesori de la aceasta universitate.

Iar pentru a elimina orice fel de suspiciuni in legatura cu titlul meu academic de profesor universitar doctor in stiinte, cine doreste se poate interesa la Academia de Studii Economice.

Titlul meu de doctor in economie a fost obținut la Academia de Studii Economice din București.

48 COMENTARII

  1. MOTIV AL DISPERARII.
    Iesind din spital am descoperit ca sotia mea japoneza a trimes
    fara acordul meu o scrisoare domnului Dan Voiculescu/
    Poate va interesa.

    tradus dun engleza
    MESAJ DIN NEW YORK

    ATAC BESTIAL LA NEW YORK
    Domnule Dan Voiculescu
    Sotul meu Robert Horvath este la spitalul de urgenta intr-o stare grava,
    A fost batut bestial in afara consulatului pe teritoriul SUA.
    De data aceasta nu va fi scapare.
    Ceausescu este depasit. El nu ar fi indraznit niciodata sa ordoneze un
    asemenea atac in centrul lumii New York.
    Acest atac facut sub acoperire diplomatica a fost ordonat de Presedintele Romaniei.
    La orizont un urias scandal international.
    DETECTIVI AI POLITIEI AU DISCUTAT CU ROBERT HORVATH LA SPITAL IAR SERVICIUL
    DE INVESTIGATIE A DEMARAT O ANCHETA.
    Domnule Voiculescu
    Stiu ca aveti probleme cu Robert. Dar va considera un om curajos ,
    El este convins ca veti sparge ghiata si cenzura.
    Adevarul trebuie spus cu orice risc.

    Mentionez ca Robert este cetatean american si prin casatorie cetatean japonez.
    El nu a renuntat si nu va renunta la cetatenia romana.
    Kiyoko Horvath Tokyo

  2. SOLUTIA VOICULESCU PENTRU ROMANIA
    Stimate domn
    Partea cea mai grava nu este mizeria ci pierderea sperantei. Opozitia nu are solutie pentru iesirea din criza economica,sociala si rasiala in timp ce populatia asteapta o revolutie…facuta de altii. Nu exista opozitie reala. In occident unde traiesc din 1977 partidele reprezinta segmente ale societatii si ofera diferite programe politice. La o analiza mai atenta partidele din Romania nu difera ca program politic fiind un amestec de stanga… dreapta si promisiuni populiste imposibil de realizat. Romanii sau saturat de promisiuni si nu mai vot sa schimbe o clica cu alta. Ei asteapta alceva.
    Romania este singura tara din lume unde capitalismul nu functioneaza. Cauza este simpla . Sistemul nu este capitalist ci unul oligarhic de tip mafiot. Cauza principala este concentrarea de capital. 2-3 % din populatie detine dupa revolutie
    intreagul capital si puterea economica. 97% nu detine decat nivelul salarial cel mai coborat din Europa. Populatia nu are mentalitatea sau o farama de capital de a intreprine ceva, Antrepenorul roman este cu unele exceptii inexistent, Coloana vertebrala a unui stat capitalist este clasa mijlocie. Pentru creierea acestei clase
    sociale ar trebui sa se indrepte atentia dumneavoastra. Puteti cu capitalul dumneavoastra crea programe economice de ajutotare a micului capitalist roman.
    O banca Voiculescu ar fi coparticipant si garantor al intreprinzatorului Roman.
    O sa fiu sincer. Romanii sau saturat de proiecte pe hartie sau bune intentii. Ei vor fapte. In momentul in care populatia va realiza ca sunteti singurul om politic care poate oferi ceva palpabil va trece de partea dumneavoastra. Nu prea aveti de ales. Puteti sa va desprindeti de clica politica din care faceti parte devenind un oligarh vizionar cu constinta sociala. Un mogul bun. In caz contrariu veti pieri impreuna cu toti celallti. Nu va faceti iluzii.
    cand va veni…..marea schimbare veti pieri impreuna cu ei.
    Sau chiar inainte…….in aceste zile.
    Robert Horvath Cineast New York
    ps
    ROBERT HORVATH DEVA BLOG
    PUTETI CITI DOSARUL CRIMINAL BASESCU ADRESAT CATRE FBI.

  3. IN ATENTIA SPECIALISTULUI

    CENTRUL EUROPEAN AL QUEDA
    ( DECLARATIA GUVERNULUI SUA )
    Under Secretary for Terrorism and Financial Intelligence Stuart Levey.
    RAPORT
    CENTRUL FINANCIAL AL QUEDA DESCOPERIT LA BUCURESTI.! Ahmad Khalaf Shabib al-Dulaymi
    ( UN APROPIAT AL LUI BEN LADEN )
    DESCHIDETI :http://www.ustreas.gov/press/releases/tg621.htm
    hmad Al-Khalaf Shabib Dulaymi oferă sprijin financiar, material, sau tehnologice catre Al Qai’da în Irak şi Al Qai’da. Al-Dulaymi a organizat contrabandă de arme şi explozivi în Irak din Siria, printr-o întreprindere din Regatul Unit, bazat pe numele AQI…….., Al-Dulaymi a acordat sprijin financiar AQI prin acordarea de fonduri pentru familiile AQI luptători ucişi în Irak.
    BUCURESTI CENTRUL FINANCIAL AL QUEDA
    AL DULAYMI A FOST RESPONSABIL (SEFUL ) RETELEI AL QUEDA DIN EUROPA ALCATUITA DIN DOUA CELULE INCLUSIV UNUL IN BUCURESTI iROMANIA,CARE AU FINANTAT AL -QUEDA IN EUROPA PRIN CONTRABANDA DE TIGARI SI CAFEA
    Al-Dulaymi este responsabil pentru a facilita formarea, echiparea şi circulaţia de luptători străini în Irak, prin recrutarea de musulmani în Europa pentru a ajuta Al-Qai’da prin fonduri de contrabandă sau arme, sau lupta împotriva Forţelor Multinaţionale din Irak.
    , Al-Dulaymi facilitat transferul de bani către un facilitator AQI financiare din Fallujah, Irak. ……, al-Dulaymi adus resurselor nespecificată, la un lider AQI în Irak şi, ulterior, a adus mai multe persoane la acelaşi lider AQI pentru formarea profesională în sprijinul operaţiunilor de AQI.
    MESINGERUL LUI BEN LADEN
    În plus faţă de furnizarea de resurse financiare, materiale sau de sprijin tehnologic AQI şi al-Qai’da, Al-Dulaymi prestează servicii pentru Osama ben Laden., Al-Dulaymi A PREDAT O SCRISOARE DE LA BEN LADEN CATRE LIDERUL Abu Ayyub al-Masri, , A ACTIONAT CA INTERMEDIAR INTRE AL QUEDA SI ANTURAJUL LUI BEN LADEN

    CE AVETI DE GAND DOMNULE VOICULESCU ?

  4. DECE TACERE ?
    DECE O NOTA OFICIALA A GUVERNULUI SUA ESTE ASCUNSA ROMANILOR ?

    BASESCU UN PRIETEN APROPIAT AL TERORISTILOR !

    CENTRUL EUROPEAN AL QUEDA
    ( DECLARATIA GUVERNULUI SUA )
    Under Secretary for Terrorism and Financial Intelligence Stuart Levey.
    RAPORT
    CENTRUL FINANCIAL AL QUEDA DESCOPERIT LA BUCURESTI.! Ahmad Khalaf Shabib al-Dulaymi
    ( UN APROPIAT AL LUI BEN LADEN )

    Ahmad Al-Khalaf Shabib Dulaymi oferă sprijin financiar, material, sau tehnologice catre Al Qai’da în Irak şi Al Qai’da. Al-Dulaymi a organizat contrabandă de arme şi explozivi în Irak din Siria, printr-o întreprindere din Regatul Unit, bazat pe numele AQI…….., Al-Dulaymi a acordat sprijin financiar AQI prin acordarea de fonduri pentru familiile AQI luptători ucişi în Irak.

    BUCURESTI CENTRUL FINANCIAL AL QUEDA

    AL DULAYMI A FOST RESPONSABIL (SEFUL ) RETELEI AL QUEDA DIN EUROPA ALCATUITA DIN DOUA CELULE INCLUSIV UNUL IN BUCURESTI iROMANIA,CARE AU FINANTAT AL -QUEDA IN EUROPA PRIN CONTRABANDA DE TIGARI SI CAFEA
    Al-Dulaymi este responsabil pentru a facilita formarea, echiparea şi circulaţia de luptători străini în Irak, prin recrutarea de musulmani în Europa pentru a ajuta Al-Qai’da prin fonduri de contrabandă sau arme, sau lupta împotriva Forţelor Multinaţionale din Irak.
    , Al-Dulaymi facilitat transferul de bani către un facilitator AQI financiare din Fallujah, Irak. ……, al-Dulaymi adus resurselor nespecificată, la un lider AQI în Irak şi, ulterior, a adus mai multe persoane la acelaşi lider AQI pentru formarea profesională în sprijinul operaţiunilor de AQI.

    MESANGERUL LUI BEN LADEN !
    LA BUCURESTI

    În plus faţă de furnizarea de resurse financiare, materiale sau de sprijin tehnologic AQI şi al-Qai’da, Al-Dulaymi prestează servicii pentru Osama ben Laden., Al-Dulaymi A PREDAT O SCRISOARE DE LA BEN LADEN CATRE LIDERUL Abu Ayyub al-Masri, , A ACTIONAT CA INTERMEDIAR INTRE AL QUEDA SI ANTURAJUL LUI BEN LADEN

    CE AVETI DE GAND DOMNULE VOICULESCU ?

