Problema e asta. Nu defilarea indoielnică de ”dezvăluiri”, nu succesiunea zglobie de mitinguri – ci hopul economic care se apropie.

Această campanie electorală trebuia concentrată, dacă am fi ascultat exclusiv de glasul ratiunii si de interesul national, în jurul pasilor concreti pentru depăsirea cu succes a unor ani de supraîncărcare la plata creditelor. Meritam să avem presedintele cu cele mai bune solutii la sahul economic. Solutii probate în dezbateri.

Am avut parte, în schimb, doar de poluare electorală.

19 COMENTARII

  1. Cele mai bune solutii nu le are geoana, le-a avut Antonescu. Va castiga iar basescu, iar vina e acelora care au sprijinit pe singurul candidat care nu-l poate bate pe basescu. Imi vine sa rad cand aud de solutiile lui geoana – populism ieftin. Eu inca mai astept aia 25000 de euro pentru fiecare roman intors in tara si alea 50000 de locuinte. :)))))

  2. Toti banii la care s-au imprumutat pana in prezent au fost in scop electoral, astfel ascunzandu-se gunoiul sub pres.
    Gunoiul se va mai adauga daca se va proceda la rostogolirea acestor datorii.
    Oare va exista vointa pentru a taia nodul?
    Altfel visul bancilor s-a indeplinit – sa finanteze statul , obtinand dobanda fara risc.
    E logic de ce nu vor sa micsoreze dobanzile catre populatie la creditele deja angajate…Nu-i intereseaza atragerea de noi clienti. Le este suficient si neriscant., iar BNR nu prea poate sa le faca nimic…..

    Daca statul si-ar reduce din solicitari, bancile ar fi nevoite sa se adreseze mai mult sectorului real al economiei, catre populatie….micsorand dobanzile aberante,lucrand cu marje mai mici dar volum mai mare, si incet incet s-ar relansa consumul, s-ar micsora somajul, ar creste suma incasata din taxe…nu prin majorarea % de impozit cum vor unii sa faca ci prin mentinerea aceluias procent, sau chiar reduce dar raportata la afaceri mai mari…
    Proverbial vorbind ” o sa se dea mai tare in calul care trage” – pana la un moment dat., in care calul o sa aleaga: ori fuge de la stapan (in tari mai primitoare), ori moare „eroic”….
    Tot ce se intampla acum in domeniul public, seamana cu anii ’15-20 din SUA…..fenomen bine relatat in cartea lui Theodore Dreiser ” Finantistul”….cand se duceau lupte intre familii , pentru a castiga licitatiile, organizate de stat, municipalitate pentru a monta sine de calea ferata pe anumite stradute, sau chiar cartiere.., orase intregi….
    Cel putin ei au investit in infrastructura rezistenta in timp……,

    Cu riscul de a ma repeta, statul nu a demonstrat in vre-un domeniu economic ca este un bun manager, cu viziune, strategie si result-oriented. (vezi situatie deplorabila CFR, OLTCHIM, etc)….chiar si vestita banca CEC – e asa ca sa nu zica lumea ca nu exista…..
    Cred ca lectia :Dacia, ar fi trebuit invatata si a venit timpul ca statul sa dea in maini puternice, firme cu istorie si prestigiu o prte din ce i-a mai ramas, altfel riscam sa avem fiare vechi la CFR, accidente prostesti de circulatie pe caile ferate, somaj, greve sindicale etc….Contracte colective de munca prin care angajatorul „statul” trebuie sa le dea inclsiiv bani pentru sapun, pasta de dinti, etc…..
    Personal sunt satul ca statul sa arunce banii din impozitele platite de mine si altii in saci fara fund….si nici macar nu se vede ce face cu el….
    A…primesc unii functionari publici „spor de zambet” „spor de venit la munca”, „spor de rudenie” etc…
    Functionarii astia publici si asa au si alte surse de venit, paralele, asa ca e posibil sa vrea sa ramana sa lucreze si aproape gratis, ca in domeniul privat trebuie sa stie sa contribuie la cresterea valorii adaugate..,si e putin probabil sa-i aduca cineva vre-o „ciocolata”.
    Exista o multime de tineri care au acum legal , cu carte de munca salarii cu mult mai mari decat acesti functionari publici….insa daca si-ar face si ei declaratia de avere am constata ca au ” bunuri”acumulate cu mult mai putin decat acesti bugetari….
    Nu are cum un functionar public sa aiba 3 case, pamanturi, cate o masina de lux la fiecare membru de familie si x sume frumoase in conturi..in timp ce salariul sau legal este cu mult mai mic decat unui angajat tanar in IT, ce are sa zicem 4000 euro net /luna….Rezulta ca bugetarul asta nu a cheltuit nimic timp de nu stiu cati ani…nici macar pentru apa….ca sa-si cumpere aceste bunuri….si tot nu economisea ca sa-si adune aceste averi.
    cum multi tineri nu concep sa lucreze pentru stat….asa si multi ce lucreaza la stat nu concep si nici nu-i intereseaza sa lucreze in domeniul privat.

