Intalnire cu Dan Voiculescu

După vreo 10 ore de drum cu avionul şi o şedinţă prelungită de grup PSD+PC, astăzi am fost un partener grăbit de ”mess”. Totuşi, am satisfacţia de a contabiliza deja 74 de prieteni în listă.

În ritmul ăsta, poate-mi fac partid.

În altă ordine de idei, am primit mapa cu idei de afaceri. Mi-au scris, până acum, 138 dintre voi. În total, cam 200 de idei. Mi-am făcut de lucru pentru următoarele 2-3 zile.

Dar voi răspunde tuturor.

La fel şi în cazul întrebărilor restante, pentru care mă ceartă mihnea chirilă: ”pare-se că mogool s-a săturat de blog şi nu mai răspunde. asta se întâmplă de obicei cu blogurile care ajung să aducă multe comentarii pentru fiecare post. ei se bucură de notorietate, iar noi ne bucurăm de ignore.”

Am fost plecat, omule.

Ca să rămân în logica răspunsurilor, am citit comentariul Danei, care mă ceartă – pe mine şi Piedone – pentru situaţia din Piaţa Progresul:

”Locuiesc în zona piaţa progresul şi zi de zi văd cum primarul îşi bate joc noi. toata zona, mai ales capătul pieţei blocul turn şi tot blocul 4, giurgiului 117 de jur împrejur (loc unde v-aţi făcut împreună cu piedone campania pentru locul de senator) s-a transformat, de când piedone e şef pe sectorul 4, într-o ţigănie. trotuarele şi strada care despart blocul de piaţă au devenit spaţiul comercianţilor. vrei brânză o cumperi de pe jos din mijlocul străzii, vrei roşii la fel, dovlecii cu praf nici o problemă. în fiecare zi de dimineaţă de la 7 până la 2 -3 după amiaza prin zonă nu poţi trece. şi ne revoltăm muţi pentru ca nimeni nu ne aude. oare dvs ne auziţi? şi dacă da veţi face ceva? nu credem că vă pasă şi nu ne aşteptăm la minuni. dar cine ştie… poate ne veţi demonstra că noi, locatarii din zonă, ne-am înşelat.”

Ştiu sigur că nu-i de vină Piedone, că piaţa trece (ca şi Piaţa Sudului) printr-un proces de transformare care o va schimba radical. Totuşi, sâmbătă dimineaţa voi fi acolo.

Contez pe prezenţa ta?

În sfârşit, ca să termin cu reacţia rapidă, Andreea mă pune pe gânduri: ” Tare curioasă sunt cine este de fapt autorul acestui site, pentru că este cert că nu este Felix. Biologic vorbind, nu are cum să aibă o vervă a scrisului specifică unui adolescent de 20, maxim 25 de ani, cum reiese din articolele postate pe acest site.”

E limpede, Andreea: trebuie să mă maturizez. Să mă gândesc mai mult la muncă, la pensie, la viitorul copiilor.

Poate să-mi fac şi o situaţie.

Azi, la mitingul de protest împotriva restituirii a două hectare din Parcul Tineretului, surpriză: ni s-au alaturat 80 de pedelişti. Cu tricouri portocalii, cu steaguri, cu pliante. Cu materiale de propagandă. Săptămâna trecută, când am început campania alături de Piedone, au lipsit. Era mai cald.

Tehnic vorbind, surpriza nu-i aşa mare, pentru că ”Legea pentru declararea de utilitate publică a unor terenuri din Parcul Tineretului”, pe care am iniţiat-o săptămâna trecută, imediat după miting, a fost semnată, alături de 30 de membri PC, PSD şi PNL, şi de doi senatori PDL: Alexandru Pereş şi Anca Boagiu. Cărora le mulţumesc.

Având în vedere lipsa de fair-play din campania electorală (când PDL sector 4 şi gazeta lor, ”Ziua”, au încălcat orice normă rezonabilă de comunicare politică şi jurnalism) sprijinul pe care îl primesc acum din partea acestora e un semn de civilizaţie politică. Cu atât mai mult cu cât ruperea celor două hectare din parc s-a întâmplat în timpul mandatului Adriean Videanu, cu girul şi semnăturile administraţiei conduse de acesta.

A fost, aşadar, un protest curajos, sfâşietor, împotriva propriei organizaţii.

Pe scurt: cavalerism, asumare demnă, sprijin altruist.

