Intalnire cu Dan Voiculescu

N-aveti vreun film bun de împrumutat săptămâna asta? Facem schimb, dacă vreti.

Propuneri? Idei?

De week-end. Pentru cei care nu se dau în vânt după ”manea” – desi e o veritabilă specie prezidentială.

În curând, pe 14 mai, fac un an de blogging. Si, din câte am citit aici, pe blogul revistei Cultura, mai am nevoie de încă încă un an de scris zilnic pentru a întelege dacă am sanse să devin blogger adevărat, profesionist, care face bani seriosi – sau dacă sunt condamnat irevocabil la rutina cenusie si lipsită de glorie a vietii de mogul.

Am primit de la Stefan Andrei Anghel un comentariu extrem de interesant la o postare mai veche privind orele de religie în scoli. Nu-i un domeniu la care mă pricep din cale-afară si, pe de altă parte, bănuiesc că nu-i o ”afacere” să te dai bisericos aici, în mediul on-line (mediu care, fără a fi neapărat ateu, are totusi un ”dinte” împotriva bisericii, a religiei ”organizate”). Chiar si asa, as dori să citez mesajul lui Stefan si să-mi exprim punctual dezacordul fată de ideile sale centrale:

1. ”In primul rand, se pune problema daca este sau nu religia o metoda obiectiva de cunoastere, precum fizica, chimia sau filosofia. Un pic de bun simt ne spune ca nu, pentru ca altfel crestinii ar trebui sa pretinda ca musulmanii sunt prosti, musulmanii ca budistii sunt imbecili si tot asa.”

Metodele obiective de cunoastere (stiintifice) nu pot ocupa decât o parte din educatia noastră. Avem nevoie si de literatură, muzică, arte s.a. Există deci numeroase discipline ”nestiintifice” care ne formează. Cât despre ce cred crestinul despre musulman si musulmanul despre budist, eu gândesc lucrurile, dacă vrei, prin analogie cu arhitectura: e mai frumoasă catedrala din Sevilla decât Moscheea Albastră sau decât templul Borobudur? Nu stiu: sunt forme diferite, căutări diferite ale unei frumuseti comune. Nu se exclud una pe alta. Dimpotrivă, se pun în evidentă.

2. ”Adevarul e ca religia este un soi de obicei cultural care se mosteneste (poate incorect) de la parinti. In principiu toate lucrurile pe care le invata copiii la ora de religie sunt niste mituri. Insa ele nu sunt predate ca mituri cum este mitul pesterii predat la orele de filosofie, sunt predate ca un soi de adevar obiectiv.”

Fară a avea, repet, pretentia unei competente în domeniu, nu pot fi de acord cu afirmatia că ”toate lucrurile pe care le învată copiii la ora de religie sunt mituri”. În ultimii zeci de ani, istoricii si arheologii au confirmat pe bandă rulantă episoade îndepărtate din Biblie; pe urmă, nu cred că mai există nici măcar gânditori atei care să pună sub semnul întrebării existenta istorică a lui Isus, de pildă. Asta nu exclude, desigur, posibilitatea unor îmbogătiri ”mitice”, cum spui tu; dar în niciun caz nu-s doar mituri.

3. ”Daca tu crezi alta varianta a acestui adevar (ironia e intentionata), sau crezi ca adevarul ultim este totala absenta a adevarurilor religioase, atunci poti sa optezi sa nu faci religie. Dar atunci, dupa cum bine arata un parinte in acel articol din EVZ, se creaza o inegalitate din perspectiva mediilor – religia influenteaza media generala. Asadar, copiii care fac si cei care nu fac religie sunt evaluati diferit, ceea ce nu ar trebui sa se intample. O solutie ar fi orele de religie sa nu fie notate, sa fie un soi de seminarii optionale; astfel ar merge numai cei interesati.

Hai să-ti spun cum am înteles eu lucrurile (e adevărat, nu peste noapte, ci punând cap la cap călătorii si lecturi din ultimii ani): după ce Imperiul Roman a dispărut, Europa nu a mai prea avut nici scoli, nici cultură, nici institutii. Nimic. O mie de ani – nimic. În acest timp, scoala a fost asigurată de biserică. Cultura a fost asigurată de biserică. Institutiile au fost înlocuite de biserică. Din acest motiv, cum să-ti zic – rădăcinile noastre sunt crestine chiar si atunci când nu stim asta. Folosim expresii din Biblie fără să avem habar, lăudăm discipline stiintifice create, de fapt, de preoti sau călugări, ne numim copiii cu nume biblice, locuim în clădiri cu arhitectura marcată de crestinism, ne facem concediile în functie de sărbătorile crestine si asa mai departe. O oră de religie pe săptămână mi se pare, pe scurt, un act de civilizatie. De auto-întelegere natională si europeană. Din acest motiv, faptul că ”se schimbă” media e minor si caraghios: cu cât poate schimba absenta sau prezenta religiei o medie generală?

