Stiu, este un titlu la care nu va asteptati. Il explic.

Duminica, 31 iulie, am publicat pe blog un îndemn catre societatea civila pentru a incepe strangerea de semnaturi in vederea revizuirii Constitutiei in 3 puncte esentiale. Printre cele 3 puncte, erau incluse posibilitatea suspendarii presedintelui la solicitarea a un milion de cetateni cu drept de vot, precum si dublarea pedepselor pentru persoanele care comit infractiuni in exercitarea unei functii publice.

Luni, 1 august, Evenimentul Zilei, portavocea actualului regim politic, a publicat articolul Fantoma ICA bântuie nopţile senatorului Dan Voiculescu, in care se invoca un dosar politic, aflat in dezbaterea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Este un dosar halucinant, care apare pe agenda publica de fiecare data cand regimul Basescu-Boc incearca, fara succes, sa ma intimideze.

Este un dosar in care nu exista niciun indiciu referitor la implicarea mea. Un dosar in care procurorii, pentru ca nu au gasit absolut nicio proba impotriva mea, m-au acuzat, nici mai mult, nici mai putin, ca, in 2005, eram presedinte de partid si influentam – nu se stie cum, poate telepatic! – membrii propriului partid. Nu e gluma, e justitia in epoca Basescu! Dosarul este public, poate fi verificat.

In conditiile in care toti martorii, toate persoanele si institutiile relevante in acest caz, au afirmat ca nu am absolut nicio implicare, in conditiile in care am fost monitorizat sistematic, fara a se gasi absolut nimic incriminator, procurorii au scris negru pe alb, ca Dan Voiculescu trebuie sa fie vinovat pentru ca, in 2005, era presedinte de partid. Un partid critic cu presedintele Basescu.

Atacandu-ma absurd si ridicol, in afara agendei publice, imediat dupa ce am propus o initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei, Evenimentul Zilei ma ajuta considerabil, imi ofera ocazia de a demonstra ca actualul regim politic nu ma poate speria, nu ma poate intimida si nu ma poate opri.

23 COMENTARII

  1. Cand se simte amenintata (in loc sa-si trateze propriile bube), PELAGREI ORANJ ii este mai usor sa gaseasca altuia nod in papura, conform proverbelor: “mai bine sa moara capra vecinului decat a mea” si “mai usor este sa vezi praful din ochiul altuia decat propria barna”. Trebuie sa va bucurati ca sunteti atat de des pomenit de ziarele slujitoare FLATULENTEI PORTOCALII, intrucat se stie din batrani ca, “cine nu are dusmani, nu valoreaza nici cat o ceapa degerata”.

  2. Buna ziua domnule senator , in apropierea alegerilor actele de intimidare vor fi mult mai dese si mult mai murdare , romania e o tara in care totul e posibil , in functie de ambitiile dvs trebuie sa va asteptati si urmari pe masura , din pacate sunt prea putine voci si prea putini cei care vor o schimbare in bine a natiunii , multi vor doar pentru ei . As avea o intrebare , pe acest blog scrieti dvs. personal , daca da , si daca imi permiteti as dori sa discut cu dvs pe tema unui proiect . Mult succes si putere de munca

  3. In urma cu ceva timp , ati avut un post in care cereati opinia cetatenilor legat de o reforma in diferite domenii ,precum :justitie ,agricultura etc.
    In acel moment , am precizat ca SINGURA sansa a acestei tari de a continua sa creasca pe toate domeniile ,o reprezinta o reforma serioasa in JUSTITIE.
    Observ ca intr-o oarecare masura ati preluat si dezvoltat o idee de baza in acest domeniu, si anume faptul ca toate celelalte domenii ( agricultura , social ,economic etc ) nu se pot dezvolta indiferent de cat de multe programe excelente sa-r promova in cadrul lor din cauza coruptiei si lipsei de motivare si promovare acelor care sunt in serviciul legii si care ar trebui sa o aplice.Atunci am precizat cateva idei de baza , care sa fie dezbatute si analizate de catre oameni ce au cunostinte intemeiate in domeniul justitiei , de la politisti , procurori ,judecatori si avocati.
    Atunci am precizat ca :
    Desi nu sunt politist si nu am nici rude in aparatul judiciar , spre exemplu politistilor ar trebui sa li se de-a salarii , mult mai mari , procent din amenzile date dar si pedepse pe masura in momentul in care acestia iau mita sau daca dau amenzi ce pot fi contestate acestia sa achite amenda si bonusul ce le-ar fi revenit din amenda sa fie suportat din salariu.
    Am sustinut acest punct de vedere si chiar am discutat cu persoane din domeniu si au fost incantete de o astfel de propuneri.
    Concluzia este urmatoarea:
    Indiferent de masurile luate ,in justitie acestea nu pot fi aplicate fara un suport financiar adevarat oferit celor din justitie , dar si atunci cand sunt prinsi in fapt pedepsele sa fie cu adevarat mari.
    Daca doriti pot revenii cu ideile de atunci si chiar ceva mai mult , ca sa intelegeti execat la ceea ce ma refer.
    O adevarata crestere a Romaniei pe toate domeniile poate fi inceputa cu adevarat nu prin reforme alandala prin toate domeniile ci cu o adevarata reforma in justitie , care sa se afle la baza legalitatii tuturor reformelor ce ar fi facute in domenii precum agricultura.
    Degeaba , avem proiecte in agricultura (foarte bune dealtfel ) daca oamenii cinstiti sunt nevoiti sa de-a spaga ca sa le poata accesa iar atunci cand cei vinovati(cei care percep spaga si in anumite cazuri cei care dau ) sunt prinsi , si lasati sa scape basma curata.