  3. Buna dimineata,
    Daca mogulii pdl castiga inseamna ca mogulii PC si PNL nu si-au facut treaba cum trebuie.Daca pe 06.12 se schimba roata atunci scapam de plangacios. Nu cred ca exista in istorie un astfel de prefacut care pana la urma este si imaginea noastra, a poporului roman in lume. Poate pana la urma asta suntem: niste plangaciosi tradatori.

  4. Sochi – Olimpiada de iarna 2014.

    14500 muncitori, si peste 2000 utilaje lucreaza acum la Sochi, pentru a construi ceva, de neuitat.

    ce ziceti domnule profesor, daca va fi posibil mergem sa vedem live un pic de hockei adevarat?

    Ma ofer ghid si traducator :)

  5. Why is that? would be my question. Nu, nu ea(economia) este ” stupid”. Tu stii asta. Altceva nu functioneaza, cu siguranta. Crezi tu, oare, la experienta uriasa pe care o ai ( vis-`a- vis `a l’economie) ca nu exista solutii , relativ simple, sa scapam de aceasta aparenta de blocaj si insurmontare a varfurilor de plati, in economie si sistemul bancar? hahahaha, consiliaza-i -pe decidenti- daca nu stiu! sper sa te asculte. Doamne, Dane, ce lupte se dau! Fara menajamente, ” la baioneta”! Asta inseamna puterea…..si tu stii bine importanta ei( a puterii). Nu te lasa! Mai e putin…foarte putin si gata! S-a terminat . Urmeaza…..totul la vedere, fara ascunzisuri. Pe fata, ca-i mai bine. Cu respect.

  6. „Cele mai bune solutii nu le are geoana, le-a avut Antonescu.”-adevarat dar
    acum sunt impreuna///si va aplica solutiile lui Anto.
    Va castiga Geoana 100%.
    Base s-a pus rau cu cine nu treb-(ar fi luat mita de la cineva ff imp(firma globala -evrei etc..) sa-i aprobe ceva..si nu i-a aprobat…si a mai cerur iar o mita…si ia amanat…
    si acum cica 1 % din profiturile firmei sunt Antibase :)) cca. 2 miliarde $$
    paertea naspa e ca base nu o sa pateasca nimic///:( are milioane euro prin conturi…

  7. Excelent titlu si bun articol.
    Ma astept la un articol cu parerea dumneavoastra despre confruntare.

    Ora 21:18 (Geoana conduce :) )

    … si sper ca pe 6 decembrie ora 21:01 Geoana va fi anuntat ca fiind castigatorul alegerilor si noul presedinte al Romaniei.

  8. Domnule Voiculescu aveti perfecta dreptate in ce priveste realitatea economica, dar din nefericire trebuia sa stiti ca poporul nu este atat de avizat si desi este saracit de criza si politicieni prefera circul. Eu sper ca Geoana va castiga si vom scapa de Basescu, acest individ sinistru si murdar. Problema este insa ca in momentul in care sustii un candidat atat ca partid cat si ca om puternic trebuie sa te gandesti si la capacitatea acelui candidat de a fi castogator. Geoana a beneficiat de sprijin urias din partea partidului, a beneficiat de forta mediatica dar degeaba. dumneavoastra toti acesti sustinatori ati ignorat o realitate evidenta si anume incapacitatea lui Geoana de a castiga o batalie. Daca ati fi sprijinit un personaj cum este Crin Antonescu, acum Basescu ar fi fost infrant demult. Toti cei care l-au promovat si sprijinit pe Geoana sunt la fel de vinovati, daca Basescu iese din nou presedinte.Basescu putea fi infrant si avea si cine sa o faca . In cazul in care iese presedinte inca odata, vina va apartine tuturor celor care ati crezut ca Geoana e un mare campion cand el este de fapt o papusa speriata.

  9. citeam astazi pe ziare.com, articolul din Libertatea cu Dvs. Cu surpindere am aflat ca, indiferent de starea materiala a parintelui, bunicului…copiii au aceleas dorinte – agrafe de par, sclipici, ruj pentru copii., masinute…cu liste de dorinte…

    Stiu ce inseamna..Fetitele mele si-au facut listele… in afara de dulciuri , agrafe si fardur, mai vor: papusa cu pampers, nu stiu ce fel de creion magic :) , cea mica a comandat o masinuta (probabil trebuia sa fie baiat….. :) , set de hainute pentru papusi….si lista tot se actualizeaza….se mai renunta la cate o pozitie – se solicita altceva….esential e ca lista finala sa fie indeplinita. Si abia asteapta sa colinde vecinii din BV, sa faca un banut cinstit :)
    e cea mai frumoasa parte din viata lor – copilaria.

