În aceste zile, la adăpostul acalmiei de vară, Guvernul României îsi desăvârseste opera anti-socială în relatia cu persoanele care lucrează în sistemul bugetar.

Într-un sector în care o restructurare judicioasă e neîndoilenic necesară, se fac concedieri la kilogram si cu dată limită, fără a se întelege faptul că eficientizarea nu înseamnă doar tăiere; vom observa în curând că, prin haosul generat, prin erorile care vor fi solutionate în Justitie, prin lipsa de performantă cauzată de pierderea personalului competent, concedierile de-a valma vor solicita din partea statului un efort bugetar la fel de mare sau chiar mai mare decât cel actual.

Rămânând în continuare un adept al reformei mature si inteligente a aparatului bugetar, înteleg să mă opun totusi – cu mijloacele unui membru al Opozitiei – abuzurilor de drept care se săvârsesc în aceste zile în institutiile statului care operează concedieri la normă, înlocuind criteriul competentei profesionale cu cel al „corectei” orientări politice.

Iată de ce, în colaborare cu Fundatia pentru Apărarea Cetătenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), am decis să initiez două actiuni menite să impună un cadru legal în relatia dintre statul român si persoanele din sistemul bugetar care devin victime ale abuzurilor:

1. FACIAS inaugurează o linie telefonică specială pentru persoanele în curs de concediere din sistemul bugetar. Avocatii si juristii FACIAS vor oferi tuturor acestor persoane consultare si informare gratuită astfel încât drepturile lor să fie respectate – iar concedierile ilegale blocate. Numărul de telefon disponibil în acest sens este 021.460.20.63.

2. FACIAS va deschide împotriva statului român un proces pentru concedieri pe criterii politice – toate persoanele care fac obiectul unor astfel de concedieri urmând a fi reprezentate în instantă gratuit.

Într-un moment în care statul român pare să fi pierdut reperele normalitătii si responsabilitătii, revine Opozitiei si societătii civile sarcina de a forta, prin presiune juridică, simpla respectare a legii.

17 COMENTARII

  1. @DV: am inteles ca mediul bugetar sufera rau de tot, dar cel privat ce face?

    Nimeni nu le plange de mie celor cateva sute de mii disponibilizati anul trecut de la privat sau celor cateva milioane calora le-au scazut veniturile in ultimele luni.

    In fine. Cu „marea provocare” ce se mai intampla? Nu ati mai anuntat nimic, nici un e-mail trimis/telefon dat sau un articol pe blog despre acest subiect. Detalii noi pe cand?

  2. Am auzit despre propunerile dumneavoastră legate de obligaţiunile pentru bugetari.Cred că singurul motiv pentru care nu sunt acceptate e invidia acestui om,Băsescu,că ideea nu i-a aparţinut.
    V-aş ruga să găsiţi o metodă sa satisfaceţi într-un fel sau altul vanitatea acestui om.Ştiu că aţi sacrifica orgoliul dumeavoastră,dar aţi salva în schimb vieţi,şi când spun salvat de vieţi ma refer la propriu.
    Vă mulţumesc şi tot respectul.

  3. Mă numesc Andrada Bălan și sunt licențiată în Istorie a Universității din București, promoția 2009. Recent am fost admisă, a treia, la un program de Master în Istorie Contemporană, specializare în Istoria relațiilor internaționale, la Universidad Complutense de Madrid, Spania (unde am studiat timp de un semestru în anul 2009) fără de care mi-ar fi aproape imposibil să continui specializarea în istoricul relațiilor româno-spaniole începută în timpul facultății (tema mea este „Radio España Independiente la București. Sprijinul comuniștilor români la lupta antifranchistă” 1955-1970, în vederea unui posibil doctorat și a unei cariere universitare/ de cercetare în domeniu.

    În ciuda punctajului foarte bun obținut la admitere și având în vedere faptul că eu nu rezidez încă în Spania, Universitatea spaniolă nu îmi poate oferi o bursă care să acopere măcar taxa de școlarizare (1500 de euro) sau celelalte cheltuieli de întreținere pentru anul academic 2010-2011. Avînd în vedere că nu contez decît pe salariul mic al mamei mele (cadru didactic) iar alte pile/relații atît de specifice în mult prea corupta noastră Românie nu am, mă văd nevoită să caut pe cont propriu o finanțare/ sponsorizare în țară.

