Intalnire cu Dan Voiculescu

Un comentariu la postarea privind Legea 1/2009. Sec si direct. De la Cristina.

”In opinia mea atata vreme cat “rechinii imobiliari” nu vor solutiona retrocedarile “pe rol” sa le spunem nu cred ca are cineva interes sa fie aplicate normele legii 1/2009. Mai mult se pare ca exista si cazuri de fraudare a documentelor dosarelor de retrocedare, astfel incat oamenii cinstiti sunt evacuati de catre pseudoproprietari. Ma intreb cat va mai dura aceasta tura vura din politica, cat vor mai fi avizi de putere si cand le va pasa de noi, pentru sunt convinsa ca mai exista si alte legi in aceeasi situatie (legi care de fapt nu sunt legi – nefiind aplicate). Intrucat Guvernul nu emite Normele de aplicare ale legii, sa intelegem ca interesele primeaza, asadar pana cand opinia publica nu va intelege si va ataca acest domeniu probabil ca va exista acest lant al amenzilor executor judecatoresc – guvern. Halal alesi – halal tara! Sper totusi in schimbare…si evolutie…”

Motto:

O sursa a unitatii noastre ne-a informat ca Voiculescu Dan din Franta i-a relatat lui Voiculescu Sofia din Buc, Patinoarului 13 A (obiectivul):

“…Imi este tare dor de voi si regret enorm ca nu putem fi împreună. Soficutule, abia astept sa vin acasa să fiu cu tine. Tati, poti sa fii mandru de baiatul tau.” (Dosar de urmărire)

Există oameni care mă stiu. Mă stiu din presă, din ”imaginea publică” pe care mi-am făcut-o eu sau mi-au făcut-o altii.

Si există oamenii care mă cunosc. Mă cunosc personal sau, într-un caz mai fericit, mă ”intuiesc” deasupra imaginii care transpare adesea de la televizor, din presă, din editoriale.

Tuturor, dar mai cu seamă celor din urmă, as vrea să le spun: aveti încredere în mine. Într-o persoană reală (cu plusuri si minusuri, dar reală) nu într-o fantomă mediatică realizată din decupaje, calomnii si rivalităti politice.

Nu: nu am făcut politie politică si nu am avut un angajament cu Securitatea. Acesta este, de altfel, primul verdict venit de la CNSAS, înainte de a deveni inamicul declarat al presedintelui Traian Băsescu. A fost darul acestei inamicitii publice să schimbe radical, peste noapte, optica unor institutii.

Ceea ce era ”alb” a devenit ”negru”. În arhive au început să apară tot soiul de documente bizare, care nu corespund uzantelor de îndosariere. Oameni care se declarau în scris prieteni si-au dat seama că, de fapt, în urmă cu zeci de ani au fost persecutati (de parcă persecutia e un act pe care-l întelegi retroactiv). Bucăti din declaratiile celor care mă urmăreau au fost extrase ”obiectiv” si ”deontologic” din dosar, fiind folosite, culmea, tot împotriva mea. Si asa mai departe.

Desi e tentant, n-am de gând să intru în jocul justificării. Nu voi publica zecile de pagini în care sunt urmărit, înregistrat, măsurat si caracterizat ca ”element turbulent”. Nu voi repeta la nesfârsit că munca în comertul exterior implica explicarea fiecărei întâlniri si fiecărei plimbări.

Voi spune doar atât: sunt convins că justitia, oricât de chinuită e ea în acesti ani, îsi va face datoria. Si va stabili adevărul.

Azi s-au petrecut tot soiul de evenimente pasabile, tranzitorii – dar si un eveniment major: Iustin a împlinit 9 ani. Ocazie cu care a anuntat răspicat că vrea să devină politist, ca tata, nu profesor, ca mama.

Stiu asta pentru că Iustin tocmai si-a sărbătorit ziua la cabinetul meu senatorial din sectorul 4. Unde, pentru că dispunem de o sală ”sănătoasă” de evenimente, ne-am gândit să oferim tuturor copiilor posibilitatea de a se ”serba” cu tort, confetti si jucării. Basca magician (Mircea), Bugs Bunny (Loredana) si Minnie Mouse (Bianca) pe post de animatori.

E vorba, pe scurt, de un proiect lansat recent în colegiul senatorial 8. Unde puteti înscrie si voi, din vreme, un micut căruia doriti să-i faceti o surpriză de ziua lui. Efortul nu-i mare, iar bucuria copiilor acoperă toată zgura pe care trebuie s-o înghiti zilnic, în lumea precară a ”celor mari”.