  5. CEAUSESCU LA URMARIT PE BASESCU
    DEPARTAMENTUL ANTI KGB A CERUT LUI CEAUSESCU ARESTAREA LUI BASESCU.
    DOC43766
    După accesele de independenţă faţă de Moscova ale lui Nicolae Ceauşescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducător fidel Moscovei şi repunerea României în sfera de influenţă directă sovietică. Planul întocmit de KGB s-a numit „Dniestr” (Nistru, trad.). A ţinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secretă a Securităţii.
    DEPARTAMENTUL ANTI KGB
    Ceauşescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenită apoi UM 0110. O divizie secretă, aparte de restul DSS (Departamentul Securităţii Statului). Era secretă chiar şi faţă de DSS, care nu ştia nici măcar care sunt agenţii şi nici unde este sediul.
    UM 0110 şi-a făcut bine treaba, având în arhivă detalii despre reţeaua KGB în România, numele sovieticilor de legătură şi numele agenţilor sovietici din România.
    DOC&^ED737
    TRAIAN BASESCU AGENT SOVIETIC LA ANVERS
    Amiralul Gheorghe Anghelescu, a şef al Marinei Comerciale, era şeful lui Traian Băsescu, comandantul navei Biruinţa. Între 1987-1989, Anghelescu îl trimite pe unul dintre preferaţii săi, Traian Băsescu, cu avizul Securităţii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiţer sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, având biroul alăturat de cel al lui Traian Băsescu.
    mentorii tripletei Traian Băsescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectaţi sau au fost urmăriţi ca agenţi sovietici/ruşi. Vasile Ionel era în grupul „Corbii” (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmărit de UM 0110 biroul Constanţa, Adrian Isac a fost în atenţia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmărit de UM 0110 biroul Braşov, Mihai Caraman era în atenţia UM 0195, iar Petre Roman era în atenţia 0544 (din cadrul DIE).
    Mai trebuie adăugat că Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de de director al Direcţiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul că Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).
    Traian Băsescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Acesta l-a racolat şi instruit pe Traian Băsescu în direcţia servirii intereselor ruse… Iată legătura lui Traian Băsescu cu FSB, serviciul rus de informaţii. doc543&
    Basescu a fost urmarit pas cu pas de agentii lui Ceausescu. Sa cerut arestarea lui Basescu. Ceausescu a preferat continuarea filarii pentru a prinde intreaga filiera apoi a ezitat arestarea de frica reactiei rusesti.
    doc2&d2

  6. DECE TACEREA ESTE MORTALA ?
    DECE ? DECE ? DECE ?

    DECE NANA SI NU BAE ?
    DECE ? DECE ? DECE ?

    GUARDIAN : BASESCU SPAGA JUMATE MILION DE LIRE STERLINE
    Potrivit cotidianului The Guardian, investigatiile Agentiei pentru fraude majore au dus la descoperirea platii unui comision in valoare totala de opt milioane de lire sterline in afacerea vinzarii a doua fregate britanice in Romania.Investigatiile autoritatilor britanice au dus la o firma din Romania a Georgianei George, Axis Trade&Consulting SRL, ale carei venituri au crescut fabulos, cu aproximativ un milion de lire sterline.
    BAE Systems, se afla in centrul unui mare scandal dupa ce agentul sau din Romania, Barry George, 61 de ani, si sotia acestuia de origine romana, Georgiana George, 41 de ani, au fost arestati.
    Ziarul The Independent anunta in aceste zile interesul investigatorilor americani in acest caz. Anchetatorii americani anticorupţie au transportat la Washington, fără ştiinţa guvernului de la Bucuresti, un martor roman în cazul contractelor de armament încheiate între compania BAE Systems şi ROMANIA, scrie presa britanica.
    El a dezvaluit comisionul de un milion de lire sterline pentru actualul Presedinte Traian Basescu.
    „Fraud investigators in America have widened their inquiry into BAE Systems in a move that will further damage the defence giant’s reputation and overshadow the companys attempts to win contracts in its most important market. The US Department of Justice (DoJ), already investigating BAE’s Ł43bn al-Yamamah contract with Saudi Arabia, is also looking into its arms sales in Romania. Britains „Serious Fraud Office (SFO) said on Thursday it was seeking a criminal prosecution of BAE over allegations that it paid millions of pounds in bribes to win contracts inTanzania, South Africa, the Czech Republic, and Romania. Now the DoJ wants to know if the deals breached its own corruption rules. It is understood there has been an informal exchange of information between the SFO and the DoJ, but a source said an official request for details is expected soon. John Benstead, a former SFO prosecutor who worked on joint investigations with the DoJ, believes the US authorities will be all over the contracts with Tanzania, South Africa and Romania. The DoJ makes lots of informal and formal requests for information.”
    Guvernul britanic încearcă să obstrucţioneze orice investigaţie referitoare la plăţile BAE .
    Potrivit unor surse americane, omul de afaceri britanic Peter Gardiner, care se pare că deţine documente cu plăţile făcute de BAE ,a fost escortat de agenţi FBI la Washington, pentru a depune mărturie.
    Agenţii FBI au aranjat să călătorească prin Paris, pentru a nu atrage atenţia Marii Britanii.
    Pe de altă parte, BAE a înfiinţat o întreagă reţea de plăţi secrete, cu sediul la Geneva, iar autorităţile de la Washington şi-au exprimat încrederea că Elveţia le va înmâna toate documentele de care au nevoie pentru a elucida cazul.
    Un fost oficial al Ministerului de Justitie american declara nu demult in fata unei Comisii a Camerei Reprezentantilor „In transactions involving military equipment and weaponry, the commission method fees paid to Basescu Government officials or President Basescu personal was a current practice.”

  7. BASESCU SEFUL UNEI ORGANIZATII DE CRIMA ORGANIZATA IN SUA !
    Ambasada Romaniei Washingthon
    1607 – 23rd Street NW, Washington DC 20008
    Domnule Ambasador
    Nu demult intr-un raport către Fondul Monetar Internaţional (FMI) România asigura ca actualizat recent cadrului legislativ pentru combaterea spălării banilor şi combaterea finanţării terorismului (AML / CFT), astfel încât să îndeplinească cerinţele stabilite de către UE.
    Fara niciun rezultat . Romania se afla pe locul al saptelea in clasamentul mondial al tarilor in care se spala bani cu II5 miliarde dolari depasind cu mult Marea Britanie care spala doar 69 de miliarde. Cu exceptiile de rigoare clasa politica este involvata in infractiuni de inselaciune, delapidare, evaziune fiscala si spalare de bani. Administratia Prezidentiala a anuntat ca sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii va avea loc luni, la Palatul Cotroceni si va fi condusa de presedintele Romaniei, Traian Basescu.Cu acest prilej se va decide si asupra Strategiei nationale de prevenire si combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului. Culmea este ca insas Presedintele Roman conduce o retea de crima organizata specializata in spalare de bani prin ICR, o intreprindere a statului . Sub umbrela activitatilor artistice si de promovarea
    imaginii Romaniei in lume, acest grup infractional a fraudat statul cu uriasa suma de 9.000.000 $.
    Probabil ca cazul cel mai usor de probat este deschiderea in SUA a unei companii fictive, Este vorba de deschiderea unei institutii fatoma care exista numai pe hartie. Milionele de dolari alocati ” Institutului de studii post comuniste ” Maryland, din bugetul ICR intrand direct in buzunatele a patru gansteri Tismaneanu , Basescu , Patapievici, MIhaes. Culmea este ca niciodata nimeni nu sa interesat daca acest instititut exista, are vreo activitate si unde se duc banii timp de multi ani de zile.
    Domnule Ambasador
    Sunteti responsabil pentru toate intreprinderile statului roman ,inclusiv ICR care actioneaza pe teritoriul Statelor Unite si cum sunt cheltuiti banii publici. In consecita aveti posibilitatea de a deschide o investigatie sau a ascunde grupul infractional.
    Conspiratia in acest caz de o gravitate exceptionala poate sa va garanteze inchisoare pe termen lung, chiar pe viata.
    Alaturi de mult iubitul dumneavoastra
    presedinte .
    Robert Horvath Deva
    Devartes Film International
    Presedinte
    New York Tokyo

  8. BOMBA NUCLEARA ROMANEASCA DETONATA IN AFGANISTAN !
    Basescu are scaunul electric asigurat !
    O veste minunata oentru mogul.

    Realitatea depaseste fictiunea !
    O VESTE TERIFIANTA PENTRU INTREAGA LUME
    AL QUEDA A TESTAT „A DIRTY BOMB” ( O BOMBA ATOMICA IN MINIATURA )
    IN KUNAR , AFGANISTAN !
    – URANIUM PROVENIT DIN ROMANIA A FOST VANDUT CATRE AL QAEDA PRIN MAFIA UCRAINIANA ARATA UN RAPORT AL
    SERVICIULUI M 15 BRITANIC.
    – BOMBA A FOST CREIATA DE OAMENI DE STINTA ROMANI RACOLATI DE MEMBRII ARABI AL SERVICIULUI SECRET ROMANESC.
    „There are over 40 documented cases of persons attempting to purchase special nuclear material (stuff to make bombs) or tactical nuclear weapons on the Romanian black market
    – There are over 10 „suitcase bombs” missing from the Romanian nuclear inventory”
    BOMBA RADIOCTIVA ROMANEASCA DETONATA IN KUNAR
    AFGANISTAN !
    „By 2010 Bin Laden had hired a large number of atomic scientists from Romania for $5,000 a month ” „They working in a highly sophisticated and well-fortified laboratory in Kandahar, Afghanistan.”
    Oamenii de stinta din Romania au lucrat intr-un program creiat de Sadam Hussein pentru creiarea unei bombe nucleare portabile. Programul a fuctionat pana la bombardarea facilitatilor de catre israelieni. Reintorsi in Romania ei au fost reactivati acum doi ani si trimisi in provicia Kunar. Actiunea a fost corelata de armata ” secreta a lui BASESCU ” ofiterii arabi ai serviciilor romanesti.
    Specialistii romani au lucrat in laboratoare secrete alaturi de oameni de stinta rusi ,pachistanezi si turcmeni. In timpul experientelor un roman si-a pierdut vederea si alti doi au fost grav iradiati. Testul a fost un succes
    The report was based on previously undisclosed evidence released by the U.K. authorities, including intelligence reports from British agents who had infiltrated al Qaeda training camps in Afghanistan.

