În câteva zile de blog voi primi mai multe propuneri de business decât într-un an de program prin P.C. Nu ştiu dacă asta spune multe despre blog sau despre partid.
Oricum, am început să mă uit peste idei. Multe din ele – foarte bune. O observaţie, însă: la început, pentru prima afacere, e bine să alegi un domeniu pe care-l stăpâneşti. Piaţa nu va aştepta să înveţi din mers. Şi doar marii antreprenori pot face bani din apicultură fără să ştie ce-i aia „matcă”.
Când va trece primul val de propuneri, voi începe să răspund. Cât despre diferitele voastre întrebări, o singură lămurire: nu există reguli, nu există plafon maxim al investiţiei, nu există un spaţiu geografic constrângător etc. Pentru a fi eficientă, o idee trebuie să fie – în prima fază, cea creativă – cât mai liberă.
E drept, există indicii de bun-simţ: nu dai pe mâna unui începător o afacere de 10 milioane de euro şi nu încurajezi un profesor de română să-şi facă reactor atomic.
Dar intuirea acestor reguli nescrise ar trebui să rezulte chiar din propunerile voastre.
Distanţa relativizează lucrurile, le redimensionează. Fiind plecat din ţară câteva zile, am tot primit principalele ştiri din politica internă. Informaţie brută, fără comentarii, fără context. Nimic spectaculos, doar licitaţii trucate, justiţie televizată, ultimatumuri, invective, conflict acut.
Privit de la distanţa asta, politicianul român tipic pare un demolator. Superficial şi scandalagiu, incapabil de construcţii riguroase, are o singură miză: anihilarea adversarului. Blocat pe prima treaptă a evoluţiei, acţionează în logica peşterii: distruge tot ce nu înţelege. Şi, cum nu înţelege nimic, distruge totul.
Nu are abilitatea de a coopera, de a negocia cinstit pentru a atinge un obiectiv comun, de a înţelege şi accepta diferenţele.
Nu idealizez politica, peste tot în lume ea implică diverse forme de confruntare. Dar, de regulă, politicienii din restul lumii civilizate au inteligenţa de a înţelege că prea-binele lor depinde de mai-binele celorlalţi.
Foarte probabil nici realizările lor nu sunt animate de obsesia interesului general, ci, mai curând, de un calcul lucid, cu tentă cinică: ofer societăţii pentru ca societatea să-mi ofere mie. Însă, cu rare şi remarcabile excepţii, politicianul român nu poate atinge acest nivel pentru că, teribil ghinion, este complet lipsit de inteligenţă.
Privit de la câteva mii de kilometri distanţă, individul obtuz şi agresiv, din tribul ori-ori (ori eu, ori voi), pare o formă de viaţă bizară şi primitivă. Saturată de prostie şi impostură, politica românească este în suferinţă. După ce vom consuma fireasca porţie de lehamite, ar trebui să acţionăm, să găsim remedii.
Amân de ceva vreme un proiect important. Sau reuşesc să-l pun în practică doar trunchiat, din pricina lipsei de timp. Am încercat ceva cu ”Bucuria de a fi propriul tau stăpân”, însă modalitatea de selecţie – prin intermediul P.C. – a amestecat puţin lucrurile. Am continuat tentativa cu Cursul de Leadership, însă munca epuizantă din campania electorală şi, ulterior, programul de la Senat, nu mi-au permis să mă ocup de el aşa cum mi-aş dori.
Mă gândesc însă că blogul – aşa cum am aflat în ultima lună – are darul de a simplifica lucrurile. Aşa că vă propun aici – direct, sec, fără regulamente sau programe de curs complicate – proiectul meu.
Dacă aveţi o idee de afaceri, explicaţi-mi-o în maxim 5 rânduri pe adresa deja consacrată: [email protected]. Dacă mi se pare fezabilă, o să vă rog să-mi prezentaţi un plan al afacerii (voi publica aici, dacă nu vă descurcaţi şi va fi nevoie, un rezumat al cărţii pe care am scris-o pe tema business-planului). Dacă planul e OK, eu pun la bătaie banii, într-un mod pe care-l putem negocia de la caz la caz: de la finanţare nerambursabilă până la asociere (vouă ce vi se pare mai avantajos?).