Blogul acesta m-a învătat un lucru: cei mai onesti si mai inspirati consilieri sunt oamenii reali. Cititorii dezinteresati. Iată de ce îmi propun să vă cer opinia din ce în ce mai des în probleme legate de activitatea mea parlamentară, urmând să mă întâlnesc cu ”strategul” care identifică cele mai bune solutii.

Problema în dezbatere azi: Legea 1/2009. O lege extrem de nedreptătită de presă, care a transformat-o într-o ”nouă nationalizare” – desi lucrurile stau cu totul altfel.

Iată despre ce e vorba. După 1989, statul român a fost nevoit să reglementeze o problemă sensibilă: situatia juridică a caselor nationalizate, pretinse atât de urmasii fostilor proprietari, cât si de chiriasii care locuiau în ele de zeci de ani si, adesea, investiseră în reparatii, conservare etc. Într-o primă fază, statul a legiferat în beneficiul chiriasilor, dându-le acestora dreptul de a cumpăra casele. Apoi, acelasi stat si-a schimbat opinia, pronuntându-se pentru retrocedare.

Asa se face că proprietarii si chiriasii au fost prinsi intr-o capcană întinsă chiar de stat: chiriasii de bună credintă au cumpărat o casă pe care ulterior au pierdut-o pur si simplu, fiind obligati să o evacueze în beneficiul unor mostenitori care, la rândul lor, aveau dreptatea în mână.

Orice legiuitor responsabil trebuia să trateze situatia – extrem de complexă si delicată – în beneficiul maxim al ambelor părti. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că legea retrocedării scotea fostii chiriasi (actuali proprietari de bună credintă) în stradă, lăsându-i să-si recupereze ulterior (si eventual) banii, în urma unor procese îndelungate cu statul român.

Era, după părerea mea, o inechitate si o formă de iresponsabilitate a statului român. Solutia propusă de mine a fost următoarea: în loc să aruncăm în stradă niste cumpărători de bună credintă, care nu au făcut decât să respecte legea, lăsându-i ani de zile pe mână justitiei pentru a-si recupera banii – n-ar fi mai corect ca mostenitorii să primească bani (contravaloarea caselor) iar noii proprietari să rămână în ele? Nu erau în acest mod ambele părti mai protejate de stat?

Această initiativă a devenit Legea 1/2009, desi Traian Băsescu a încercat să o blocheze prin diferite mijloace constitutionale. Dar, evident, în România nu e suficient ca o lege să devină lege pentru a fi aplicată. Nu: o lege are nevoie de norme de aplicare care, conform dispozitiilor Legii 1/2009, trebuiau emise în maxim treizeci de zile de la publicare. Adică undeva prin martie 2009.

N-au fost emise. A trecut un an. Degeaba. O lege avizată de tot sistemul constitutional românesc a rămas apă de ploaie pentru că Guvernul e deasupra Constitutiei. Executivul a fost trimis în judecată de o fundatie. Si a pierdut procesul, fiind obligat si de instantă să emită normele. Inutil. Zilele au trecut, Guvernul a cerut recurs. Probabil îl va pierde – juridic nu are niciun argument.

Si ce? Ce dacă va pierde? Executorul judecătoresc îi va forta pe guvernanti să scrie? Le va conduce mână pe hârtie împotriva vointei lor? Nu. Vor fi dictate probabil amenzi, care vor fi contestate la infinit – si în timpul acesta legea va rămâne nelege, evacuările vor continua, afacerile imobiliare vor înflori.

Întrebarea mea de azi – pragmatică, aplicată – este: ce se mai poate face? Cum mai poti lupta în România, în interiorul sistemului de drept, astfel încât o lege să fie, totusi, lege? Eu am o strategie proprie – si sunt convins că, în final, se va face dreptate; dar mai stiu, cum spuneam mai sus, că am multe de învătat de la voi.

Am primit multe răspunsuri la apelul meu privind unificarea grabnică a Opozitiei. (Grabnică pentru că fiecare lună pierdută creste forta de presiune a aparatului de stat PDL si sporeste numărul dezertărilor). Majoritatea acestor răspunsuri au un numitor comun: ”E o idee bună, dar platonică. PSD+PC si PNL vor continua să ezite, gândindu-se că pot câstiga ceva unul pe seama celuilalt. Nu se poate face nimic concret.”

Ei bine, uite ceva concret, despre care unii au început deja să vorbească soptit (si, cu sigurantă, nu la telefon): un congres extraordinar reunit PNL-PSD+PC la sfârsitul lunii martie. După ce apele se limpezesc la nivelul fiecărui partid.