  9. LA ORA ADEVARULUI !
    Domnule Voiculescu
    Nu neg „bunele ” intentii in legatura cu Basescu.
    Din pacate sunteti infiltrat,
    Nu aveti informatiile necesare.
    Deschideti o ancheta interna sau ordonati cenzurarea mea.

  10. IN ENGLEZA REMIS AMBASADEI SUA DIN BUCURSTI !

    DOSARUL DE TERORISM BASESCU – VANZAREA FLOTEI AERIENE ROMANE.
    I
    N CALITATE DE MINISTRU AL TRANSPORTURILOR A VANDUT AVIOANELE
    ROMANESTI TERORISTILOR INTERNATIONALI PE UN PRET DE NIMIC . UN AVION LA PRETUL UNUI JEEP.

    ABSOLUT TOATE DOCUMENTELE POARTA SEMNATURA ACTUALULUI PRESEDINTE AL ROMANIEI.
    ABSOLUT TOTI CUMPARATORII SUNT IN INCHISOARE SAU SUNT TRECUTI PE
    LISTA TERORISTILOR INTERNATIONALI.

    FLOTA AERIANA A MAFIEI ROMANE
    (COMANDANT TRAIAN BASESCU)

    PRESEDINTELE ROMANIEI A VANDUT FLOTA AERIANA A TARII

    NECESITATEA CONVOCARII UNUI TRIBUNAL MILITAR !

    Rusul Victor Bout, poreclit şi “Comerciantul Morţii”, era considerat de unul dintre cei mai importanţi dealeri de arme din lume. A vândut armament romanesc fabricat de stat, grupărilor teroriste din toată lumea, din Afganistan până în Columbia. O bună parte din timp, Victor Bout şi-o petrecea în România, la Bucureşti. Avea sediile a două companii de transport aerian chiar în cartierul Băneasa, iar echipaje româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru.”Comerciantul Morţii” schimba armamentul pe diamante, acestea fiind apoi prelucrate în Europa. “Lordul Războiului” a cumpărat şi avioane româneşti, cu ajutorul cărora transporta arme. Le-a cumpărat la preţ de nimic de la statul român. Cel puţin un avion de pe lista neagră a cărăuşiei cu arme a fost ţinut timp de trei ani în baza militară Otopeni. Asta deşi ONU interzicea oricărei ţări să facă afaceri cu el. Lucra în toată lumea, trăia pe picior mare, deşi erau unul dintre cei mai căutaţi furnizor de arme pentru terorişti. Singurul oras unde se simte in siguranta si aparea la lumina zilei era capitala Romaniei . A actionat in tandem cu Traian Basescu care a fost ministrul transporturilor iar apoi Presedintele Romaniei. O MARE PARTE DIN AVIOANE DIN FLOTA LUI VICTOR BOUT PROVIN DIN ROMANIA. Iliuşin-uri-18, Antonov-uri 24, Boeing-uri 707, Tupolev 154 şi BAC-uri 1-11 au fost vandute sau facute cadou la pretul unui jeep cu acordul si semnatura lui Traian Basescu -ministrul transportului.
    Între 2001 şi 2004, echipaje româneşti au zburat în Africa pentru compania Jetline. În documentele ONU se afirmă că această companie şi echipajele româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru. Iar aceste informaţii despre cărăuşia cu arme in specia Made in ROMANIA ,spre mai multe state africane sunt confirmate, sub protecţia anonimatului, de o sursă care a participat la aceste acţiuni în Africa.
    Zeci de români, personal navigant şi tehnic al companiei militare româneşti ROMAVIA au deservit avioanele BAC 1-11 cu indicativele P4-JLB, P4-CBH, VP-BBA şi 3C-QRF şi un Boeing 727 cu înregistrarea P4-JLI.
    Un document eliberat de Autoritatea Aeronautică din Aruba, locul unde majoritatea avioanelor erau înregistrate, demonstrează clar că piloţii români lucrau pentru Jetline Internaţional, companie condusă de Mohamed Hijazi, un libanez influent cu multe conexiuni în Africa.
    În Uniunea Europeană, activitatea companiei Jetline Incorporated este strict interzisă, dar Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizat MIA Airlines să desfăşoare activităţi în România cu patru aeronave ale acestei companii. În realitate, compania se folosea de şapte avioane chiar sub nasul acestei instituţii, al cărei sediu se află la câteva zeci de metri de cel al MIA Airlines.
    Această flotă a adus patronilor sume mari de bani din zborurile făcute în Africa, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-sovietic. Oficial, cifra de afaceri anuală MIA Airlines este în jur de 100.000 de euro, adică echivalentul a cam două curse complete. În realitate, cifra de afaceri este de ordinul zecilor de milioane de euro şi statul român s-a ales cu o gaură imensă.
    Avionul-problemă 3C-QRF a fost importat de MIA Airlines in anul 2006, pentru dezmembrare şi suma declarată a fost de 40.000 de dolari. Realitatea este însă alta. “Nici această aeronavă nu a fost înregistrată în evidenţele contabile. De menţionat la acest punct că o aeronavă BAC 1-11 costă între 2 şi 5 milioane de dolari”.
    Angajaţii primeau oficial un salariu în jur de 900 RON, însă în realitate s-a descoperit că un pilot câştiga mult mai mult. Nici sutele de curse externe, în valoare de milioane de euro, nu erau înregistrate în scriptele companiei, în final gaura dată de patronii MIA Airlines fiind una uriaşă.
    Legăturile lui Victor Bout cu Traian Basescu nu se opresc însă aici. August 2003. În Baza militară de la Otopeni soseşte aeronava BAC 1-11 cu înmatricularea VP-CLM a insulelor Cayman. Scaune de piele, configuraţie VIP. Lux într-un avion al morţii! Avionul a fost a lui unui colaborator al rusului, Minin, şi cu el au fost duse în Sierra Leone mari cantităţi de arme şi muniţie care au alimentat sângerosul război civil din această ţară.
    Inspectorii ONU au fotografiat avionul. Imaginile sunt şocante: lăzi cu arme zac pe elegantele fotolii din piele! Probele erau evidente: fişele cu zborurile avioanelor, certificate de utilizator final false, oferte de armament şi corespondenţa secretă a traficanţilor.
    Trei ani aeronava morţii a stat într-o bază militară românească, în curtea ROMAVIA, companie a Ministerului Apărării care asigură zborurile demnitarilor români. Inclusiv pe cele ale preşedintelui ţării. Avionul ar fi trebuit confiscat încă de la aterizare. Nu s-a întamplat aşa ceva.
    BAC-ul a trecut în proprietatea lui Victor Bout.
    O altă aeronavă a morţii, un BAC 1-11 cu înmatricularea din Guineea Ecuatorială 3C-QRF, este descoperită pe aeroportul Băneasa în 2006. Aeronava apare în documentele ONU datorită implicării în traficul cu arme în Congo. Proprietate a companiei Jetline, BAC-ul era folosit de o companie autohtonă, MIA Airlines, MIA Airlines, companie privată care oferă servicii VIP, are sediul într-un apartament de bloc din Băneasa. Avioanele stau la ROMAERO, în hangarul 7. Aeronavele pe care le operează firma românească aparţin companiei Jetline Incorporated.
    “Iliusin” din Romania lui Basescu vandute contrabandistilor.
    Potrivit unui raport facut de Information Service, dat publicitatii in 2001, in flota aeriana a lui Viktor Bout se gasesc doua avioane “Iliusin 18V”, cumparate de la compania romana Tarom. Cele doua avioane au indicativele “YR-IME” si “YR-IMD” si au ajuns de la Tarom in flota “Air Cess Liberia”, una dintre companiile prin care Bout este suspectat ca a facut trafic de armament. Primul “Iliusin” a ajuns, ulterior, cu indicativul “EL-AHO”, in flota unei alte companii controlate de Bout, “Santa Cruz Imperial” Liberia. Al doilea avion de la Tarom a ajuns, prin “Air Cess Liberia”, la “Santa Cruz Imperial”, sub indicativul “EL-ADY”, si apoi la “Star Airlines” din Sharjah, cu indicativul “EX-7504”. Schimbarea indicativelor avioanelor era unul dintre modurile prin care autoritatile pierdeau urma aeronavelor care transportau armament.

    Alte Iliuşin 18 sau Antonovuri 24 care au aparţinut TAROM au ajuns la unele companii obscure din Emiratele Arabe Unite sau state ex-sovietice, precum Tretyakovo sau Berkut Air din Kazahstan, Altyn Air, Aerovias cu baza în Sharjah, Air West Cargo şi lista continuă.

    Tot TAROM a vândut două avioane cargo Boeing 707, avion similar cu cel folosit de preşedintele României, cu câte 300 de mii de dolari bucata. YR-ABC şi YR-ABA au ajuns tot la nişte companii obscure, South-Asian Airlines şi Cargo Plus Aviation din Emirate. YR-ABC i-a fost schimbată înregistrarea în 9G-IRL, fiind surprins pe Otopeni Militar în septembrie 2003 cu noua înfăţişare. Imensul Boeing s-a prăbuşit acum doi ani în Lacul Victoria, în apropiere de aeroportul Entebbe, în timpul unei curse Addis-Abeba – Togo.
    Ultimele două avioane vândute de compania naţională sunt BAC-uri 1-11, cu înmatriculările YR-BCJ şi YR-BRC. Au fost vândute la pachet cu 120.000 de dolari, avioane similare fiind scoase la vânzare de alţi operatori cu sute de mii sau chiar milioane de dolari. Ele au ajuns la o altă companie din Emiratele Arabe Unite, Aquiline International Company, cunoscută şi ca Trast Aero, cu birouri în Sharjah, Moscova şi Brazzaville, Congo.

