Fără îndoială, tragediile de la Caracal și Buzău au premise, cauze imediate și ecouri diferite. Însă, dincolo de specificul fiecărui caz, ambele demonstrează acuta vulnerabilitate a instituțiilor autohtone, cauzată de zeci de ani de politizare și funcționare arbitrară.

Presați constant de inerția abuzivă a unui sistem în care legea se aplică sau se ignoră în funcție de interesele șefului, mulți dintre funcționarii români nu își mai cunosc rolul legitim. În mod evident, responsabilitatea nu este, în primul rând, a omului de la ghișeu, a celui de la receptorul liniei de urgență sau din mașina de patrulare, ci, cu precădere, a celor care au creat acest sistem discreționar și politizat (v. “statul mafiot” al lui Băsescu Traian).

Asumând această realitate, este evident că, pentru a depăși actualul nivel al violenței care a șocat întreaga societate, pentru a putea proteja real viața și siguranța copiilor noștri, funcționarii români (de la polițiști la angajați în educație, sănătate sau administrație) trebuie eliberați de presiunea clientelelor de partid, a amenințărilor cu retrogradări sau a promisiunilor de avansări, în funcție de interesele șefului.

Am convingerea că în momentul în care vor înțelege că locul de muncă, venitul și evoluția în carieră depind exclusiv de modul în care servesc cetățeanul, polițiștii, de exemplu, vor răspunde profesionist la apelurile de urgență și nu vor mai rămâne indiferenți, timorați sau ascultând sugestii obscure, în mașini sau la porțile infractorilor.

În acest context, cred cu tărie că România are nevoie de o reformă reală a aparatului administrativ, axată pe două direcții: eliminarea dependenței de factorul politic; introducerea unui sistem eficient și transparent de încurajare a performanței.

În caz contrar, vom continua să ne lamentăm steril sau oportunist, în timp ce destinul copiilor noștri și al societății în general va fi mutilat de criminali și psihopați, deghizați inclusiv în haine politice.

N.B. În ciuda tragediilor care au monopolizat dezbaterile publice în ultima perioadă, tema reformei din administrație nu a apărut (încă) pe agenda candidaților la președinție.

14 COMENTARII

  1. cred ca cu toii ar trebui sa ne implicam in asa ceva sa reactionam ori de cate ori este cazul si sa anuntam politia sau direct jandarmeria

  2. preventia da domnule profesor este cea mai buna ca sa nu se mai intample astfel de tragedii si sa sufere o tara intreaga

  3. tragedia asta trebuie sa ne trezeasca pe noi toti din adormire si sa luam atitidine la orice se intampla pe langa noi

  4. la o analiza mai amanuntita se vor vedea legaturile lui dinca cu oameni de sus pusi ca lua bani seriosi pe asa ceva

  5. ne trebuie ani buni pana vom reusii sa revenim langa marile puterile ale lumii unde acolo legea este lege nu este tocmeala ca la noi legile trebuiesc inasprite

  6. prevenirea este stoarcerea de informatii plauzibile nu asa pe basbaite cum se face acum si ducerea dosarului de omor la bun sfarsit

  7. de cand cu acest caz caracal imi este frica sa mai merg pe strada…trebuie neaparat facut ceva in acest ca noi oamenii de rand sa ne simtim in siguranta

  8. oare cine a dat credit structurilor de crima organizata?nu oare basescu cel care se numea presedinte jucator?

  9. cum prevenim?sa introducem pedeapsa capitala ca in america atunci cred ca nu ar mai exista asa ceva

  10. o metoda foarte buna de preventie ar fi sa nu mai stam inpasibili la asa ceva sa actionam noi oamenii de rand la asemenea atrocitati sa nu mai asteptam interventia politie care doarme in bocanci

  11. tragediile trebuiesc prevenite prin atentie si vigilenta vorba aceea….frica pazeste via sau cu rabdare trecem marea

  12. eu cred ca acest monstru din caracal are protectie nu din tara ci din afara ca se invart bani grei in asemenea preocuparii de trafic de persoane

  13. putem prevenii oricand numai sa se vrea si sa sw renunte la coruptia asta ffff mare de la noi

Comentariile sunt închise.