În acest moment, un singur lucru mai tine în loc dezlăntuirea ”justitiei” portocalii: speranta că, privat de resurse în teritoriu, PNL va ceda, va intra în jocul puterii si, în acest mod, îi va restabili lui Traian Băsescu onorabilitatea pierdută în Occident.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla si Opozitia va rămâne ezitantă si relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS si DNA să transforme România într-un viguros si vajnic regim monopartidist. Că prea vorbim multi neîntrabati în tara asta…

Există vreo trei doctori nigerieni ori egipteni care mă anuntă zilnic în căsuta de mail, la categoria spam, ba că am câstigat un milion de euro, ba că urmează să primesc o mare mostenire.

Acum, după ce-am învătat ce-i ăla spam, pe mine un mesaj de sters în plus nu mă deranjează; dar pe doctorul nigerian nu-l văd bine. Omul se joacă cu focul.

Mâine-poimâine îl ia vreun serviciu vigilent la ochi: “Un misterios doctor nigerian gestionează fondurile lui Voiculescu” sau “Dubioasa mostenire egipteană a lui Voiculescu – cercetată de ANI”.

Voluntar sau nu, Robert Horvath îmi trimite comentariul săptămânii. Si, la drept vorbind, surprinde corect situatia:

“Domnule Voiculescu

Citesc cu mult interes tot ce se intampla in tara pe plan politic. Din pacate nu se intampla nimic.”

Se pregătesc congrese la PSD, PNL şi la PC. Fierbere, strategii, alianţe, ambuscade, funcţii.

Inevitabil, cineva va ajunge sau va rămâne preşedinte la PSD. Şi? Va înceta dezertarea parlamentarilor? Primarii rămaşi fără fonduri nu vor mai trece de partea puterii? Vor creşte pensiile sau salariile din educaţie şi sănătate? Mi-e teamă că nu.

La PNL, foarte probabil, Crin Antonescu îşi va reîmprospăta echipa. Şi? Parlamentarii şi primarii PNL vor rezista ispitei scurtăturii spre putere? Fiscalitatea va deveni eficientă şi flexibilă? Sunt, din nou, sceptic.

La PC se schimbă garda. Vor veni, sper, lideri tineri, inteligenţi, determinaţi. Vor propune şi promova o nouă viziune! Şi?

De fapt, vor deţine măcar un strop de putere reală actualii şi viitorii preşedinţi ai acestor partide într-un stat în care Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, Ministerul Public şi serviciile secrete sunt autoritar controlate de CELĂLALT PARTID?

Mi-e teamă că NU.

În acest moment, nu-i nici un secret, în România există un singur partid cu putere politică reală. Ba chiar un singur om, dar asta este deja specific naţional.

Aşadar, la o evaluare realistă, noilor preşedinţi nu le rămâne decât bucuria platonică a statului de lider al Opoziţiei. În alte state, această poziţie are rolul său, în România, în această Românie de după 2009, liderul opoziţiei are infinit mai puţină putere şi influenţă decât un banal secretar de stat care a avut, la timp, înclinaţie către portocaliu. Şi, astfel, în următorii ani, PNL şi PSD riscă să macine în gol bruma de resurse de care mai dispun pentru a se impune drept, imense realizări, „principal partid de opoziţie” sau „cel mai activ partid de opoziţie”. Iar liderii lor vor mai înscrie puncte simbolice la câte o emisiune televizată sau la câte o moţiune plecată din start fără şanse. Deci, foarte puţin. Ba chiar nimic.

Şi atunci, mă întreb, n-ar fi mai util ca, în loc de pantomimă politică, opoziţia să înceapă să existe?

Iar opoziţia, această opoziţie confruntată cu actualul regim, nu poate exista decât dacă acţionează unitar. Este nevoie acum, nu peste doi ani, de o Alianţă Social-Liberală. PSD şi PNL trebuie să înţeleagă că nu se luptă cu un partid, ci cu un sistem care dispune integral de resursele instituţionale, financiare şi coercitive ale statului român.

Acţionând separat, în logica unei rivalităţi în interiorul opoziţiei, structurile teritoriale ale PSD şi PNL vor fi, în doi ani, decimate de migraţia spre putere. Iar dacă cineva îşi face iluzii că în 2012 poate câştiga puterea, chiar într-o alianţă, obţinând 54-55% din voturi înseamnă că s-a născut după 6 decembrie 2009.