Felicitări, PDL!

Când are dreptate, concurenţa trebuie sprijinită. Iată de ce mă alătur campaniei unui blogger care nu este, nu a fost şi nu va fi niciodată tonomat.

Şi o fac pentru problema de fond: atunci când tinerii buni tac, sunt ”scarbiţi” şi ”sceptici”, în fruntea lor ajung unii care cred că politica înseamnă să vorbeşti tare, mult şi agresiv.

Miercuri m-a pus naiba (mda, trebuie să-mi concediez consilierul!) să intru pe yahoo messenger. Am scris frumos adresa (coolmogul), parola (sorinovidiuvantu) şi, în câteva secunde, ecranul laptop-ului s-a umplut de ferestre care spuneau ceva de genul: ”Add to your messenger list”. Am zis OK – şi m-am trezit, instantaneu, cu vreo 8 ”prieteni on-line”. Ceea ce, trebuie să recunosc, e o performanţă: când eşti mogul, nu găseşti 8 prieteni nici măcar într-un an!

M-am lăsat repede păgubaş, pentru că m-am încurcat în butoane şi ferestre. Dar am ramas dator cu nişte răspunsuri (la întrebări care curgeau deja: ”Oooo, domnul mogul, cu ce ocazie pe aici?”) şi mă voi revanşa. Drept pentru care luni şi marţi, între şedinţele din Parlament, intru iar. Cu lecţia învăţată: o să-mi pun ”status Be Right Back” când cobor să conduc cu Mircea şedinţele Senatului. Şi o să-mi caut un avatar elegant cu Traian Băsescu.

Apropo: ştie cineva un program bun care să-l dea de gol pe Hrebenciuc în caz ca stă pe invisible?

E limpede.

În câteva zile de blog voi primi mai multe propuneri de business decât într-un an de program prin P.C. Nu ştiu dacă asta spune multe despre blog sau despre partid.

Oricum, am început să mă uit peste idei. Multe din ele – foarte bune. O observaţie, însă: la început, pentru prima afacere, e bine să alegi un domeniu pe care-l stăpâneşti. Piaţa nu va aştepta să înveţi din mers. Şi doar marii antreprenori pot face bani din apicultură fără să ştie ce-i aia „matcă”.

Când va trece primul val de propuneri, voi începe să răspund. Cât despre diferitele voastre întrebări, o singură lămurire: nu există reguli, nu există plafon maxim al investiţiei, nu există un spaţiu geografic constrângător etc. Pentru a fi eficientă, o idee trebuie să fie – în prima fază, cea creativă – cât mai liberă.

E drept, există indicii de bun-simţ: nu dai pe mâna unui începător o afacere de 10 milioane de euro şi nu încurajezi un profesor de română să-şi facă reactor atomic.

Dar intuirea acestor reguli nescrise ar trebui să rezulte chiar din propunerile voastre.

Distanţa relativizează lucrurile, le redimensionează. Fiind plecat din ţară câteva zile, am tot primit principalele ştiri din politica internă. Informaţie brută, fără comentarii, fără context. Nimic spectaculos, doar licitaţii trucate, justiţie televizată, ultimatumuri, invective, conflict acut.

Privit de la distanţa asta, politicianul român tipic pare un demolator. Superficial şi scandalagiu, incapabil de construcţii riguroase, are o singură miză: anihilarea adversarului. Blocat pe prima treaptă a evoluţiei, acţionează în logica peşterii: distruge tot ce nu înţelege. Şi, cum nu înţelege nimic, distruge totul.

Nu are abilitatea de a coopera, de a negocia cinstit pentru a atinge un obiectiv comun, de a înţelege şi accepta diferenţele.

Nu idealizez politica, peste tot în lume ea implică diverse forme de confruntare. Dar, de regulă, politicienii din restul lumii civilizate au inteligenţa de a înţelege că prea-binele lor depinde de mai-binele celorlalţi.

Foarte probabil nici realizările lor nu sunt animate de obsesia interesului general, ci, mai curând, de un calcul lucid, cu tentă cinică: ofer societăţii pentru ca societatea să-mi ofere mie. Însă, cu rare şi remarcabile excepţii, politicianul român nu poate atinge acest nivel pentru că, teribil ghinion, este complet lipsit de inteligenţă.