    Compania lui Victor Bout in Romania se numeste “Flying Dolphin” (prin filiala sa, “Flying Dolphin Romania” SRL) . Avioanel companiei printre care un Boeing 707 sunt reparate sau contrlolate regulat de Tarom la Baneasa.
    Directorul adjunct al Aeroportului Otopeni Valentin Vasilescu spune in ziarul britanic Standard Today :Bout business was to illegal transfer of Romanian Governement weapons loaded on Bucharest-Otopeni military apron for almost HUNDRED flights with destination DR Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc……… Bout airplane registred in Moldova ER-75929 operated 73 flights of Romanian build smuglling weapons for Africa at military apron of Otopeni-Bucharest airport under Air Acvila ( RRM code ), a Romanian Department of Defense company.”
    Vasilescu a inregistrat in secret pe Presedintele Romaniei confirmand ca acesta avea cunostinta de uriasul trafic ilegal de arme. Caseta a fost predata statiei de TV Antena 3.

    LA ORDINELE LUI TRAIAN BASESCU ROMANIA A DEVENIT FURNIZOR DE PERSONAL CALIFICAT PRECUM SI BAZA DE APROVIZIONARE SI INTRETINERE PENTRU AVIOANELE TRAFICANTILOR. SA CREIAT ASTFEL DIN INSTITUTILE STATULUI ROMAN O INTREPRINDERE CRIMINALA. ARMELE TRIMISE IN JURUL LUMII AU DUS LA MOARTEA A SUTE DE MII DE OAMENI SI MILIOANE DE REFUGIATI.

  11. NU DOMNULE VOICULESCU
    NU ORGOLUL NEMASURAT VA VA SALVA !

    Ce importanta are calitatea diplomei cu disperarea presedintelui ?
    Oare nu apropierea de Ponta neagreiat de aliati ,v-a adus la un pas
    de puscarie ? Este santajat si santajabil.
    Basescu nu mai poate face nimic impotriva dumneavoastra.
    Este un cal mort, alcolizat.

    DAR AMERICANII POT FACE IMPOTRIVA ?
    PRECIS

    Sunteti un om inteligent si cultivat .
    Ma asteptam mai mult de la dumneavoastra.
    Vantul nu mai bate dela rasarit.
    Niciodata nu este prea tarziu sa faceti ceva onorabil pentru dumneavoastra
    si cei apropiati.
    Sper sa nu ma insel !

  12. DESTEPTAREAAAAAAA!!!!
    LOVITURA DE STAT
    a fost datade CCR prin nerespectarea prevederilor „ARTICOLULUI CU ERATA”, articol pe care judecatorii CCR l-au impus spre a fi respectat si pe care chiar ei nu l-au respectat!!!
    Conform „ARTICOLULUI CU ERATA”, asa cum a fpst el formulat de legiuitor, coroborat cu art 36 din constitutie, reese clar ca:
    LISTELE ELECTORALE PERMANENTE cuprind, dintre cetatenii ROMANI cu drept de vot („DE LA varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv” ….) numai aceia
    „CARE AU implinit varsta de 18 ani pana in ziua referendumului inclusiv”.

    De drept „ARTICOLUL CU ERATA” ii favorizeaza pe cei 7,4 milioane de alegatori si conform prevederilor sale, corect aplicate, ceferendumul trebuia validat!!!

    In conditiile prevederilor „ARTICOLULUI CU ERATA”, asa cum a fost formulat de legiuitor, cvorumul de prezenta la referendum s-a indeplinit intr-o proportie de peste 100%.
    Lovitura de stat s-a dat prin Hotararea CCR nr. 6 din 21 august 2012!!!

    MEDIA LUMINEAZA-TE si informeaza corect cititorii si telespectatorii!!! Analizeaza cu atentie „ARTICOLUL CU ERATA”!!!

  13. ≡ Lui Dan Voiculescu , cu considerație ≡
    _ __ _

    Poporul şi-a arătat puterea lui cea mare şi a zdrobit clica cea infectă , băseskară şi-ntotdeauna trădătoare .
    Pe udrele excroace , dezmățate , slinoase , obraznice , pungașe .
    Pe ebele ciochiste , analfabete , ridicole şi botoxate ; şi insolente până la prostie , cu aere de beizadele “nobile” de mahala , stupide , imbecile şi ceauşiste în acelaşi timp.
    Pe-acele ioane cutre , kurve , notare şi borfaşe , puse pe acaparat moşii întinse şi pe maimuțărit maniere boiereşti .
    Poporul i-a luat şi azvârlit în noroiul celor şase şi ceva la sută pe toți dușmanii lui cei travestiți , ce mincinos se prezentau a fi “europeni” , occidentali . Veniți din patru zări şi puşi pe luat , nu pe adus ceva .
    Poporul i-a aruncat cât colo pe înveşmântatii-n haine pistruiate , false și băsiste .
    Pe cei în “uniforme” de haini , de burtăverzi pestriți ca viermii .
    Pe derbedeii “populari” abjecți și veninoși ! pe Udre și Tomaci și Prezi .

    Acum şi pentru toate aceste lucruri vreau să mulțumesc cuiva .
    Acelui făr`de care toate aceste lucruri ar fi fost şi-ar fi rămas un vis frumos dar imposibil de atins .
    Cuiva care a fost în toți anii aceştia sprijinul nostru cel mai de seamă .
    Cuiva care a stat ca stânca în fața prigoanei sekuriste şi băsiste , făcând aceasta fără frică , senin , cu zâmbetul pe buze . În timp ce alți “viteji” se-ngălbeneau şi se piteau ca viezurii.
    Vreau aşadar să-i mulțumesc lui Dan Voiculescu ,
    ”varanului” nostru cel-de-aur ( cu aripi grațioase , aşa cum s-a mai spus ! )
    să fie sănătos şi vesel !
    să ştie că poporul e cu el !

    În schimb , duşmanii şi cei ce se-ndoiesc , să afle : NOI VOM FI PREZENȚI ACOLO.

    ÎN MAREA DUPĂ-AMIAZĂ a și mai marii răfuieli . celei definitive , eliberatoare.

  14. Nu se mai știe din ce cotlon al răului au răsărit traian-băsiștii.
    Cert este ca noi , poporul , ne-am pomenit cu ei pe cap.
    Poate i-a procreat însăși Eboasa ; cea etern încălecată chiar de tasu` moșierul criminal , mongol și proxenet …
    Un lucru însă-i la vedere : sinistră și drăcească le e făptura . Patibulare le sunt mutrele .
    Iar ființa lor clocește și urzește gânduri criminale-n contra noastră a tuturor !
    Scârbit de-această liotă sinistră , Domnul-Dumnezeul tuturor lucrurilor , cel milostiv , îndurător ( dar pedepsitor cu fiarele și monștrii …) a spus :
    Să fie , să se facă !
    Și-astfel a apărut pe lumea asta „VARANUL” ( cel-de aur) . Din gând dumnezeiesc ! Și din porunca cerurilor !
    De aceea este el divin și grațios ; cu aripi diafane , îngerești , frumoase !
    ~
    Post scriptum ( e foarte important !) :
    Așadar , „VARANUL” este investit de însuși Dumnezeu.
    Întru zdrobenia și pierirea lumii băseskare hâde, murdare , mirosinde.

    și-o va zdrobi . O VA ZDROBI !

  15. – COMUNICAT –

    Noi poporul iubim Antena 3 , unicul și cel fără de egal stindard al libertății Românilor .
    Noi poporul decretăm : „Varanul-cel-de-aur” este cel mai mare și cel dintâi dintre Români .
    Și cel ce-a fost primul și cel mai de seamă apărător al nostru , al poporului .
    În contra diktaturii sălbatice , sekuriste și fasciste . Clocită și pusă-n aplicare de caiafa și arnăutul ce zace ascuns și fraudulos la Cotroceni , făcând pe „președintele” ghiutănștạinilor și al potăilor de peste mări și țări . Al sabotorilor , spionilor și prăbușitorilor de neam și de popor de pretutindeni și nu al nostru , al românilor ! Al nulandelor și-a altor soiuri de putori si aratari .

    ≡ ≡ ≡
    În același timp :
    Noi , poporul îl declarăm pe moșierul Traian Băsescu CRIMINAL DE STAT și dușman al oricarei ființe vii .
    Îi jurăm URĂ VESNICĂ și dincolo de mormânt .
    Și răzbunare lui și familiei lui hidoase , pasmarghioale și mọngole .
    Îi datorăm REVANȘĂ FĂRĂ ÎNDURARE , fără limite și până-n adâncurile beznei.

  16. Întotdeauna şi din toate timpurile varanul-cel-de aur a fost îndatoritor şi bun şi săritor cu frații lui românii .
    cu-acei ce-au fost săraci , bolnavi , năpăstuiți . Şi-aflați în suferință , în griji şi-n lipsuri de tot felul .

    i-a ajutat , i-a miluit .
    iar cine face milostenie , acela împrumută pe Dumnezeu .

  17. Cu adevărat , orice băsist este un trădător calificat , slinos .
    Și-atunci când tace , tot urlă ca o hienă :
    te vând … te vând …TE VÂND ……………… VĂ VÂND ! ! !

  18. Băsescu :

    Huligan.
    Asocial.
    Sălbăticiune-rea.
    Conştiință de cârpă.
    Jupuitor notoriu al propriului popor . Îmbuibător şi mai notoriu de străini.
    Chinuitor sălbatic de Români şi odăiaș abject de Ghiutănştaini.
    Moşier , mongol şi criminal . Fascist notoriu , încarnat şi la vedere .
    Încă se târăşte înainte.
    Ca o hienă fără ochi.
    Şi fără tiroida aia ce-a dat-o la găleată.
    Uită ; sau nu ştie . Pentru că este bișnițar incult de blugi putrézi şi de cafele ştocărite . Cu care pe vremuri înşela şi otrăvea poporul.
    Ins lumpen , om grobian , de port şi de vapor.
    Din cale de vapor.
    Din lumea golănească cea de jos , soioasă şi mizeră .
    Îi spun : Adolf Hitler s-a crezut „Mesia Germanilor” . Făcea pe invincibilul , pe cel „venit” de sus , din Walhalla , stupidul „paradis” germanic ! Cariera individului s-a încheiat „frumos” : a pieit josnic : şi împușcat şi otrăvit.