Actualul regim nu poate fi schimbat decât cu peste 70% din voturi. Iar o alianţă cu o istorie de doar 6-7 luni între politicieni care, timp de 2 ani, s-au atacat, nu va putea ajunge la un asemenea nivel în opţiunile de vot ale românilor.

De la cetăţenii români fără simpatii politice până la simpli membri de partid, aleşi locali sau parlamentari, toţi avem nevoie de o viziune şi un obiectiv realizabil pentru a continuă să sperăm.

În prezentul context politic, opoziţia unită este singurul proiect care poate constitui o alternativă credibilă la actualul regim şi poate stopa dezertările şi chiar disoluţia partidelor.

Pentru ca PSD şi PNL să nu devină, treptat, doar partide istorice, trebuie formată, în cel mai scurt timp, Alianţa Social Liberală, trebuie elaborat un program politic temeinic şi trebuie construit un guvern din umbră solid, care, prin contrast, să demonstreze precaritatea Executivului în funcţie şi să-i convingă pe români că există alternativă. România are personalităţi marcante, în politică şi în afara ei, care ar putea restaura, chiar şi din umbră, încrederea românilor în funcţia de prim-ministru.

Altfel, dacă ne irosim timpul cu mize simbolice, rezultatele la alegerile locale şi parlamentare din 2012 vor fi, în mod fatal, doar simbolice.

Aşadar,

Domnule Antonescu, stimaţi colegi liberali, cum vedeţi viitorul PNL, al opoziţiei şi al democraţiei în România?

Un tânăr prieten din televiziune îmi vorbise despre piesă cu ceva vreme în urmă. O numea „un manifest al dezamăgirii”. Când am auzit-o, întâmplător, am înteles imediat că despre ea vorbea.

Pentru că evită teribilismul si excesele „artistice”, aproape fiecare cuvânt al acestui manifest e matematic corect. E matematic dureros. O spun sincer.

Dar spun la fel de sincer că, tocmai pentru că e totul atât de greu, tocmai pentru că trebuie mereu făcut totul (aproape) din nimic – ăsta e locul potrivit. Ce-am avea de făcut în Elvetia, de pildă? Sau în Austria? Sau în Germania? Totul e făcut, e rezolvat, e de-a gata, e curat lacrimă; altii au pus la punct deja acolo un mecanism ca si perfect, asfel încât te simti la fel de util cât un bob de mazăre.

Pe când în România e aproape totul de făcut de la zero. Ori de regândit. Ori de refăcut.

Dar poate-s eu ceva mai agitat din fire…

Filip mi-a dat o idee excelentă: promovarea aici a afacerilor demarate de tineri. Iată ce scrie el:

Impreuna cu 4 prieteni in urma cu 2 ani am lansat un proiect care se numeste http://www.hipermarketimobiliar.ro . Este un site construit in sistemul FSBO (vanzare / inchiriere fara comision si fara intermediari). Mai precis este un site de anunturi imobiliare premium (anunturi imobiliare platite) care pune in legatura directa proprietarii particulari de imobile cu cumparatorii particulari fara a percepe comision.

Da, veti găsi aici – într-un fel sau altul – un mediu propice pentru promovarea tânărului capital românesc.

@anonimus, codrin s.a.: Planurile de afaceri retinute după toate etapele sunt într-o fază operatională. Ca atare, nu mai au un caracter public, se discută direct cu initiatorii, e alegerea lor să vorbească despre asta sau nu.

@ goanga: ”Ce îsi doreste mogulul?” Dincolo de lucrurile simple – cele mai bune în viată – precum sănătatea si bucuria celor din jur, mogulul îsi doreste să lase în urmă lucruri care depăsesc aria simplei lui bunăstări. Dar asta nu se poate întâmpla atâta timp cât oamenii vor fi învătati să creadă că o persoană capabilă să genereze profit si plus-valoare e rău-intentionată, necinstită, malefică etc.

@ corbalb: Răspunsul îl vei găsi mai sus.

@ gigi: Un fotoliu mare de piele si o burtă plină nu te fac neapărat fericit. Si, la drept vorbind, prefer scaunele tari. Plus că sunt la dietă…

@ Mihai Matei: E o idee, vorbim.

Răspunsuri la Politologie interactivă

@ codrin: Ofensiva tinerilor nu poate deveni o realitate decât mizând pe un rezervor masiv de tineri valorosi si dispusi să se implice. Există premise pentru moment – dar doar atât.

@ iri: E ca la un club de fotbal, bănuiesc. Ideal e să cresti cât mai multi tineri din propria pepinieră, nu să ”transferi”. Dar asta cere timp, răbdare, 3-4 ani stai mai în coada clasamentului. În ultimii doi ani PC a crescut tineri buni, a căror evolutie o urmăresc discret. E momentul integrării lor line în primele esaloane.