Scopul meu e limpede: vreau ca procesul prin care un tânăr poate pune pe picioare o afacere de succes să fie transparent. Vreau să explicăm faptic, practic, etapele unui business. Şi – ca să vă dau o ştire – sunt în negocieri pentru un reality-show pe tema asta. Cu un scenariu care nu are nimic în comun cu show-ul lui Trump. (Nu promit însă nimic până nu văd cât timp solicită filmările pentru o emisiune).
Vă propun o singură regulă rigidă: să acceptaţi adevărul. Vă voi spune direct, bărbăteşte, dacă nu sunteţi pregătiţi pentru rigorile dure are generării de bani. Dacă sunteţi prea generoşi, prea căscaţi, prea visători. Sau, dimpotrivă, prea puţin visători.
Îmi propun ca până în septembrie – cel târziu! – să alegem un business-plan şi să ne suflecăm mânecile.
Am avut (şi am în continuare) o perioadă încărcată, cu multe deplasări. Motiv pentru care am rămas dator la răspunsuri şi am decis să schimb sistemul. Voi răspunde clasic, direct pe pagina de comentarii. Şi voi răspunde, în principiu, întrebărilor punctuale.
Oricum, citesc cu plăcere toate comentariile, mai ales cele ale prietenilor consacraţi: Ramo, Jademan, andron, corbalb, RuBen, Sadd, Sandman s.a. Ah, da: şi Thorhammer!
N-a fost cu intenţie. N-am ştiut că se va întâmpla. N-am cerut niciunui angajat să modifice studioul Antenei. Nu am aranjat ca Gheorghe să-ţi taie calea. Nici ca doamna ministru să se oprească strategic. Nu am luat în calcul că nu te vei uita pe unde calci. Asta se învaţă în copilărie.
Nimeni n-a vrut sa râdă pe seama ta. Mai mult, în calitate de gazdă, am suferit. Am fost împreună cu tine în fiecare secvenţă a năpraznicei bufnituri. Şi marea noastră şansă a fost că, fiind de fel mai mititel, căderea ţi-a fost lină, lipsită de atracţia gravitaţională pe care o capătă corpurile obişnuite. Unii, poate mai imaturi, râd pe seama ridicatului tău pe vârfuri la pozele oficiale. Badea, Gâdea, tipul cu barbă şi ochelari. Dar motivul ridicatului te-a păstrat nevătămat. N-au deci decât să râdă: sănătatea e mai importantă.
Emil,
Unii spun că nu vrei sa emiţi normele de aplicare la Legea Voiculescu pentru că aşa ţi-a cerut Traian Băsescu. Că-i o problemă de orgoliu între mine şi el – după ce Curtea Constituţională l-a silit răspicat să promulge legea. Că ăsta ar fi singurul motiv pentru care tu ai fi dispus să comiţi abuzuri în mai multe rânduri, depăşind cu trei luni termenul expres al emiterii normelor, comiţând fals în declaraţii şi expunându-te urmăririi penale. Eu însă nu cred asta. Eu cred ca eşti bosumflat pentru scena picajului. Ştiu că momentele ridicole din biografia unui bărbat au nevoie de un fals vinovat. Şi eu, pe la 12 ani, am căzut cu bicicleta în faţa unei fete pe care încercam s-o impresionez – şi am dat vina pe bicicletă. Problema e că, în cazul nostru, ranchiuna pe care mi-o porţi afectează logica statului de drept. Şi destinele unor oameni. Care aşteaptă de şase luni, cu legea în mână, publicarea unor norme nenorocite, pe care tu le amâni din raţiuni fictive: ”nu sunt bani” (minciună, Pogea te-a dat de gol), ”nu ştim ce înseamnă teren aferent construcţiei” (minciună, Ministerul Agriculturii te-a dat de gol), ”durează mult calculele” (minciună, Agenţia pentru Restituirea Proprietăţii te-a dat de gol).