    Cizmarul Ceaușeșcu s-a visat „geniul Carpaților” . Făcea pe voievodul , pe „eroul neamului”. Credea ca boul că e unic şi nemaivăzut . Şi mare personalitate . Şi a crăpat la zid , ca un tâlhar netrebnic ce era .

    Zelea Codreanu făcea pe „Căpitanul” ; aidoma bubosului şi stârpului Traian Băsescu.
    Dar … nu era mongol , era alt soi , mai „nobil” ! Dar tot străin , bicisnic şi năvălit pe-aicea .
    Era de meserie criminal . Cu sânge rece . Dement şi paranoic .
    Şi se dădea Român şi patriot , exact aşa cum face şi Traian Băsescu care e mongol .
    În fapt , farsorul Zelea fiind o corcitură pripăşită . De nemți cu polonezi . Adică o arătăre dezaxată şi nazistă . Iar în realitate îl chema Zielinski . Şi tot trădător de țară îmi era .
    Şi culmea : întrutotul şi aidoma moşierului mongol Traian Băsescu , era spion şi vânzător tot pe la porți străine . Nu la americanii lui Băsescu care pe vremea aia nu erau ce-s azi . Pe la Germania hitleristă . Aia „mare” . Pe care o slujea cu sârg , cu abnegație multă …Vai ce coincidență ! . . . ( oare ?)

    Dar alții , ceva mai şmekeri şi mai „căpitani” , l-au strâns de gât pe „Căpitanul” ucigaş Zielinski ce-şi zicea „Codreanu” ! Şi i-au luat zilele cu lațul , prin pădurea Tâncăbeştilor.
    … L-au pedepsit cinstit , pe merit ; ca pe un criminal spion şi trădător notoriu , ca pe un calpuzan închinător la alte zări şi garduri . Întru distrucția şi prăbuşirea Romaniei .

    Există însă un proverb străvechi ; de peste trei milenii.
    Acesta spune aşa : ” Pe ce-ai fost , nu dau doi bani ”
    Băsescu va vedea-n curând câți „bani” şi câte alte-alea face.
    Şi alții vor vedea .
    Adepții lui .
    Şi slugile lui .
    Şi sekuriştii lui.
    Şi judecătorii lui.
    Şi prokurorii lui.
    Şi potăile lui.
    Şi criminalii lui .
    ŞI TOȚI PROFITORII LUI .

    ~ ~ ~

  19. Pentru codăii băsişti duşmani de om şi de popor , cu dedicație :

    Acolo unde se află Varanul , acolo se află victoria . Pentru că Varanul e de aur fermecat .
    Divin , strălucitor . Ca soarele ! Cu aripi minunate , îngereşti . Aşa cum s-a mai spus …
    El e etern câştigător în toate cele .
    E prea hârşit în ale vieții trânte şi capcăni !
    E neînvins de când se ştie , întotdeauna şi în toate luptele (oricat de grele) .

    Codăi băsişti , cretini : dacă uitați aceasta , vom avea NOI grijă să vă aducem aminte .
    Vă lămurim , vă învățăm .
    VĂ ÎNVĂȚĂM BINE . Și altădată n-o să mai uitați .

    Post scriptum : învățăturile vor fi frumoase , bisericeşti . Mă rog , nu chiar „bisericeşti”. …
    Adică n-o să vi le susure popi cu voci mierose şi psamice şi din condac .
    Vor fi „lejer” coercitive .
    Cât de coercitive , nu vă spun . Pentru că o să aflați . Curând . FOARTE CURÂND .

  20. Postul de Televiziune numit ” Realitatea” este o oficină fascistă , dușmănoasă cu românii .
    Minte , înșeală , face diversiuni .
    Este vizuina trădătorilor de om și de popor . Este coloana a 5-a a spionilor și sabotorilor care urzesc pieirea românilor . Este imaginea fidelă a derbedeului escroc și sekurist ; a veninosului Cozmin Gușă , notoriu hitlerist-băsist și urzitor de minciuni și propagande nerușinate , înșelătoare de popor.
    Gușă și restul șlehtei trădare de la „Realitatea” primesc stipendii din străinătate de la cei ce ne vor răul și lucrează pentru ei și pentru scopurile lor.
    Toți cei ce se perindă prin studiourile lor , adică :
    Gușa Cozmin , Şandru Lavinia Pornografa , Rareș Bogdan , Cristoiu Ion , Tăpalagă Dan , Udrea , Bakonsky , Patapievici , Tomac și MRU , Volodea Tizmăneanu , cu toții sunt năimiții forțelor străine ce sunt jurate să sfârtece această țară . Ca să ofere părțí din ea Ukrainei criminalei Timoșenkă , femela cea portocalie , veninoasă și zăcașă-n cărucioare … dar soră bună cu hitlerista Merkăl . Care o sprijină și-o ține în mari dregătorii și i-a promis că îi mărește țara . În detrimentul României și cu teritorii furate de la noi !!!

    Aceasta-i gașca cea trântoră a postului „Realitatea” , acestea sunt „preocuparile” lor . Şi acțiunile lor . Şi faptele lor .
    Fapte mârșave , tâlhărești.
    Fapte de șleahtă de fasciști și legionari notorii .
    De liotă de dușmani netrebnici de om și de popor .
    … de criminali și vânzatori abjecți și răpciugari ,
    … și de trădari nenorociți de țară !!!

    JOS FASCISMUL ! Şi trădătorii de popor încuibăriți în troaca cea etern abjectă și dușmănaoasă nouă .
    Aflați aici și acum ! Aici , chiar în „Realitatea” asta dughenoasă , sekuristă , mincinoasă și băsistă . Coteață sabotoare , trădătoare , dușmană de om și de popor !!!

  21. -BĂSISMUL MOȘIERESC –
    ( parafrază după Dan Deșliu . Scrisă de mine Șerban , saḥīḥ ȘERBAN , cel autentic )

    Băsismul e-n toate
    E-n cele ce sunt
    Și-n cele ce mâine rânji-vor groaznic la soare
    E-n pruncul mort din mormânt
    E-n crimă
    Și-n omul cel stârp
    E în prostia ce veșnic nu moare.

    Băsismul e moartea
    E moartea cea rea
    E moartea care ucide poporul.
    Băsismul e hâd , e „ebă” și furt
    E japcă de neam , e rapt de pământ
    E lume de iad ,
    . . .
    E lumea sinistră
    Moșieră
    Mongolă .

    * * *

  22. domnule voiculescu, nu trebuie sa demonstrati nimanui nimic. cine vrea sa fie rautacios si sa abereze inutil, o va face oricum. fiti tare in continuare. lupta se apropie de final si victoria se apropie cu pasi repezi

  23. Una dintre multele minciuni gogonate la adresa dvs. Va anuntam ca nu sunteti singur in aceasta lupta! Sunt si altii care lupta cu regimul dictatorial al lui Basescu. Va dorim putere de lupta si tarie in continuare!

  24. basescu e „doctor” in alcool si dosare contrafacute! Sper ca infectul asta sa dea socoteala, de la flota si pana la toate abuzurile comise.

  25. Domnule Voiculescu, consider ca este o risipa de energie sa explicati unor astfel de oameni slugarnici ce, cum, unde si cand. Daca acestia contesta vreuna dintre diplomele dvs. n-au decat sa cerceteze si sa se dea peste cap sa demonstreze ca nu sunt meritate. Sincer, astept ziua in care Basescu va da socoteala pentru fiecare fapta in parte.

    ZI buna!

  26. Întotdeauna şi din toate timpurile varanul-cel-de aur a fost îndatoritor şi bun şi săritor cu frații lui românii .
    cu-acei ce-au fost săraci , bolnavi , năpăstuiți . Şi-aflați în suferință , în griji şi-n lipsuri de tot felul .

    i-a ajutat , i-a miluit .
    iar cine face milostenie , acela împrumută pe Dumnezeu .

  27. Prokuroarea de sekuritate L.C. Kioveşi este în serviciu comandat . Serviciu aparținător structurilor mele secrete , de poliție politică . Nu-mi cereți amănunte , că nu va spun nimic .
    Prokuroarea de sekuritate L.C. Kioveşi este o angajată model .
    Arestează , chinuie , fabrică dosare mincinoase şi politice celor nevinovați . Celor care au pe inimă şi constiință ceva criminal , ceva care se pedepseşte drastic : îndrăznesc să mi se opună mie , preşedintele lor .
    În țara asta oamenii n-au voie să mi se opună . N-au voie să fie liberi . Aşa s-a stabilit . În locuri bune de aici şi din străinatate .
    Cei care îndrăznesc să facă altcumva uită probabil cine sunt eu . Uită şi cine este domnul Ghiutănştain duşmanul oamenilor şi „prietenul” popoarelor , al românilor în special . Şi susținătorul meu şi sfătuitorul meu şi stăpânul meu şi-al vostru . Şi asta în acelaşi timp !

    Cine se pune cu mine şi cu Ghiutănştain e criminal . E infractor ; şi va fi aruncat în închisori chit că e nevinovat ca pruncul . Şi omorît acolo-n chinuri .
    Cine înțelege ce spun eu aicea , bine .
    Cine nu înțelege , acela va avea de-a face cu „legea” .
    Legea mea , cea dreaptă , „democrată „, criminală şi ghiutănştaină . Lege europeană , dar şi americană .
    Lege duşmană de om şi de popor .

  28. Băsescu criminal mongol ( moşier , proxenet şi fără dumnezeu ) este duşmanul cel mai crâncen al românilor .
    Cel mai feroce .
    Şi din întreaga lor istorie .
    Duşman sălbatic , deosebit de înrăit al oricărei ființe vii .
    Un sekurist , un provocator .
    Un ațâțător josnic la ură veninoasă , dementă , fascistă .