    Am încercat să contactez companii din localitea mea natală – Ploiești- cît și „renumite” fundații bucureștene ce susțin educația însă în ciuda CV-ului meu (a publicaților, participărilor la seminarii, școli de vară, burse etc. ce arată în mod clar felul în care preocupările mele pentru istoria contemporană, istoria și civilizația Spaniei, s-au completat armonios și m-au definit încă de la vîrsta de 14 ani cînd am decis că vreau să mă dedic acestui nobil domeniu precum Istoria) nu am reușit să conving de faptul că îmi doresc să studiez și nu să culeg căpșuni în Spania (activitate, de altfel, pe deplin meritorie și cinstită) și că, pentru pregătirea mea și viitorul meu profesional programul la care am fost acceptată la Madrid m-ar ajuta de mii de ori mai mult decît orice program din SUA sau UK.

    Vă rog să mă ajutați să nu pierd șansa vieții mele, de a reprezenta România în Spania la cel mai înalt nivel academic și de a demonstra că educația nu este o etichetă, iar oamenii nu se judecă după oamenii de firmă.

  4. Probleme grave au aparut din nou din considerente de rea-vointa sau eterna indolenta: cum sa rezolvam rapid problema si sa scapam cu bine…?!
    Tristetea mare este ca autoritatile locale lovesc in cultura…a se vedea cazul Operei din Constanta. Si fac aceasta pentru a-si salva „clientela” de disponibilizare.
    E frumos si acest gest al Dv. pe care-l faceti prin FACIAS.Dar cati dintre bugetari ocupa postul din PATRIOTISM SI PENTRU A FACE CEVA PENTRU TARA NOASTRA si cati il ocupa pentru a…avea cu ce-si plati ratele ?
    Atunci cand serviciul la stat, deci in sectorul bugetar va fi altceva decat o sursa de salar bun si sigur cum a fost pana acum, atunci cand competenta si dorinta de a fi in serviciul POPORULUI ROMAN va fi criteriul de baza pentru a ocupa o functie „la stat”, atunci va fi rezolvata problema si constinta cetateanului roman.
    Sunt cumva din nou -pentru a cata oara..?- utopica?!
    Sper sa…scape cei mai valorosi si mai dedicati tarii !

  5. Gratuit, tu aperi bugetari ,
    De tot abuzul celor mari ;
    Îţi mulţumesc şi te susţin
    La BNS. (Pe locul lui Costin)

  6. Uite ceva util,gandit,vorbit si pus in practica.Bravo!

    Nu-s cine stie ce sanse de reusita da macar are omul o alternativa atunci cand vede ultima data poarta locului de munca…

    Nici nu ma astept la altceva decat la taieri abuzive.Nu va imaginati ca acum, cand se anunta „raul cel mare”, o sa-si scoata EI nepotii si nepoatele din aparatul de stat.E o iluzie.

    Ce frumos se contureaza in indepartare o mica revolutie…

  7. Domnule Voiculescu, despre care lege vorbiti ?? Eu nu cunosc o lege speciala care sa reglementeze disponibilizarile din sectorul bugetar pe timp de criza economica. Din nou, voi fi avocatul diavolului desi, fata de gasca portocalie nu am decit repulsie.Deci dumneavoastra argumentati pentru arbitrajul justitiei in cazurile de disponibilizare, presupun bazat pe codul muncii. Cred ca aceasta strategie este total gresita !! Nu numai ca va incarca tribunalele cu procese si paraprocese dar, finalitatea acestora va fi fara solutie !! Sa presupunem ca un grup de bugetari cistiga in tribunal reistituirea lor pe functie. Institutia de stat refuza reinstituirea argumentind diminuarea bugetului care face imposibila punerea in practica a sentintei judecatoresti. Guvernul nu poate fi acuzat , intr-un stat de drept membru UE, pentru executia bugetului de stat si, in consecinta, toate sentintele judecatoresti vor fi imposibil de aplicat. O gramada de lume a fost pusa pe drumuri si multe sperante se vor dovedi desarte. Din aceste motive, consider ca „solutia” dumneavoastra este gresita. Nu contest ca, din punct de vedere elctoral, nu va ajuta partidul conservator dar, din nou, pretul platit de persoanele in cauza va fi inacceptabil. Un alt argument impotriva solutiei dumneavoastra este necesitatea de a se reduce la maximum institutiile statului. Inteleg foarte bine dimensiunea umana a tragediei prin care trec cei care si-au pierdut serviciul !! Intr-o perioada de criza economica cind sectorul privat din tara nu poate sa-i absoarba si cind , in strainatate, somajul este ridicat. Din pacate, soarta acestor oameni a fost pecetluita in cei 20 de ani de expansiune a sectorului bugetar. Adevarul este ca expansiunea institutiilor statului pe seama sectorului privat trebuie sa inceteze, nu se poate sustine expansiunea sistemului bugetar, in timp ce, sectorul privat se contracta. Pentru fiecare ” slujba” la stat se consuma resurse din sectorul privat care ar putea reprezenta o ” slujba” in sectorul privat. Din pacate, din nou, cetatenii romani sufera erorile politice si economice ale guvernantilor. Consider ca politic, ar fi normal, sa cereti in parlament ca toti „bugetarii” adusi de PDL in aparatul de stat sa fie disponibilizati, in aceiasi proportie, cu restul bugetarilor , pentru respectarea echitatii sociale intre bugetarii de cariera si cei nominalizati pe criterii politice.