  4. @DV: acest tip de actiuni sunt prostesti. Atat timp cat dosarul respectiv poate fi facut public in intregime, iar „contraatacul” poate fi extrem de dureros pentru publicatie, nu inteleg de ce fac unii aceste lucruri. Oricum, articolele de genul „Voiculescu a facut X…” sunt aproape zilnice.
    Ar trebui sa incepeti sa va temeti atunci cand astfel de atacuri lipsesc din presa. Inseamna ca vi se pregateste ceva. O persoana care ofera sfaturi unui simplu doctor din Iasi a fost supusa unor presiuni (directe si indirecte) din prima clipa in care s-a aflat acest lucru (de care nu ar fi trebuit sa se stie).

  5. Am citit articolul din Evz. Mi s-a parut totusi coerent si lipsit de patima politica. Poate ar trebui sa-i multumiti si autorului – Catalin Antohe, care s-a manifestat echidistant si politicos – altfel decat o face bulina pedelista de obicei!

  6. hahahahah! asteptam pe cei de la evz cu niste dezvaluiri despre flota….daca e sa vorbim despre lucruri serioase

  7. 300 000 euro pentru Mircea Basescu? Fara numar, de la Bercea Mondialu. Astia sunt pretenarii celor de la evenimentul zilei

  8. @ Dan Voiculescu

    JUSTIŢIE TALIBANĂ

    Javra ar vrea motan, ispăşitor ca ţapul ,
    Şi de nu-s probe, în justiţie să nu crezi ;
    Căci s-a ordonat de sus să-ţi taie capul
    Şi numai post-mortem, să caute dovezi .

  9. Oare,chiar atat de juvenili in gandire sunt „marii „nostri politicieni, incat ne cred pe noi,cetatenii de rand,recte s-anume votantii, o masa de manevra?????????? Pai, cu ce e mai cinstit Dan Voiculescu decat Patriciu ,ori decat un „X portocaliu”? Sau decat teatralistul si „dezinteresatul” de Dan Diaconescu-otevistu`! Doamne, dragi romani, mult timp ne mai trebuie ca sa renuntam la a cere privilegii financiare si ajutoare asistentiale de la stat? Ei bine, astea oricum se vor reduce in mod natural din cauza crizei, dar ceea ce trebuie sa cerem noi politicienilor nostri, trebuie sa fie RASPUNDEREA MATERIALA in cazul unor pagube produse( la buget)din cauza proastei Guvernari, din cauza actelor de coruptie, frauda sau orice alte actiuni care aduc atingere si prejudiciu intereselor cetatenilor. Iar ca o masura sine qua non, pentru a avea de unde sa recuperezi pagubele, eu as cere ca fiecare politician sa DEPUNA in contul statului o suma(corespunzatoare) care sa poata fi retinuta cu titlu de PENALITATE – pentru pagubele produse ! Ca, de fapt, daca doresti a te angaja int-un post de gestionar, ti se cer GARANTII financiare, or ei(politicienii) gestioneaza si valori financiare si chiar viata noastra ! Deci e o necesitatea sa
    depuna ,chiar toti functionarii statului ,sume din care sa isi plateasca gafele legislative sau de orice fel,pe care le produc. Asta e rezolvarea, sa vezi, cum nu se vor mai inghesui sa figureze in posturi si functii ,ptr care sa raspunda ,efectiv !

  10. La ce ne putem astepta din partea unei fituici propagandiste ca EVZ?!! Ma intreb cine ii va mai finanta dupa 2012.

  11. Toata lumea stie cine este in spatele Evenimentului Zilei. Hotul Basescu coordoneaza intreaga activitate.

  12. Justitia de tip basescian este intens promovata in evenimentul zilei. Aia nu sunt jurnalisti. Sunt simpli executanti.

  13. comentez astfel: sa nu va pese-nu se poate; sa nu va doara-se poate!? lasati-i, domnule senator, pe mana noastra, a celor putini , dar inversunati! Nici nu va inchipuiti cate om avea sa le facem! Pacat ca avem doar o viata!

  14. „Este un dosar in care nu exista niciun indiciu referitor la implicarea mea”

    pai ditamai Institutul de Cercetari Alimentare (cladiri+terenuri subevaluate de ~75ori) aflat in proprietatea dumneavoastra, domnule profesor universitar doctor Dan, nu-i un indiciu ?

  15. Pentru Costel Petrescu: Ba lingaule care nici macar nu ai curajul sa spui ca esti antohe, nu mai da atatea limbi ca Voiculescu te stie foarte bine. Si nu te va angaja la Jurnalul. Poate sa ii aduci papucii dimineata.

Comentariile sunt închise.