4. ”Apoi mai se pune problema mult mai delicata: este un parinte indreptatit sa ia decizia asta pentru un copil? Ce inseamna, in fond, sa fii “copil ortodox”? Inseamna oare ca tu singur la varsta de 7 ani ai evaluat argumentele filosofice si ai ajuns la o concluzie sustinuta cu privire la originea universului si a moralitatii? Evident ca nu. Cel mai corect poate ar fi o prezentare a argumentelor tuturor credintelor majore, dar si cele impotriva credintelor in general, coordonate de un profesor cu pregatire in filosofie. Copiii pot apoi, pe masura ce se dezvolta, sa isi faca dezvolte propria idee despre care este varianta corecta.„

În primul rând, sunt multe ”nedreptăti” care ne pândesc la nastere: etnia, rasa, sexul – vin servite, la pachet. De ce se naste unul somalez, când ar putea fi elvetian? L-a pus cineva să aleagă? Dacă unul se simte în adâncul sufletului saudit get-beget, dar el, amârâtul, face ochi în Darfur? În al doilea rând, ne place sau nu, părintii decid pentru noi până devenim majori: ne aleg scolile, ne aleg numele, ne decid ora de culcare, ne ating cu-n dos de palmă dacă exagerăm. Pe cale de consecintă, ei sunt cei care ne declară confesiunea, ne fixează ziua botezului religios (sau nu) si ne scutesc (sau nu) de ora de religie din scoală. Ce-i de protestat în acest principiu elementar si vechi de când lumea? Putem schimba orice dorim, atunci când devenim majori.

5. ”In final, este ideea ca religia este un soi de primer de moralitate. Conform acestei idei, un preot sau teolog are cumva o perceptie mai buna asupra moralitatii decat un profan. Trecand peste ironia ca acest argument vine in toiul scandalurilor cum ca Vaticanul s-a comportat ca o adevarata mafie pentru a ascunde preotii care violau copii, se impune o intrebare. Exista un caz cand un om religios s-ar comporta moral fata de unul agnostic/ateu care s-ar comporta imoral? Pana acum nimeni n-a putut da un exemplu, si nimeni n-a putut dovedi stiintific ca religia te predispune la moralitate. Din contra, studii in Statele Unite au aratat ca statele cele mai religioase sunt printre cele cu cele mai mari procente de infractiuni. Desigur, asta nu inseamna ca religia te predispune la incalcat legea, dar nici invers nu pare sa fie adevarat.”

Aici eu văd lucrurile altfel. Eu nu cred că treaba religiei e să-ti spună, în primul rând, ce e bine si ce e rău. Asta o poate intui, la fel de bine, si cel mai convins ateu. Treaba religiei e să te convingă să faci binele mai degrabă decât răul. Pentru că, în absenta lui Dumnezeu, răul e mult mai tentant: binele cere sacrificii, renuntări, eforturi sustinute. Religia îti pune la dispozitie, asadar, un set de argumente care să te aducă mai aproape de binele atât de ”plicticos” si de ”nebănos”.

Chiar asa, că-i un subiect la modă: vouă ce ceasuri vă plac? (Vorbesc de ceasuri relativ accesibile, nu de ”turbilloane” de sute de mii de euro, care, exceptând poate pasiunea colectionarului sau valoarea de investitie, sunt o optiune cumva indecentă. Când e plină lumea de oameni a căror viată depinde uneori de 10.000 de euro, parcă-i nepotrivit să porti la mână, mândru de tine nevoie mare, contravaloarea a zeci de vieti.)

Nu pot să nu-mi exprim si eu regretul: în tragedia de la Smolensk a dispărut o întreagă elită politică conservatoare. Probabil cea mai vizionară si mai autentică din fostul bloc comunist. Într-un fel, prin Polonia am reînvătat cu toti – aici, în răsăritul Europei – valorile conservatoare.

Si încă un lucru: relatiile speciale dintre România si Polonia – tări care s-au ajutat în momente cheie ale istoriei (vezi exilul guvernului polonez aici în Al Doilea Război Mondial) fără a avea în comun elemente majore de civilizatie, etnice sau confesionale – se explică probabil printr-o experientă împărtăsită, atipică, a unor astfel de tragedii si încercări dramatice.

România si Polonia sunt tări care au suferit si suferă prea mult, din motive pe care nu stiu dacă ne e dat nouă să le întelegem.