@ Eva: Oamenii cinstiti preferă tăcerea.

@ exasperat: Am notat.

@ Gabriel: Mi-ar plăcea să vorbim.

@ andron: Ar trebui să te implici mai mult, acum e momentul corect.

@ speolog: Suntem de acord, dar ce se mai poate face acum?

@ Miha: Am trăit s-o aud si pe-asta!

@ ratio: Analiza e bună. Pasii mici au tinut si de un an electoral greu, în care miscările sunt dificile.

@ Iepurele de Martie: Ai avea vreme să faci câteva observatii pe marginea doctrinei PC?

@ Mihai: Conservatorismul nu se mai limitează de mult la simpla ”conservare”, a depăsit semantica acestui cuvânt. Nu conservi nici universul dintre 1945 si 1989, nici cel dintre 1866 si 1945.

@ ionut ciobanu: Analiză suplă, lucidă, multumesc.

@ Gabi: De acord, forta în teritoriu determină puterea agregată a partidului.

@ Lara Mar: Ei, Carol al III-lea tocmai a impus alt partid.

@ Antoneta: Foarte la obiect, mi-ar plăcea să tinem legătura.

@ Eugen Blajan: Cu face-lift-ul nu-s personal de acord, în rest analiza de pozitionare e exceptională.

@ brad: Din nou, o analiză foarte inteligentă. Cum Dumnezeu reusim să tinem în umbră atâtia oameni de valoare?!

@ Dan Doboseriu: E o idee de imn…

@ andy: O voi face.

@ Sisokoki: Corect. Corect. Corect.

@ Mihai: Când organizăm seminarul? Moderezi?

@ codrin: Ce analiză! Esti foarte bun: ”De regula, partidele mici au ajuns insa doar vehiculul de propulsare legitima a unei elite (fondatorii si grupul din jurul acestora) catre pozitii de putere politica. PC trebuie sa ia o optiune ferma impotriva acestei tendinte altfel isi va mentine statutul dezavantajos de club englezesc, elegant dar fara reprezentativitate. Cu toate ca s-a bazat pe o larga platform corporatista de comunicare PC nu a reusit sa se impuna drept reprezentant legitim al grupului pe care vrea sa-l reprezinte: clasa mijlocie. Intre timp clasa mijlocie inferioara din Romania traieste o drama existentiala: tinde spre un statut superior cu nevoi in crestere, munceste in medie 12 ore pe zi si este rasplatita de catre angajatori mai degraba cu titluri (partener, manager de cont pana la manager de raft) decat cu banii care sa reflecte munca lor. Mai mult decat atat, obtinerea unei locuinte personale devine prohibitiva, la fel accesul la serviciile de sanatate private sau la timp de dezvoltare personala. Intrebarea defintiorie pentru PC este in aceste zile: PC vrea sa reprezeinte middle-class si majoritatea tacuta dar ei stiu asta?”

@ corbalb: DA!

@ Toni: Spui asa: ”Scena politică actuală mai permite cresterea unui partid, sistemul nu este “înfundat”, mai degrabă este erodat, un partid creştin democrat, cu un program clar, cu alianţe strict definite şi respectate, cu oameni credibili şi hotărâţi să-şi impună viziunea asupra viitorului României are toate şansele să acceadă la guvernare, sau, cel puţin, în Parlament, prin propriile forţe.” Si atunci, de ce solutia crestin-democrată nu a dat roade în ultimele două cicluri electorale?

@ Adi: Asa cred si eu, cu o observatie: e nevoie si de politici sociale într-o tară cu problemele României. ”Eu cred ca PC (dupa nume) ar trebui sa fie un partid de dreapta. Un partid al micilor intreprinzatori, al profesionistilor in diverse domenii de activitate, in general un partid al neasistatilor sociali, al celor capabili sa se descurce prin forte proprii, prin talent, creativitate si munca, cu conditia sa fie lasati in pace. Si cred ca PC trebuie sa militeze tocmai pentru ca statul “sa-i lase in pace” pe toti acestia.”

@ Duma: Idei multe si bune.

@ Luci: ”Atata timp cat ai strategi buni, exista un loc in politica”. Am, dar a durat mult până să-i găsesc. Pe blog.

@ Acuvio: Ai sintetizat viata politică românească: ”Aşa că la partide e naşpa.”

@ mogul: Cel mai sever si mai lucid critic.