  29. Vreau să-l văd pe BĂSESCU CRIMINAL MONGOL (şi moșier)
    şi pe familia lui şperțară , detracată şi prădaşe.
    Fără cei 5000 de sekurişti care-l păzesc acuma ceas-de-ceas.
    Gorile zise “sepepişti”.
    Bine plătiți .
    Cu 7000 de euro pe lună . Fiecare !
    Îi ține ca pă mahări … că dé , îi e prea-scumpă viața ! Când are-n saci atâtea-şi-atâtea bogății .
    Averi uriaşe , moşiereşti şi criminale , furate de la noi , poporul !
    .
    .
    Dar , după ce-și va termina huzmetul în care l-au ținut străinii sabotori ai româniei dedimpreună cu ghiutănştainii cei venali , va ramane cu maximum 12 dulăi de pază .
    Și vreau să-l văd ATUNCI cam ce-o să facă .

    Că vine încercarea AIA MARE peste el .
    aia ultimă . definitivă .

  30. basescu este disperat…evident. pentru ca isi da seama ca in ciuda tuturor manariilor coordonate, planul sau de a se razbuna de domnia voastra nu se vor indeplini. va felicit pentru rabdarea si tactul pe care l-ati demonstrat

  31. BASESCU NU E DISPERAT !
    Domnule Voiculescu
    Tancurile rusesti sunt pe aproape. In Romania, Polonia Tarile Baltice
    serviciile americane si rusesti se bat la baioneta. Coloana cincea incrarca
    sa destabilizeze tara iar dumneavoastra cu toata inconstienta posibila
    faceti jocul lor. Faceti jocul lor sprijinind pe Ponta.
    Americanii au zeci de inregistrari cu el si clica Iliescu.
    Basescu dupa cum spuneam este un cal mort cu trupul alcolizat si mintea
    cangrenata. Nu mai intereseaza pe nimeni in afara de dumneavoastra.
    Americanii au inchis ochii. Si vor mai unchide ochii trei luni.
    Apoi va fi transportat cu catuse la maini spre SUA sau Franta.
    Poate fiind patriot va aleje bulaul romanesc mioritic.
    Sansa dumneavoastra se subtiaza dar nu e pierduta. Nu ma intrbati de
    unde stiu. Dar stiu.
    Ponta trebuie sa plece.
    In viata reala nu prietenul te ajuta. El te tradeaza primul
    Respecte si sinceritate.

  32. BASESCU TATUCUL TERORISTILOR PREZENT IN IRAK !
    La ora actuala, mai avem in dotare, rachete APR-40 (tip Katiusa) cu bataie de pana la 30 de Km si rachete CA-94 sau CA-95, fabricate la Electromagnetica Ploiesti, uzina de la Crangul lui Bot.

    Ultimele rapoarte ale serviciilor speciale aliate aflate in Irak ne acuza ca alimentam insurgenta sunita care lupta impotriva guvernului pro american. Elicopterele cad la Bagdad ca mustele sub tirul rachetelor tip STRELA, vandute de „dealerii mortii” romani pe o filiera din Iordania. STRELA modificate in Romania sunt usor de identificat.
    Capul rachetei contine un disc modulator realizat de institutul de cercetare I101, de pe soseaua Oltenitei.

    Cu alte cuvinte, suntem aliati cu americanii, trimitem soldati romani sa lupte dar vindem arme „teroristilor”. Repet si repet cu riscul de a fi considerat….spam.
    BASESCU ARE SCAUNUL ELECTRIC ASIGURAT !

  33. MOGULULE
    STAI PE SCAUN INTR-O POZITIE COMODA…..SI AI GRIJA SA NU CAZI
    DESCHIDE TE ROG CU ATENTIE
    REVISTA ECONOMIST
    http://www.economist.com/node/10853742/comments
    ……………..The illegal weapons trade……Mar 13th 2008
    FOSTUL DIRECTOR AL AEROPORTULUI OTOPENI SCRIE …….
    About a int`l smuggling weapons connection for Iran about you never heart till now.
    ,,,,,,,for hiding the true, the illegal connection between Romanian high rank political and military leaders with worldwide arms smuggling dealers especially Viktor Bout,.take a look on the left column of page wich contains a real story with a lot of original documents.
    ……..When his business was to illegal transfer of Romanian Governement weapons loaded on Bucharest-Otopeni military apron for almost hundred flights with destination DR Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc. Now Mr. Bratiloveanu is in charge like comercial representative of Romanian Ambassy at Moskaw. He gave to V. Bout the memory stick with the price of Romanian surface-to-air missile systems for FARC guerrilas.

    Bout airplane registred in Moldova ER-75929 operated 73 flights of Romanian build smuglling weapons for Africa at military apron of Otopeni-Bucharest airport under Air Acvila ( RRM code ), a Romanian Department of Defense company.

    http://www.blogger.com/goog_1387978166
    http://www.blogger.com/goog_1387978166
    http://www.blogger.com/goog_1387978166
    http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/EL-JNS/24.jpg

    AM TRANSMIS TOATE ACESTE DOCUMENTE CATRE FBI.
    VASILESCU A FOST SCOS PE ASCUNS DIN ROMANIA SI A FACUT DECLARATII SUB JURAMANT AUTORITATILOR JUDICIARE DIN SUA.
    SPER CA EXTRAORDINARA ECHIPA DE LA ANTENA 3 SA SE OCUPE DE ACEST CAZ, ….SPER CA GADEA SA-L INVITE PE RADU TUDOR ….SPECIALIST MILITAR
    Robert Horvath DEVA …..Presedinte Devartes Film International New York Tokyo

  34. BASESCU CONDUCE „A CRIMINAL ENTERPRISE” IN USA
    AL Capone a sfarsit la inchisoare pentru evaziune fiscala. De el sa ocupat aceiasi institutie care se ocupa de ICR.” U.S. Treasury ; Office of Terrorism and Financial Intelligence (TFI) Mai pe americaneste TFI are ca scop ” to disrupt and dismantle money laundering organizations and prosecute money launderers to the fullest extent of the law”. Sa va dau un exemplu clasic al operatiei mafiote numite TRIUNGHIUL. Seful organizatiei (BASESCU ) da ordin. Financiarul ( PATAPIEVICI ) face un cec 100.000. $ Mesagerul ( MIHAES) pleaca cu cecul bine ascuns spre USA. Spalatorul (TISMANEANU) deschide FICTIV un “Centru de Studiu” al comunismului. Nu conteaza ca la 20 de ani de la caderea comunismului subiectul nu intereseaza pa nimeni . Banca de atacat este BUGETUL ICR. Pentru a da acoperire actiunii spalatorul devine agentul diversiunie si purtator de cuvant.
Pentru a conecta pe spalator (money laundering) ( Tismaneanu ) de bugetul urias de milioane de dolari ICR ( Basescu ) Tismaneanu este plimbat la toate ICR-uri din jurul lumii. Actiunea gansterilor romani in care unul este presedintele tarii, continua de 3-4 ani si ar fi continuat multi ani daca nu eram eu. Fiind cetatean american am atentionat TFI.
    CONCLUZIE:
    ICR NEW YORK IS A CRIMINAL ENTERPRISE ACTING IN U.S.
TRADUCEREA IN LIMBA ROMANA : PUSCARIE.

  35. Am asternut aceste randuri inainte de iesii din spital unde am fost internat
    ca urmare a atacului bestial al agentilor SIE.
    El a fost ordonat Ponta, Cordonat de Corlatean si pus in aplicare Melescanu.
    BASESCU A INCERCAT SA STEARGA URMELE !
    Vadeti fotografia mea din spital,
    O poza spune o mie de cuvinte.
    Totusi mai incerc cateva.

    SINGUR IMPOTRIVA TUTUROR ?

    Romanii vor ca revolutia sa o faca altii. In nici-un loc depe acest glob un regim politic care are o sustinere politica de sub 10% nu poate rezista presiunii populare.
    Se taie salariile si pensiile….se inchid spitalele, copii striga de foame dar nimeni nu misca in front.
    Se minte de dimineata pana seara. Se vorbeste de reveniree economica in timp ce productia industriala reprezinta jumatate…..din cat se producea inainte de 89.
    Se vorbeste de o viitoare recolta inbelsugata in timp ce 90 % din produsele agricole sunt importate.
    Romania de care se vorbeste in ziare,televiziune si bloguri este produsul unei imaginatii bogate. Adevarul este ca mana de lucru ca si creierul a plecat …Romania traind prin economia subterana si banii trimsi din strainatate.
    Regimul communist a fost inlocuit cu regimul oligarhic de tip mafot.
    Clica Basescu a declarat razboi poporului roman si romanii sau…….. predat.
    Eu sun artistul care prin chemarea politiei americane am create uriasul scandal ICR New York. El a zdruncinat regimul si ma convins ca sunt pe drumul cel bun.
    Am publicat pe acest blog fragmente DOSARUL CRIMINAL SI TERORISM BASESCU. Fiind un journalist de investigate am verificat sursele si veridicitatea documentelor.
    Nu am primit …… vorbe de sprijin find in cel mai bun caz declarat nebun de legat sau exponent al nor forte ostile. Cateva exceptii intradevar remarcabile……
    Nu mai am nici-o iluzie .
    Sunt absolut singur impotriva…..tuturor.
    Am fost de multe ori tentat sa renunt ,dar nu o voi face. Poate intr-un sfarsit in mijlocul lasitatii generale vor apareasi oameni de curaj car vor sa faca ceva pentru copii lor . Macar atat.
    Un ziarist de investigatie poate darama un regime corupt. Exemplele sun destul de numeroase. Amintesc doar Watergate in aceasta privinta.
    Concluzie .
    Voi darama singur si nesilit de nimeni regimul Basescu.
    Acum e prea tarziu . Mai sunt doua trei luni.
    Urmeaza Ponta.
    Robert Horvath Deva Cineast SUA.