    Va dau un pont: parfumul pentru copii HANA MONTANA. :) nu e posibil sa nu le placa….si un set de bilute, ate etc….ca sa-si faca singure bratari, margele , inele :)
    Sa fie sanatosi!

  10. Nu am scris nimic despre ultima dezbatere televizată dintre prezidenţiabili Băsescu şi Geoană, întrucât am apreciat că nu mi-a îmbogăţit cu nimic percepţia asupra celor doi. Un bucată Băsescu, la fel de activ pe tărâmul demagogiei, cu aceeaşi memorie de scurtă durată, tratat cu zeamă de varză după o noapte la Cireşica şi transformat într-un cruciat aflat în război permanent cu hoarda opiniilor contrare. Pe de altă parte, am zărit una bucată Geoană, hrănit în exces cu bun simţ, şovăelnic pe alocuri, tributar al unei soluţii politice patentate de alţii şi transformat peste noapte într-un bărbat care îşi cere drepturile naturale…

    Pe bună dreptate, unii vor întreba care este legătura dintre măgarul lui Buridan şi Băsescu, Geoană etc. Le răspund tot cu o întrebare: care este legătura dintre o găleată cu apă şi un tain de ovăz? Vedeţi dumneavoastră, nici măgarul nu a ştiut şi a murit…

  11. Treziti-va romani!!!Singurul comunist e Basescu!!!Nu se poate ca intr-o Romanie democratica sa fie atata disperare incat sa se pregateasca o frauda electorala in Drobeta-Turnu Severin, se ofera 30 lei in schimbul votului pro Basescu…Sa se sesizeze cineva ca e ilegal ce se pregateste duminica in acest oaresl!!!Votati Geoana!”Ne-am saturat sa traim bine”

  12. Pentru mine este clar ca VANTU JOACA LA DOUA CAPETE! e mai abil decit au crezut multi , pentru a-si proteja propriile interese; s-a ”imprietenit” cu toti actorii politici, ca sa aiba pe cine cui vinde la momentul oportun.

    Dovada? A spus raspicat va da o declaratie despre ce a vorbit cu Geoana numai dupa 7 decembrie. Cand va avea certitudinea ca a castigat presedentia Geoana. Sau Basescu.In functie de cine iese, il va vinde pe celalalt.

    Pentru ca dosarul lui sa ramina asa cum este, pe loc, i-a intins o cursa otravita lui Geoana, dar nedusa la capat. Decit daca iese Basescu.
    Daca iese Geoana presedinte, va da niste explicatii abramburitoare in care il va acuza pe Basescu . Daca iese Basescu presedinte, pe 7 decembrie (sau dupa) va rasuci cutitul politic in spinarea naivului Geoana pina la maner, spre a da satisfactie lui Base si a se asigura de protectie inca 5 ani.

    Este clar ca joaca orice varianta ii asigura propria lui viata si libertate. Ii joaca pe degete pe ambii candidati, deoarece ii are la mana cu diverse favoruri si probe adunate pentru zile..negre.

    VANTU JOACA DUBLU, e specialitatea lui sa manipuleze simultan ambele tabere, altfel nu l-ar fi chemat acasa la el pe Geoana cu 3 zile inainte de alegeri, si nu ar fi dat unda verde celor de la Catavencu sa publice pozele premeditate tot de el si oamenii lui.

    De asemenea, explicatiile lui Vantu sunt menite sa loveasca sub masca ”naivitatii” si a unei ”sinceritati” spontane, tot in Geoana. I-a promis lui Basescu in schimbul imunitatii o petarda fabuloasa in ultimele zile de campanie care sa il propulseze iar in scaunul de la cotroceni+ deconspirarea ascunzisului acuzatului cheie in procesul FNI.

    Miza? desigur, nimic material, nici posta nici alte aberatii, ci pur si simplu doreste ca dosarul lui sa stea pe loc, si eventual sa fie clasat peste 5 ani.

    Cine isi inchipuie ca Vantu e atit de ”prost” ca sa faca gafe monumentale impotriva aliatilor lui conjuncturali, se inseala. Este de-a dreptul diabolic de genial in planurile lui. Ca dovada, urmatorii ani , indiferent cine va iesi presedinte, Vantu va fi liber si prosper. Now, THAT’S POWER !