  8. Totusi, sa nu exageram…acolo unde sunt abuzuri la modul ca persoana concediata are toate aptitudinile si recomandarile pentru post, insa e data afara in favoarea vreunui idiot care e „varu’ lu nenea”, sa se duca in instanta.

    Insa, in cazurile in care, pur si simplu institutia se transforma dintr-o mare agentie in vreo directie micuta dintr-un minister, si-si reduce personalul de la 800 la 150 de oameni, acolo nu este abuz, este pur si simplu „falimentul” unei institutii. Ce, in privat daca-si inchide patronu’ firma pentru ca nu mai are nimic, intra in faliment, il dau angajatii in judecata?Ca ce chestie…?

    Zi de zi sunt in institutiile de Stat si va spun fara nicio indoiala, 50% din agentiile de Stat sunt INUTILE.Vor sa functioneze in continuare…ok, da nu subventionate de Stat.Sa genereze profit dom’le, asa e cinstit.
    NU RESTRUCTURAM, NU DESFIINTAM, NU TAIEM SALARII.

    Solutia cea mai simpla :

    – Agentia iese din subordinea Statului
    – Agentia nu mai este subventionata de Stat
    – Agentia devine S.A. si 50% din actiuni raman ale Statului.
    – Personalul de conducere ce va fi stabilit(prin vot de catre personalul agentiei)
    – Restul de 50% din actiuni vor fi impartite in mod egal celor ce lucreaza in institutie, iar acestea se anuleaza automat daca sunt vandute.Nu pot fi transmise decat prin mostenire catre rude de gradul 1 sau 2
    – Agentia are dreptul sa-si decida domeniul de activitate si sa-si planifice business-ul exact ca si o companie privata.
    – Falimentarea agentiei va duce la anularea actiunilor si preluarea de catre stat a proprietatilor detinute.
    – Instrainarea sau vanzarea unor proprietati ale agentiei,cu alt scop decat cel de buna functionare a businessului, va sanctiona semnatarii cu inchisoare de la 5 la 10 ani.

    Ma rog…si tot asa…….sper ca am conturat cat de cat ideea.
    Daca tot se tin scai de Stat, si zbiara ca ei sunt utili, buni, ca nu trebuie dati afara….ok , nu va dam, insa nici bani nu va mai dam.Daca sunteti buni, din munca voastra va veti plati salariile si veti genera si profit.Mai mult veti fi actionari ai acestei agentii si veti avea sanse egale(vot) de a obtine functii de conducere.PAPA!

  9. Ce ziceti de Lege Cojocaru,ca parca sunteti de profesie economist?
    Aceasta e Legea:

    LEGEA COJOCARU

    PARLAMENTUL ROMÂNIEI

    CAMERA DEPUTAŢILOR SENAT

    Proiect de lege privind despăgubirea cetăţenilor României, pentru capitalul trecut, prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului român

    Parlamentul României adoptă prezenta lege:

    Art. 1. În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finanţelor Publice, efectuează o emisiune de obligaţiuni prin care se angajează să restituie cetăţenilor României capitalul trecut în patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990.

    Art. 2. Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 1.000 (una mie) euro.

    Art. 3. Fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească un număr de 20 obligaţiuni, fiecare obligaţiune având o valoare nominală de 1.000 euro, respectiv un total de 20.000 euro.

    Art. 4. Termenul limită de răscumpărare a obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi este de 10 de ani de la data emiterii lor.

    Art. 5. Obligaţiunile emise în baza prezentei legi nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    Art. 6. Dobânda la obligaţiunile ce fac obiectul prezentei legi este de 0,5 % pe an şi se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sunt emise obligaţiunile, urmând să fi plătită odată cu răscumpărarea obligaţiunilor.