  36. DOSARUL DE TERORISM BASESCU REMIS CATRE FBI
    Domnule Voiculescu
    Acum mai multe luni am trimis un dosar de 367 de pagini despre activitatea mafiei romane de armament care are in frunte pe Traian Basescu.
    O mare parte a acestui dosar poate fi citita pe blogul meu personal.
    Daca 99% din acuzatiile mele sunt rezultatul imaginatiei mele de cineast va asigur ca restul poate aduce ani multi de puscarie .
    Acest dosar a fost remis guvernului roman prin ambasada si am avut discutii pe tema consulul dela NY si cu o delegatie venita special de la Bucuresti.
    V-am trimis documentele. Nu am primit raspuns
    CA URMARE A REMITERII CATRE FBI A DOSARULUI CRIMINAL SI TERORISM
    TRAIAN BASESCU …..PRESEDINTELE ROMANIEI ESTE CERCETAT SI DE AUTORITATILE STATULUI ROMAN…..PENTRU TERORISM.

    Document oficial.

    R O M Â N I A NESECRET MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Bucureşti Nr. 89.779 din 21.6.2014 Ex. nr. 1. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE DIRECŢIA MANAGEMENT ORGANIZATORIC, STRATEGII
    ŞI RELAŢII CU PUBLICUL C ă t r e , Domnul HORVATH ROBERT
    kirostudio@yahoo*editat* Urmare memoriului adresat Guvernului României şi remis instituţiei noastre, vă aducem la cunoştinţă faptul că acesta, în conformitate cu prevederile art.61 din O.G. nr.27/2002, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.233/2002, a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru analiză şi competentă soluţionare. Cu stimă, DIRECTOR, Comisar şef de poliţie PANTILIE ION Bucureşti, Str. Mihai Vodă nr. 6, sector 5 Tel./ Fax: 021/316.51.26, e-mail – cabinet@politiaromana*editat*
    SENZATIONAL SI PROBABIL TERMINAL !

  37. TRAIAN BASESCU 20 DE ANI ASIGURATI !
    Corespondeta speciala din New York

    REDESCHIDEREA PROCESULUI BOUT DE LA NEW YORK !
    In lume au existat trei imperii globale de armament conduse de 3 negustori ai mortii : BOUT, KASSAR SI BASESCU. Primi doi au transportat in jurul lumii armele produse de fabricile de armament ale statului roman. Kassar a fost extradat si a luat 20 de ani, Bout l-a fel.
    Urmeaza presedintele Romaniei……
    Punctul principal al acuzarii reprezinta rachetele sol aer pe care Bout a incercat sa le procure pentru a pe trimite teroristilor columbieni FARC. Toate aceste rachete sunt de provenienta romaneasca. Absolut toate capetele de acuzare in acest proces leaga pe Basescu de transportul de armament si terorismul international.
    Datorita eforturilor mele Traian Basescu a fost introdus ca martor in acest proces .De la martor la inculpat in acest caz este un pas. Motivul este simplu.Toate transferurile de armament poarta semnatura prezidentiala conform legislatuiei romanesti.
    Cu ocazia vizitei in SUA Basescu a intrat in legatura cu autoritatile judiciare americane incercand sa ascunda amestecul sau in acest caz.
    Procesul Bout va fi redeschis datorita avocatiilor acestuia.
    Motivul principal este acelasi Basescu.
    In ultimul timp au aparut noi documente grave in legatura implicarea mafiei de armament romanesti in Libia. Ele au fost descoperite de trupele speciala americane ,franceze si britanice. Ele al leaga din nou pe Basescu de Bout si Kassar. Cel mai grav este disparitia rachetelor romanesti din magaziile armatei libiene. Panica este totala. Guvernele Nigerului si a Ciadului spun : „weapons from Libya are already being smuggled into their countries, and they are destined for al Qaeda. They include detonators and a plastic explosive called Semtex. Chad’s president said they include romanian SA-7 missiles.”

    Basescu nu are cum sa scape. Actul de acuzare este bazat pe transportul de arme romanesti catre teroristii columbieni FARC.
    Martorii columbieni au declarat nu demult…..
    Rachete romanesti se numara printre armele din depozite secrete ale miscarii marxiste columbiene de gherila FARC (Fortele Revolutionare din Columbia) descoperite de armata columbiana, se arata intr-un raport al Grupului de analiza antiterorista Giat de la Bogota.

    Sunt convins ca mai devreme sau mai tarziu vom asista la un transfer de la scaunul prezidential la scaunul electric. Se pare ca procesul Victor Bout care va redeschide in Octombrie la New York
    Va urma
    Robert Horvath Deva
    Ziarist de investigatie specializat in terorism si transport ilegal de armament,

    P.S .
    Repet domnule Voiculecu
    Sunteti infiltrat de jos pana sus si invers.
    Atacati unde trebuie si cand trebuie.
    Americanii vor sprijinii actiunile dumneavoastra,
    Din surse sigure si demne de incredere…….

  38. ATENTIE !
    ATENTIE MARITA !
    „AM TRIMIS ACESTE RANDURI NOULUI REPREZENTAN AL DIPLOMATIEI
    SUA LA BUCURESTI CU CARE AM AVUT O LUNGA CONVERSATIE
    TELEFONICA !”

    NEW YORK TIMES :
    “ULUITOR , CUTREMURATOR.REVOLTATOR ACTUALUL PRESEDINTE ROMAN BASESCU A ELIBERAT ECHIPA DE REZERVA A ATACULUI DE LA 9/11. FAMIILE VICTIMELOR AU TRIMIS O SCRISOARE DE PROTEST PRESEDINTELUI OBAMA. “

    ARTICOLUL TRIMIS TUTUROR AGENTIILOR INTERNATIONALE VA APAREA PE BLOGUL Robert Horvath Deva .
Pentru atacul asupra World Trade Center sa pregatit o echipa de rezerva. Iata ce declara directorul SRI imediat dupa atacul de la 11 septembrie : Există cetăţeni bănuiţi de legături cu organizaţii teroriste în România, dar nu-i pot nominaliza. Au fost expulzate deja 70 de persoane în ultimul an. Am primit înştiinţări în legătură cu posibilele persoane de pe teritoriul României care ar fi bănuite, ca ca participând la atacul terorist din 11 septembrie, Ancheta se derulează”
ECHIPA TERORISTA 9/11 DIN ROMANIA
Seful teroristilor Khaled Matar s-a născut în 14 octombrie 1961, în oraşul Rafah din regiunea Gaza, Israel. A venit în România la sfârşitul anilor ‘70, cu paşaport egiptean. 
A urmat un timp Facultatea de Drept din Cluj. Un văr de-al său a fost şeful serviciului secret al lui Yasser Arafat pentru fâşia Gaza. În ciuda eşecului de la universitate, Matar n-a renunţat la ideea de a înfiinţa o SCOALA DE PILOTAJ SI deschiderea unei TABERE DE ANTRENAMENT AL AL QUEDA de antrenament in Muntii Fagaras .ERA UN PILOT DE INALTA CLASA URMAND CURSURI DE PILOTAJ IN LIBIA LUI GADAFFI. Sedeplasează periodic în vestul ţării, de unde trimite bani în străinătate, 
CALATORESTE IN EGIPT SI EMIRATELE ARABE. IN AFGANISTAN CUNOASTE PE BEN LADEN UNDE PRIMESTE INSTRUCTIUNI.
Intors in Romaniase mută la Bucureşti, de unde falsifică diverse acte pentru a trimite teroristi arabi în SUA, prin intermediul firmei sale; 
DE SI URMARIT ZILNIC DE SRI ESTE LASAT SA “FUGA’ IN USA. 
Este cautat in USA DE FBI Directoarea FBI pentru România, Gabrielle Berger, sa ocupat de acest caz.
INTELEGERE SECRETA INTRE BASESCU SI ORGANIZATIILE TERORISTE.
IN SCHIMBUL PROMISIUNII CA NU VOR ACTIONA PE TERITORIL ROMANESC
TERORISTII ( FILATI SI ARESTATI ) SUNT ELIBERATI SEMNAND O DECLARATIE
IN CARE PROMIT CA NU SE INTORC IN ROMANIA PA TIMP DE 15 ANI. IN ACEST FEL A FOST ELIBERAT O CELULA AL QUEDA SI 2043 DE TERORISTI.
 (2.030 cetateni arabi au fost expulzati din Romania – SURSE MAE ) CARE PREGATESC ATACURI ASUPRA LUMII OCCIDENTALE.
Eliberarea celulei AL QUEDA face parte din aceaste intelegere. In ultimul interviu Ben Laden a citat printre tarile de sprijin Romania- pe buna dreptate.
DOVADA ELIBERARII TERORISTILOR DE CATRE STATUL ROMAN.
Iata ce declara Traian Basescu dupa un atentat la Timisoara “Sa nu credeti ca suntem la prima situatie in care ar exista la unii cetateni, in mod deosebit straini, tentatia de a evalua posibilitatile organizarii unor atentate pe teritoriul Romaniei. Practica noastra este: la suspiciune, expulzare si mai discutam peste 15 ani”
CONCLUZIE
Dupa publicarea articolului despre eliberarea teroristilor care sa pregateau sa ucida mii de cetateni americani nevinovati, se va cere probabil EXPULZAREA CATRE USA A CETATEANULUI BASESCU, INDIFERENT DACA ESTE PRESEDINTELE ROMANIEI SAU NU.
    Am remis acest articol ambasadei SUA la Bucuresti.


    UNDE ESTE ANTENA 3 ? UNDE ? TOT LA NANA ?

  39. .

    PROCURATURA FRANCEZA REDESCHIDE DOSARUL CRIMEI BASESCU
    DE LA ROUEN ANUNTA ZIARUL FRANCEZ PARIS SOIR.