Privit de la câteva mii de kilometri distanţă, individul obtuz şi agresiv, din tribul ori-ori (ori eu, ori voi), pare o formă de viaţă bizară şi primitivă. Saturată de prostie şi impostură, politica românească este în suferinţă. După ce vom consuma fireasca porţie de lehamite, ar trebui să acţionăm, să găsim remedii.

Dar mai există?

Amân de ceva vreme un proiect important. Sau reuşesc să-l pun în practică doar trunchiat, din pricina lipsei de timp. Am încercat ceva cu ”Bucuria de a fi propriul tau stăpân”, însă modalitatea de selecţie – prin intermediul P.C. – a amestecat puţin lucrurile. Am continuat tentativa cu Cursul de Leadership, însă munca epuizantă din campania electorală şi, ulterior, programul de la Senat, nu mi-au permis să mă ocup de el aşa cum mi-aş dori.

Mă gândesc însă că blogul – aşa cum am aflat în ultima lună – are darul de a simplifica lucrurile. Aşa că vă propun aici – direct, sec, fără regulamente sau programe de curs complicate – proiectul meu.

Dacă aveţi o idee de afaceri, explicaţi-mi-o în maxim 5 rânduri pe adresa deja consacrată: coolmogul@yahoo.com. Dacă mi se pare fezabilă, o să vă rog să-mi prezentaţi un plan al afacerii (voi publica aici, dacă nu vă descurcaţi şi va fi nevoie, un rezumat al cărţii pe care am scris-o pe tema business-planului). Dacă planul e OK, eu pun la bătaie banii, într-un mod pe care-l putem negocia de la caz la caz: de la finanţare nerambursabilă până la asociere (vouă ce vi se pare mai avantajos?).

Scopul meu e limpede: vreau ca procesul prin care un tânăr poate pune pe picioare o afacere de succes să fie transparent. Vreau să explicăm faptic, practic, etapele unui business. Şi – ca să vă dau o ştire – sunt în negocieri pentru un reality-show pe tema asta. Cu un scenariu care nu are nimic în comun cu show-ul lui Trump. (Nu promit însă nimic până nu văd cât timp solicită filmările pentru o emisiune).

Vă propun o singură regulă rigidă: să acceptaţi adevărul. Vă voi spune direct, bărbăteşte, dacă nu sunteţi pregătiţi pentru rigorile dure are generării de bani. Dacă sunteţi prea generoşi, prea căscaţi, prea visători. Sau, dimpotrivă, prea puţin visători.

Îmi propun ca până în septembrie – cel târziu! – să alegem un business-plan şi să ne suflecăm mânecile.

Merge?

Am avut (şi am în continuare) o perioadă încărcată, cu multe deplasări. Motiv pentru care am rămas dator la răspunsuri şi am decis să schimb sistemul. Voi răspunde clasic, direct pe pagina de comentarii. Şi voi răspunde, în principiu, întrebărilor punctuale.

Oricum, citesc cu plăcere toate comentariile, mai ales cele ale prietenilor consacraţi: Ramo, Jademan, andron, corbalb, RuBen, Sadd, Sandman s.a. Ah, da: şi Thorhammer!

Emil,

N-a fost cu intenţie. N-am ştiut că se va întâmpla. N-am cerut niciunui angajat să modifice studioul Antenei. Nu am aranjat ca Gheorghe să-ţi taie calea. Nici ca doamna ministru să se oprească strategic. Nu am luat în calcul că nu te vei uita pe unde calci. Asta se învaţă în copilărie.

Nimeni n-a vrut sa râdă pe seama ta. Mai mult, în calitate de gazdă, am suferit. Am fost împreună cu tine în fiecare secvenţă a năpraznicei bufnituri. Şi marea noastră şansă a fost că, fiind de fel mai mititel, căderea ţi-a fost lină, lipsită de atracţia gravitaţională pe care o capătă corpurile obişnuite. Unii, poate mai imaturi, râd pe seama ridicatului tău pe vârfuri la pozele oficiale. Badea, Gâdea, tipul cu barbă şi ochelari. Dar motivul ridicatului te-a păstrat nevătămat. N-au deci decât să râdă: sănătatea e mai importantă.