    Art. 7. Răscumpărarea obligaţiunilor şi plata dobânzilor aferente se fac din Fondul Naţional pentru Despăgubiri şi Investiţii care are ca surse:

    a) sumele încasate de statul român din vânzarea acţiunilor şi activelor aflate în proprietatea sa;

    b) dividendele şi profiturile încasate de statul român pentru capitalurile aflate în proprietatea sa;

    c) impozitul progresiv pe avere;

    d) impozitul pe averile dobândite în mod illicit;

    e) alte surse stabilite prin lege.

    Art. 8. Fondul National pentru Despăgubiri şi Investiţii se constitutie prin hotărâre de Guvern emisă în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    Art. 9. În termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul prezintă Parlamentului proiectul legii privind impozitul progresiv pe avere şi proiectul legii privind controlul averilor.

    Art. 10. Obligaţiunile emise în baza prezentei legi vor fi răscumpărate începând cu anul următor emiterii lor, prin concursuri de proiecte, sumele băneşti corespunzătoare fiind utilizate pentru finanţarea de proiecte de investiţii propuse de persoanele fizice autorizate şi de societăţile comerciale care îi vor avea ca acţionari sau asociaţi pe deţinătorii de obligaţiuni.

    Art. 11. Metodologia privind obligaţiunile emise în baza prezentei legi se stabileşte prin hotărâre de Guvern emisă în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, printr-o metodologie similară cu cele utilizate pentru finanţările nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.

    Art. 12 – Împiedicarea aplicării prezentei legi constituie infracţiune iar persoana fizică responsabilă se sancţionează cu amendă penală în cuantum de 100 000 lei.

    Dupa cum stiti deja,au fost stranse 1.000.000 de semnaturi pentru aceasta lege.E singura si cea mai buna solutie ce acum,defapt de 20 de ani, poate salv a Romania si economia Tarii.

  10. De ce nu ii da FACIAS in judecata si pt ca au marit TVA la 24% cand legea spune ca o asemenea majorare trebuie anuntat cu 6 luni inainte. Asta e un motiv bun de dat statul in judecata zic eu. Daca tot aparati cetatenii impotriva abuzurilor statului…

    Multa sanatate!

  11. Buna,
    Sunt bugetara si sa va spun ce se mai intampla pe langa disponibilizari.
    Eu lucrez intr-un serviciu. Din cauza ca au plecat multi oameni, de la 11 am ramas 5, nu mai puteam ramane serviciu, in mod normal trebuia sa ne transformam in compartiment, adica sa nu mai avem sef. Dar cum avem un sef „f. competent”, dar cu multe pile, ne-au lasat un loc neocupat, adica aparem 6 in schema, cu toate ca nu se va mai angaja probabil ca nimeni ani buni de acum inainte, doar ca seful meu sa nu-si piarda scaunul si implicit din salariu.