Emil,
N-am fost eu vinovat. Nimeni n-a vrut sa râdă de tine. Uită totul. Publică normele.
Viaţa de mogul are – da! – şi dezavantaje. De exemplu, nu-ţi sunt admise credinţele: orice valoare ai susţine – oricât de banală, trebuie să ai fie un interes, fie un acces de făţărnicie.
Dacă oferi burse tinerilor, ”te foloseşti de imaginea lor”; dacă investeşti în România, ”păi da, un mizilic pe lângă ce ai furat”; dacă faci o cantină socială, ”umileşti oamenii, le dai orez!”; dacă faci o piaţă socială, ”cartofii lui Voiculescu sunt mici”; dacă vrei să iniţiezi o campanie umanitară, ”de ce nu dai tu tot?”; dacă dai tu tot, ”de ce nu dai şi dincolo?”; dacă dai şi dincolo, ”speli bani prin Fundaţie!”. Şi, dacă totuşi cartofii sunt mari, nu dai orez la cantină, nu speli bani şi nu te foloseşti de imaginea nimănui, atunci e clar: ai fost securist!
Toate ca toate, dar, mai presus de orice, dacă eşti mogul nu ai dreptul să-ţi placă parcurile. Copacii nici atât, iar iarba – sub nicio formă. Pentru că toate astea – parcurile, copacii şi iarba presupun un teren. Adică o afacere. Adică un interes.
Aproape de fiecare dată când, direct sau indirect, m-am opus restituirii sau distrugerii unor spaţii verzi, m-am trezit cu mesaje ocolite de la avocăţei şi intermediari: ”Vrei şi tu terenul, nu?”
Nu. Nu vreau terenul. Vreau doar ca Bucureştiului să îi rămână o brumă de verdeaţă. Vreau să păstrăm în circuitul public nişte lacuri amărâte, nişte copaci, nişte bănci, nişte alei pentru copii şi biciclişti. Capitala e uriaşă, comunele din jurul său aidoma – avem unde construi în următorii 50 de ani. Nu e nevoie să distrugem nici parcul Herăstrău, nici parcul Bordei, nici parcul IOR. Pot crede asta, în calitate de mogul?
Azi dimineaţă am participat, împreună cu Piedone, la un protest împotriva restituirii a două hectare din parcul Tineretului, uriaşul spaţiu verde din zona de sud a Capitalei. Scenariul e clasic: un proprietar misterios vinde nişte drepturi litigioase, pe care noul proprietar le câştigă rapid în instanţă. Pe urmă, toate comiţiile şi comitelele – agenţia de mediu, agenţia pentru restituirea proprietăţii şi guvernul Boc – bagă capul în pământ şi spun că ”e vorba de o hotărâre irevocabilă a justiţiei” şi că ”proprietatea e sfântă”.
Piedone, în calitate de primar al sectorului, a promis că va bloca restituirea. Iar eu voi interveni legislativ pentru a declara terenul de utilitate publică. Dacă doriţi să vă alăturaţi demersului, puteţi oferi o semnătură tinerilor care vor împânzi Bucureştiul în următoarele săptămâni.
Pentru Jademan: Să-l plătesc pe Badea să NU vorbească ?! Nu m-am gândit. Cum ar fi o emisiune în care Badea doar s-ar strâmba la ziare?
Pentru Luci: celebritatea nu e valoare în sine, uneori este exact reversul valorii.
Pentru Cristina: Nu elitist, poate valoros. Pentru că au fost invitate persoane care auconstruit, care au adăugat valoare societăţii româneşti.
Pentru Andy: Premiile din acest an respectă structura propusă de tine.
Pentru ramo: melodia sau robbie?
Pentru RuBen: Nici speranţă, nici model. Doar încerc să fac ceea ce trebuie.