Emil,

Unii spun că nu vrei sa emiţi normele de aplicare la Legea Voiculescu pentru că aşa ţi-a cerut Traian Băsescu. Că-i o problemă de orgoliu între mine şi el – după ce Curtea Constituţională l-a silit răspicat să promulge legea. Că ăsta ar fi singurul motiv pentru care tu ai fi dispus să comiţi abuzuri în mai multe rânduri, depăşind cu trei luni termenul expres al emiterii normelor, comiţând fals în declaraţii şi expunându-te urmăririi penale. Eu însă nu cred asta. Eu cred ca eşti bosumflat pentru scena picajului. Ştiu că momentele ridicole din biografia unui bărbat au nevoie de un fals vinovat. Şi eu, pe la 12 ani, am căzut cu bicicleta în faţa unei fete pe care încercam s-o impresionez – şi am dat vina pe bicicletă. Problema e că, în cazul nostru, ranchiuna pe care mi-o porţi afectează logica statului de drept. Şi destinele unor oameni. Care aşteaptă de şase luni, cu legea în mână, publicarea unor norme nenorocite, pe care tu le amâni din raţiuni fictive: ”nu sunt bani” (minciună, Pogea te-a dat de gol), ”nu ştim ce înseamnă teren aferent construcţiei” (minciună, Ministerul Agriculturii te-a dat de gol), ”durează mult calculele” (minciună, Agenţia pentru Restituirea Proprietăţii te-a dat de gol).

Emil,

N-am fost eu vinovat. Nimeni n-a vrut sa râdă de tine. Uită totul. Publică normele.

Viaţa de mogul are – da! – şi dezavantaje. De exemplu, nu-ţi sunt admise credinţele: orice valoare ai susţine – oricât de banală, trebuie să ai fie un interes, fie un acces de făţărnicie.

Dacă oferi burse tinerilor, ”te foloseşti de imaginea lor”; dacă investeşti în România, ”păi da, un mizilic pe lângă ce ai furat”; dacă faci o cantină socială, ”umileşti oamenii, le dai orez!”; dacă faci o piaţă socială, ”cartofii lui Voiculescu sunt mici”; dacă vrei să iniţiezi o campanie umanitară, ”de ce nu dai tu tot?”; dacă dai tu tot, ”de ce nu dai şi dincolo?”; dacă dai şi dincolo, ”speli bani prin Fundaţie!”. Şi, dacă totuşi cartofii sunt mari, nu dai orez la cantină, nu speli bani şi nu te foloseşti de imaginea nimănui, atunci e clar: ai fost securist!

Toate ca toate, dar, mai presus de orice, dacă eşti mogul nu ai dreptul să-ţi placă parcurile. Copacii nici atât, iar iarba – sub nicio formă. Pentru că toate astea – parcurile, copacii şi iarba presupun un teren. Adică o afacere. Adică un interes.

Aproape de fiecare dată când, direct sau indirect, m-am opus restituirii sau distrugerii unor spaţii verzi, m-am trezit cu mesaje ocolite de la avocăţei şi intermediari: ”Vrei şi tu terenul, nu?”

Nu. Nu vreau terenul. Vreau doar ca Bucureştiului să îi rămână o brumă de verdeaţă. Vreau să păstrăm în circuitul public nişte lacuri amărâte, nişte copaci, nişte bănci, nişte alei pentru copii şi biciclişti. Capitala e uriaşă, comunele din jurul său aidoma – avem unde construi în următorii 50 de ani. Nu e nevoie să distrugem nici parcul Herăstrău, nici parcul Bordei, nici parcul IOR. Pot crede asta, în calitate de mogul?

Azi dimineaţă am participat, împreună cu Piedone, la un protest împotriva restituirii a două hectare din parcul Tineretului, uriaşul spaţiu verde din zona de sud a Capitalei. Scenariul e clasic: un proprietar misterios vinde nişte drepturi litigioase, pe care noul proprietar le câştigă rapid în instanţă. Pe urmă, toate comiţiile şi comitelele – agenţia de mediu, agenţia pentru restituirea proprietăţii şi guvernul Boc – bagă capul în pământ şi spun că ”e vorba de o hotărâre irevocabilă a justiţiei” şi că ”proprietatea e sfântă”.

Piedone, în calitate de primar al sectorului, a promis că va bloca restituirea. Iar eu voi interveni legislativ pentru a declara terenul de utilitate publică. Dacă doriţi să vă alăturaţi demersului, puteţi oferi o semnătură tinerilor care vor împânzi Bucureştiul în următoarele săptămâni.

Sau am vreun interes?