    „Traian Basescu s-a integrat in UE inaintea Romaniei .Cum? A scufundat flota franceza (1981) inaintea celei romanesti. Aceasta mica poveste a fost ingropata cum trebuie de fosta Securitate (Serviciul secret Ceausescu ) inainte de 1989, iar apoi dupa 2004 necercetata. Povestea celor 37 de vase scufundate datorita unui ordin eronat a tanarului comandant de vase Basescu poate parea putin veridica. Problema este ca Basescu a recunoscut acest fapt într-un interviu la Prima TV, ca incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul sau. Mai mult, Basescu a admis ca a falsificat probele pentru a scapa de sanctiuni.
In iarna 1981\1982 in portul Rouen (Sena maritima) a avut loc un incendiu devastator ce a produs pagube materiale uriase dar din fericire nu s-a soldat cu victime. Autoritatile portuare franceze au suspectat un vas romanesc “Arges” al carui comandant era nimeni altul decat actualul Presdinte a Romaniei. Era prima cursa lunga a viitorului Presedinte. Paguba produsa de Basescu se situaza undeva la peste 10 miloane de dolari. … Probabil acest eveniment nu era cunoscut de noi astazi daca Basescu nu recunostea in cadrul unui interviu propria greseala [„Starea de veghe – in spatele usilor inchise” a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30)] incercand sa explice de fapt relatia sa cu Securitatea: “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie … Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune … care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe “Arges”, la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei “Sholfrancaise”. (n.r. – aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost “Shellfrancaise”, ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei “Arges”. Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune … A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre … Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat”, a relatat ex-comandantul Basescu.” In cursul zilei de ieri procuratura anunta redeschiderea dosarului crimei de la Rouen
Despre acesta investigatie in prezent se ocupa si dl. Robert Horvath, un distins ziarist american care locueste la New York ”
    AM TRANSMIS ACEST ARTICOL AMBASADORULUI FRANCEZ LA BUCURESTI


  40. Trebue sa invatam sa spunem
    ADEVARUL.
    DOMULE VOICULESCU AJUTATI ROMANIA !

    NU CU VORBE CI CU FAPTE
    Romania moderna creiata in perioada interbelica a disparut cu desavarsire fiind
    distrusa de comunism.
    Romania interbelicã a devenit un mit, un ideal al dezvoltãrii şi al libertãţii, reprezentând pentru mulţi perioada în care s-a arãtat adevãratul potenţial al ţãrii noastre. Dezvoltarea economicã extraordinarã, modernizarea societãţii şi mai ales îmbogãţirea ”prin noi înşine”, au facut ca noi sã visãm la aceastã perioadã, ca la un trecut îndepãrtat, idealizat.
    Anii 1934-1939 sunt simbolul unei relansãri economice fãrã precedent. Aceasta este perioada în care România se afirmã ca o ţarã puternicã şi capabilã.
    în 1938 s-a înregistrat momentul de vârf al economiei interbelice româneşti. Dupã acest an, România a avut locul 1 în Europa la producţia de petrol, locul 2 la producţia de gaze naturale şi aur, şi locul 4 la producţia de grâu. Deasemenea, am avut, în perioada dintre anul amintit mai sus şi al doilea rãzboi mondial, locul 6 în lume pentru nivelul economiei în general.
    Avem de-a face cu o societate de tip capitalist, în care este rãsplãtitã atât munca, cât şi deschiderea spre nou. Modernismul, din punct de vedere economic şi social, câştigã în defavoarea tradiţionalismului, creîndu-se o societate plinã de orizonturi.
    Totuşi aceastã nouã creaţie a românilor va cãdea rãpusã de comunism, în doar câţiva ani. Rezultatul a fost o economie slabã, şi pierderea libertãţii
    STATUL ROMAN DE TIP MAFIOT
    Nici macar aceasta economie socialista nu mai exista falimentul economic si social este total. Asistam la o concentrare economica si politica fara precedent. Clasa formata din fosti securisti si comunisti aliata cu lumea interlopa si clanurile tiganesti ,adica 3% din populatie detine intreg capitalul natiunii ….in timp ce restul nu detin nimic.
    DEZINDUSTRIALIZAREA ROMANIEI
    De la cincinalele realizate în patru ani și jumătate, s-a ajuns la dezindustrializarea României. De la circa 46% din PIB în 1989, producția industrială a ajuns să reprezinte numai 32% în 1999, pentru a coborî la 23% în anul de maxim economic 2008. Se tot vorbeste de o relansare economica. Adevarul este ca aceasta economie este inexistenta iar agricultura este la pamant. ( 80% din produsele agricole sunt importata ) Romania mai rasufla datorita banilor veniti de la cei care lucreaza in strainatate si a economiei subterane.
    SOLUTIA ECONOMICA : INDUSTRIALIZAREA AGRICULTURII
    Fără a racorda populația implicată de nevoie în sectorul agricol la realitățile economiei de piață nu se poate ajunge la o economie modernă și la un PIB/locuitor mai aproape de media europeană.
    IN ATENTIA LUI DAN VOICULESCU

    SOLUTIE PENTRU ROMANIA
    SPRIJINIREA CLASEI MIJLOCII IN FORMARE SI INGRADIREA
    ECONOMICA SI POLITICA A CLASEI MAFIOATE.
    CREIAREA UNEI MISCARI POLITICE NOI.

    SI IN PRIMUL RAND IESIREA DIN MINCIUNA
    SPUNEREA ADEVARULUI !

    Robert Horvath Deva cineast New York

  41. – MARELE BLESTEM –

    întru prăbuşirea lui traian băsescu .

    Blestem şi moarte lui Traian Băsescu , Duşmanul Poporului.
    Blestem şi moarte stirpei lui şi neamului său.
    Blestem şi moarte slugilor , ciracilor şi adepților săi.
    Fie să le intre cancerele-n cărnuri.
    Fie să le putrezească plămânii.
    Fie să-i năpădească boli monstruoase , ciudate şi fără tratament.
    Fie ca hoiturile lor să fie azvârlite-afară din pământul țării , din gropile pe unde-or zace în putreziciune şi duhoare.
    Fie ca fiarele-cele-rele din pădurea groazei să sfâşie aceste leşuri strâmbe şi să-i împrăştie în patru zări ; aşa se va sfârşi nelegiurea lor.
    În viață şi în moarte , aşa să fie.
    În viață şi în moarte , să se-mplinească cele ce le-am zis.

    ~ ~ ~

  42. Corectat

    INTREBARI PENTRU ANTENA 3
    Scrisoare foarte deschisa trimisa tuturor blogurilor romanesti.
    Nu presei sau mediei infiltrate.

    DOMNULE GADEA
    Sunt ziaristul care a predat autoritatilor americane
    DOSARUL CRIMINAL TRAIAN BASESCU…..LELATURI CU TERORISMUL INTERNATIONAL !
    Acest document a creiat un urias interes. El este citat in conversatii la cel mai
    nivel si este un material de referinta chiar pentru serviciile speciale.
    Lucrarea este bazata pe documente si surse credibile.
    Am trimis aceste documente deasemenea politicienilor si presei din tara.
    Tacerea totala .
    Nu face exceptie nici antena 3

    Pe scurt statia dumneavoastra TV ocoleste cateva subiecte .
    Singurele care intrereseaze occidentul si care puteau duce la caderea rapida
    a presedintelui.
    SUBIECTE OCOLITE SAU CONSIDERATE PERICULOASE :

    – Mafia de arme condusa de Traian Basescu
    cea mai puternica mafie din lume !
    Triungul Basescu , Victor Bout , Ksassar sunt numiti ” Negutatorii Mortii

    -Vanzarea ( cadou )a intrgii flote aeriene catre Victor Bout cel mai mare traficant de arme din lume

    LEGATURI CU ORGANIZATIILE TERORISTE.
    ( zeci de anchete pe tema )

    Mare atentie domnule Gadea

    INTELEGERA SECRETA CU TOATE ORGANIZATIILE TERORISTE INCLUSIV BEN LADEN !

    IN SCHIMBUL PROMISIUNII CA NU VOR ORGANIZA ATACURI PE TERITORIUL
    ROMANIEI ,EI SUNT FILATI IAR APOI IN LOC SA FIE ARESTATI EI SUNT DEPORTAT SI LI SE INTERZICE REINTOARCERE IN TARA PE TREI ANI DE ZILE

    Cu alte cuvinte atacurile impotriva lui Traian Basescu sunt extrem de atent selectate.
    Nu va consider vinovat
    .Dar aveti raspunderea morala si profesionala sa lamuriti
    lucrurile.

    Ne cunoastem . Am colaborat . Sunt artistul care prin chemarea politiei americane
    am creiat uriasul scandal ICR New York.

    Astept raspuns pe blogul Dan Voiculecu blog sau
    pe plogul personal.
    Robert Horvath Deva Blog

    Jurnalist specializat in terorism si transport ilegal de arme.

    Robert Horvath Deva
    New York Tokyo

  43. Tiranul turnator Basescu nu a facut nimic pentru aceasta tara. Locul acestui criminal este la puscarie.

  44. PE „SURSE.RO”

    Mogulu’, în școala generală,( am aflat și eu )
    De voia ca să rezolve problemele din „Gheba”,
    Apela la dl.Bercea Mondial (să intre în liceu)
    Și mai știu că doctoratul și l-a dat cu … Eba .

  45. Da dom’le , toti urzesc tot felul de minciuni impotriva d-tale , iar d-ta esti imaculat , nu ? ca sa nu mai vorbim de faptul ca ai pretentia sa te creada lumea cand acuzi pe unul si pe altul , de ex. mai nou pe Monica Macovei , de parca sunt toti prostii antenei numero 3 in tara asta .
    Credeam ca oamenii mai in varsta au mai multa decenta , ca sunt mai aproape de D-zeu , dar se pare ca toti sfarsim asa cum am trait , fara sa ne schimbam cumva .

  46. Dati-l in judecata pe nemernicul ala de Capatina!Avand in vedere ultimele inregistrari aparute, in care Capatina incearca sa faca pace cu Bercea, pica varianta in care ati fost acuzat de un scenariu.Declaratiile retardului de Capatina la televizor si declaratiile din dosar!Cereti va rog si daune!!! Asa merita un asemenea gunoi al societatii, care si-a permis sa va jigneasca, afirmand ca totul e o inscenare a d-voastra!Mai ales ca el este una din piesele „clanului”, o veriga a carcatitei de coruptie creata de d-l Basescu!! Va rog, actionati-l in judecata!!! Merita sa stea langa familia Basescu!!!

Comentariile sunt închise.