Pentru Daniel v.: Am ajuns la aceeaşi concluzie : aici reuşim să comunicăm autentic.
Pentru claudiaNY: Admir sincer pe toţi aceia care se luptă cu viaţă, care îşi caută destinuldincolo de graniţele reale sau simbolice. Ştiu că vei reuşi şi acolo şi aici.
Pentru Rodica: Încercăm să premiem valoarea, nu popularitatea.
Pentru andron: Mă bucur că-l preţuieşti pe Mircea Lucescu. Este, cu adevărat, o personalitatea sportului românesc.
Pentru Marius: Bloggerii sunt oameni liberi, nimic nu-i poate opri să întrebe, întâlnirea vafi deschisă oricărui dialog decent.
Pentru andy: Performanţa adevărată este rară. Şi, de aceea, mi-aş dori ca întotdeauna marii campioni să fie răsplătiţi consistent pentru performanţele lor.
Pentru Cristi A: Criteriile sunt neschimbate, indiferent de contextul întâlnirii.
Pentru Romania inedit: Este normal să fie aşa.
Pentru ellasarya: Ironia e semn de inteligenta. Sunt vârfuri ale societăţii româneşti în ansamblul său.
Pentru Stefano: Am încercat să invit, în limita posibilului, valori româneşti autentice.
…Ce ma intereseaza este un comentariu privind esecul/semi-esecul start-up-ului politic ce se numeste PUR/PC…
Motto 2:
anamaria spune:
Iunie 3rd, 2009 at 8:43 pm e
In urma cu cativa ani, cand tocmai iesisem de pe bancile liceului, m-am inscris si eu in PC, PUR la acea vreme. Din pacate, toti, dar absolut toti cei de acolo au umblat numai dupa capatuire si nu i-au interesat problemele reale si nici tineretul… Atunci am vazut un fost ministru al dumneavoastra, pentru care aveam cel mai mare respect, destrabalandu-se ca ultimul mahalagiu. Tot acolo am vazut un presedinte de filiala ce alerga pe marginea unei piscine numai in chiloti, mimand ca zboara, insotit de grupul de amante.
Motto 3:
anouk spune:
Iunie 1st, 2009 at 12:44 pm
“…Domnule Voiculescu, ati primit vreodata un feed-back de la un tanar care a incercat sa se inscrie in partid, in teritoriu, nu in Bucuresti? Daca nu vi-l ofer eu: conducerea locala este alcatuita din aceeasi unsurosi oameni de afaceri locali, ca si la celelalte partide… Credeti ca as accepta vreodata sa activez sub conducere unor asemenea indivizi? Cum sa schimbam noi tinerii tara asta, daca organizatiile de tineret ale partidelor sunt un fel de exponate de vitrina, fara nici un rol in conducerea partidului, bune de aratat pe la chefuri si intalniri: Uite, ba, cati tineri avem noi in partid,astia-s viitorul, tata, vezi ce ascultatori impart afisele cu fosilele astea pe care le promovam pe la alegeri?
Partidul Conservator a început mediocru. Şi a continuat ceva mai slab. A fost un start-up călduţ. Şi-a devenit un follow-up de-a dreptul rece.
Motivul ?
N-a avut marketing politic. N-a avut public-ţintă. Nici context. Nici oportunitate. A apărut ca o mişcare atemporală, care vorbea despre valori. Şi alte chestii bizare. Cam aşa apăreau partidele în secolul al XIX-lea. Doar că acum e alt secol.
Totuşi, chiar şi aşa, PC s-a mişcat rezonabil un timp. A dărâmat nişte baroni locali. A dat spre 20 de preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene. A fost ”soluţia salvatoare” când România intrase în blocaj politic (Mai târziu, după ce criza a trecut, ”salvatoare” a fost înlocuită cu ”imorală”)
Şi, apoi, s-a dezumflat. A pierdut din ritm şi viteză.
Cine-i vinovat?
