Criza actuală dovedește, mai mult decât oricând, importanța competenței în politică. Dacă, astăzi, România are o șansă să administreze epidemia de Covid19, acest fapt se datorează, în principal, acelor câțiva profesioniști care își cunosc foarte bine meseria și care și-au putut asuma responsabilitatea unor decizii dificile.

În “Societatea umanistă”, lucrarea în care am elaborat nucleul doctrinei politice umaniste, susțineam concret că politica trebuie făcută de oameni serioși, împliniți pe plan personal și profesional, dispuși și capabili să se intereseze real de problemele celorlalți.

Pentru a fi înțeleasă utilitatea acestui principiu fundamental, preluat, la nivel de obiectiv, de Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), voi face două clarificări esențiale: ce înseamnă “oameni serioși”; de ce oamenii serioși pot deveni cei mai eficienți lideri politici și administrativi.

Oamenii serioși sunt persoanele înzestrate cu inteligență, responsabilitate, pragmatism și hărnicie, care și-au construit, prin forțe proprii, un drum personal incontestabil: au creat o afacere de la zero; au administrat o comunitate cu rezultate pozitive concrete; au obținut rezultate semnificative în domeniul educațional, în zona civică sau a propriei profesii.

Pentru oamenii serioși politica nu este o “oportunitate de căpătuială”, ci o modalitate de a contribui la binele societății în care și-au clădit succesul personal. Nevoia lor de a-i ajuta pe ceilalți nu este un slogan sau o formă de egoism camuflat, de ipocrizie, ci o necesitate pe drumul propriei deveniri.

Deși, aparent, “serioși” pot fi doar cei care au ajuns la o anumită vârstă și-au acumulat o experiență considerabilă, realitatea ne demonstrează obiectiv că sunt și persoane tinere care și-au găsit drumul, care au obținut performanțe remarcabile încă de la 20-25 de ani sau care au ambiția și capacitatea reală de a le obține.

“Seriozitatea” nu depinde de vârsta din buletin, de sumele din cont sau de titlurile asociate numelui, ci de cei 7 ani de acasă, de încrederea în forțele proprii, de forța morală de a rezista compromisului, de tenacitatea de a duce la capăt tot ce-ai început, de creativitate, speranță și omenie.

De ce “oamenii serioși” pot deveni cei mai eficienți lideri politici și administrativi? Sunt numeroase argumente, voi prezenta doar trei pe care le consider fundamentale:

  1. Oamenii serioși, împliniți pe plan personal, nu intră în politică pentru a se îmbogăți, pentru a transfera resursele comunității în propriile buzunare, pe scurt, pentru a se “căpătui”.
  2. Oamenii serioși și-au demonstrat deja competența, responsabilitatea și capacitatea de-a multiplica binele și prosperitatea.
  3. Oamenii serioși sunt real interesați să-și pună resursele și experiența în slujba comunității, pentru a realiza un bine general mai înalt decât interesele individuale – pe care ei și le-au rezolvat deja.

Asa cum doctrina umanistă iese din tiparul “stânga” – “dreapta”, interese comunitare vs interese individuale (delimitări care sunt depășite în actuala etapă istorică), la fel și liderii politici umaniști trebuie să iasă din tiparul “claselor sociale” definite de profesie, proprietate, venit, mediu de rezidență sau avantaje/dezavantaje moștenite.

Liderii umaniști ar trebui să fie, înainte de toate, oameni serioși. Fie că sunt medici, profesori sau avocați, mici întreprinzători sau acționari la grupuri economice multinaționale, fermieri sau meseriași pricepuți la care trebuie să te programezi cu 6 luni în avans, funcționari cinstiți, mândri de familia și meseria lor, toți au câteva însușiri în comun:

  1. sunt competenți în domeniul lor de activitate;
  2. își construiesc viața și cariera cu propriile puteri;
  3. au convingeri morale puternice, care îi țin pe drumul drept și îi feresc de ispita scurtăturilor îndoielnice. Au Demnitate, Onoare și Curaj.

Și o ultimă precizare: seriozitatea și împlinirea (anterioară intrării în politică) liderilor politici sunt garanția împlinirii întregii societăți.

Când oamenii serioși, care știu să facă binele, vor ajunge în poziții de înaltă responsabilitate socială, vor schimba, în bine, societatea pe care o conduc.

Suma valorilor individuale determină valoarea întregii societăți.

23 COMENTARII

  1. foarte multi politicieni vin la putere doar pentru a se capatuii nu pentru a face un bine comunitatii.

  2. in astfel de momente grele avem nevoie de oameni seriosi care sa se implice in bunul mers al societatii.

  3. fiecare roman isi doreste sa fie condus de cineva caruia ii pasa de tara asta si de economia ei insa nu am avut parte de astfel de oameni.

  4. intotdeauna am crezut in doctrina umanista ea este singura care mai poate sa schimbe ceva in tara asta…pentru ca omul ca individ face diferenta in orice.

  5. seriozitatea reprezenta in trecut calitatea principala de a ocupa functii publice acum nu se mai tine cont de asa ceva.

  6. in goana noastra dupa avutie si dupa un statut social mai bun am uitat ca cinstea si omenia trebuie sa fie la loc de arta.

  7. numitorul comun pe care ar trebui sa il aiba toti cei din politica noastra este seriozitatea si cinstea insa aceasta nu se gaseste la multi.

  8. responsabilitatea,spiritul civic si seriozitatea trebuie sa fie imbracate de noi toti nu numai de oamenii politici daca vrem sa avem o tara ca afara.

  9. avem nevoie de un partid care sa inteleaga nevoile cetatenilor si sa vina in sprijinul lor atunci cand ei au nevoie si acela este partidul umanist din romania respect maxim.

  10. umanitatea este pusa la grea incercare si acum este nevoie mai mult decat oricand de oameni seriosi de oameni empatici care sa inteleaga ca doar impreuna putem trece peste aceasta pandemie.

  11. ca de aer avem nevoie de umanisti si sper ca intr-o zi sa fie condusi de acesti oameni cinstiti si seriosi care stiu cum sa dezvolte o economie si care stiu adevaratele necazuri ale oamenilor.

  12. avem o clasa politica sub orice critica nu poate gestiona mai nimic de aceea avem nevoie de oameni competenti care stiu ce au de facut.

  13. oamenii seriosi sunt ca si aurul foarte rari iar atunci cand ii intalnesti iti scoti palaria in fata lor de asta are nevoie romania.

  14. Competența și caracterul trebuie să primeze în politică. Responsabilitatea nu ar trebui să fie doar declarativă ci și aplicată!

  15. un politician fara caracter este o simpla persoana care doreste sa se imbogateasca prin orice mijloace.

  16. din pacate la noi in parlament sunt oameni neseriosi si fara caracter si asta dauneaza societatii romanesti.

  17. daca in romania ar fi oameni cinstiti in politica romania ar fi cea mai bogata tara din lume am fi peste usa su rusia la un loc

Comentariile sunt închise.