Deși încă nu s-a intrat oficial în campania pentru alegerile europarlamentare, agenda publică este asaltată cu teme electorale: partidele își lansează candidații, agresivitatea publică atinge noi recorduri, Președintele își creează pretexte să-și mobilizeze susținătorii, echipele de propagandă mutilează realitatea după cum le dictează interesul.

În schimb, cu foarte rare excepții, nimeni nu vorbește despre aspectele esențiale pentru prezentul și viitorul țării (știu, până și sintagma “viitorul țării” a ajuns să sune artificial, suspect).

Într-o întâlnire luminoasă pe care am avut-o ieri cu reprezentanți ai elitei României (academicieni, profesori universitari, artiști renumiți, antreprenori cu mii de angajați și contribuții semnificative la bugetul statului), maestrul Dinu Săraru, autorul lucrării “Niște țărani”, a subliniat situația alarmantă a satului românesc.Tema era cunoscută tuturor celor prezenți însă, analizând obiectiv, nimeni nu a putut să exemplifice un progres consistent, înregistrat în mediul rural în ultimii 30 de ani.

O consultare succintă a câtorva date statistice confirmă situația catastrofală a satelor României, care au o populație îmbătrânită, decimată de lipsa școlilor, a dispensarelor, a agenților economici locali. Spre exemplu, în mediul rural, aproape 90% dintre gospodarii nu au canalizare, iar două treimi nu au acces la sistemul public de alimentare cu apă!

Problemele satului românesc sunt acute și necesită intervenții legislative și administrative imediate. Ce e de facut? În primul rând, să nu mai politizăm tema – toate partidele au fost la guvernare în ultimii 30 de ani, au avut și au primari în zona rurala. În al doilea rând, să includem pe agenda publica și astfel de subiecte, inclusiv în campania pentru Parlamentul European.

Pentru a conta real la Bruxelles, trebuie să ieșim din Evul Mediu!

 

15 COMENTARII

  1. La cat de frumoase sunt satele romaniei daca sunt aranjate cu canalizare si tot ce trebuie suntem peste germania

  2. Apa curenta la sat este un lux….unele sate nu au curent deloc stau la lumina lampii ca pe vremuri ce sa mai vorbim de gaze sau canalizare….trebuie facut ceva in acest sens

  3. In primul rand sa se faca drumurile la sate si dupa aia apa gaze si canalizare ca este strigator la cer ceea ce sevintampla in mediul rural

  4. Majoritatea alesilor s-au ocupat doar cu bunastarea lor iar pe votantii din mediul rural i-au lasat de izbeliste fara mai nimic

  5. Daca nici in mediul urban nu s-au facut mari progrese ce pretentii sa mai avem la mediul rural unde alesii locali sunt mici dumnezei pe pamant

  6. Mediul rural este exclus social, laolalta cu toti cei ce nu apartin sistemului bugetar, mediului de afaceri strain sau angajatilor acestora. Chiar si rezistacii sunt exclusi social, ei acum probabil se bucura ca iau un ban de la papusarii straini, dar sa vedem cine o sa le plateasca lor vreo pensie!

    O parte din cei exclusi social si-au gasit un rost in strainatate, mare parte din ei lucreaza la negru si cind nu vor mai putea face asta… se vor intoarce in tara unde-si vor relua rolul de persoane excluse social!

    Cei din mediul rural momentan prefera sa nu se mai planga la nimeni si sa se descurce cu porcul din batatura si cu ceapa din gradina, dar … nu va mai dura mult pina ce acest sistem odios va pune ochii si pe ei ca sa le ia dijma!

    Intre timp sistemul traieste din vinzarea resurselor tarii, dar cind ele se vor epuiza.. Romania va arata precum o tara pustiita!

    • Trist, dar foarte adevarat ceea ce spuneti. Si mai rau, ne este deja frica sa comentam, pentru ca tot ceea ce spunem poate fi folosit impotriva noastra.

  7. plavanul de la cotroceni tot un mare prost dus de nas de altii ramane oricat de mult ar vrea el sa para ca detine controlul ….este un personaj suspect si trebuie sa plece cat de curand de acolo

  8. un neamt care nu are durere de romania pe el alte valori m-il calauzesc in viata

  9. iohannis ia spune tu caine ce esti cati copii ai vandut?cati bani ai luat pe ei?

  10. sa isi faca bagajele si sa plece la sibiu ca nu este bun nici de baieri de toba acest mafiot si vanzator de copii

  11. ne-a blagoslovit dumnezeu cu un poresedinte exact asa cum ne am dorit adica unul care nu este bun de nimic

Comentariile sunt închise.