Eu, în primul rând. Pentru că, gogeamitea mogulul, nu m-am priceput la comunicare şi PR. Am început, prin 1990, fiind “generalul lui Ceauşescu”. După câţiva ani de luptă, când Băcanu şi-a cerut scuze, n-am mai fost chiar general; am devenit “beneficiarul conturilor”. Când începusem să mă obişnuiesc cu postura, din lipsă cronică de probe, am fost retrogradat: iată-mă “colaborator al poliţiei politice”. Puteam să mă resemnez şi cu asta, dar nu era suficient: trebuia să fiu “turnător”. Şi, pentru ca groaza să fie completă, nu puteam fi turnător de rând – din aceia care vorbeau despre colegul cutare; nu, din ăsta n-am fost. În schimb, îmi turnam rudele. E drept, fără să spun un cuvânt despre ele. Sigur, deci nu chiar rudele, ci “cadrul” care a contribuit la fuga acestora din ţară; un biet funcţionar idealist, rătăcit într-un regim totalitar, strivit sub talpa turnătorului Voiculescu. Bine, bine, dar unde-i “cadrul”? Păi nu e! Pentru că rudele au plecat cu voie, nu au fugit. Ahaaa, deci ”cadrul” însemna ”contextul” !?!
Precum în povestea lui Dănilă Prepeleac – care-a plecat la târg cu doi boi ca să facă afaceri şi s-a întors cu o plasă – eu am pornit la drum fiind “a prominent member of Ceausescu’s intelligence service”, mai exact “general in Ceausescu’s intelligence service, a fact which is well documented” (Tom Gallagher, „Return of the Poet”, 14 octombrie 2000, „Central Europe Review”) şi am sfârşit, patetic, ca un turnător care, în mod oarecum spectaculos, n-a reusit sa toarne pe nimeni.
Pe lângă această luptă pentru imagine – pe care eu am pierdut-o – Partidul Conservator a plătit în ultimii ani preţul mentalităţii de ”asistat” în care s-au complăcut mulţi dintre liderii săi. Nu-i nevoie de prea mult efort electoral: ”face Voiculescu o alianţă şi ne bagă-n Parlament”; nu-i nevoie de cine ştie ce relaţie cu presa: ”are Voiculescu televiziuni”; nu-i nevoie de donaţii şi cotizaţii: ”nu-i Voiculescu miliardar?”
În acest ritm, Partidul Conservator şi-a pierdut entuziasmul. Vitalitatea. Bucuria de a face politică. Iar astfel de căderi se plătesc. Iată de ce ne aflăm acum într-un punct critic: PC se va reforma radical sau va dispărea.
Eu – atât cat mai contează opinia mea platonică de fondator – cred într-un alt PC. Viu, proaspat, solid. PUR. Un PC tânăr, foarte tânăr, cu idei, cu forţă autentică, eliberat de inerţii şi neputinţă.
Recunosc, nici eu nu mi-am petrecut week-end-ul făcând calcule, estimând procente sau jucându-mă cu marja de eroare. Nici eu nu n-am stat treaz toată noaptea, numărând mandatele şi alergând minutele care mă despart de miracolul deschiderii secţiilor de vot. Nici eu nu m-am repezit în cabina de vot cu privirea fixă a omului convins că votul său poate schimba lumea. Şi, da, recunosc, nici eu n-am refuzat apa şi hrana de grija procentului de prezenţă la vot.
Avem alegeri libere, iar opţiunea de a merge sau nu la vot este parte integrantă a acestei libertăţi.
Puseurile de severitate pedagogică ale celor care ne avertizează că avem obligaţia de a ne prezenta ordonat la vot mă amuză. Mai există oameni care îşi imaginează că libertatea se impune! Din lipsă de informaţie, de simţ al istoriei sau, pur şi simplu, dintr-un deficit de inteligenţă.
Prezenţa la vot este direct proporţională cu valoarea candidaţilor, instituţiilor şi ideilor.
Dacă produsul este prost, nu poţi certa clientul pentru că nu-l cumpără.
Votul din datorie faţă de Europa, invocat de la Cotroceni, este o inepţie abstractă.
