Pentru Gabriel Szabo: Eu precizarile le-am făcut. Interpretările ţin de libertatea fiecăruia.

Pentru Megaluza: Nu-ţi voi pune la încercare răbdarea şi voi scrie cât de des pot.

Pentru Maja: Maja, mi-aş dori mult ca întrebarea ta să vină în urma unei judecăţi atente a faptelor. Mi-aş dori să nu crezi ceea ce vor alţii să crezi.

Pentru Marian: Şi eu cred că Dinu este un profesionist.

Pentru Daniel Petrescu şi pentru Dimitri: În viaţa politică, ca şi în lupta economică, nimeni nu e perfect. Toţi avem un coeficient de dreptate şi toţi greşim uneori. Important e să nu persistăm în eroare şi să nu coborâm sub un anumit prag.

Pentru Corbalb: Mi-ar placea să stăm cândva de vorbă.

Pentru Eu: Mulţumesc de urări. Nu cred că a fost vorba de o şicană. Mai degrabă de un sfat amical. Poate uşor ironic.

Pentru Geo: Comunicarea este o formă de civilizaţie.

Pentru Octavian: O cafea la Madrid – e o propunere greu de refuzat.

Pentru Genică Boierică: Antena 1 nu este un post public. La sfârşitul lunii, trebuie să platească salarii, impozite şi câte-altele. Dacă managementul Antenei alege o anumită politică editorială, înseamnă că asta cere piaţa. Şi piaţa nu-i iartă pe cei care nu o respectă.

Pentru Alex: Cred că şi Dinu a fost un copil vesel şi jucăuş etc. Nu mi-ar plăcea însă, ca cititor, să-i văd tinereţea şi familia răscolite prin presă.

Pentru Obligatoriu: Gâdea prim-ministru? S-ar descurca mai bine decât mulţi alţii. Nu mi-l închipui însă politician.

Pentru Simona Neagu: Ai aflat în chiar ziua lansării publice.

Pentru Ben: Sunteti pe lista scurtă! Şi asta nu pentru că vă oferiţi să plătiţi. Deşi, cu criza asta…

Pentru Viragh Levente: Nu cunosc detalii. Indiferent cum ar sta lucrurile, Dinu Patriciu este totuşi un manager inteligent.

Pentru Adriana: Mentalitatea de „mic bişniţar” ne-a adus în pragul de naţiune minoră. Cu mici ciupeli putem supravieţui fiecare în parte, însă, la sfârşitul zilei, ca popor avem de pierdut.

Pentru Descoperychannel: Cred că, din 1990 până azi, am fost unul dintre cei mai atacaţi oameni din România. Crezi că ar trebui să mă tem de nişte „bloggerashi frustrati”, cum spui tu?

Pentru Amelia: Stiu toate aceste lucruri. Le spun si eu zilnic. În acest moment, tot ceea ce pot face este sa lupt prin legi. Prin legi bune.

Pentru SmiLey: Adevărul e că, obiectiv vorbind, intrările mele pe piaţa media au ajuns mai toate în top 10. Ba chiar în top 3. Unele în top 1… Nu spun că nu ar fi amuzat să bat vreun record, dar nu îmi pot propune asta din cauza timpului.

Pentru Ivan Ciprian: Dacă nu eşti cumva unul din membri echipei senatoriale din sectorul 4 (Alexandra, Ana, Bianca, Iris, Ofelia, Flaviu sau Mircea – ca să vezi că ştiu pe toată lumea) şi nu încerci cumva să îţi vinzi singur marfa (nu e nevoie, ştiu cât lucrează echipa, tocmai v-am trimis o invitaţie la operă) – atunci îţi mulţumesc pentru comentariu. Piedone a reuşit adevărate minuni acolo – şi asta cu foarte puţini bani. În mai puţin de un an sectorul 4 a depăşit condiţia de rudă săracă a Capitalei. Până la sfârşitul mandatului va deveni numărul 1.

Pentru Marcel Tudoran: Pentru că-i prea de stânga.

3 COMENTARII

  1. Sefule , nu mai bine raspunzi dumneata asa cum face si Mircea Badea , adica atunci cand omul a postat intrebarea , sa primeasca si raspunsul in comentariul pe care l-a facut , raspunsul fiind scris cu litere ingrosate ?

    Nu de alta , dar sunt multi curiosi care vor sa vada ce raspunsuri dai dumneata la intrebari , si cred ca ti-e si dumitale mult mai usor ! :)

  2. am lucrat la biroul tau de presa…adica al partidului tau si cam stiu care e adevarul…oricum faci o treaba de PR foarte tare cu asociatia ta de caritate sau ONG cum s-o numi:)

  3. Inca nu pot sa-mi revin din uluiala!!! Nu-mi vine sa cred ca v-ati aplecat peste mesajul meu umil si mi-ati raspuns. E drept, ca-l suspectez de o usoara ironie, dar chiar si asa ma simt flatata pentru ca aceasta, daca exista, vine de la dvs, de la d-nul Voiculescu!!! O observatie care nu se doreste a fi de natura libidinoasa sau pupincurista sau de alt fel: am citit raspunsurile pe care le-ati oferit vizitatorilor dvs. si apreciez si de data aceasta (altfel, imi mai place libertatea de exprimare a unor „cetateni” care deservesc unele emisiuni la Antena, precum Badea, Ciuracu sau Gadea) finetea si subtilul modului de a contracara in fata neconcordantelor in idei, mentalitate sau chiar in acuzatii. Sunt convinsa ca dispuneti de o inteligenta sclipitoare care va ajuta sa fiti atat de integru aparent, insa destul de… alunecos in esenta. Va iubesc din ce in ce mai tare, d-nule Voiculescu!!!

Comentariile sunt închise.