  13. Desi sunt obisnuit cu scarnaveala isterico-demagogica electorala ce se desfasoara de fiecare data cand ii vine sorocul in romania, totusi, nu pot sa inteleg cum pot fi politicienii atat de ipocriti si alegatorii (sau o parte din ei ) atat de tembeli. Cum sa te poata influenta o campanie electorala cand tu vezi zi de zi care e realitatea? Vezi zi de zi cu ce se mananca asa zisa política ce se duce in romania. Trebuie sa fii facut din carpa de sters pantofii sau limba unora sa tinteasca numai locuri cu zambet vertical permanent, desigur ale demnitarilor (fi-mi-ar sila de voi de demnitari) sa mai poti sa te manifesti asa cum se manifesta unii sustinatori ai unuia sau ai altuia si mai ales sa mai si crezi cretinismele debitate pe diverse scene electorale. Cred ca romanul este blestemat ca de fiecare data cand sunt alegeri sa fie nevoit sa foloseasca celebra zicala: din 2 rele aleg pe ala mai putin rau. Dar care mama haului e in cazul de acum ala mai putin rau? Departe de mine ideea de a convinge pe careva sa nu se duca la vot insa absenteismul in masa in turul doi ar fi cea mai buna optiune in conditiile date. Repet ceea ce intrebam la primul tur: ce sa alegi? pe cine sa alegi si mai ales de ce sa aleg???
    Geoana—ce este altceva decat prelungirea mainilor, si a altor organe totalmente vlaguite ale lui Iliescu? Cand il ascult pe geoana imi amintesc automat de sedintele de UTC sau alte porcarii dintr-astea comuniste…Aceeasi intonatie, acelasi stil, aceeasi forma de a leorbai si de a nu spune nimic, dar absolut nimic. Un demagog si o marioneta in mana psdului.
    Basescu… desi la inceput mi-a fost simpatic incet incet m-am convins ca e o alta palarie pe aceeasi marie…. insa cu ce a pus capac este faza cu lovitura pe care o aplica plodului aluia la cel miting. Pe bune eu il intelegeam pana la urma: era intr-o situatie tampita…unu ii spunea nu stiu ce, femeia aceea urla din toti rarunchii si nu i-a dat mana lui baselu desi acesta i-a intins-o extrem de …electoral…peste tot penibilul situatiei cel care-i da mana intr-un tarziu este puradelul cela…a fost evident o scapare nervoasa,care normal spune multe despre caracterul lui Basescu, dar asta e alta chestie. Dar sa vii cu asemenea explicatie si mai ales cu o ASEMENEA EXPERTIZA mi se pare mai josnic si mai penibil decat orice gest sau incercare de disculpare.
    Raportul asta prezentat imi convinge si mai tare ideea ca de fapt toti politicienii astia ne considera retardati, prosti si incapabili sa gandim. As fi curios sa aflu cum suna scrisoarea catre institutul de analiza insa sunt convins ca a fost redactata in asa fel incat acel institut intr-adevar sa faca o expertiza insa nu asupra imaginii care ne intereseaza ci o analiza in ansamblu. Rezultatul care a fost? Ceva de genul ca : ” da, inregistrarea prezinta dovezi al interventiei tehnice asupra imaginii…. Din experienta mea de lucrator in televiziune spun doar atat: si simpla suprapunere a unui text ( asa cum este cel insertat in inregistrare(GARDIANUL) este deasemenea o interventie tehnica, o modificare a imaginii originale…. Insa raportul nu spune absolut nimic despre ce modificare este vorba si lasa a se intelege ceea ce de fapt s-a dorit a se transmite prostimii— Nu se spune nimic daca lovitura este reala sau una trucata. Am lucrat si eu cu o multime de soft de imagine printre care si adobe-premiere…cu care recunosc ca se pot face o gramada de chestiute si nu elimin probabilitatea. Insa ceea ce ma enerveaza si ma sufoca de nervi este ca astia au impresia ca toata lumea mai si crede porcariile lor. Este de fapt ceea ce se intampla de 20 de ani incoace in romania….Si lumea in continuare se lasa prostita si amagita de acesti profitori. Sunt de rasul curcilor toti dar absolut toti- Ca sunt ei vai de mama lor, beleaua este ca fac de ras o tara intreaga. A ajuns campania asta electorala motiv de anecdote in occident…romania este si datorita clasei politice Clovnul europei.
    Spunand asta m-am hotarat ca nici de data asta sa nu ma duc sa le dau votul meu niciunuia dintre acesti mascarici pe care de fapt nu-i intereseaza decat puterea, ciolanul, butoanele si manivelele ce le mai pot aduce bani nemunciti. Nici de scuipat nu sunt demni corbii astia nesatui. mircea-grig.weblog.ro

Comentariile sunt închise.