Votăm, dacă ne hotărâm să o facem, pentru noi înşine, nu pentru, de exemplu, acei extremişti olandezi care afirmă că nu vor să se mai irosească fondurile europene cu România.
Votez sau nu, doar pentru că sunt liber, responsabil şi lucid.
Voi pentru ce (n-)aţi votat?
Pentru andy: Afacerile şi politica nu funcţionează după acelaşi sistem. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie.
Pentru demostene: Din când în când testează-ţi validitatea convingerilor încercând să argumentezi din „partea cealaltă”.
Pentru Dorina Avramut: Nu si de b, r.e.s.t.a.u.r.a.t.o.r.i.
Pentru Delia: E greu să schimbi paradigmele, dar am înţeles, după mult timp, că e obligatoriu.
Pentru Patriotul: încurajez, în continuare, libera exprimare.
Pentru Rodica: Am spus-o şi în conferinţă: ideile geniale se pot aplica sau nu. Noi am căutat acele idei bune, care pot fi şi puse în practică. Cam asta înseamnă un business.
Pentru Alina: Mulţumesc.
Pentru Violet: Ceva asemănător am încercat să transmit şi eu.
Pentru Alina, din nou: Va trebui să precizez celor de faţă că nu ne-am înţeles dinainte pentru acest mesaj. Iar ţie, că nu e doar o “vagă impresie” ci o bună observaţie politică.
Pentru Petronela: Sau elan. Cu “e” mic.
Pentru Corbalb: Ideea mea este simplu de enunţat şi provocator de împlinit: o tânără generaţie prosperă şi implicată. Îmi asum dimensiunea utopică.
Pentru eu şi atât: Statul este construit de şi din oameni. La fel şi legile. Ideal ar fi ca libertatea oamenilor să fie limitată doar de propria lor conştiinţa.
Pentru ramo: Conservăm o ordine firească a lucrurilor – de care mulţi au devenit străini – în condiţiile în care anormalul a devenit uzual.
Pentru RaduB: N-am început seria de întâlniri cu tinerii ca să împart carnete de partid. Pentru asta sunt alte metode, mult mai simple. Dar, crezi sau nu, niciodată nu m-a interesat numărul adeziunilor, ci calitatea lor.
Pentru Sisokoki: Deci ai învăţat ceva despre business, ţi-ai cumpărat un spaţiu publicitar cu un mic compliment. Oricum, te mai aştept.
Pentru YODA: Am trimis deja linkul echipei mele de la cabinet.
Pentru RuBen: Iar întâlniri vor mai fi, şi – în măsura în care există interes – nu doar în Bucureşti.
Pentru anamaria: Nu pot fi toţi hoţi. Este, daca vrei, statistic imposibil. Dar, e adevărat, sunt mulţi. Şi trebuie eliminaţi.
Pentru Ben: Te aştept (cu carte, cu tot) la următoarea întâlnire!
Pentru Luci: Luci, dacă întâlnirea de ultima dată a reuşit să-ţi ofere un răspuns, indiferent care ar fi acela, înseamnă că – măcar în parte – a fost un succes. Iar Flaviu este, într-adevăr, un tânăr de viitor. Te invit să-i cunoşti si ceilalţi colegi ai săi, fiindcă vei avea o surpriză cel puţin la fel de plăcută.
Pentru ramo: Dacă întâlnirile ar conţine “poveşti şi ipocrizii” – după cum bine le defineşti tu – ne-am pierde timpul.
Pentru Cristina: Este esenţial să-ţi analizezi lucid propriile posibilităţi. Şi în business, şi în politică. Giani este unul dintre cei mai apropiaţi oameni de lângă mine. Eu ştiu asta, şi el ştie că eu ştiu.
Pentru romania inedit: Şi e cu atât mai bine cu cât are cui să împărtăşească.
Pentru Lucian: Vino la una dintre întâlniri. O sa fiu acolo cu cartea pe care o doreşti si eventual o dedicaţie.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
