“Voce: Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care, cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea – mâine îl luam pe Mustață și intră Bogdan – Să vezi după o zi când spuneau. Pe urmă trage concluziile Coldea, știi. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii!”

Condamnarea despre care vorbește Băsescu Traian este cea din dosarul ICA, pronunțată în urmă cu 11 ani, pe 8 august 2014. Hotărâre care, conform acestei înregistrări, asumată public de Băsescu, fusese cunoscută cu trei zile înainte de a fi pronunțată!

Dezbătută de Băsescu și Coldea!

Într-un dosar în care judecătorul Stan Mustață a fost arestat! Pe 8 august 2018, Stan Mustață a murit în condiții încă neelucidate.

“Mâine îl luăm pe Mustață și intra Bogdan!”

În mod evident, Băsescu era informat în prealabil de acțiunile din dosarul lui Voiculescu. Este statul de drept compatibil cu astfel de practici?

În urma deciziei din dosarul ICA, astăzi suspendată, 14 familii au suferit cumplit. Oameni minunați au plecat deja dintre noi purtând discret o imensă durere.

Mai devreme sau mai târziu, cu voia lui Dumnezeu, li se va face dreptate.

 

72 COMENTARII

  1. Un stat de drept în care verdictul este cunoscut cu trei zile înainte de pronunțare nu mai este stat de drept, ci o farsă cinică pe seama justiției.

    • Să sperăm că în viitorul stat…, drept, și nu poate fi vorba doar de România, nu se va mai putea întâmpla asta ! Cred că România poate avea un rol decisiv aici, „nevoile și neamul” pot determina acel „drept”…, dar, cred, numai după ce rezolvă problemele economice. Anghel Rugină venise cu o asemenea energie pozitivă în anii ’90 …Mai jos, un exemplu de energie pozitivă actuală, de la mare ( influențată de cartea-concept a scriitorului Dorin Tudoran : ” Absturdistan, o tragedie cu vedere la mare ” ) :

      Pentru proiectul ” Campionii creează campioni ” propun sloganul :
      ” CcC – Campionii creează campioni, este un proiect al comunității de afaceri dobrogene inspirat de „activul românesc ” Gică Hagi.
      Dacă performanța și determinarea în sport contează, în economie sunt decisive !
      Economia României pare a fi exilată, precum Ovidiu la Tomis, totuși, de aici poate veni eliberarea ! „

  2. Fiecare zi care trece fără o anchetă serioasă a acestor dezvăluiri este o zi în care statul român validează abuzul ca normalitate.

  3. Justiția nu poate fi temelia unei democrații decât atunci când este liberă de presiuni politice și servicii secrete. Altfel, devine instrument de răzbunare.

  4. România are nevoie de o reformă reală a justiției. Cazul ICA este doar unul dintre dosarele care au lăsat răni adânci.

  5. Speranța rămâne: timpul, Dumnezeu și adevărul nu pot fi controlați de nimeni. Dreptatea va veni, chiar și târziu.

  6. Coldea, Basescu, Mustata… toti din aceeasi gasca! Si acum se mira lumea de ce nu avem incredere in justitie și AUR ajunge la 40%

  7. Timp de 10 ani romania a fost condusa de un dictator care a facut numai ceea ce a vrut el cu tot poporul roman.

  8. Sistemul juridic trebuie sa fie fundamentul unei democratii dar atunci el trebuie sa fie liber nu coordonat de la cotroceni.

  9. Camelia bogdan alaturi de petrov trebuie sa dea socoteala de atrocitatile facute in justitia din romania.

  10. Astfel de abuzuri in justitie nu trebuie sa se mai intample pentru ca foarte multi oameni nevinovati au fost bagati in inchisoare.

  11. Statul mafiot inventat de basescu a fost cel care l-a protejat pana acum insa este momentul sa se face dreptate.

  12. Astfel de executii se intamplau pe timpul bolsevicilor dar din cate se vede basescu si le-a insusit perfect.

  13. Conversatiile par a fi intre capii unui clan mafiot si nicidecum intre presedintele unei tari democratice….sa ne fereasca bunul Dumnezeu.

  14. Oamenii cinstiti si corecti erau inlaturati si adusi judecatori obedienti care nu erau altceva decat niste cozi de topor care omorau democratia din romania.

  15. Pe timpul lui petrov,sistemul juridic din romania era privit cu mare suspiciune de cei din afara,pentru ca asta nu era justitie ci doar executare pe persoane.

  16. Dreptatea umblă cu capul spart. Să vă păstrați inima curată pentru ca dreptatea lui Dumnezeu va vindeca toate rănile făcute de nedreptățile legilor făcute de oameni. Basescu se va trezi înșelat de huzur și îmbuibare doar atunci când răul va da năvală

  17. Camelia Bogdan fiind exclusa de doua ori din magistratura…ce concluzie tragem noi de aici?cum poate un asa om sa mai judece ceva vreodata?este strigator la cer.

  18. A foat o mare piesa de teatru pusa in scena de oamenii lui basescu dar in urma ei au avut de suferit persoane nevinovate.

  19. Epoca basista plina de catuse si condamnari date dupa bunul sau plac ramane o pata neagra in istoria romaniei.

  20. Basescu si subordonatii sai sunt niste oameni fara scrupule care au facut mult rau poporului roman prin sistemul juridic plin de obedienti care incalcau legea.

  21. Singura întrebare care rămâne e: va răspunde cineva vreodată pentru acest coșmar judiciar? Sau ne vom face din nou că plouă, așteptând următorul “spectacol”?