  12. Ma numesc T. MARIA, cu domiciliu in Vaslui,str.Donici;Bl.23;Sc.C;Ap.3- judetul Vaslui-nascuta in anul 1955,luna august ,ziua 04,functionar public, in functia de Consilier principal la Institutia Prefectului judetului Vaslui.Cu respect, va aduc la cunostinta abuzurile care s-au comis asupra integritatii sanatatii mele si a locului meu de munca ,luaindu-mi toate sperantele si mijloacele de subzistenta.In anul 2009 am fost operata de CANCER MAMAR stadiul IIIB,dupa operatia suferita, am urmat tratamentul cu chimioterapie,cobaltoterapie si in final tratament hormonal timp de 5 ani.In perioada aprilie 2009-august 2010, am fost in concediu medical cod 14 pentru neoplazii.M-am prezentat la serviciu incepind cu data de 01 septembrie a.c(desi conform Ordonantei de Urgenta nr.158/2005,actualizata, mai aveam dreptul la zile de incapacitate temporara de munca in baza diagnosticului prezentat mai sus) la solicitarea expresa a d-lui prefect Szekely Levente Csaba , pe motiv ca au nevoie de mine si ca ma va ajuta sa trec mai usor peste acest dezastru aparut in viata mea.In data de 01 septembrie a.c, am primit Ordinul nr.392/2010 pentru reluarea activitatii,iar in data de 15 septembrie a.c d-l prefect Szekely Levente Csaba, m-a chemat la d-lui sa-mi spuna ca postul meu a fost restructurat prin Ordin al Ministrului Administratiei si Internelor si ca trebuie sa semnez preavizul pentru disponibilizare.
    Consider acest preaviz drept un abuz grosolan asupra locului de munca si integritatii sanatatii mele.Daca nu m-a rapus cancerul pina in momentul de fata,ma rapun persoanele incompetente, care au lucrat la strategia de reorganizare a institutiei in urma ordinelor primite de la Ministerul Administratiei si Internelor.In lunile iunie-iulie a.c.cind sau facut propunerile pentru disponibilizari eu eram in I.T.M.raportul meu de munca era suspendat,conform Ordinului nr.133/2009.Lucrez in Institutia prefectului judetului Vaslui din anul 1995 si nu eram eu persoana care sa merite acest tratament discriminatoriu, acum in momente de mare criza psihologica din viata mea.Nu cred ca mai pot rezista inca unui dezastru din viata mea-pierderea locului de munca ,acum cind mai am 4 ani si 8 luni pina la pensia pentru limita de virsta,daca o voi mai apuca.
    Fata de cele relatate, consider ca s-au incalcat toate normele deontologice si umane in materie de personal si resurse umane,pe linga legislatia in vigoare in domeniul muncii si sanatatii. In cazul meu au fost incalcate prevederile:
    -Legii nr.188/1999 actualizata,privind Statutul Functionarilor Publici,art.96 alin.3 –“Pe perioada suspendarii raportului de serviciu autoritatile si institutiile publice au obligatia sa rezerve postul aferent functiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioada determinata, în conditiile legii. Pe perioada suspendarii, raporturile de serviciu ale functionarilor publici nu pot înceta si nu pot fi modificate decât din initiativa sau cu acordul functionarului public în cauza”.
    -Legii nr.53/2003,actualizata,privind Codul Muncii-art. 59 precizeaza-“Este interzisă concedierea salariaţilor:a) pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie,religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală;
    art. 60-(1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:
    a) pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.
    -Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice,rationalizarea cheltuielilor publice,sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International –“art.6 alin.6 litera “f”- masura sa afecteze in ultimul rand familiile monoparentale care au in ingrijire copii, intretinatorii de familie, precum si salariatii barbati sau femei care au cel mult 5 ani pana la indeplinirea conditiilor de pensionare”.

    Sunt ferm convinsa ca in baza documentelor prezentate in fata instantei de judecata voi avea cistig de cauza,dar nu cred ca este uman ca dupa ce treci printr-o asa mare tragedie, sa mai fii nevoit si la alte suplicii din partea celor care nu stiu cum sa aplice legile in aceasta tara sau nu vor sa le aplice corect.Dupa toate cheltuielile avute cu boala si prin spitalele romanesti nici situatia financiara nu imi permite la ora actuala sa ma judec cu cei care ar fi trebuit sa ma ocroteasca.In perioada cit am stat in incapacitate temporara de munca nu ma sunat nici un conducator de la institutia in care lucrez de 15 ani,oare e corect asa ? unde e grija fata de subordonati,fata de cei care daca nu ar fi acolo,nu ai exista tu “conducator”.Ori pentru a invinge aceasta boala cel care o dobindeste, trebuie sa fie mereu activ.D-l prefect Szekely Levente Csaba
    prin atitudinea manifestata fata de mine si indiferenta afisata,ma trimite la moarte sigura.

    Cu deosebita consideratie,

    MARIA T.-Vaslui

  13. Sunt fost ofiter al armatei romane, disponibinibilazat in 2001 pentru a intra armata in NATO(S A DESFIINTAT UNITATEA), In 2007 am dat examen de ocupare a unei functii in Agentia Nationala de Cadastru . In decembrie 2009 am fost obligat sa renunt la pensie ca sa pot ramane anagajat. Acum ma trezesc disponibilizat. Vi se pare corect?

  14. sunt incadrat la jandarmi. mai bine zis mai lucrez la jandarmi pana saptamana viitoare,pt ca sa dat un examen idiot si am picat. Doresc sa-i dau in judecata pt ca acel examen nu afost corect. Ei cred ka doar in doua intrebari se reflecta atatia ani lucrati in sistem. sunt niste IDIOTI. au dat afara oameni cu scoala militara, altii cu 15-20 de ani vechime si ii tin pe posturi pe cei care au MARI probleme. dupa ce ne-au dat afara BAIETII au scos niste posturi la concurs. asta cred ca in bataie de joc. toate astea se intampla la ijj teleorman.

Comentariile sunt închise.