Am găsit în “măruntaiele” blogului o fereastră numită Google Analytics Summary. Care mă informează la virgulă de la ce alte bloguri am primit trafic on-line în ultima perioadă. Lucrurile arată asa:

Top Referrers

mircea-badea.ro – 3,921 Visits
ciutacu.ro – 1,561 Visits
dailycotcodac.ro – 1,381 Visits
reportervirtual.ro – 641 Visits
realitatea.net – 309 Visits

Cu Dailycotcodac e barter, deci suntem chit. Realitatea.net are o slăbiciune sufletească fată de moguli, e de-nteles. Cu Tiberiu Lovin sunt amic în viata reală, dar în on-line îmi face cadouri otrăvite: “Anunt în exclusivitate, pentru a 560 oară, o nouă rundă de concedieri în trustul mogulului. Sursele mele perfecte si-au făcut din nou datoria!”

Cât despre traficul directionat de Mircea Badea si Victor Ciutacu, e limpede: sunt dator vândut. Asa că, dacă vreodată vor să scriu ceva anume pe blog, nu trebuie decât să mă sune si să-mi spună clar: “critică-l pe Băsescu!”.

Un articol din Evenimentul Zilei pe care nu-l înteleg. “Îndoctrinare religioasă”, “infractiune”, agitatiune, constiintă trează si spirit dilematic – pentru ce?

Pentru că trebuie să faci o cerere la secretariatul scolii ca fiul sau fiica ta să nu mai facă religie (sau pentru a studia, în acord cu propria confesiune, direct la biserică)? E depunerea unei amărâte de cereri un act de exploatare, umilintă, obscurantism? Si dacă totul se rezolvă atât de simplu – cu o simplă cerere, care, totusi, nu va compromite definitiv demnitatea părintelui ateu, sceptic, tâfnos sau doar lenes – atunci despre ce mai vorbim?

M-am bucurat totusi să găsesc, pe forum, câteva explicatii ale domnului Sorin Olariu, care completează si echilibrează un articol mai degrabă tendentios:

“Ceea ce se omite cu buna stiinta in comentarii este ca religia ortodoxa nu este deloc obligatorie ca disciplina scolara. Cum nu ne obliga nimeni nici sa mergem la biserica. Daca copilul are o alta confesiune decat cea ortodoxa, el poate aduce o adeverinta de la biserica penticostala, adventista sau baptista in care se specifica faptul ca a facut religie cu predicatorul sau pastorul de acolo si a luat nota 10, nota care ii este trecuta in catalog. Iar el nu mai trebuie sa treaca deloc pe la orele de religie, are fereastra in orar.
Si ma vad nevoit sa repet: invatamantul romanesc nu dispune de suficienti absolventi de invatamant superior teologic didactic – baptist, penticostal, adventist, etc., care sa poata veni si sa predea religia in scolile unde exista clase cu 1-2 copii de acea confesiune. Cum poate fi gasit si platit un asemenea dascal? Unde o sa tina ora cu 1-2 copii? Ce au sa faca intre timp ceilalti 20 de copii ortodocsi?”

O melodie tocmai bună de încheiat perioada de reculegere pe care ne-a oferit-o Pastele. Maine, de la 10.00, înapoi la Senat.

În câteva luni, Parcul Copilului din sectorul 4 va deveni primul parc cu ”aer” occidental din Bucuresti. Unul din motive – aici.

Când ati trecut ultima dată pe-acolo? Ati văzut cum s-a putut schimba fata parcului într-un singur an?

Latter edit. Daniel îmi scrie: ”Parc cu aer occidental”…cu muntii de gunoaie nestranse si cu lacul mai mult decat imputit prin unele locuri? Cat de greu este sa trimita angajatii primariei sau ai cui or fi sa stranga muntii de gunoaie formati in jurul cosurilor? Ca sa nu mai vorbim ca se distruge inca o bucata din Parcul Tineretului, unul dintre putinele din Bucuresti, cu o atmosfera un pic mai “wild”, care te face sa te simti mai aproape de natura. Da, stiu… oraselul copiilor.. Ok, enjoy.

Mă grăbesc să răspund, pentru că e o clarificare mai generală: Parcul Copilului, care se află în spatele Palatului Copiilor, înspre Văcăresti, se află în administrarea Primăriei sectorului 4. Pentru el judecă-l pe Piedone. Parcul Tineretului, cu lacul si intrarea dinspre Brâncoveanu, e în administrarea Primăriei Capitalei si, din păcate, face partial obiectul unui proces de retrocedare despre care poti citi pe acest blog.