  22. Cei care au suferit și-au dus durerea în tăcere. Unii dintre ei au murit fără ca măcar să primească un semn că adevărul va ieși la lumină. Merită mai mult.

  23. Când “spectaculosul Coldea” ținea capul de afiș, viețile reale erau sacrificate cu sânge rece. Nu mai e vorba de politică sau de justiție, ci de crimă instituționalizată.

  24. Imi este greu sa accept ca traim intr-o tara in care se poate regiza o condamnare si apoi sa se moara “in conditii neelucidate”. Si totul trece nepedepsit.

  25. Să știți că nu este vorba despre Voiculescu, ci despre toți cei care pot fi următorii. Dacă sistemul a făcut asta cu el, ce le poate face unor oameni simpli?

  26. Povestea asta e mai degrabă un scenariu de film prost decât o realitate juridică. Dar, din păcate, e cât se poate de reală și românească.

  27. Adevărul doare. Dar mai dureroasă e tăcerea celor care știu și nu spun nimic. Le e frică sau sunt complici?

  28. Cum e posibil ca o asemenea afirmație să nu genereze reacții oficiale? Dorm procurorii? Sau poate că sunt prea ocupați să „tragă și ei concluzii”?

  29. E înfiorător cum “tragerea de concluzii” a ajuns să însemne trimiterea unui om la închisoare. Fără apel real, fără șansă, doar un executant pus în locul care trebuie de niște mafioți fără scrupule

  30. Chiar și cei care nu vă simpatizează trebuie să înțeleagă în cele din urmă că justiția nu funcționează după simpatii. Dacă ați fost condamnat printr-un simulacru de proces, și acum e evident că așa s-a întâmplat, atunci toți suntem în pericol.

  31. Asta nu e doar o nedreptate față de dumneavoastră și ceilalți condamnați pe nedrept, ci și un pumn în gură dat fiecărui român care a crezut, măcar o secundă, că trăiește într-o democrație reală. E o minciună rușinoasă, acceptată prea ușor de toți.

  32. Daca Basescu a stiut sentinta inainte ca ea sa fie data, iar nimeni nu il ancheteaza, inseamna ca nu ne mai ramane decat sa ne uitam cum se destrama complet statul roman. Nu mai e nimic de salvat, e prea tarziu pentru dreptate

  33. Toate piesele puzzle-ului se leagă acum. Arestarea lui Mustață, înlocuirea lui, condamnarea, tăcerea sistemului… și peste toate, vocea lui Băsescu, calmă și rece. Halucinant.

  34. Mă cutremură cinismul cu care e relatată toată această poveste. “Mâine îl luăm pe Mustață” – sună mai degrabă a răpire decât a act de justiție. Cum să mai ai încredere în sistem?

  35. Basescu vorbește ca și cum ar comenta un meci de fotbal, nu o decizie judecătorească care a distrus vieți. Tonul lui, degajarea cu care povestește, sunt pur și simplu scârboase.

  36. A fost o mascaradă judiciară cu final cunoscut dinainte. Asta e definiția dictaturii, nu a democrației.

  37. Incredibil ce se întâmplă în țara asta! Să știi cu trei zile înainte ce hotărâre va da judecătorul? Asta nu mai e stat de drept, e mafie legalizată. Știu că a fost acum 11 ani, dar am mari îndoieli că s-au schimbat prea multe în bine între timp. Să ne gândim doar la fpatul că CCR a șters cu buretele decizia prin care lui Băsescu Petrov i-au fost retrase privilegiile pentru că a fost turnător al Securității

  38. 14 familii distruse pentru că unii se credeau dumnezei pe pământ. Să le fie rușine tuturor celor implicați, magistrați, avocați, presă cumpărată etc.

  39. Mi se face rău când citesc astfel de lucruri. În ce țară trăim, Doamne? Justiția e doar o glumă proastă pentru cei de sus.

  40. 14 familii… 14 familii au fost distruse pentru totdeauna Și toți responsabilii se plimbă liberi prin țară. Nu e dreptate pe lumea asta, îți pierzi speranța, sincer.

  41. Vă contrazic de data asta, câteodată e prea târziu pentru dreptate. Unele traume nu se mai repară niciodată

  42. Băsescu TREBUIE pedepsir pentru tot ce a făcut, cât încă mai e timp, că văd că bate și troncăne din toate încheieturile! Nu poți să conduci o țară ca pe o mafie și să rămâi nepedepsit.

  43. In orice tara normala la cap, toti ar fi dupa gratii pentru asa ceva. Dar la noi e pe dos. Băsescu însuși, capul acestei mafii extinse la toate nivelurile instituționale își primește vila înapoi, deși e colaborator dovedit al Securității

  44. Coldea „spectaculos” când trage concluzii… vai de capul nostru cu astfel de oameni în instituții! Ne-au batjocorit ani la rând.

  45. Pentru copiii nostri trebuie să luptăm în primul rând! Nu putem să le lăsăm moștenire o țară în care justiția e la comandă.

  46. Păcat că mulți din cei care au suferit nu vor mai apuca să vadă dreptatea. Să fie măcar pentru urmașii lor, pentru memoria lor.

  47. Educatia civica ar trebui sa ne invete ca astfel de practici sunt inacceptabile intr-o democratie. Dar cine mai crede in democratie dupa asa ceva?

  48. Generația tânără pleacă din țară și din cauza acestor lucruri. Cum să ai încredere într-un sistem atât de corupt?

Comentariile sunt închise.