O temă esentială, la care revin constant: inteligenta creativă a românilor reprezintă principala noastră resursă într-o lume în care altii detin resursele strategice sau financiare.

Ionut Budisteanu e unul din tinerii exceptionali care îmi confirmă constant această credintă.

Acum doi ani, când Ionut avea 16 ani, am consemnat pentru prima dată aici, pe blog, performantele lui. Azi îi puteti observa evolutia la 18 ani.

17 COMENTARII

  1. Cea mai buna investitie este in inteligenta !Dumneavoastra ati ales aceasta investitie de mai mult timp .Sincere felicitari pentru optiunea selectata din noianul de oportunitati !

  2. Am şi eu o „curiozitate”… Ionuţ Budişteanu a scos ceva bani cu invenţiile sale? Nu de alta, dar ar fi interesant ca astfel de invenţii să producă ceva mişcare economică prin România şi nu prin străinătate.

    Astăzi vedeam la Antena 3 cum poliţistul-erou se recuperează în străinătate. Oare cât ar putea să coste un centru de recuperare ultra dotat pentru ca să vină alţii să se recupereze în România în loc să mergem noi la ei acasă? 10 milioane de euro cu tot cu clădire şi teren? La câţi bani se circulă prin sănătate nu se găsesc 100 de milioane de euro ca să se facă 10 centre de excelenţă care să prevină migraţia românilor prin străinătate pentru cele mai banale chestiuni medicale (în frunte cu Traian Băsescu şi a sa operaţie de hernie de disc). Dacă tot plăteşte cineva mii de euro pentru aceste operaţii, nu mai bine încasează banii un român şi scuteşte şi bolnavul cheltuielile cu transportul?

  3. STRÂMBE

    Deşi a investit mogulul mult în Budişteanu ,
    Sperând în geniul acestui tânăr extrem de inventiv ,
    Eu parcă-l văd pe Ionuţ cu M.R.Ungureanu
    Vopsind în oranj sau în verde, întregul ROGVAIV .

  4. Detinatorul unui Titlu de Licenta in Drept conferit de catre o universitate acreditata prin lege, in urma absolvirii Facultatii de Drept, 4 ani 240 ECTS si care in prezent este incadrat pe functia didactica de maistru instructor conducere auto,(pt toate categ.de autovehicule) cu gradul didactic I si titular la catedra de conducerea automobilului/tractorului, poate fi incadrat pe functia didactica de profesor instruire practica?
    Sau mai pe romaneste, studiile superioare juridice sunt considerate studii superioare in specialitate pentru instructorul conducere auto ?
    Va multumesc, cu stima si respect .

  5. Trebuie sustinut.Inventia lui ar trebui dezvoltata si intr-un fel sa se poata profita financiar din urma ei,ar fi ideal daca acest lucru s-ar intampla in favoarea acestui tanar si apoi a statului Roman.
    In loc de terenuri in panta,eu as investii banii in Ionut Budisteanu.Sunt convins ca ar aduce un „profit” mult mai mare decat „terenuri in panta ” sau ” parcuri in padure”.Tehnologia inventata de el,ar putea aduce ,chiar mai multe locuri de munca ,ce ar devenii fixe,nu precum cele din constructii, si sa nu uitam de prestigiul pe care l-ar aduce Romaniei.
    Acest tanar ,ar fi o investitie pe termen lung,dar care ar aduce un profit ( nu numai lui si familiei ) dar Romaniei pe care nu il putem contoriza in acest moment.
    Bravo lui.Sa vedem daca putem spune si ….BRAVO ROMANIA.
    Oare din fondurile alea „putine” ale statului nu se pot gasi fonduri pentru a-l ajuta si stimula pe acest tanar sa isi continue munca ,ba da sunt.Problema e ca o investiti in acest tanar ,presupune o recuperare a fondurilor intr-un termen lung si mai NASOL ,ca nu se pot sifona fondurile cu asa usurinta cum se face cu TERENURILE DE FOOTBAL IN PANTA.
    Incodata bravo lui si felicitari fundatiei ,ca stie sa aprecieze astfel de oameni.

  6. Ar trebui sa se investeasca mai mult in cercetare, tocmai pentru a sprijini persoanele cu o asemenea inteligenta.

  7. super, super, super..avem atatia tineri cu care ne putem mandri, dar din pacate nu stim ce sa facem cu ei si uite asa pleaca din tara

  8. DOMNUL VOICULESC SINT FOARTE MINDRA DE DUMNEAVOASTRA ,DACA AM AVEA UN PRESEDINTE CA DUMNEAVOASTRA NU AR FI TARA UNDE ESTE ACUMA.CRED CA NU VA AFECTEAZA CE ZICE MINCINOSUL ,RETATATUL DE BASESCU.EU VA MULTUMESC CA SINTETI

Comentariile sunt închise.